TOLO.RO
TOLO.RO
Un om se poate topi din senin, dar poate că rămîne ceva de neatins pînă şi de boala cea mai grea a lumii
vineri, 19 februarie 2010, 4:00
Un om se poate topi din senin, dar poate că rămîne ceva de neatins pînă şi de boala cea mai grea a lumii
Pe 1 februarie anul trecut, Mircea Salomir era un bărbat de 64 de ani, 1,90 metri şi care înjumătăţea fiecare felie de pîine, păcălind-o şi oftînd în amintirea arderilor tinereşti din organismul său. Începutul de burtă, „Hai, Mircea, că nici nu se vede!”, îi spuneau foştii colegi de arbitraj cu care se întîlnea pe la meciuri, era cea mai mare grijă a celui care nu suferise de nici o boală majoră.
Apoi totul s-a schimbat. Şi-a sunat băiatul, alertat de o pierdere de echilibru, au urmat rezonanţa magnetică, diagnosticul de tumoare pe creier, operaţia la Cluj, chimioterapia, speranţele renăscute şi drumul implacabil spre salon, „unde tata nu mai cunoaşte pe nimeni şi a slăbit pînă la 35 de kilograme”, după cum i-a spus fiul, Marian Salomir, colegului Dan Udrea într-un dialog care te îndeamnă să-ţi strîngi lucrurile de la serviciu şi să te duci pe un deal ca să strigi şi să trăieşti.
Există, în mărturiile lui Marian, o secvenţă. Tatăl său şi-a pierdut memoria recentă, nu-şi recunoaşte fiica sau anotimpul, dar îşi aminteşte perfect fazele jocurilor arbitrate. „Am meci la Turda, trebuie să ajung!”, şi-a îndemnat el fiul. Geografia Clujului a pălit, străzile nu mai înseamnă nimic pentru el, iar cînd a intrat în fosta sa casă a întrebat: „În ce hotel sînt? Cînd începe meciul?!”. Viaţă de arbitru, slalom printre hoteluri şi vestiare.
„Ce sîntem noi, în afară de creierul nostru? Există o parte din mine care nu poate fi schimbată printr-o leziune pe creier?”, se întreba un mare specialist în neurochirurgie. În general, sîntem ceea ce creierul nostru ne face să fim, de vreme ce o leziune ne modifică personalitatea, ne perturbă gîndurile şi ne obturează memoria. Ascultîndu-l pe Marian povestind obsesia pentru fotbal a tatălui său nu poţi contrazice un expert în traume, dar te poţi întreba dacă nu cumva, indiferent ce ne loveşte, rămîn părţi din noi care ne alimentează, dureros şi bizar, visurile cele mai adînci şi momentele cele mai frumoase? Nu acelea în care ţinem cură.
m1ha1 • 19 februarie 2010, 5:34
trist. toți oamenii buni pleacă …
narcis • 19 februarie 2010, 7:42
daca un om lovit de asa o boala cumplita si care nu isi mai aduce aminte ca a citit acelasi ziar 4 zile, poate sa vorbeasca doar despre fotbal si arbitraj – inseamna ca acel om chiar a facut arbitraj cu pasiune si dragoste.
Gabriel • 19 februarie 2010, 9:04
Una dintre multele drame ale vietii. Suferim cu atit mai mult cind sint implicati cei apropiati, cei dragi noua. In viata fiind, fugim de moarte cu toata fibra noastra si speram in fiece clipa ca sfirsitul nu este aproape si reusim sa il tinem departe. Din pacate, nu este asa… Verdictele vietii sint implacabile.
Gigel Coman • 19 februarie 2010, 10:09
Inseamna ca arbitrajul nu i-a fost in creier ci in suflet, vorbea sufletul din el…..din intertie..
adire • 19 februarie 2010, 10:47
pacat ca oamenii cei mai buni dintre noi ne parasesc.cind o astfel de boala te atinge pe tine sau pe cei apropiati tie , e cumplit.te ai duce in virful unui deal si ai striga la soare sau la luna tot necazul care te a atins.cumplita stare. ai striga din toti rarunchii sufletului fiintei tale numai sa scapi sau te eliberezi de povara care te a atins.fugim de moarte,dar sint groaznice uneori si chinurile dinaintea ei.inplacabil, asta e sfirsitul unei suflari de om.am intilnit si oameni care refuza sa mai traiasca daca sint atinsi a doua oara de aceasta boala. groaznic.dumnezeu sa aiba grija de el si familia care ramine in urma.
MISU-TURDA • 19 februarie 2010, 11:06
nu-mi vine sa cred.l-am cunoscut,nu personal,cand eram si eu la STICLA ARIESUL TURDA,un om cat dealul de langa STADIONUL MUNICIPAL.si acum mai joc dar la OLD BOYS.o intrebare ptr.MARIAN SALOMIR:CONDUCEREA DE LA NOI VA CONTACTAT VREO DATA SAU V-AU DAT UITARI?
fanu lu mocanu • 19 februarie 2010, 11:14
imi place de tine tolontane ca esti depresiv ca orice om care se respecta .constiinta ti-e macinata de posibila povara a bolilor incurabile . pana la urma cred ca asta inseamna sa evoluam spiritual, sa renuntam la temeri… azi nu te critic.
Marius B • 19 februarie 2010, 11:41
E trist ,dar ma intreb daca am face o operatie pe creier lui Tudor ,Coltescu sau celorlalti cred ca am gasi doar amintiri despre plicuri,conturi in niciun caz ceva legat de arbitraje .
Ciolanus • 19 februarie 2010, 11:42
Si cand te gandesti ca altii baga tutun, alcool si droguri in prostie, iar altii se chinuie sa traiasca. Ce viata rea 🙁
fotbal • 19 februarie 2010, 11:49
tulburator, de la litera pana la imagine. multa putere domnului Salomir! multumesc, tie!
Cătălin Tolontan • 19 februarie 2010, 12:39
fotbal: multumeste i lui dan udrea pentru ca el a urmarit acest caz tulburator
fotbal • 19 februarie 2010, 13:18
ii multumesc si lui Dan Udrea!
DannY-L • 19 februarie 2010, 13:58
De mult nu m-a mai impresionat atat de mult un editorial. Totodata, e prima data cand tin sa-l felicit si pe Udrea.
dragomir • 19 februarie 2010, 18:08
ati vazut filmul recomandat ziua cartitei?
Tatăl Vostru • 19 februarie 2010, 23:15
foarte trist…
alin • 19 februarie 2010, 23:55
urata boala.stiu prin ce trece maraian salomir deoarece si eu am trecut prin acelasi lucru.Tatal meu a murit de aceasi boala,acelasi diagnostic,glioblastom multiform.E cea mai teribila boala posibila,persoana in cauza slabeste tot mai mult pe zi ce trece pana ajunge de nerecunoscut si intr-un final drumul cel fara de intoarcere..Imi pare rau Mariane,fii tare.Alin,cluj.
Aurica • 20 februarie 2010, 0:40
chiar daca sunt tanar mi-l amintesc arbitru. era perioada in care era o placere sa mergi sapamana de saptamana la meci.
ghidulocatarului • 20 februarie 2010, 9:13
e foarte trist
dragomir • 20 februarie 2010, 15:08
domnule tolontan dumneavoastra era adresata intrebarea daca ati vazut filmul ziua cartitei.era recomandarea pe care am vazut-o pe comentariile la un articol in evenimentul zilei despre dumneavoastra.
cristian • 21 februarie 2010, 15:05
cum se cheama tema ta?
deja numaram in zile • 21 februarie 2010, 15:26
incoming 😉
Cătălin Tolontan • 23 februarie 2010, 18:26
dragomir: da, am vazut filmul ziua cirtitei
deea • 24 februarie 2010, 13:11
Si s-a dus… Dumnezeu sa’l odihneasca!