Stoichiţă şi Ţălnar, curbura destinului

Dinamo a cîştigat meciul de la cabine, cum ar spune Halagian, pentru că jucătorii s-au echipat în acelaşi vestiar, lucru care nici acum, la încheierea meciului, nu e cert în privinţa steliştilor.

miercuri, 17 martie 2010, 11:23

Dinamo a cîştigat meciul de la cabine, cum ar spune Halagian, pentru că jucătorii s-au echipat în acelaşi vestiar, lucru care nici acum, la încheierea meciului, nu e cert în privinţa steliştilor.

În timp ce oamenii lui Stoichiţă au intrat pe teren parcă în urma unui casting, „cîinii” au pus suflet. Şi sufletul i-a făcut mari. Lucian Goian a părut cel mai sigur fundaş din lume, Dolha era Mister Certitudine, tribunele au cîntat şi practic n-a părut nici un moment posibil ca Steaua să cîştige.

Sigur, nimic nu e decis, lupta pentru titlu s-a strîns incredibil, dar Stoichiţă pare tot mai izolat şi, în destule momente, neinspirat. A venit să suporte cu scepticism totul, dar totul e prea mult. Poziţia lui e atît de fragilă încît poate fi demis între o consoană şi o vocală, ţi-e şi frică să scrii, pentru că textul poate deveni oricînd inactual.

Asta în timp ce Ţălnar, care părea că nici nu va începe returul, se găseşte la ora la care stîrneşte legitima întrebare: oare revirimentul lui Dinamo nu are chiar nici o legătură că tăcutul şi discretul antrenor al „cîinilor”? Ba are, sigur că are!

Comentarii (54)Adaugă comentariu

bobo  •  17 martie 2010, 23:34

Sunt stelist dar bravo Dinamo si rusine Steaua.

red  •  17 martie 2010, 23:38

iar am distrus spurcatii

X  •  17 martie 2010, 23:41

Talnar cred ca stie lucra cu jucatorii. Stie sa-i motiveze, stie sa-i imbarbateze. Bravo lui pentru ce a reusit.
Stoichita era mai inspirat pe vremuri, nu stiu ce se intampla cu el acum. E posibil ca Steaua sa joace mai bine in 10?

Yama Cri  •  17 martie 2010, 23:44

N O R O C … si atat…
Meci de 0-0 devenit dezechilibrat datorita intamplarii..
Doua echipe fara orizont si fara tactica …si fara personalitati…
Golul de 1-0 o intamplare… pura..
Golul de 2-0 o si mai mare intamplare… Zapata fara nicio vina…terenul si atat… pur..
Restul sunt speculatii ale castigatorilor ca sa isi aroge merite care nu le au DELOC (o exceptie totusi ar fi si singura singura N’Doye)
Eliminarea lui Golanski.. gresala arbitrului pura… Cristea a cazut doar la atingere si Tudor s-a pacalit.
Dinamo nu are decat un singur jucator de nivel(senegalezul)….in rest … fff slabi…
Comentatorii gen Cristi si nu mai stiu cum de la GSP… vorbeste ca mereu aiurea… parca a vazut alt film…cand zice ca Dinamo a jucat f bine … ha ha ha .. numai aiureli…
Ambele exchipe au jucat perfect egal de prost…
Steaua ar avea cativa jucatori dar …atat.. ar avea.. nu … are…
Dinamo chiar nu are… Un exemplu… Nicolae… ZERO… mediocru..
la Steaua Toha…bunicel … si atat… nimic sclipitor…
in fine Astept cu interes sa vad ce fantasmagorii se vor debita…dupa un meci asa de slab…

playmaker  •  17 martie 2010, 23:44

Un meci care reflecta nivelul campionatului,asa cum zicea si Razvan Lucescu,slab.

Radu  •  17 martie 2010, 23:45

Si eu sunt stelist, dar in seara asta Steaua a fost varza. Cum poti emite pretentii la titlu cu o astfel de echipa. De Champions League nici nu mai zic. Intradevar Stoichita are partea lui de vina, insa jucatorii sunt cei care alearga pe teren…ei trebuie sa arate ca stiu fotbal. Clasamentul este mincinos. Steaua nu trebuie sa se afle intre primele 10 echipe la ce fotbal presteaza. Becali se zgarceste la bani, aduce toate nulitatile, iar asta se vede. Ca un adevarat suporter, le spun jucatorilor: Lupta STEAUA! Lupta STEAUA!

ws  •  17 martie 2010, 23:53

si mie mi se pare incredibil ca talnar a ajuns pana aici. om de casa, credeam ca o sa fie calcat in picioare de borcea et comp. uimitor, un antrenor „gras *****” (ca sa citez un clasic in viata) se lupta la titlu.

cum? de ce? habar n-am. probabil ca borcea i-a zis ca nu are nicio sansa, si l-a lasat in pace.

oricum, misto lectie de fotbal.

regards,
ws

sergiocos  •  17 martie 2010, 23:57

Nu cred ca Steaua a avut vreo ocazie MARE in comparatie cu cele ale lui Dinamo. Sunt curios care e statistica. Oricum, ma bucur ca golurile au fost clare, fara faulturi, fara amenintari cu masa verde. N-a fost vreodata in viata mea sa aud, ca azi, TOTI stelistii pe care-i cunosc, ca DINAMO merita sa castige cu mai mult de 2-0. Pana nu realizati ca nu aveti cu ce, n-o sa mai contati in campionat.

playmaker  •  17 martie 2010, 23:59

Despre faza penalty-ului de la bistrita – craiova ce ziceti domnul Tolontan? dar despre rezultatele surprinzatoare din ultimele etape,gen vaslui-bistrita si brasov-international?

Cătălin Tolontan  •  18 martie 2010, 0:04

playmaker: nu va cred dc sustineti k vasluiul a cedat meciul bistritei!!!

pedante  •  18 martie 2010, 0:05

Stoicism, nu scepticism. Se mai si potriveste perfect cu numele lui Stoichita, ii e predestinat. Nu stiu cum ati reusit sa-l ratati 🙂

playmaker  •  18 martie 2010, 0:08

Mai este o varianta,Sumudica este un geniu,iar jucatorii lui s-au transformat ca in povesti din gloabe in armasari.

playmaker  •  18 martie 2010, 0:09

Si revin cu intrebarea despre faza din care s-a dat penalty,de ce nu zice nimeni nimic ?,nici macar Mititelu.

playmaker  •  18 martie 2010, 0:13

Si sa nu imi spuneti ca nu se mai fac blaturi pt ca din intamplare am fost martor la un asemenea blat cu 1 saptamana inainte ca meciul sa aiba loc,deja stiam cine o sa castige,pacat ca nu am avut prea multi bani sa pariez asa cum fac „baietii destepti”,oricum acel meci despre care vorbesc a fost blocat de casele de pariuri cu 3 zile inainte de disputare 🙂

florin  •  18 martie 2010, 0:40

bravo jucatorilor si lui talnar. am observat de mult, ca a facut o echipa. si presa nu il baga prea mult in seama, da el face. e un dinamovist adevarat. felicitari pentru rezultat. hai dinamo!! din danemarca 🙂

Ionut  •  18 martie 2010, 0:50

Playmeker: mai termina cu insinuarile, te rog. Pai de ce sa zica Mititelu ceva? Penalty a fost. Si inca ceva. Ne uitam prea mult si vorbim prea multe la/despre arbitri. De aia am ajuns atat de rau si cu un derby atat de slab jucat de ambele echipe. Prea repede ne umflam din nimic si pentru chestii atat de marunte.

durden  •  18 martie 2010, 1:03

DI-NA-MO!!!

phedrus  •  18 martie 2010, 1:24

meciul s-a pierdut in prima repriza prin totala lipsa de inspiratie a liui Stoichita care l-a trecut pe Ovidiu stoper datorita ingalbenirii la comanda in etapa trecuta a lui Jelev. in a 2 -a, cu Ovitiu half, militienii nici nu s-au apropiat de poarta chiar atunci cand Steaua era in zece (grazie Tudor), dar de aici pana a se crede ca ajutoarele de sef de post pot scuipa nestingheriti in fluiere pe la toate barierele e cale lunga…..

cotul in gura dat de Pulhac lui Szaekely a trecut neobservat, Tudor a dat fault dar carton ba, si sectoristul avea deja un galben, in timp ce pe Golanski l-a trimis cu entuziasm la cabine dupa un plonjon de Greg Luganis a lui Cristea.

nu cumva ar trebui modificat regulamentul in asa fel ca urmasii Ciocanului Bucuresti sa joace toate meciurile in superioritate (vezi Cluj, vezi azi)?

Postelnicu a murit, dar spiritului traieste chiar si in unii asa zisi gazetari de asa zisa presa asa zis sportiva!

@Yama Cri  •  18 martie 2010, 2:53

** Daca mergi pe ideea ca totul in viata e intamplator, atunci poti spune ca cele doua goluri au fost date din intamplare. Intamplarea a facut ca Bostina sa centreze bine, intamplarea si-a continuat munca si mingea a fost deviata cu capul de L. Goian pana la Alexe, si el din intamplare se afla in locul potrivit la momentul potrivit cand din intamplare Zapata se uita dupa pasarici. Si asa, intamplator, s-a nascut primul gol.
Dar norocul ti-l mai faci si singur. Si Dinamo a castigat pe merit. **
Forza Dinamo!

Traian  •  18 martie 2010, 3:17

Corect ! E meritul lui Talnar 100 % !

Alexandru  •  18 martie 2010, 3:23

Bravo pentru articol! Si bravo gp-ului pentru ca ati scris si despre Dinamo dupa acest meci in timp ce concurenta voastra are numai articole prin care le plange de mila stelistilor.
Si, binentele, bravo TANTARULUI si bravo DINAMO !

sidney gogu  •  18 martie 2010, 8:12

Cand ai un pacalici in poarta si altul la mijlocu terenului nu ai cum sa visezi la titlu.Mai dar oare nimeni nu vede ca Toja nu are nimic in comun cu fotbalul?pe Arthuro l a dat afara dupa ce a inscris cu lion,dar Toja vad ca de vreo 2 ani ne pacaleste si cred ca va mai supravietui vreo 2 daca becalul nu ia masuri

ALBERTO RODRIGUEZ  •  18 martie 2010, 8:19

Becali a vazut incodata ca bani nu aduc fericire dup a ce a vandut intreaga aparare care a fost construita de Mihai stoica si consolidate de a lungul timpului ,pentru citeva milioane de euro pe care intertimp poate il a jucat la casino acum pleca de la fiecare derby-ul cu zece minute inainte de meci suparat si nefericit

ALBERTO RODRIGUEZ  •  18 martie 2010, 8:21

Ndoye face spectacol atit pe gazon cit si pe teren uni spun ca a devenit mult mai interesant pentru presa decit Becali si poate din cauza aceasta becali pleca de la fiecare derby –ul mai devremea ca sa nu sesizeaza publicul citi ziaristi il inconjoare pe Ndoye si citi de putini se mai duc la el
*****

victor  •  18 martie 2010, 8:21

FELICITARI DINAMO !!!!! ATI DAT DOVADA DE MARE CARACTER !!! TOT ARDEALUL E CU VOI !!! CAINE PANA LA MOARTE SI DINCOLO DE EA !!! BRAVO TANTARE !!! FELICITARI BORCICA !!!

ALBERTO RODRIGUEZ  •  18 martie 2010, 8:34

Incodata Zeus Fotbalului a demonstrat ca nu suporta grandomania De multe ori Becali a fost atentionat cu unele semne divine dar nu a fost in stare sa le inteleaga Ca de exemplu pe vremurile cand se credea atit de puternic incit sa autointitulat razboinicul lumini Dupa citeva timp cineva de Sus satula de atita grandomania a unui simplu cetatean exact il a umilit in asemna hal incit de la razboinicul lumini a devenit asa de mielus incit a fost sacrificat chiar de sarbatoare sfanta ( a fost luat in pijama din casa si dus la parnaie

ALBERTO RODRIGUEZ  •  18 martie 2010, 8:47

STEAUA A FOLOSIT IN PRIMA REPRIZA
Pe 3 jucatori pe posturi in care nu dau cel mai bun randament ,Nicolita ,Toja ,si Ovidiul Petre cand acest lucru se intempla cine este de vina antrenor sau cei care se ocupa de transfer ?Toja a jucat cel mai bine atunci cand a fost folosit ca mijlocasul ofensiv stang ,acum pe acel post este si Nicolita si Tanase Pe vremurile lui Meme trasnferurile erau mai eficiente si aceasta nu este tot a reusit sa construiasca o echipa cu diverse tranferurile bine gandit si limerit a preluat o steaua a lui piturca cu tot fel de pitici si cracanati si a adus jucatori cu profil dcit mai apropriat de ceea ce se jucata in Europa si a dus Steaua pana la semifinale de cupa uefa

Cristian Zubi  •  18 martie 2010, 9:08

Yama Cri,
Cred ca ai vazut alt meci. Prost nu cred ca esti, inseamna ca iti place sa faci pe ******…

tavi41tm  •  18 martie 2010, 9:26

La acest meci nu ai avut nimic de vazut decat pase aiurea, degajari ca pe maidan, lipsa de orizont, gafeuri, atat fotbalisti cat si antrenori si arbitri.
Singurul lucru bun a fost galeria lui Dinamo, in rest un meci de zero.
Cat despre comentariul meciului a fost paralel cu ce se intampla pe teren, repetandu-se obsesiv ca aceasta parodie de fotbal este totusi singurul derby din Romania.Ar trebui ca acesti asa zisi comentatori sa mai citeasca si carti despre istoria fotbalului si apoi sa se apuce de comentat.

Cristian Zubi  •  18 martie 2010, 9:32

Cataline, scuze pentru vocabular, dar individul merita pus la colt.

liviu  •  18 martie 2010, 9:45

ca dinamo castiga meciurile grele tine mai de graba,de jucatori, totusi nu se vad prea multe scheme de antrenor,mai de graba inspiratie si talent, este de laudat doar un atac in trei , cu alexe si torje pe margini, noroc ca molinero[a fost accidentat] ca el e domnisoara pe teren[sa nu se loveasca], daca pulhac ar stii sa si centreze , poate ar fi ceva, in rest multa intamplare, dinamo mai are mult pana ajunge o echipa,[acum are jucatori]

florin  •  18 martie 2010, 10:16

steaua a luat de mult imaginea patronului ei. si atat timp cat acesta nu intelege sau nu vede realitatea intamplarea de ieri va ramane un accident fericit. la steaua trebuie „o bomba” care sa rascoleasca incerdibila stare de lucruri si sa ofere spatiu pentru reconstructie si civilizatie.
felicitari rivalilor mei din stefan cel mare! au meritat cu certitudine victoria.

alb-rosu_in_VN  •  18 martie 2010, 10:29

Victoria lui Dinamo e fara dubii, mai clara decat o arata scorul. Imi pare rau ca nu le-am dat mai multe, sa razbunam cateva umilinte din trecut. Cu om in plus, Bratu trebuia introdus mult mai devreme. In sfarsit, conteaza faptul ca victoria noastra nu poate fi contestata. Steaua are un lot slabut si e de mirare ca e atat de sus in clasament. Are pe constiinta cateva meciuri pe care le-a castigat suspect de usor cu adversari care s-au dat la o parte sau nu i-au pus nici o problema (gen Otelul, Gaz Metan, Alba Iulia, Curtea de Arges). Un singur meci a castigat Steaua prin lupta in acest sezon: cel de la Timisoara.
Pe de alta parte, nici Dinamo nu i-a lasat sa-si faca jocul. La mijloc N’Doye i-a sufocat cu interventiile sale, era peste tot unde era mingea iar in duelurile fizice stelistii n-au miscat. Talnar a pregatit meciul perfect din punct de vedere defensiv si am avut si cateva sclipiri pe atac din care mai puteam sa marcam.
Titlul e departe de a fi jucat si daca nu vom putea sa legam 3-4 victorii consecutive, victoria cu Steaua isi va pierde efectul. Mi-e frica de Urziceni care a cam terminat meciurile grele (mai are cu noi) si pare sa aiba un program lejer in continuare.
Ramanem cu bucuria acestei victorii care m-a uns pe suflet.

lucian82  •  18 martie 2010, 10:41

In fotbal conteaza cateva lucruri ATITUDINE DETERMINARE +VALOARE.Aseara la Steaua n-am vazut nici ATITUDINE nici DETERMINARE ,ECHIPA nu a avut reactie ,agresivitate .Oare aceste lucruri nu trebuie insuflate si de ANTRENOR.Stoichita eun antrenor bun dar sunt momente cand da impresia de SUFICIENTA si se crede mai bun decat e in realitate.Multi antrenori vor sa arate atitudinea de SUPERIORITATE SI AROGANTA de tip MURINIO fara insa a munci nici pe sfert cat el si fara rezultate palpabile.HAI STEAUA!!! ma doare cel mai tare felul in care au pierdut meciul. Respect pt.Dinamo pt. felul cum au aborbat meciul si pt. determinare

ba(la)nel  •  18 martie 2010, 10:44

Nu-mi place Dinamo, nu mi-a placut niciodata, dar Talnar chiar e un tip ok si merita toate laudele…Discret, harnic si dinamovist adevarat, Tantaru’ merita aplauzele tuturor.

Chiar daca n-am tinut si nu voi tine niciodata cu Dinamo, ptr ceea ce reprezinta, trebuie sa dam Tantarului ce-ai al lui…

dpatenteu  •  18 martie 2010, 10:47

Pentru Yama Cri
Felicitari pentru ce ai scris.Exact asta gandeam aseara.Doar nivelul de angajament a fost unul de anvergura unui derby.In rest concluziile tale sunt corecte.Un mic comentariu.Faza primului gol e in general o faza care se lucreaza la antrenamente.Nu cred ca a fost intamplare.
Pentru domnul Tolontan.
1.Mie mi s-a parut Stoichita aseara de un dilentantism rar intalnit la un asemenea nivel.Golanski depasit pe toate planurile-de trei ori pe stanga de Alexe, l-a scapat la gol pe acelasi jucator si mai ales a luat si rosu.Nu l-a schimbat.Toja a gresit cred ca 20 de pase daca nu mai multe.Cuplul de fundasi centrali prost alcatuit.Baciu trebuia titular.Plesan nu trebuia sa joace-este lipsit de forma si valoare.
Ce parere aveti?Puneti treaba asta pe seama lui Stoichita sau este rezultatul unui mod general de gandire managerial la Steaua care emana bineinteles de la acest om care nu intelege si nu vrea sa inteleaga nimic-Gigi Becali.

mozacu  •  18 martie 2010, 10:59

am fost la stadion, sunt un suporter dinamovist, pt noi cu steaua e meciul cel mai important din campionat.
nu exista bucurie mai mare, cand bati steaua, chiar si cand joaca asa slab ca aseara.
meciul a fost mediocru, n-as spune slab, dar nu ma asteptam la o replica asa de slaba a stelei.
dinamo n-a facut un meci senzational, adversarii au fost f slabi, au intrat in joc de abia in repriza secunda, cu o un joc de pase steril, fara nicio ocazie clara de gol si niciun sut pe spatiul portii, ceea ce e penibil pt. o echipa care “trage la titlu”.
salut tinerea pe banca a jucatorilor gen adrian cristea si zicu, asta denota ca talnar nu e sluga lui borcea.
sincer, am vrut un antrenor la dinamo un antrenor “cu nume”, dar cred ca daca va fi lasat in pace talnar va face o echipa buna pt campionatul nostru impreuna cu liviu ganea, georgian paun, dr. grigore si altii.
suntem mandri de voi, asteptam un succes si la galati si macar un egal la urziceni.

vasglo  •  18 martie 2010, 11:08

Tolo,
Nu stiu daca ai observat dar, in ultimii ani, Dinamo realizeaza o „mobilizare” exemplara, fara precedent, inaintea meciurilor cu Steaua: „Steaua e dusmanul de moarte”, „Daca bati Steaua si retrogradezi nu e sezon ratat”, „Tot ce conteaza pe lume e sa bati Steaua”, etc, etc. In acelasi timp, la Steaua se observa o apatie generala: „nu e meci special, toate meciurile sunt la fel”, acest Becali tratand meciurile cu Dinamo ca pe o gluma, prilej de tachinari cu „prietenii”. Astfel, Dinamo pleaca in avantaj inca de la cabine. Unde mai pui ca Borcea si ai lui folosesc toate mijloacele specifice dezinformarii si manipularii pentru a bate Steaua. Nu-mi spune ca dai crezare intoxicarii cu tentativa de cumparare a lui Cristea, chiar acum cand DNA-ul este „ochi si urechi” pe Becali. Asta face parte din manualul „tanarului dinamovist” din care s-a extras si scena cu juratul pe Biblie. Pana cand cei de la Steaua nu vor realiza ca la meciurile cu Dinamo mobilizarea si determinarea sunt cei mai importanti factori de castig, care pot estompa eventualele diferente valorice ale loturilor, ma tem ca Dinamo va avea mereu castig de cauza. Sunt convins ca nu e un lucru usor de realizat intrucat mobilizarea si dorinta de victorie vine la dinamovisti din frustrarea congenitala a lui Borcea & Co. provocata de succesele istorice ale Stelei.
PS-1:O raza de speranta e acest Parpas. Chiar nu vrea nimeni sa vada?
PS-2: Meciul a fost decis in prima repriza, la mijloc unde N’Doye a respins tot, a fost peste tot si de unde a lipsit Petre..

stefanita  •  18 martie 2010, 11:20

Din punctul meu de vedere nu exista decat un singur vinovat ciobanul fecali. Ca a distrus tot ceea ce inseamna Steaua…tot
Nu mai avem spirit, nu mai avem onoare, nu mai avem principii…NUMAI AVEM NIMIC…NIMIC
ce putem face sa scapam de asta? o sa ajungem sa ne gandim sa ********, asa cum face el cu noi de 10 ani.
Cat despre ceilalti vinovati…nu poatre creste arbore falnic in inima padurii…la umbra ei…asa ca restul este poveste

adrian  •  18 martie 2010, 11:21

Oameni buni, a jucat si Marius Niculae aseara ? ca nu imi aduc aminte … cel care spunea ca vrea sa joace si fara o coasta … bravo senegalezului ! in rest … desi sunt stelist, dinamo a fost mai buna … asta e, Gigi a facut iarasi echipa si din ac motiv nu a reprosat nik lui Lippi … sunt buni banii lui Jiji dar ca om … No Comment … da’ sa ne lase ***** ca s-o gasi careva sa ia ac echipa sa faca ceva din ea … sa fim seriosi, ce mare performanta a facut Jiji ??!!

levi  •  18 martie 2010, 11:31

ASA, Tolo. Sperantele celor care vor sa citeasca despre fotbal, sint legate de tine si Andrei Vochin(doar,.. din pacate!). Nu steaua a pierdut, ci dinamo a cistigat!! Cita ipocrizie printr-e colegii tai… Azi noapte,se chinuiau din rasputeri sa-si mascheze tristetea,prin studiouri era acea atmosfera apasatoare pe care o vedem atunci cind o echipa romaneasca pierde in fata uneia straine…. Din pacate, daca la altele n-i s-e spune sa schimbam canalul de nu n-e place, la fotbal( liga noastra) n-avem optiune. In presa srisa avem f putine articole obiective, iar la tv doar Vochin…

cris  •  18 martie 2010, 11:34

incredibil ce antrenori penibili au anul acesta cele 3 echipe din bucuresti. incredibil.

Pacuiul lui Soare  •  18 martie 2010, 11:52

Steaua nu a existat pe teren, eu nu am vazut-o jucind atit de prost nici in cupele europene cu marile echipe din vest. Si asta este bineinteles rezultatul managementului prost si al aducerii unor petarde de jucatori.

urbanie  •  18 martie 2010, 12:07

Tin cu cfr-ul, pentru mine daca meciul se termina minus 1 la minus 1 era perfect… Totusi : meciul de aseara a fost peste nivelul campionatului, corect… Dinamo a fost net mai buna (la fel ca in Gruia, in fata cfr-ului, corect si asta)… Candva tineam cu cea mai buna echipa din Romania, deci cu Steaua. De cand e becali acolo, fiecare esec al „stelei lui” ma bucura la fel ca o victorie a bunului simt – impotriva arogantei, fuduliei ************, fatzarniciei, neobrazarii crunte, agresivitatii verbale, lipsei de educatie…sa mai continui ?… KLANUL BECALI reprezinta tot ce i se putea intampla mai rau fotbalului romanesc !…Din pacate, media il scarpina in coarne, imbecilizand astfel INTREAGA MASA DE MICROBISTI. Fenomenul se desfasoara paralel cu scaderea valorica a fotbalului romanesc la cote incredibile… Vom ajunge ca in Ungaria (fosta mare forta internationala), unde lumea prefera acum poloul, hokeyul, etc…

m  •  18 martie 2010, 13:04

Talnar merita cateva randuri, victoriile lui sunt mai mereu uitate
imi amintesc celalalt Dinamo Steaua, care a decis titlul, cand Steaua arata mai bine ca aseara

cristache  •  18 martie 2010, 13:21

PENTRU Yama Cri SE VEDE CA ESTI UN STELIST FRUSTRAT DE SPUI CA A FOST PURA INTAMPLARE GOLUL 1, PROBABIL AI DESCHIS MAI TARZIU TELEVIZORUL SI NU AI VAZUT CELE 3 OCAZII PREMERGATOARE GOLULUI,AŞA CĂ … ,, SUCCESURI,, PE MAI DEPARTE

primo  •  18 martie 2010, 13:51

Daca cineva chiar crede ca Talnar e antrenorul lui Dinamo, se inseala amarnic! Antrenorul lui Dinamo, ala care face tactica,echipa si formula de joc, e acasa si intra mereu pe la toate televiziunile! Este Cornel Dinu si asta se vede si din faptul ca vorbeste foarte mult in numele lui Talnar! Chiar credeti ca Dinu a ajuns purtatorul de cuvant al lui Talnar?? Talnar e secund, si oricine are un pic de creier isi da seama de asta!

Cipri  •  18 martie 2010, 14:44

Interesanta persoana, acest Talnar.
Cand il auzi vorbind, ai impresia ca nu prea cunoaste multe, inclusiv din ale fotbalulului.
Dar, se pare ca nu e chiar asa.
De fapt, la o echipa gen Dinamo si la un campionat, gen Liga I, nici nu trebuie sa fii un mare antrenor care ar putea dezbina echipa, ci mai degraba unul mic care sa-i adune. Mare tactica si mutari surpriza in Campionatul Nostru? Sa fim seriosi! Ne e nevoie!

Pentru playmaker  •  18 martie 2010, 14:51

Nu ai văzut cum se cheamă Liga 1 mai nou ?
Crezi că mafia pariurilor n-a ajuns şi la noi ?

MONIKA  •  18 martie 2010, 16:13

AU CASTIGAT 1 MECI HO.STEAUA TOT STEAUA E.IERI-VARZA DA I-SI REVINE.

Comentează