Carnetul de partid

Cum a ratat Carmen Tocală şefia sportului românesc şi cum a pierdut sportul şansa unui conducător interesant. Nici unul nu regretă

vineri, 5 martie 2010, 1:10

Cum a ratat Carmen Tocală şefia sportului românesc şi cum a pierdut sportul şansa unui conducător interesant. Nici unul nu regretă

„Uite cu ce te aştept!”, i-a spus Monica Ridzi prietenei sale Elena Băsescu, întinzîndu-i anul trecut carnetul, la revenirea fiicei preşedintelui în partid. Bucata portocalie de carton plimbată între cele două fete spune o poveste întunecată şi mereu emoţionantă.

Este povestea sutelor de funcţionari publici din sport şi a miilor de români din toate domeniile, care au fost concediaţi în lipsa acelei coperte. E istoria celor angajaţi în locul lor, de data asta pentru că au făcut dovada că deţin dreptunghiul magic. „Tehnocrat= membru de partid care nu şi-a luat încă carnetul„, scrie jurnalista Elena Cristian, în „Financiarul”. România s-a umplut de tehnocraţi cu parafă de partid. Sportul e guvernat pe baza acestei legitimaţii obscure pe care nici ziarele, nici televiziunile n-au putut s-o prezinte publicului pînă acum. Chiar, acum serios!, există cu adevărat carnetul de membru PD-L sau cel mai important document pe care-l poate deţine un cetăţean român e, de fapt, o ficţiune demnă de Umberto Eco?

Marţi, Doina Melinte a fost numită, prin ordin al lui Emil Boc, şefa Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport (ANTS). Pînă luni la prînz, favorită era Carmen Tocală, preşedinta care a făcut din federaţia de baschet una dintre cele mai energice şi mai vizibile ramuri de sport din ţară. Luni la rînd, lui Tocală i s-a sugerat să devină membru PD-L. „Politica mea e sportul”, a răspuns ea, cu patetismul rezervat celor care spun lucrurile simple şi apoi cad de caraghioşi. Tocală a picat testul carnetului de partid. Melinte l-a trecut. Şi nu de ieri, de azi, pentru că ea e un vechi membru PD-L. 

Miza politizării e dublă. Pe de o parte, bugetul de 100 de milioane de euro al ANTS şi zecile de baze sportive despre care se ştie deja că vor fi pasate fie în posesia autorităţilor locale, fie la COSR, un for onorabil şi ceva mai eficient, dar care nu va fi niciodată sub controlul contribuabilului, pentru că, după expresia celebră a lui Alexandru Şiperco, ultimul român membru CIO, „noi nu reprezentăm România în CIO, ci olimpismul în România”.

Iar a doua încărcătură a poveştii permisiului portocaliu, disproporţionată, dar pe deplin umană, stă în salariile, funcţiile şi privilegiile dobîndite. Mărunte şi sigure. Nu pe viaţă, dar măcar pe un ciclu electoral. Între aceste două planuri, cel al biroului scorojit şi cel al bugetelor mereu reînnoite, pluteşte cu gîfîituri ceea ce a rămas din sportul românesc fără carnet de partid.

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Adrian  •  5 martie 2010, 1:43

….cand o sa scapam de coruptie si hotie?!? am 25 de ani si ma minunez cum pot sa ne fure pe fata… apoi, tot in fata, ne zambesc marsav… nu l-am cunoscut pe Ceausescu, dar tare as vrea sa vina inapoi…

Dani  •  5 martie 2010, 6:11

Pntru Adrian :

Eu am trait si acele timpuri sub regimul Ceausescu

rapidist de cand ma stiu  •  5 martie 2010, 10:12

Cine spunea in campania electorala ca PSD e continuatorul PCR,si culmea,multi au si crezut?! pdl-ul lui base(voit am scris cu litere mici)! Acest partid stat ne va obliga sa devenim toti portocalii,ca rosii am fost 50 de ani,numai ca la aia daca te duceai, mai luai o casa,o butelie,o ceva,dar astia nimic,doar ptr ei,frate,numai pe luate sunt! Sa traiti bine,mult iubite si stimate conducator,tu si ,,clica”ta portocalie,ca noi… Sa va fie rusine,dar oare va e?

mircea  •  5 martie 2010, 10:33

Chit ca voi fi sters peste cateva minute de pe blog totusi am ceva de replicat.
Nu-i contesta nimeni calitatile de manager a d-nei Carmen Tocala,dar articolul este unul pur politic anti-„portocala”.Pentru ca prin acest articol o jigniti rau pe Doina Melinte care nu are decat vina de a fi membra de partid,asa cum Elena Francu,la Constanta,e in PSD.Si daca nu ma inseala memoria Doina Melinte a avut rezultate la DJTS Bacau.
Asa ca nu-si avea rostul acest articol cu tenta politica.

dan  •  5 martie 2010, 10:50

bun articol, controversate exemple

Suporter  •  5 martie 2010, 10:51

Foarte interesant ceea ce spuneti in acest articol despre baschet,handbal,fotbal…despre sport in general!extraordinara perspectiva!Aveti un talent fabulos si o sete de dreptate de-a dreptul impresionanta!Sunt extrem de incantat cu cat nu razbate nici macar cea mai mica intentie de a multumi anumite urechi…cum se intampla in cazul multor..pseudoziaristi!Sunteti un profesionist si un BARBAT ADEVARAT!!la multi ani!!sa ne traiti!!!

stresu  •  5 martie 2010, 11:03

Frumos, interesant si realist acest articol.
Are insa o mare exagerare:
CITEZ: „…Carmen Tocală, preşedinta care a făcut din federaţia de baschet una dintre cele mai energice şi mai vizibile ramuri de sport din ţară…”

Hai sa fim seriosi…, baschetul este de mult timp un sport in regres !

George  •  5 martie 2010, 11:19

Sincer, nu cred ca vom scapa vreodata de coruptie, si cel mai grav este ca fenomenul a luat amploare si in zona privata. In plus, cancerul portocaliu a generat multiple metastaze si pe plan local. Romanii sunt inclinati spre compromis, iar incapacitatea de a-si influenta propriul destin si pierderea credintei ii face pe unii victime sigure ale sistemului. Din pacate, cei tineri si inca nedispusi sa intre „in joc”, poate cu modele printre parinti sau apropiati, nu au alta sansa decit sa scape de marasmul romanesc si sa incerce sa isi conduca viata pe meleaguri mai fertile si in societati mai civilizate.

Cătălin Tolontan  •  5 martie 2010, 11:21

mircea: nu va sterge nimeni, dupa cum vedeti pot fi criticat si e sanatos sa fiu, ne exprimam punctele de vedere. Nu insult pe nimeni, incerc sa descriu un fenomen deplorabil: niciodata in ultimii 20 de ani in sport nu s-au numit atiti oameni pe criteriul carnetului de partid. Daca Doina Melinte, care a fost intr-adevar 15 ani directoarea sportului din Bacau, are curaj, trebuie sa se opuna acestui fenomen

vali  •  5 martie 2010, 11:32

tolo, tocala e un manager exceptional si un om exceptional. pentru ea nu exista partide politice, exista doar sport, asa cum ar trebui sa se intimple cu orice profesionist desavirsit din acest domeniu. bravo ei ca a procedat asa! cum spui si tu ceea ce a reusit sa faca dinsa pt baschet este incontestabil si nelegat politic de nimeni. oricum viitorul e al ei, nu al lui melinte care nu are nimic in comun cu un manager de top (a demonstrat asta pina acum)… in afara de carnetul portocaliu de partid. pcr am votat, pcr avem! pardon, pdl 🙂

peter sragher  •  5 martie 2010, 11:50

carmen tocala este o profesionista in tot ce face. dau exemplu doar renovarea salii de baschet din cadrul complexului „lia manoliu”, din bucuresti. pana de curand aproape impracticabila, a fost renovata la cele mai inalte standarde, cu cosuri de baschet noi, cu parchet perfect, cu instalatie de aer conditionat. usi si geamuri termopan, vestiare complet modernizate.

ciupi  •  5 martie 2010, 12:22

romania nu mai este de multisor tara europeana, ci doar un partid. pare chiar mai putin decat nimic, daca acceptati abstractul.

Gigel  •  5 martie 2010, 12:56

Sub comunisti se vaicareau toti dar nimeni n-a facut nimic sa schimbe situatia. Romanii au asteptat sa vina „agenturili” daca Nicusor nu i-a pierdut la ruleta, cum era un banc al vremii! Acum s-au instalat altii la cirma, mai instruiti dar mai avari si mai vorace! Iar se pling toti si iar nu face nimeni nimic. Atita vreme cit cei ce se considera mai buni nu fac nimic, nu iau atitudine, romanii vor fi in continuare mintiti in fata si batjocoriti,traind iar in doua lumi paralele, una reala si alta oficiala! Paranoia te salut!

jay  •  5 martie 2010, 13:03

Nu e un articol anti-Doina Melinte! Si nici macar anti-PDL. Cei care il interpreteaza asa au ei isisi niste dubii cu privire la cat de normala e protocalizarea tarii… E vorba de principii si de modul de definire al profesionistilor din administratia publica.

S-a spus aici ca baschetul romanesc e in regres. Probabil ca acea persoana nu a mai luat contact cu realitatea din baschet de vreo cateva decenii sau se limiteaza la a urmari doar meciuri din liga profesionista americana… De acord, nu ne putem compara cu NBA, cu ligi europene ca cea franceza, spaniola, germana, greaca, turca sau rusa. Dar se joaca baschet de calitate in Romania ultimilor 5-10 ani, atat la fete cat si la baieti. Si cred ca d-na Tocala are si ea un merit in acesta privinta.

savior  •  5 martie 2010, 13:06

d-le tolontan, mai tineti minte „titlurile” dupa interviurile cu cei doi finalisti? pentru cititori, le-aduc eu aminte: basescu-imi cer scuze tuturor romanilor; geoana-voi schimba procurorul general. adunate, putin cate putin, de pe la toate ziarele si televiziunile, s-a reusit ca basescu sa fie iar votat. de ce va mirati de tot ce se intampla acum? din pacate, e cum ma asteptam dupa realegere, nu dupa cum multi naivi credeau ca daca e ultimul mandat, poate se va ocupa si de tara. habar n-am cum era daca ar fi fost altfel, dar macar era altceva. asa ca, sa mergem inainte, daca maratonul ar fi fost mai lung probabil c-ar fi fost ceva romanesc. de mii de ani suntem chinuiti si batjocoriti dar uite ca mai rezistam, mergem inainte din inertie, indiferent cat de lung ne e drumul. nu degeaba, „capul plecat sabia nu-l taie” si „lasa loc de buna ziua” sunt vorbe romanesti. ne mai lipseste doar binele ca, de trait, traim oricum.

cata  •  5 martie 2010, 13:11

de data asta au nimerit-o cei de la pdl…e unul din putinii oameni pusi in functii de conducere care este de meserie…uita-te in cv-ul doinei melinte si vei observa acest lucru…dar din pacate e un caz izolat pt.pdl…pacat pt. noi, normal

durden  •  5 martie 2010, 13:20

mda…ce ar mai fi de spus?lucrurile astea puteau fi rezolvate cu alegerea lui crin antonescu.insa romanul si-o face cu mana lui…meritam lucrurile care ni se intampla…

Ovidiu  •  5 martie 2010, 13:32

Lasati-o mai moale cu calitatile lui Carmen Tocala. Baschetul romanesc e inca la nivelul anilor 80 atat ca si ritm de joc cat si al nivelului de pregatire al antrenorilor.Foarte putini oameni in Romania stiu adevaratul nivel al baschetului in Romania, iar Carmen Tocala nu e unul dintre ei.As miza oricand pe o echipa medie de College din State contra campioanei Romaniei, masculin sau feminin deopotriva.Fiind clujean am avut ocazia sa vad cam toate echipele dea lungul ultimilor 15-20 de ani.Valori putine si nepromovate, sau lasate in obscuritate.Politicul nu cred ca are mare influenta in asta.

mihai ion  •  5 martie 2010, 14:38

Domnule TOLONTAN.Nu sunt membru de partid.Daca acum ar exista PCR m-as inscrie.Ce se intampla cu politizarea portocalie este dezastrul care se adanceste.RIDZI,GUTAU,SOLOMON la fiecare proteste,cetatean de onoare,mitinguri.Udrea a fost ratata datorita parchetului.Primarii de Piatra-Neamt si Arad merita analizati si altiiPDL.Tara este capusata de PDL.Aflati mecanismul de castigare a alegerilor.DAca vrea PDL le castiga pana cand dipare ROMANIA CA TARA.

Cătălin Tolontan  •  5 martie 2010, 14:43

savior: acelea au fost afirmatiile candidatilor, vi le amintiti corect, dar alegerile au fost cistigate la vot, nu in media. Nu discut acum conditiile eventualei fraude unde inca am suspiciuni puternice si mi se pare rusinos pt Curtea Constitutionala ca nu a dorit sa lamureasca umbrele.

Vasile Bolboja-Tanganu  •  5 martie 2010, 14:49

Fenomenul pe care il sesizeaza d-l Tolontan este cvsigeneralizat. Nu doar in varful sportului se intampla o asemenea practica. Ea este generalizata pana la cele mai mici nivele. Ca traitor pe meleaguri ilfovene va pot spune ca toti aceia care nu agreaza in totalitate culoarea portocalie sunt exclusi de peste tot: ajutoare, adeverinte, asfaltatea ulitei de acces la curtea sa, de a face parte din vreo comisie de votare… In schimb aceia care (eventual) mimeaza dragostea portocalie au acces la diverse facilitati: neplata unor impozite, a unor taxe catre biserica si multe,multe altele. Asa ca raul cel mai mare este la baza. Doamna Carmen Tocala este prea capabila pentru a se plange de eludarea de la o sefie… Saracia si dispretul pentru omul simplu si realmente amarat este la cele mai inalte cote. Ca unul care-l cunosc (evident prin scris) pe d-l Tolontan inca de pe vremea cand semna in defunctul saptamanal „Romanul” rubrica „Carnet de student” il felicit pentru curajul de a aduce in prim-plan realitati contemporane dureroase.

justme  •  5 martie 2010, 15:27

Citesc articolul, citesc comentariile… Pai haideti sa facem un exercitiu simplu: credeti ca in Romania exista oameni talentati? Exista!
De ce nu ajung ei in functiile pe care le merita? De ce isi risipesc viata aiurea? Raspunsul e simplu: nu au fost oamenii potriviti in locurile potrivite. E dureros, trist… Imaginati-va d-le Tolontan cum ar fi fost viata dvs fara oportunitatea pe care ati avut-o… Sunteti unul din cei norocosi, ati fost in barca salvatoare sau ca sa ma exprim in termenii acceptati, ati avut carnetul „roz”.
O sa-mi spui acum povestea cu „bani publici”, nu tine. Totul tine de sansa! O viata jucata pe o singura carte! Astept un raspuns, asta daca sunt unul din fericitii carora le raspunzi!

Cătălin Tolontan  •  5 martie 2010, 16:28

justme: da, am recunoscut mereu ca am fost un norocos. Sper sa fi returnat ceva din aceasta sansa

room  •  5 martie 2010, 19:59

Muncim prea putin, indiferent de culoare, asta este principalul nostru defect!

cristi  •  5 martie 2010, 21:16

Dovada mai clara ca sportul romanesc a pierdut un mare slujitor al sau nu exista.
Carmen Tocala este unul dintre putinii performeri in sport care incurajeaza practicarea unei discipline sportive cu pretul sacrificiului.Cate exemple de fosti sportivi care isi indreapta copiii catre marea performanta exista in Romania? Ii numaram pe degete.
Fiul lui Carmen Tocala este component al echipei de baschet a Romaniei. Mai este nevoie de o alta recomandare? Vlad Moldoveanu bate la portile NBA, cel mai spectaculos campionat profesionist al vreunei discipline sportive si reprezinta Romania. Cine crede in sport? Cine militeaza prin propriul exemplu pentru sport? Cine isi doreste ca sportul sa aiba viitor?
Fara comentarii…..

SAM  •  6 martie 2010, 0:25

Domnue Tolontan, fiecare din partidele care au trecyut prin Palatul Victoria si-a pus „tehnocratii” in posturie de conducere de la toate nivelurile. De multe ori au fost inlocuiti oameni de toata isprava cu neispraviti. dar dumneavoastra n-ati strigat atunci asa cum strigati acum cu manie proletara.

CITITOR  •  6 martie 2010, 14:03

Pe undeva este normal sa fie numiti oameni cu o anumita orientare politica pe diferite functii tinand cont de necesitatea urmarii unei linii generale. problema apare doar atunci cand persoana numita nu este capabila in functia respectiva. daca faceati dovada ca doamna Melinte nu este capabila sa-si indeplineasca obligatiile functiei eram perfect de acord cu dumneavoastra. Faptul ca este membru al partidului de guvernamant (ori care ar fi acesta) poate fi un avantaj (are si sprijin politic). Va rog analizati competenta si nu culoarea politica. citim GSP deoarece este GAZETA SPORTURILOR nu „GAZETA SPORTURILOR POLITICE”. Va multumesc!

Epigonul  •  7 martie 2010, 10:06

@justme & tolo
Haideti sa nu supralicitam norocul. Si ce inseamna locul pe care il merita oamenii talentati? Tolo, daca nu erai ziarist, te ratai?! Sau implinirea nu poate fi conceputa in lipsa notorietatii?

viorel  •  7 martie 2010, 12:32

parerea mea e ca toti cei ce fac politica sunt niste RATATI PROFESIONAL

joe  •  7 martie 2010, 15:39

D-le Tolontan,astea se intampla de 15-20 de ani!Ai fost plecat cumva din tara in timpul asta?

vali  •  8 martie 2010, 0:15

nu, si tolo si toti ceilalti am fost aici, si tocmai de aceea speram ca reformarea clasei politice de care se face atita tam tam si se cistiga alegeri este ceva ce va avea loc pe bune, nu doar campanie electorala pentru creduli.

pina cind o sa pui incompetenti in posturi cheie numai pt ca sint membri de partid usor manevrabili? pina cind? inca 15-20 de ani?

genghinni  •  10 martie 2010, 10:40

Asta-i in viziunea p.d.l. reforma statului,nu-i departe ziua cand si la WC-ul public vom intra pe baza carnetului de partid,cine-l poseda beneficiaza de un discount direct proportional cu vechimea in partid.CURAT REFORMA STATULUI,COANE TRAIENICA!!!!!!

Dana  •  15 martie 2010, 7:41

Locuiesc in Bucuresti.
La mine in bloc am gasit in cutia postala (ca si ceilalti locatari) fise de inscriere in partidul suspomenit.
Asa ceva nu am primit in anii trecuti. „Oamenii de bine ” vin acasa sa iti aduca sa te inscrii …. sa nu iti strici viitorul.
Asa fac acum si asa vor face si daca la putere se va schimba ceva.

Sincer :
NU mai pot. NU mai vreau partid stat. NU ii mai suport. NU ma refer numai la politicieni ci si la cei cu care lucreaza: politruci, ziaristi, administratie, oameni de afaceri. Au furat destul si ei ca si cei dinaintea lor.
Un stat se conduce cinstit, se promoveaza legea si se aplica.

Comentează