joi, 3 decembrie 2009, 2:54
„Jawohl!”. Ecranul telefonului se luminează. E unu noaptea şi Mircea Geoană confirmă prin sms interviul.
Peste cîteva zile, tot unu noaptea. „Scuze, avem o schimbare în program. Îl poţi face mîine dimineaţă, înainte ca domnul Geoană să plece la Iaşi?”. De data asta a sunat Ionuţ Vulpescu, fostul consilier al lui Ion Iliescu pe cultură şi culte, azi în echipa lui Mircea Geoană.
Ieri. Spre deosebire de sediul de campanie al lui Traian Băsescu, unde televizorul principal stă pe Realitatea, în Kiseleff numărul 10, clădirea PSD, cutia colorată din anticameră e fixată pe Antena 3. „Aici a fost sediul Uniunii Scriitorilor şi al Şcolii de Literatură din anii ’50. Radu Cosaşu îmi aminteşte cum lua bătaie la tenis de masă de la Gheorghe Tomozei”, povesteşte Vulpescu. „Da, Tomozei era campionul şcolii. Sus, la mansardă, locuiau Labiş şi cei din provincie”, confirmă Cosaşu.
Geoană refuză biroul, pe vremuri al lui Zaharia Stancu, şi intră în încăperea staffului. Full de tineri. Se pregăteşte dezbaterea de azi de la televiziuni. Ia un buchet de trandafiri şi pupă o fată. „E ziua ei”. Tresare. „Dar trandafiri roşii nu mai sînt?”. Rîsete. Se pune la unul dintre birouri. Fără foi în faţă. „Sînt cel mai pregătit dintre candidaţi”. Mdaa, hai! Vorba lui Sadoveanu, citat tot de Cosaşu: „Din clădirea asta, nu poţi să ieşi mai talentat decît ai intrat”.
[tab:Partea 1]
Geoană spune că s-a întîlnit „de două, trei ori” cu Sorin Ovidiu Vântu, că nu-i place deloc, dar că a vorbit pentru că „se pare că se pricepe”
Reporter: „Despre ce aţi vorbit cu Sorin Ovidiu Vântu?”
Geoană: „Despre sistemul financiar-bancar”.
Reporter: „Aţi discutat asta cu un om condamnat de fals într-un dosar bancar?!”
Geoană: „Recunosc că nu-mi place domnul Vântu. E malefic”
– Domnule Geoană, felicitări, marţi a apărut un element-surpriză! Pe Realitatea TV, Doina Cornea a declarat că susţine proiectul dumneavoastră. Ce calităţi umane găsiţi în doamna Cornea?
– În primul rînd CURAJUL. Să fii înainte de 1989 împotriva lui Ceauşescu înseamnă foarte mult curaj. După ’89 au apărut foarte mulţi viteji. CURAJUL ŞI TĂRIA DE A SPUNE LUCRURILOR PE NUME. Inclusiv lucruri care nu ne-au convenit nouă, celor de la PSD. Doamna Cornea a fost un ardent adversar al partidului nostru pe vremea cînd domnul Iliescu era preşedinte. Dar faptul că oameni din această zonă înţeleg că Traian Băsescu reprezintă un dezbinator şi un provocator de deziluzii nu este meritul meu. Meritul meu şi al lui Crin Antonescu este acela de a trece peste nişte falii vechi şi profunde în societate, peste un adevărat complex istoric, care datează de 20 de ani.
– OK, s-au terminat felicitările şi mi-aţi dat răspunsul care-mi ajută întrebarea următoare. Cu acelaşi CURAJ şi cu aceeaşi ONESTITATE DE SPUNE LUCRURI, dezvăluiţi-i doamnei Cornea ce aţi vorbit cu Sorin Ovidiu Vântu înainte de campania electorală!
– Nimic despre politică!
„Am vorbit ca să capitalizăm economia românească”
– Despre ce, nu despre ce nu, domnule Geoană.
– Am vorbit cu Vântu despre sistemul financiar-bancar din România, despre modul în care putem găsi resurse inclusiv pe piaţa de capital pentru a putea să capitalizăm economia românească, atît de deşertificată de lipsa de capital şi de creditare. Asta am vorbit. Şi asta am vorbit şi cu domnul Patriciu, şi cu domnul Păunescu, care prin B1TV îl sprijină pe domnul Băsescu. Nu trebuie să-ţi placă cineva sau să fii fan al acestor oameni care au averi puţin cam mari pentru gustul meu pentru a le putea recunoaşte o mică competenţă.
– Dar nu e riscant să discutaţi ca potenţial preşedinte al României despre sistemul financiar-bancar cu un om ca domnul Vântu, condamnat la doi ani închisoare pentru fals în dosarul Băncii Internaţionale de Dezvoltare? În final, procesul s-a stopat pentru că fapta s-a prescris.
– Nu-mi place domnul Vântu. Aici sînt de acord cu domnul Băsescu. Nu-mi place Sorin Ovidiu Vântu. Mi se pare şi malefic, şi puţin cam turbulent. Dar asta nu înseamnă că nu poţi să-i recunoşti o mică competenţă într-o zonă profesională unde, pînă una-alta, se pare că se pricepe.
„Între discuţia mea cu patronii de presă şi relaţia cu jurnalistul român e o uriaşă distanţă. Am învăţat şi din greşelile trecutului. Inclusiv cei din PSD, pe vremea lui Adrian Năstase, au crezut că dacă pui presiune prin patron pe jurnalist poţi să influenţezi presa. O eroare!”
Ştie că banii publici se duc spre televiziuni
– Dar ştiaţi că SOV e malefic cînd v-aţi întîlnit. De cîte ori v-aţi întîlnit?
– De două sau de trei ori. Dar m-am întîlnit şi cu alţi patroni de presă. Cu domnul Ringier, căruia nu i-am cerut nici o favoare faţă de Evenimentul zilei, care are o tentă portocalie. M-am întîlnit şi cu Adrian Sârbu, pe care l-am cununat împreună cu Mihaela, şi căruia, de asemenea, nu i-am cerut nici o favoare din perspectiva trustului său, şi vedeţi cît de neutru a fost ProTV în această campanie.
– Cu domnul Vântu n-aţi discutat nimic despre Realitatea?
– Nimic.
– Dar ştiţi că partidele finanţează televiziunile cu bani publici, prin miniştri, ca să-şi asigure imagine pentru partide sau pentru oameni politici?
– Da, ştiu.
– Aceasta a fost esenţa cazului Ridzi, însă nu s-a întîmplat doar la PD-L, ci şi la PSD. Masiv în cazul guvernării Năstase.
– Practicile acestea vor înceta dacă voi ajunge preşedinte.
– Cum garantaţi?
– Prin domnul Johannis. Care e curat şi vine din afara acestor jocuri.
[tab:Partea 2]
Mircea Geoană crede că e posibil ca dosarele lui Năstase să fi fost politizate, dar spune că nu se atinge de DNA şi că o va schimba doar pe Laura Kovessi
– În calitate de democrat social modern, cum singur vă numiţi, ce sentiment aţi avut văzîndu-l pe Radu Mazăre defilînd în uniformă nazistă alături de fiul său la o prezentare de modă?
– Am avut un sentiment de respingere. I-am spus că e o imensă greşeală şi m-a asigurat că e o uniformă a armatei germane de azi.
– Cu zvastică pe ea?
– Eu am ştiut altceva. O imensă eroare!
– Vă relatez încă un episod. Eraţi la televizor şi Radu Mazăre a spus: „Vreau un preşedinte deschis, căruia să-i pot bate cu pumnul în masă la Cotroceni!”. Aţi tăcut.
– Mai bine să dai cu pumnul în masă decît să dai cu pumnul în altcineva!
– Ca replică sună cumva, dar v-aţi făcut campania tocmai pe ideea că nu mai e cazul să se dea cu pumnul în masă la Cotroceni. Şi, dacă tot e să lovească cineva în masă, să o facă preşedintele, nu un primar în faţa preşedintelui!
– Sper ca românii să-mi descopere, după 6 decembrie, calitatea de mînă de fier într-o mănuşă de catifea. Cînd e vorba de lucruri serioase, cuvîntul meu e ultimul, nu mă influenţează nimeni.
„Nimeni nu mă controlează”
– Băsescu vă acuză că veţi fi controlat.
– Eu ştiu ce senzaţie dau uneori. Aparenţa de artificial şi de nesinceritate venea din lipsa de experienţă. Am intrat abia în 2001 în politică. Dar între timp m-am schimbat. Cît despre ceea ce spune Băsescu, sînt replicile unui om învins. Cum să mă controleze oricine sau, de pildă, Dan Voiculescu? Este aliatul meu.
– Dar cum răspundeţi la ideea contracandidatului dumneavoastră că PSD + PC înseamnă, de fapt, PSD + Antena 3. Ce v-a adus PC ideologic sau ca voturi?
– În 2004, PUR-ul de atunci a făcut la alegerile locale spre 6%. Pot să vă spun că discuţiile cu domnul Voiculescu şi cu doamna Popa exclud în proporţie de 99% discuţiile referitoare la trustul Intact. Am învăţat din experienţa lui Adrian Năstase: dacă amesteci relaţia de politician cu patronul, eşti mort! Dumneavoastră nu vă poate impune nimic Voiculescu. Sînt aliatul lui şi totuşi m-aţi luat la 11 metri pentru că am fost la un meci cu Urziceniul şi comentatorul TVR a zis ceva de mine. Mi se pare corect cum aţi procedat! N-a fost eroarea mea, însă dacă poate fi interpretat momentul ca politizare a unui act sportiv, e dreptul dumneavoastră să mă criticaţi. Asta nu m-a făcut să renunţ la obiceiul de a citi prima oară Gazeta în fiecare dimineaţă, dintre toate ziarele. Şi nu doar pentru că îmi place sportul.
Despre cîştigurile de la stat
– E normal ca 2 oameni de la stat să cîştige în România cît 3 oameni de la privat?
– Dacă te uiţi la salariile mari din administraţia publică, răspunsul este „Nu”! Dacă mă uit la salariile mici din administraţie, răspunsul e, din păcate, diferit. Vă dau exemplul legii care bagă oamenii în concediu fără plată. De pildă, personalul din educaţie a ajuns să cîştige cu 15% mai puţin! A, sigur: nu e corect să existe multe firme de stat care pierd bani şi ai căror directori cîştigă mai mult decît un patron de firmă privată.
(Subit, se prăbuşeşte o hartă de pe perete, undeva în spate. Toată lumea întoarce capul. „A mai picat un judeţ PD-L, nu-i aşa?”, întreabă Geoană. „Cred că Suceava lui Flutur”, zîmbeşte, sigur pe el. Revine) Polonezii au avut tăria şi sper ca domnul Johannis să aibă tăria de a pune manageri profesionişti la stat pe care să-i judecăm la trimestru, aşa cum judecă proprietarii managerii dintr-o firmă privată.
– Vorbiţi despre ceea ce numeaţi în campanie „campionii economiei”.
– Exact. Vă dau un exemplu. Uitaţi-vă la Logan. Este un succes senzaţional! Logan e primul brand industrial al României. Lumea nu ştie, şi nici nu e important, că acolo statul francez deţine 60% din acţiuni.
„Am avut o presă ostilă, dar n-am presat jurnaliştii şi m-am gîndit că poate eu sînt de vină. Poate n-am arătat cine sînt cu adevărat”
– Reţin răspunsul dumneavoastră, însă vă dau un citat. Pentru că, parţial, vă contraziceţi. Pe 13 august 2009 aţi declarat la o întîlnire cu pensionarii, la Râmnicu-Vîlcea: „Nu e corect să spui de ce cîştigă unul care lucrează la stat mai mult decît cîştigă unul de la privat”. Se cîştigă cu 50% mai mult la stat!
– N-am nici o problemă să cîştige mai mult la stat dacă companiile sînt profitabile.
– Nu sînt.
– Aşa e, dar trebuie să reţinem talentele şi în domeniul public. Am citit în Ziarul Financiar că emigrează 3 medici pe zi. 3 pe zi!
31% pensionaţi pe caz de invaliditate!
– Tot apropo de întîlnirea dumneavoastră cu pensionarii. Ştiţi cît reprezintă în judeţul Vîlcea, e doar un exemplu, numărul pensionarilor cu dosar de invaliditate?
– Foarte mult.
– Enorm! 31%! Aproape unu din trei oameni s-a pensionat pe motiv de invaliditate. Şi sînt multe judeţe în aceeaşi situaţie, în timp ce la Galaţi sînt 8%, iar la Braşov 9%. Asta nu vorbeşte despre un sistem profund corupt?! De ce să întreţină cei activi toate aceste anomalii?
– Da, s-au întîmplat lucruri nesănătoase, dar nu le mai putem îndrepta decît printr-o prudenţă pe viitor. De pildă, vîrsta reală de pensionare este de 54 de ani la bărbaţi şi de 52,8 la femei. Într-adevăr, sîntem într-un moment în care avem o disproporţie între cei activi şi pensionari. Şi există, desigur, mulţi bolnavi închipuiţi în cifrele acestea.
Mesajul pentru minoritatea care ţine România
– Sînteţi de acord că există în România o minoritate care întreţine economia, bugetul şi PIB-ul? Pînă-n 4 milioane de oameni duc totul în spate. O spune şi comisia de la Cotroceni.
– Da şi aceşti oameni trebuie să primească recunoaşterea pe care o merită.
– Numai că, dacă ne uităm la demograficele votului dumneavoastră, ei nu prea v-au votat.
– Aşteptaţi turul 2! Eu le spun că sînt un democrat social progresist, influenţat decisiv în gîndirea mea economică şi ideologică de perioada Clinton şi perioada Blair. (Vorbeşte tare, dar dacă la televizor pare că recită, văzut de la un metru emite doar fermitate şi oboseală. Are două rînduri de cearcăne) Dacă nu ajutăm sectorul privat, nu reducem costul banului şi nu scădem inflaţia nu vom avea bani pentru zona socială, pe care n-o s-o abandonez niciodată. Eu sînt omul care să asigure un just echilibru între performanţă economică şi progres social.
Enigma Johannis
– Ştiţi ce nu înţeleg? De ce românii aud cifrele acestea de la dumneavoastră, şi nu de la domnul Johannis?
– Pentru că eu candidez.
– Dar ca preşedinte, nu ca premier! Domnul Johannis n-a expus nici o idee economică şi nici o cifră de două luni. Are conduita unui director de PR, nu a unui premier.
– Johannis tace pentru că este un om decent. Nu vrea să intre în jocul de comunicare publică de la Bucureşti. Nu se aruncă la nivel de soluţii înainte de a fi desemnat prim-ministru.
– Vorbeam despre cunoaştere, nu despre soluţii. El ştie, de pildă, că 26% din bugetul consolidat de stat se duce pe pensii? Senzaţia e că îi veţi duce programul scris.
– E un om pregătit. Nu-i vom impune nimic. O să vedeţi dacă voi cîştiga.
„Puşculiţa electorală a lui Băsescu”
– Apropo de firme private, cînd aţi spus că vreţi să introduceţi un singur…
– Da, firmele private din România vor avea un singur control pe an. E un sistem american.
– Aţi avut semnale că PD-L a încercat să stoarcă bani prin controale?
– Da. Acum e campanie şi patronii se tem. Dar după, probabil că vor vorbi. Şi în condiţiile în care statul datorează peste 2 miliarde de euro firmelor private, lucrări contractate sau TVA nerambursat, există semnale foarte clare din teritoriu că acest sistem a fost folosit pentru puşculiţa electorală a lui Băsescu.
„Nu dăm afară bugetari”
– Azi mergeţi la Iaşi. Conform statisticii, judeţul are 60.000 de angajaţi la stat şi 99.000 la privat. Le veţi spune şi că trebuie concediaţi dintre cei de la stat, aşa cum s-a făcut în mediul privat?
– Am să vă dau un răspuns economic şi social. Într-o recesiune, trimiterea oamenilor în şomaj nu e o soluţie economică. A trimite, aşa cum spune Traian Băsescu, 20% din oameni în şomaj acum e inconştienţă. Înseamnă consumatori mai puţini şi relansare mai tîrzie. E antieconomic.
– Dar nu aveţi bani în buget!
– În economia subterană a acestei ţări circulă 47 de miliarde de euro pe an…
– Nu poate fi atît.
– E o treime din PIB! Aici e prima sursă de bani suplimentari la buget. Ce se întîmplă cu traficul de ţigări, de petrol, în vama românească, uneori cu complicitatea structurilor, e de neacceptat.
– Fiţi clar, vă rog! Reduceţi din cei 1,7 milioane de bugetari?
– Acum, nu. Pentru că, dacă mai punem pe lîngă cei 650.000 de şomeri existenţi încă peste 300.000 de şomeri viitori de la stat, ajungem la o ghiulea de 1 milion de şomeri la picioarele economiei. A, sigur, pînă în 2014 ne vom achita obligaţiile faţă de Comisia Europeană şi Banca Mondială de a reduce cheltuielile de personal. Dar nu acum.
„DNA nu e jobul meu”
– Revenim la Adrian Năstase şi la dosarele lui de la DNA. Credeţi că au fost dosare politice, aşa cum susţine colegul dumneavoastră de partid?
– Posibil că da. Dar au ajuns în justiţie şi nu e treaba mea să mă pronunţ. A greşit Năstase, plăteşte în justiţie. Nu e treaba mea să urgentez dosarele. Nu este jobul meu. O ţară în care legea este capricioasă este o ţară nesigură, nedemocratică şi neatractivă economic.
– Şeful DNA, Daniel Morar, e contestat puternic din interiorul PSD. Îl veţi schimba dacă ajungeţi preşedinte?
– Nu îl schimb. Morar are un mandat. Nu am nici un fel de treabă cu Direcţia Naţională Anticorupţie. În schimb, procurorul general al Republicii este altă conversaţie. Doamna Kovessi a fost contestată de CSM. A fost pusă acolo cu forţarea regulii de desemnare a unui înalt demnitar.
– O veţi schimba?!
– (Rămîne cu privirea fixată în cea a jurnalistului) Probabil că da. Da. Însă Daniel Morar este numit în regulă, nu m-am opus cînd a fost instalat. Instituţiile trebuie să funcţioneze şi politizarea justiţiei nu este bună pentru România. De asta a eşuat Băsescu în lupta împotriva corupţiei. Pentru că a numit el de trei ori mai mulţi procurori decît Iliescu şi Constantinescu la un loc. Eu o să cer resurse pentru justiţie. Dar nu mă amestec.
[tab:Partea 3]
Geoană explică de ce foloseşte un aparat de bruiat şi vorbeşte despre ruşinea de a fi ultimii la dotările din sport
– De ce doriţi să deveniţi preşedinte într-o ţară în care al doilea om în stat, adică dumneavoastră, trebuie să discute uneori cu un aparat de bruiat lîngă el ca să nu fie ascultat? Lucrurile astea s-au făcut şi sub PSD, se întîmplă şi acum şi nu se schimbă uşor!
– Senzaţia de poliţie politică există.
– E corectă informaţia mea? Folosiţi un aparat de bruiat?
– Da, asta fac, pentru că strategiile electorale nu trebuie să fie pe masa lui Băsescu. Dar faptul că dumneavoastră, ca jurnalist independent, sau un cetăţean de pe stradă îşi lasă telefonul în maşină cînd vrea să discute cu cineva în privat, asta înseamnă că trăim într-un stat cu aspecte nedemocratice. Am fost şi împotriva directivei prin care firmele de telefonie mobilă trebuie să dea listingurile. Proliferarea de servicii de informaţii a dus aici. De ce trebuie la SPP serviciu de informaţii? De ce-i trebuie Ministerului Turismului serviciu de informaţii? Asta a făcut doamna Udrea. Să afle ce? Cu cine merge turistul la piscină?!
„Un capitalism demoralizant şi nedrept”
– Sînteţi înconjurat în aceste zile de figuri care atestă un „PSD frecventabil”. Dar cine garantează că în spate nu e vechea gardă?
– Să vă spun ceva. Eu cred că am încheiat cu toţii un ciclu. Şi că tinerii români vor deveni europeni de stînga, nu rîdeţi, lăsaţi-mă să termin, cred că ne vom sincroniza cu Occidentul dezvoltat. În Vest, tinerii sînt de stînga. Tinerii de azi din România nu mai au memoria comunismului, dar, în schimb, sînt revoltaţi de un capitalism demoralizant şi foarte nedrept. După plecarea mea, PSD va trebui să se adapteze acestui nou public al său. Intelectualii mai degrabă radicali, de stînga, tinerii, de stînga şi, pe măsură ce avansezi în viaţă, devii mai conservator şi votant al dreptei. Noi am pornit cu emisferele cerebrale inversate în post-comunism. După 20 de ani şi o generaţie, începe să se revină la normal. Provocarea pentru PSD, pe care l-am democratizat, spre deosebire de PD-L, este să cîştige aceşti oameni.
5% creştere economică în 2011?
– Nu m-aţi convins că nerestructurînd rapid costurile în stat veţi obţine bani ca să daţi o şansă tinerilor de care vorbiţi.
– Scopul meu numărul 1 în 2010 e să obţinem acel 1% creştere economică. Mugur Isărescu a spus recent la o conferinţă în Spania că dacă 2010 se derulează corect, vom putea avea 5% creştere în 2011. Cheia e în primele 6 luni ale anului viitor. Credeţi-mă că aici am o expertiză mai bună decît Pogea şi decît Boc, care au fost la prima lor încercare de acest gen.
„Nu e acceptabil să nu avem o sală modernă”
– Apropo de bani, vom avea şi pentru sport? De pildă, credeţi că e o nebunie să ne propunem ca în următorii 30 de ani să organizăm o Olimpiadă? Vorbeam recent despre asta cu Bogdan Enoiu.
– Aş răspunde cu un slogan de marketing: „Impossible is nothing”…
– Adidas…
– Să organizezi Olimpiada e o problemă de resursă şi de metodă. Se poate obţine absolut orice. Cu lobby internaţional, cu bani şi cu creiere… Dar pînă acolo ar trebui să avem o sală de sport în Bucureşti ca să jucăm Cupa Davis. Capitala României nu are astăzi o sală modernă. Nu este acceptabil ca măcar în cele 8 regiuni de dezvoltare să nu avem baze moderne, inclusiv pentru selecţie! A decăzut inclusiv sportul de performanţă. Aici Morariu de la COSR are dreptate.
Sportul, parte a educaţiei
– Ce e sportul pentru Mircea Geoană?
– Eu am făcut sport şi eu sînt format astăzi mai mult de sport decît de toate şcolile pe care le-am făcut. Şi am făcut şcoli în toate colţurile planetei. Sînt omul care sînt, relativ sănătos şi educat, pentru că am făcut foarte mult sport. Sportul trebuie să devină parte a educaţiei acestei naţiuni. Cred în asta şi nu o spun pentru că sînt în campanie. Sîntem pe ultimul loc în Europa la speranţa de viaţă.
– Da, trăim aproape cu un deceniu mai puţin decît media europeană. Dar ştiţi că multe dintre datele pe care am discutat sînt şi în concluziile comisiilor fondate de Traian Băsescu.
– Staţi puţin! Unele dintre lucrurile de acolo sînt interesante şi le voi folosi dacă voi fi ales. Am citit rapoartele, există puncte importante.
– Adică veţi uza de ceea ce politicienii vestici numesc „memorie instituţională”?
– Da, voi încerca să asigur continuitate în marile proiecte. Pentru că nu tot ceea ce a propus Băsescu a fost greşit. N-a avut capacitatea politică să le traducă în practică pentru că nu ştie să construiască echipe şi pare că vrea putere numai pentru el.
– Relatati un episod in cartea „Impreuna” pe care ati lansat-o de curind. Ati aniversat 50 de ani intr-o petrecere la care a concertat Phoenix, iar fata dumneavoastra Ana v-a emotionat cintind „I’m a big big girl in a big big world”…
– Da, Ana m-a topit pur si simplu. (Se intinde si ia cartea, de pe un birou vecin)
– … plecind de la Ana, exista un punct comun pe care l-am regasit atit in discursul dumneavoastra, cit si in cel al lui Traian Basescu. Amindoi sustineti ca doar 5% din copiii de la tara ajung la facultate. 19 din 20 dintre ei nu vor avea sansa de a intra, poate niciodata, „in a big, big world”. In interviu, Presedintele Basescu mi-a spus ca „E o inapoiere deliberata. Deliberata pentru ca o stim si nu facem nimic”.
– Repet, nu tot ce spune Traian Basescu e gresit. Si eu cred ca putem rezolva aceasta problema. Dar, daca va uitati la termenele de realizare ale propunerilor din proiectele de la Cotroceni, e vorba de o perioada lunga si de o actiune concertata a tuturor. Altfel nu se poate! Va trebui sa muncim 10 ani pentru a creste acest 5%!
Vrea să angajeze un CEO expat de la o multinaţională
– Dacă veţi cîştiga, v-aţi gîndit în ce birou veţi sta la Cotroceni? Iliescu n-a vrut să stea în biroul lui Ceauşescu, apoi Băsescu a refuzat biroul lui Iliescu. O epopee imobiliară.
– Nu contează asta. (Nu vrea să repete situaţia lui Năstase, care planificase şi cum va arăta culoarea tapiţeriei în 2004, atunci cînd a fost întrecut in extremis de Băsescu)
– Dar o echipă v-aţi schiţat?
– Da. Şi vor fi cîteva surprize. Fac o ofertă unui CEO străin de la o mare companie din România pentru a fi consilier economic. Dar nu vă dau numele.
– Aveţi emoţii pentru dezbaterea directă de azi?
– Puţine emoţii normale, pentru că e ceva important.
– Credeţi că Băsescu e mai bun la dezbateri?
– Eu nu spun că sînt cel mai bun în această campanie. Dar sînt cel mai pregătit. Şi, apropo de dezbateri, a dispărut acel complex pe care l-am avut în 2004, la Capitală. Iar Băsescu de acum e o umbră palidă a lui Băsescu de acum 5 ani.
În cameră e cald. Întorci capul. În spate, pe un scaun, stă Liviu Dragnea. Imposibil să-ţi dai seama cînd a apărut, cît a ascultat sau ce crede. E impasibil şi în cameră e cald. Hotnews tocmai postează că Năstase sau Dragnea va ajunge la şefia PSD dacă Geoană cîştigă. Dragnea către ziarist: „Mai poţi?”.
Ieşi, în hol e lume multă, lumina pătrunde intirziata prin geamurile groase ale fostei Şcoli de Literatură. E ceva ciudat la Dragnea, dar îţi scapă. Nu poţi să pui degetul pe gînd, se deşiră. De pe scări se aude un pocnet plasticat. Parcă cineva joacă ping-pong sus, în mansardă, iar Dragnea, asta e!, are ceva din mustaţa lui Labiş. Hai c-am înnebunit de tot. „Nu mai pot, abia aştept să se termine!”.
Mihai • 3 decembrie 2009, 3:17
Pe Băsescu l-aţi întrebat de povestea cu copilul şi foarte bine aţi făcut.
De ce nu l-aţi întrebat însă şi pe Geoană despre vizitele de la Moscova?
Alexandru H. • 3 decembrie 2009, 3:23
Interesant interviul. Daca la cel al lui Basescu am putut observa un om foarte singur, lipsit de egali, atmosfera din jurul lui Geoana pare sufocanta. Nu e Geoana marea problema, ci acel damf straniu si respingator ce pare a-i purta trena. Un alt lucru ciudat e ca miscarea anti-Basescu nu-l are ca artizan pe Geoana, care, desi e protagonist principal, joaca un rol mai degraba minor backstage: e capabil sa recunoasca superioritatea adversarului in multe chestiuni, nu sare la gatul lui in lipsa scenariului etc… Hmm… E cam clar ca lupta nu e intre Basescu si Geoana ci intre Basescu si PSD (sau cum s-o mai numi alianta asta platformista)…
Paul Deleanu • 3 decembrie 2009, 3:35
Da, da… e „malefic” domnul Vantu (citez), D-le Geoana… Pe cine vrei sa prostesti… Crezi ca lumea nu urmareste Realitatea TV? Crezi ca nu se vede ca si acest post pe langa ANTENE iti tine partea si il „toaca” toata ziua, de dimineata pana seara pe Basescu… De asta te-ai dus neintarziat la intalnire cu el in Delta, ca e „malefic”?….Lasa prosteala… asta reprezinti dumneata in campania asta electorala: sperantele lui Vantu, lui Patriciu, lui Iliescu (mai ales acum cand CEDO a hotarat desecretizarea dosarelor Revolutiei), lui Felix securistul care „manca si el o paine” turnandu-si pana si rudele, lui Hrebenciuc pentru afaceri dubioase mai manoase, etc…Ah , i-am uitat pe Oprisan, pe Mazare,pe Vanghelie, samd… La urma-urmei esti si dumneata fecior de nomenclaturist…In ce pozitie l-a prins Revolutia pe tatal dumitale? Cumva ca general, comandant al Garzilor Patriotice?… Ah…da,da aceleasi care trebuiau sa *********** pe cei iesiti in strada, nu?… Sau sa intelegem ca si el a fost un complotist la daramarea lui Ceausescu si instalarea lui Ilici Iliescu?!… Adica, ne „propasim” acum cu un presedinte, fosta odrasla de nomencalturist? Nu-s ei, sunt feciorii lor, nu-i asa?…”Sperantele” poporului roman…Dehhh…Eu, unul, nu te votez…SIGUR!
Kafka • 3 decembrie 2009, 3:59
Apropos de subiectul „cainta”, stipulat in Pactul semnat la Timisoara… Oare cine-i naiv sa creada ca acei oameni care si-au pierdut rudele la Revolutie, Mineriade sau au ramas cu sechele grave de sanatate vor trece vreodata peste aceste lucruri si il vor ierta pe Iliescu…adica sa nu-l vada pe el si pe acolitii lui in boxa acuzatiilor?……….
Halal si de partidele istorice…PNL, PNTCD… Dar nu trebuie sa fim mirati, daca ne uitam cine le compun…sau cine le sponsorizeaza…Adica niste caractere deloc principiale, dupa cum se vede…Nu uitati ca Dl. Patriciu sponsoriza parca in 2004 la doua capete: si Alianta DA, adica PNL, dar si PSD… Sa ne mai miram de acesta noua alianta PSD-PNL?… Omul mai are si niste polite de platit lui Basescu… Pentru „cazarea” fie si pentru numai o noapte la Cercetari Penale, bine-nteles…Desi nu ne-a mai explicat cum e cu banii aceia care s-au intors din Libia, sau mai bine spus de la Repsol, direct in conturile Rompetrol (80 de milioane de dolari), bani care ar fi trebuit sa se intoarca la statul roman si nu la Patriciu-Rompetrol S.A….Crin, omule, desi te-am votat in primul tur, m-am lamurit ca nu tu esti seful la PNL… Din pacate…tot banii dicteaza, s-ar parea…
Adrian • 3 decembrie 2009, 4:10
Catalin, discutam ieri cu un prieten, afirmatia lui Basescu la alegerile din 2004 legata de blestemul de a alege dintre doi fosti comunisti.Prietenul meu se intreba cum de nu a aparut nimeni intre timp..Si i-am spus (si sa-mi ierti lipsa de modestie); De unde sa mai apara ca cei mai multi au plecat, ei umplu spitalele din America (ca mine), institutele de cercetare, universitatile ( ca el),firmele de soft, campurile si firmele de constructii din Spania, Italia. Peste tot, incercand sa castigam cinstit si muncind onest.
L-as intreba pe domnul fost ambasador in tara mea de adoptie, daca se uita la televizor cand statea in America. Si ce parere avea de deontologia profesionala.
Sa iti povestesc ceva: canalul Fox News (nr 1, de departe in America ca televiziune de stiri) e privit cu suspiciune de administratia Obama, suparata ca tine prea mult partea republicanilor. Obama a mers intr-o duminica la toate televiziunile importante mai putin la Fox. Peste cateva zile, cancelaria prezidentiala invita televiziunile (mai putin Fox, fireste), la un nou interviu comun de data asta. Spre stupoarea politicienilor, reporterii celorlalte televiziuni refuza interviul atata timp cat nu sunt primiti si cei de la Fox.
V-as intreba (privind spetacolul sinistru din aceste zile de pe Antene si Realitati) cand se va intampla si in Romania acest lucru?
P.S. Dumneavoastra constituiti o mare si placuta exceptie in tot acest peisaj. Si cred ca ar trebui sa faceti pasul spre ceva mai important chiar daca va pricepeti atat de bine la sport. Sunteti onest si asta conteaza in primul rand!
Mile • 3 decembrie 2009, 4:11
SuperBase l-a invins o data in 2004 cand Prostanacul s-a ferit de dezbaterile de la tv unde era si Mitica Dragomir.Daca nu a avut ****** sa apara la propria campanie( cum se pare ca nu are nici Johannis) inseamna ca nu e demn de un presedinte.Avem de ales Maleficul mai putin Rau dintre cei 2 si decat o marioneta, mai bine un pirat.”Take everything you can, give nothing back!”
Exemplul perfect • 3 decembrie 2009, 4:17
Intrebarea 3 si 4 il caracterizeaza perfect pe domnul Geoana
Alex • 3 decembrie 2009, 4:33
Geoana, poate la anul! Hai Base!
Nuuuu • 3 decembrie 2009, 4:34
Daca iasa PSD-ul este f-te, f-te, f-te grav.
In fine, nu traiesc in Romania si ma doare in basca personal.
Mafia PSD o sa se asigure sa nu mai piarda in veci iar sperantele romanilor se vor narui ptr. totdeauna.
De ce trebuie sa revenim din nou la un partid care a orchestrat mineriada si cine stie cat a fost implicat in crimele de la revolutie. De ce? Oare de ce? Suntem sortiti blestemului?
Ne-o fi blestemat Ceausescu?
ales • 3 decembrie 2009, 5:01
Geoana poate fi urmatorul presedinte. Are „stofa” si sansa dupa ce Antonescu si-a batut joc de cei care l-au sustinut, adica de intelectuali(includ aici profesori, ingineri, etc) care au totusi o mai mare influenta decit primarii de „partid” deoarece au comunicare directa cu angajattii.
Deocamdata insa, dupa parerea mea, nu convinge ca nu este sustinut de o „clica” profitoare. Sa nu uitam, si ma adresez aici celor care frecventau cluburile de bridge inainte de 1989, ca Voiculescu-Vintu era una din „Axele” (termen din bridge care defineste un cuplu de jucatori similar cuplului in tenis) cele mai bune. Deci acesti oameni sunt o „axa” de mult timp; mai exact de peste 25 de ani! Trebuie sa de aceasta „axa”, si apoi vom vedea! Poate ca Geoana este o solutie de viitor, dar nu cred ca poate invinge , acum, aceasta „axa” care l-a impins in fata si nu cred ca Geoana are putere sa le „taie macaroana” acestora.
Nicole • 3 decembrie 2009, 5:03
Geoana care este un MARE MAESTRU in a NU spune nimic….
In seara asta, Geoana a fost la A3 alaturi de Crin A. si de Iohannis. Bineinteles, moderatorul nu intervenea, ii lasa in pace pe invitati sa se desfasoare dupa cum voiau. Am cronometrat o replica a lui Crin A. care a durat cca 20 de minute, timp in care nu a spus nimic, doar se agita nevricos, cu tonul ridicat al demi-mondenelor afectate. Ii place mult sa se auda vorbind, sa faca la nesfarsit asa-zise „puneri la punct” …
Intre timp, alaturi de el, Geoana tacea, se lasase o tacere deplina, moderatorul nu intervenea, iar Geoana tacea cu privirile in gol, dand impresia ca numara in gand ca sa se relaxeze, ca isi face socoteli, ca se gandeste la un film… Pe scurt, dadea impresia ca este total deconectat, ca aplica o strategie de crutare a fortelor in ragazul in care nu era el cel convocat sa ia cuvantul… Asta e Geoana ! Total senin, ii parea bine ca partenerul lui vorbeste cate 20 de minute! Lasa impresia ca ii pare bine ca nu ii revine lui obligatia de a umple timpul cu fraze…
Geoana s-a specializat sa turuie, sa scoata vorbe din burta, fara nici o mobilizare cognitiva. El face doar zgomot verbal, vocalizeaza, rosteste vorbe, le intoneaza concesif si in flux continuu, te acopera in vorbe fara coerenta de fond, scoase ca dintr-o morisca de sonorizare. Este un dispozitiv de simulare de limbaj vorbit.
Uitati-va la el in noaptea asta daca se da in reluare(moderator Mihai Gadea)
Culmea e ca, de la Sibiu, Johannis tacea si el; de fapt el avea si el o tendinta de a tacea chiar si atunci cand era intrebat, fiind destul de greu de urnit sa spuna ceva… Atunci cand in sfarsit desclesta gura ca intr-o concesie generoasa de a binevoi totusi sa raspunda ceva, ceea ce spunea era un raspuns formal, stereotip, foarte vag, nimic precis. Johannis si-a facut un stil si el de a eschiva orice confruntare verbala, aducand pe culmi inalte priceperea de a NU divulga niciodata ceea ce gandeste. Raspunde numai in clisee amabile, goale, iar dupa doua ore de vorbire nu se poate face nici un fel de rezumat al spuselor sale !
dc • 3 decembrie 2009, 6:11
pe omul asta este o revelatiesa-l asculti vorbind sau sa-l citesti -asta este sg sansa a romaniei
nelu • 3 decembrie 2009, 6:22
Sincer nu am aflat nimic nou in interviul asta. Nimic relevant care sa il scoata in fata pe Geoana. Din contra mi se pare ca pare ca un copil naiv si cu o tenta fina de mandrie. Deci sincer parca nu are ce spune, ceva de substanta ca la basescu, parca nu are asi concreti. Nu mi se pare nimic relevant din tot ce a zis.
ion • 3 decembrie 2009, 6:51
Pentru cei ce uită, vom plăti cu toţii
Candidatul PSD la preşedinţia României, Mircea Geoană Parafrazînd un poet voi spune: „Nu de Geoană mă cutremur, ci de intrarea lui şi a clientelei lui politice în vieţile noastre”.
Pentru că în eventualitatea în care Mircea Geoană va fi ales preşedinte, el nu va fi decît marioneta lui Iliescu, Hrebenciuc, Năstase şi a „baronilor” pe care aceştia i-au crescut din faşă, pe de o parte, şi a mogulilor care au investit multe milioane de euro pentru confecţionarea şi livrarea unei imagini deplorabile a actualului preşedinte şi candidat Traian Băsescu, pe de altă parte.
Războiul pentru Cotroceni are o miză enormă, cu mult peste cea firească, politică. Iar asta dovedeşte că sînt în joc averi uriaşe dobîndite ilegal, dar şi libertatea unora dintre cei mai bogaţi oameni din România, care îi susţin furibund, prin orice mijloace, pe Geoană şi partidul său, pentru a-şi asigura în felul acesta protecţia politică pentru mulţi ani de acum încolo.
Nu am votat şi nu voi vota niciodată PSD sau vreun candidat al acestui partid la orice funcţie în stat. Am mai spus-o şi o repet: Iliescu şi partidul său au făcut cel mai mare rău României şi românilor, tocmai în anii de început în care drumul nostru trebuia să fie cu totul altul.
Nu am cum să uit că Ion Iliescu a ajuns la putere în decembrie 1989 folosindu-se de cadavre – mă gîndesc la sutele de oameni care au fost împuşcaţi începînd cu seara zilei de 22 decembrie.
Nu am cum să uit că Ion Iliescu şi apropiaţii săi au provocat evenimentele tragice de la Tîrgu Mureş din martie 1990, instigîndu-i la ură unii împotriva celorlalţi pe români şi maghiari, doar pentru a legitima în felul acesta reapariţia Securităţii ceauşiste, sub numele de SRI, din cotloanele unde stătuse ascunsă pînă atunci.
Nu am cum să uit că Ion Iliescu şi colaboratorii săi apropiaţi au provocat şi legitimat în iunie 1990 cea mai barbară manifestare de ură a minerilor din Valea Jiului împotriva studenţilor şi intelectualilor din Bucureşti, a presei independente şi a partidelor istorice, PNŢCD şi PNL.
Am văzut atunci cum un orb a fost bătut sălbatic de mineri pentru că purta ochelari cu lentile închise la culoare – în consecinţă nu putea fi decît un intelectual. Am văzut cum o femeie gravidă era lovită cu o bîtă peste burtă, pentru că a avut proasta inspiraţie să-i întrebe pe justiţiarii huilei ce rău le-au făcut lor studenţii.
Am spus-o şi atunci, şi o repet şi acum: părerea mea e că Ion Iliescu a pus la cale acea manipulare criminală a minerilor abrutizaţi din Valea Jiului cu scopul de a îndepărta, pentru mulţi ani, orice intenţie a oamenilor de afaceri occidentali de a investi în România.
Drumul nostru ar fi putut să fie altul. Dar Occidentul trebuia să se îngrozească de ce se întîmplă în România postceauşistă, pentru ca în felul acesta clientela FSN să poată să se înfrupte în linişte din averea statului, anume să căpuşeze marile fabrici şi uzine, şi nu numai, pînă cînd acestea vor fi falimentate şi vîndute ca fier vechi.
Nu ar trebui decît să ne aducem aminte de toate acestea, şi de încă multe altele, pentru a putea realiza pericolul care ne paşte acum: anume revenirea PSD la putere.
A aceluiaşi PSD care, după cum s-a putut vedea de-a lungul anilor, este un partid nereformabil dintr-un motiv foarte simplu: acest partid a fost construit pe fundamente clientelare. Iar clientela ştie oricine că niciodată nu are tendinţa de a scădea, ci dimpotrivă de a se dezvolta pentru a acapara tot mai mult, desigur prin eludarea legii şi a legitimităţii.
Autor: George Arun
swe • 3 decembrie 2009, 7:47
nu-mi place nici unul din astia politicari si nici nu am votat dar nici nu o sa votez insa decit ,,taticul basescu,, sa mai traim inca 5 ani ,,BINE,, as prefera o schimbare , asa ca sa vada tilharul de IUDA ca roata se invirte ! ********* romania !
Alex • 3 decembrie 2009, 8:18
Indata tolontan o sa fie la PSD 😉
room • 3 decembrie 2009, 8:28
Ceea ce asteptam de la domnul Geoana nu s-a realizat si anume democratizarea & modernizarea miscarii de stanga din Romania. Nu cred ca poti moderniza stanga cu Iliescu, Vanghelie,Dragnea, Oprisan, Mazare,etc.,etc.,dar sa mai conduci si o tara. Domnul Iohanis este un paravan falosit destul de stangaci in aceasta campanie. Domnul Geoana ramane un om de plan secund chiar daca va ajunge presedinte.
impunere • 3 decembrie 2009, 8:41
Lui Geoana i s-a impus sa schimbe procurorul pentru a se renunta la procesele incomode:Patriciu, Tariceanu, Mazare,familia Voiculescu, etc.Avantajul Prostanacului e ca va crede ca a fost ideea lui…
Si sa vedeti cate inca o sa i se impuna.De aceea trebuie sa mergem la vot cu Basescu. Iar procurorul trebuie lasat sa-si faca treaba lui!!!
Si totusi , domnule Tolontan, ce-o fi cu vizitele la Moscova? Pupam poala popii?
Orlando • 3 decembrie 2009, 8:43
Procurorul generala intradevar tb sa fie schimbat.Nici el nici dl Morar nu trebuie sa fie slugoi la usa politicii.
SAVI BRATESCU,din AMERICA,USA,WASHINGTON,WHITE HAUS • 3 decembrie 2009, 8:52
GEOANA-BASESCU.!….E CLAR.BATALIA ,nu e intre GEOANA si BASESCU.e intre BASESCU si HOTZII,TALHARII,INFRACTORII,FALSIFICATORII ISTORIEI,MINCINOSII,TORTZIONARII ISTORIEI poporului ROMAN DAC.!!!! A-i uitat s-al intrebi pe GEOANA,care sistem e mai rentabil acum,financiar-bancar,sau BANCAR-FINANCIAR ?intreab-al pa urmatorul interviu.merci.multzumesc,THENK YOU VERY MUCH.salut.UN NOEL,CRACIUN FERICIT,pt tine TOLO,si totzi fratzii .da interesant intervuiul,continua….bafta.
sisif • 3 decembrie 2009, 9:01
Este un interviu slab atat ca intrebari cat si ca raspunsuri. Geoana a invatat asa cum invata elevii slabi: memoreaza si recita mecanic ceea ce au bagat in cap. Cateva intrebari care nu s-au pus: ce a negociat la Moscova, ce privatizari mai face PSD-ul, se va modifica legea care prevede pastrarea postului de primar timp de 4-6 luni pentru Johannis, de ce au stat noua luni la guvernare, de ce nu i-au acceptat la guvernarea de 9 luni si pe UDMR, de ce nu respecta Constitutia si avem inca si acum un guvern fara putere. In final vreau sa spun ca la intrebarea „Adică veţi uza de ceea ce politicienii vestici numesc “memorie instituţională”?” raspunsul trebuia sa fie: „… Pentru că nu tot ceea ce a propus Băsescu a fost greşit. N-a avut capacitatea politică să le traducă în practică pentru că …” a avut de a face in cei cinci ani de mandat numai cu lichele. Aici a fost marea greseala a lui Basescu. Nu a cantarit bine oamenii inainte de a-i numi in functie.
Catalin • 3 decembrie 2009, 9:03
Bai Tolo, esti tendentios.
Tu tii cu piratul, cu tiranul, cu omu’ care a promovat specimene gen Udrea, Ritzi, Videanu, Popoviciu, Elenea Basescu. Tii cu un viitor puscarias!
ciupi • 3 decembrie 2009, 9:08
jos palaria, desi cred ca gandul se imprastie, nu se desira. chestie de optica, la urma-urmei, da’ mi-a placut! si interviul, evident…
Marian • 3 decembrie 2009, 9:15
Interviul pare ok privit separat dar prin comparatie pe Basescu l-a intrebat de toate, pe Geoana l-a protejat. Ce a facut Geoana la Moscova sau in Delta cu Vantu ? Ne vinde gogosi. Multi se tem de Basescu, nu si-au putut face jocurile, e clar ca Geoana este coada de topor, un om fara personalitate care se lauda cu pozele din casa cu mai marii lumii. Nu l-am auzit pe Basescu sa se laude cu ceea ce Geoana nu va putea face in 1000 de mandate, sa adune si apoi sa stea la aceeasi masa cu Merkel, Sarkozi, Busch, Putin. Basescu va iesi presedinte pentru ca este apropiat de oameni si oamenii au incredere in el. Lui Geoana ii e teama sa iasa pe strada, a fugit ca la Timisoara pe usa din dos si cand nu face fata injura „netrebnicii dracului” Geoana a avut o campanie murdara, a adus in discutie filmulete video neverificate, a atacat sotia si copiii adversarului. Felicitari Basescu ai avut o campanie curata, barbateasca fara atacuri josnice. Ai atacat numai marii barbati de stat, Vanghele, Iliescu, Hrebenciuc, Mazare si pe cei 3 moguli plini de acuze penale de furt.
Sorin • 3 decembrie 2009, 9:22
Stiai domnule Tolontan ca in bucuresti cartierul rahova Vanghelie va da 100 de mii de telefoane contra unei copie de buletin? …intrebare domnule Tolontan…se pot frauda alegerile cu niste copii de buletin? …ca alfel nu inteleg de ce da telefoane si cere in schimb copii dupa buletin!
PS: va rog sa aprobati acest mesaj nu ca celelalte care l-am dat pana acum!
Cătălin Tolontan • 3 decembrie 2009, 9:24
marian: nu l-am protejat deloc. Am incercat sa tratez egal ambii candidati, dar, mai ales, sa ofer publicului imaginea celor doi oameni, cu personalitati si stari diferite. Sigur ca tu ai fi facut interviul mai bine. I-ai fi dat cu o bita in cap lui Geoana, iar userul Catalin de la nr 9, care tine cu Geoana si ma acuza ca „tii u piratu'”, ar fi facut el interviul cu Basescu, tot cu o bita. Si atuni ar fi fost cu adevarat un tratament perfect egal! 🙂
rotaru • 3 decembrie 2009, 9:29
Interesant, dar tot nesigur este Mircea Geoana,asa ca……..tot Basescu e baza.
dacia • 3 decembrie 2009, 9:36
Este un interviu bun facut de un profesionist .Bravo Tolontan!Nu conteaza daca suta la suta il credem pe Gioana dar este important ca am auzit si alceva decat aberatii cu mogulii,cu comunistii etc.Mie nu-mi plac violentii si genul „golan de-al nostru”,cum e Base .Vreau pe altcineva,sa ne reprezinte pe noi romanii in tara si in strainatate ,un om care stie sa vorbeasca si altfel decat smechereste. Cred ca dupa 20 de ani se vede o lumina la capatul tunelului.Daci
romanadevarat • 3 decembrie 2009, 9:39
Bravo domnule Tolontan
Sunt unii care nu inteleg nimic din democratie (gen marian, catalin,savi bratescu etc). Toti romanii avem dreptul la opinii si acestea trebuiesc respectate.
Repet BRAVO. Ati fost impartial si asta se vede in ultimul timp la foarte putini jurnalisti si mai ales la televiziuni (gen B1TV-nasul, OTV, Realitatea etc). Doar scandal si iar scandal si aceeasi invitati.
Sper ca votul de duminica sa ni-l dea pe cel mai bun.
FELICITARI domnule TOLONTAN
daniel • 3 decembrie 2009, 9:49
slab e geoana asta nici la vorbe nu se pricepe dar sa mai conduca o tara
sorin • 3 decembrie 2009, 9:51
gata ,acum sunt sigur ca am sa votez cu basescu,macar ala isi cara singur *******
Ledutzu • 3 decembrie 2009, 9:59
Nu am comentat interviul cu Base pentru ca am asteptat sa le vad pe amandoua! Felicitari Tolo, tu chiar nu te lasi influentat. Felicitari!
GentleGiant • 3 decembrie 2009, 9:59
@room: mi se pare de bun simt ce spui. Si nu uita ca din spate vine hiena tinara de Ponta.
bogdan • 3 decembrie 2009, 10:02
slabut…slabut! unde sunt intrebarile cheie, incisive? probabil nu au venit pentru a nu-l pune in incurcatura pe geoana. insa un raspuns mi-a atras atentia: Procurorul General al Republicii??????????
alooooooooooo, ba comunistule (Geoana), Romania nu mai e Republica! si asta o spune un tanar de 26 de ani, care nu e nici de dreapta nici de stanga….sunt apolitic, dar pentru asta votul meu se duce la…..BASESCU!
radu • 3 decembrie 2009, 10:03
geoana a demonstrat in acest interviu de ce merita sa fie un presedinte..
geoana poate fi cel mai bun presedinte pe care l-a avut romania.
l-am votat pe antonescu in primul tur dar geoana m-a convins sa-l votez in turul II
malasuerte • 3 decembrie 2009, 10:03
La multe intrebari a ocolit raspunsul,slabut,
dar per total am mai aflat cate ceva despre cei doi.Felicitari pentru demersul jurnalistic.
Mi-as fi dorit sa aflu si despre Moscova,dar am impresia ca a fost o conditie impusa 🙂
sictir • 3 decembrie 2009, 10:05
realitatea tv . un cuib de ****** . interviu cu presedintele tarii . se prezinta o caseta , antica , dar asta au si in ” bunavointa lor ” vor raspunsuri . presedintele se eschiveaza . se termina interviul si normal a fi fost sa vedem si altceva , dar ******* hranite cu graunte de aur uita (oare) de legile scrise si nescrise ale jurnalismului si pe tot parcursul drumului catre masina presedintelui il asalteaza cu aceleasi intrebari croncanind din ce in ce mai tare . asta-i romania . aici discutam despre jurnalism , presedintele in exercitiu al romaniei si despre lipsa bunului simt ceva ce nu caracteriza cetateanul roman . desprinse din fictiuni cinematografice si transformate in lectii pentru azi si miine cum sa distrugem ce a mai ramas bun , ca tl se rezuma la bani care curios nu le mai ajung tot celor care au mai mult decit majoritatea .
Radone • 3 decembrie 2009, 10:07
Frumoase ambele interviuri, NECESARE.
Cat despre Dragnea, l-am urmarit recent la tv, nu stiam personajul decat din presa scrisa. Pe mine, sincer, tipul m-a speriat. O combinatie de aroganta, rautate si totusi auto-control (e unul dintre oamenii pe care nu cred ca-i bine sa-i scoti din pepeni) cum n-am mai vazut de mult. E doar o perceptie, poate gresita, dar pun si eu senzatia mea langa a ta, mai ales ca va fi sigur in carti pt o functie tare, daca iese Geoana.
PS Nu votez cu Base nici daca-mi da un pumn trucat in gura – asta asa, sa nu-mi fie interpretat mesajul gresit.
adrians • 3 decembrie 2009, 10:10
Acelasi demagog penibil,un amestec de smecherie neo comunista cu scoala de la externe.Probabil ca doar dorinta de putere si elasticitatea totala a coloanei vertebrale i-au determinat pe francmasoni sa-l accepte in rindurile lor si sa-l promoveze in locul lui Nastase.Totusi sint de neinteles uriasele greseli savirsite in ultima saptamina atit de el cit si de aliatii lui.Asta daca nu cumva au fost impinsi de cei din spate ca sa faca aceste greseli si in felul acesta sa piarda alegerile.Oricum Cataline,degeaba ne zbatem,degeaba comentam,jocurile sint facute,tara este deja mai mult francmasona decit francofona.
aaaaa • 3 decembrie 2009, 10:10
Interviul ar fi fost ok daca si doar daca ar fi avut loc inainte de publicarea celui cu Traian Basescu. Asa domnul Geoana a avut timp sa citeasca interviul contracandidatului sau, sa vada ce comentarii au fost si sa se pregateasca din timp pentru a nu avea aceleasi comentarii (dupa cum se vede in citatul urmator „Geoană refuză biroul, pe vremuri al lui Zaharia Stancu, şi intră în încăperea staffului. Full de tineri. Se pregăteşte dezbaterea de azi de la televiziuni. Ia un buchet de trandafiri şi pupă o fată. “E ziua ei”. Tresare.”)…
at • 3 decembrie 2009, 10:12
succes Geoana!
cristina • 3 decembrie 2009, 10:22
nu se poate sa castige geoana…e prea mult dupa duazeci de ani sau pentru inca douazeci
dennis • 3 decembrie 2009, 10:22
domnule Tolontan, e o idee care ma macina (sa zic asa) de mult timp. inca nu am auzit pe nimeni sa o aduca in discutie, dar am o curiozitate: de ce nu s-a venit cu o varianta „iohannis premier” si in cazul presedintelui, mai ales ca toti pseudo-liderii politici sustin ca grija lor numarul 1 este indepartarea lui Traian Basescu. daca se opta pentru un candidat comun, cred ca aveam presedinte ales inca de pe 22 noiembrie. de ce aceasta pseudo-alianta a functionat doar in cazul numirii premierului nu si in cazul presedintelui?
mircea • 3 decembrie 2009, 10:27
de a 3 vizita la moscova,in plina campanie electorala, nu l-ati intrebat?
nema proiecte nema conceptii,numai generalitati la geoana,asa cum erau activistii vremurilor trecute.
titlul spune totul:”SCHIMB PROCURORUL GENERAL”!!!!
ASTEA-S OBIECTIVE?
Andrei • 3 decembrie 2009, 10:27
Domnule Geaona ,majoritatea tinerilor din Romania nu o sa fie niciodata de stanga (o spune un tanar de 21 de ani),si din aceasta cauza dumneavoastra nu obtineti voturi necesare pt a castiga in mediul urban ci doar la Dabuleni unde lumea e mai usor de prostit(cea ce s a intamplat la parlamentare –De ce nu ati candidat in capitala?–)
Si un alt lucru DACA veti iesi presedinte tara va fi condusa de „bunicul” Iliescu care si-a facut studiile la Moscova (ciudat aceasi tara pe care dumneavoastra ati vizitat-o de curand) 🙂
bogdanXIII • 3 decembrie 2009, 10:40
n-ar schimba directorul tvr, ci in primul rand procurorii! prietenii stiu de ce: CA SA NU SE MAI TEAMA ca vor fi trasi la raspundere pentru ce au furat pana acum, si lasati sa fure in liniste! probabil tot de pe antena 3 a vazut si povestea urata a dluyi. iohannis cu adoptiile de copii si stie ca va fi cuminte, nu? am si o curioozitae: crede cineva ca, dupa cele 6 luni cerute de iohannis, noul prim ministru va fi adrian nastase?
kELOO • 3 decembrie 2009, 10:42
Frumos interviul, mi-a placut si cel cu Basescu! Si chiar daca nu mai candideaza acum, astept unul si cu Antonescu!
Felicitari, Catalin!
BOMBONEL • 3 decembrie 2009, 10:42
ITI MULTUMESC MIRCEA DIN SUFLET PT. SCHIMBAREA CODRUTEI KOVESI!
POTI S-O SCHIMBE MAI REPEDE TE ROG?
eu • 3 decembrie 2009, 10:43
Eu consider ca Geoana va fi un esec pentru Romania !
Omul nu pare sa aibă pareri proprii si le uita pe cele sustinute (ale altora)
Eu lucrez in domeniul privat si ma ingrijoreaza la maxim raspunsul la intrebarea legata de concedierile din sectorul public : „A, sigur, pînă în 2014 ne vom achita obligaţiile faţă de Comisia Europeană şi Banca Mondială de a reduce cheltuielile de personal. Dar nu acum.”
Cum se impaca afirmatia asta cu ceea ce sustine PNL-ul NU-MI DAU SEAMA !
NICU • 3 decembrie 2009, 10:44
-„Tinerii romani vor deveni europeni de stanga.Sunt revoltati de un capitalism demoralizant si foarte nedrept”.Aici m-a convins ca este purtatorul de cuvant al lui Iliescu.
-Mazare:”vreau un presedinte caruia sa-i pot bate cu pumnul in masa la Cotroceni”-Geoana:”mai bine sa dai cu pumnul in masa decat sa dai cu pumnul in altcineva”.No comment.
I-au cam batut multi cu pumnul in masa de vreme ce vrea sa schimbe procurorul general.Cu toate ca l-ati cam menajat cu intrebarile ne-a convins (daca mai era nevoie) ca nu-i capabil sa tina friile acestei tari.