Cristi Borcea a oferit momente comic-absurde după meciul de la Belgrad
duminică, 11 octombrie 2009, 10:59
Cristi Borcea a oferit momente comic-absurde după meciul de la Belgrad
Viaţa e scurtă. Din respiraţie în respiraţie.
De ce să o stricăm abţinîndu-ne să le spunem stupizilor că sînt stupizi? Era trecut de miezul „nopţii tîmpite”, după expresia lui Răzvan Lucescu. Cristi Borcea a intrat la sport.ro. Şi a început să certe presa. „Principala vinovată pentru umilinţa de la Belgrad e media că întărîtă atmosfera din fotbalul românesc. De aceea avem o naţională plină de scandaluri! De aceea, la sîrbi tribunele sînt pline şi au stadion nou! De aceea, ei vînd jucători cu 20 de milioane de euro, iar noi doar cu două”.
În studiou, Emanuel Terzian arată ca şi cum ar avea nevoie de un defibrilator. „Sînt şocat, nu-mi vine să cred”, spune el şi continuă: „Păi, nu dumneavoastră l-aţi atacat pe Răzvan Lucescu?!”. Borcea ezită o secundă. Puţin, doar puţin. Dar apoi, cu aerul cert al celui care se iubeşte pe sine, declamă imediat despre schimbarea mentalităţilor, despre nevoia de un climat civilizat… Sfinte Sisoe! Acelaşi discurs îl prăvale şi Dragomir, la gsptv, spre indignarea lui Geambaşu, care se înroşeşte la faţă şi combate teoria vinovăţiei generale. Pe bloguri, gîndirea Borcea – Mitică e preluată de cei despre care scriitorul american Mark Helprin spune că sînt „un milion de pămpălăi în pivniţe neventilate”. Îi ştiţi. Sînt variantele de jucărie ale khmerilor roşii, care înjură orice pe net, pînă cînd îi reduc la tăcere cei raţionali. Dar apoi revin cu ideile lor fixe.
Aşadar, domnule Borcea, nea Mitică şi voi, „muppeţi scrîntiţi” de pe net. Nu presa, ci Borcea l-a atacat sub centură pe Răzvan Lucescu. Nu presa, ci Borcea îi insultă pe arbitri. Nu presa, ci Borcea este judecat sub rechizitoriul DNA de fraudare la transferuri a propriului club, doar unul dintre motivele pentru care sîrbii transferă pe 20, noi pe două şi abia respirăm în miez de noapte, ascultîndu-vă prostiile!
Roro • 12 octombrie 2009, 10:51
Stau si ma intreb,oare unde are de gind natia asta sa ajunga?Ne-am degradat extraordinar,mai ales in ultimii 10 ani.Dupa intrarea in U.E. am sperat din tot sufletul sa ne indreptam spre civilizatia europena. Din contra.Cind ma intorc din excursie din vest,imi vine sa urlu,pina reusesc sa ma readaptez la contracararea mirlaniei existente la noi. Lasind la o parte politicul si economicul care ne duc spre abis,in materie de sport vina presei,fara nici o discutie,este cautarea scandalului cu orice pret promovind toate ******** care chipurile conduc fotbalul,in fapt acestia prin toate mijloacele legale sau ilegale,isi maresc averile.Pina cind presa scrisa sau audiovizuala nu-i va ignora si nu se va ocupa de lucruri serioase,precum chiar educarea suporterilor si nu incitarea lor,nu putem spune ca e imaculata.As avea multe de comentat despre deontologia unora ca Ivanovici,Stucan,Terzian,Chican,dar ar insemna sa le dau prea multa atentie unora care promoveaza scandalul, scenarita,incitarea,manipularea.Nu am absolut nimic cu presa,dar cine ne bombardeaza cu ****** ca fam.Becali,Turcu,Iancu,Borcea, Mititelu,M.Radulescu,Dragomir?
ElGrecu • 12 octombrie 2009, 10:57
D-le Tolontan,
Va luptati degeaba! Raul are radacini mult prea adanci in societatea noastra! Nu discut de prostiile debitate de indivizi needucati gen Borcea, Gigi, Mitica etc, dar ce este cert este ca de prea mult timp le acordati prea multa atentie! Dvs., presa, ati crescut acesti monstrii si ei se intorc impotriva dvs.! Ce relevanta are parerea celor mentionati mai sus despre un meci, chiar el prost, al nationalei? De ce a trebuit sa-i intervievati? Ce expertiza au ei in fotbal?
Sunt stelist (de cel putin 35 de ani, am fost la multe meciuri in Gehencea…), dar climatul actual din fotbalul romanesc, la care si presa are o contributie nu chiar neinsemnata, face ca adevaratii iubitori de fotbal sa nu mai gaseasca motivatie pentru a merge pe stadion! Eu unul de aproxim. 3 ani nu am mai calcat in Ghencea si nici nu o voi mai face-o atat timp cat Steaua este batjocorita de actualul proprietar…
Fotbalul reflecta la o scara mai mica si poate mai la extrem, actuala situatie a societatii romane! Competenta, atunci cand exista, nu se face remarcata datorita zgomotului grobian facut de actionarii cluburilor, intens mediatizati de dvs, pentru ca nu-i asa, bizonul o cere! Adevaratele valori nu vor razbate niciodata in climatul actual, cultivat de conducerea fotbalului, incepand de la FRF si terminand cu actionariatul cluburilor, sustinuti probabil incostient de o presa subjugata de un criteriu malefic: ratingul! Mi-a venit sa rad cand, nu mai stiu cine spunea ca a lipsit Banel! Pai oameni buni, Banel este prototipul jucatorilor promovati in ultimii 6-8 ani cu care nu se poate face performanta! Fara inteligenta, luciditate si viziune nu se poate avea un fotbal de calitate! Se organizeaza campionate de jonglerie cu mingea, iar participanti te lasa cu gura cascata de ce pot face cu biata minge! Credeti ca acestia sunt fotbalisti? Va raspund eu! NU!
Profesionalismul nu are nici o sansa in fotbalul actual! Culmea este ca Sandu Mircea, maleficul peersonaj din frunte FRF ne ameninta ca nu ne vom mai califica prea curand, el care este printre pricipalii vinovati pentru situatia actuala!
Stiti care este rezolvarea? Veti spune ca sunt nebun de ce voi scrie in continuare: un Parlament responsabil care sa faca legi corecte (fara exceptii pentru baietii cu ochi albastrii…), o garda financiara si o politie incoruptibile si o justitie care sa-i „ascunda” pe infractori! Cum nici una din aceste conditii nu este indeplinita vom continua sa ne lamentam fara sfarsit dand vina unii pe altii!
vasglo • 12 octombrie 2009, 11:07
Dl. Tolontan,
Vad ca toata lumea va da dreptate in disputa cu conducatorii de club care „ataca” presa sportiva. Conducatorii de club sunt raul fotbalului romanesc. Eu unul n-o s-o fac, cu riscul atragerii oprobiului public. De ce? Pentru simplul motiv ca am credinta ca acesti conducatori, ca orice alti investitori, trebuie sa se bucure de prezumtia de „pricepere” intr-un domeniu in care baga banii lor, nu ai altora. Chiar daca toata lumea ii critica ca nu stiu fotbal, se balacaresc intre ei, dau afara antrenori, sunt interesati in promovarea intereselor lor etc., totusi ei au invatat ceva, sa aprecieze calitatile unor jucatori, pentru ca dau bani pe ei. S-au fript de multe ori si de aia invata mereu. Un selectioner trebuie sa stie mult mai multe despre fotbal si despre fotbalisti, decat un conducator de club, pentru ca , de regula, provine din interiorul fenomenului.
In primul rand trebuie sa stie sa aprecieze valoarea fotbalistica a jucatorilor pe care s-ar putea baza. Selectionezi jucatorii care dupa parerea ta sunt cei mai valorosi, exclusiv pe criterii fotbalistice, tehnice, tactice, forta etc. si abia apoi vezi pe care ii tii si te bazezi din punct de vedere viata sportiva, ambitie, personalitate pozitiva. Dar faci totul numai cu jucatorii cei mai valorosi dupa parerea ta. Nu selectionezi dupa sentimente si criterii de afectivitate, cele fotbalistice trecand pe plan secund. Cum pot fi selectionati actualmente jucatori ca Maftei, Grigore, Coman, Radoi, Apostol etc. Numai ca s-au dovedit „caractere”? Valoarea unde e, ca ne confruntam pe plan international, in primul rand, cu valori. Mai trebuiau selectionati Ilies, Maldarasanu, Buga etc. si aveam selectionata din amintirile juniorului. Iar voi, presa, o tineti una si buna. Degringolada de la nationala se datoreste patronilor de club care nu au nimic cu fotbalul, dar baga bani ca prostii in fenomen..
Nu domnule, presa nu trebuie sa desfiinteze o valoare fotbalistica ca Mutu. Ea trebuie s-o recupereze, asta numai daca stie sau poate.
Eu zic sa va mai ganditi la asta, daca tot sunteti o putere in stat. Sper eu o putere care construieste, ca la demolat se pricep multi..
Avem nevoie, in primul rand, de un selectioner, si apoi de un baiat bun si manierat, placut de presa si domnisoare..Primul poate face treaba singur, al doilea fara primul niciodata..
Costin • 12 octombrie 2009, 11:09
Adevărul e că, într-adevăr, presa se face vinovată. Fiindcă a transformat personaje precum Borcea în vedete media, cărora nu mai pridideşte să le soarbă aberaţiile de dragul unei centime de audienţă. E chiar momentul pentru un embargo la adresa tuturor borcilor, becalilor, mirceasanzilor şi dragomirilor, care au adus fotbalul românesc acolo unde e. Să vă vedem !
m68 • 12 octombrie 2009, 11:09
Domnule TOLONTAN dv. chiar traiti si munciti in ROMANIA? Dupa cum ganditi si scrieti as zice ca santeti un occidental sadea. Va felicit din tot sufletul,va citesc cu mare interes toate articolele.FELICITARI.
dimitris • 12 octombrie 2009, 11:15
domnule tolontan,in urma cu cateva luni cu ocazia demiterii lui huzu,va provocam sa investiti macar un sfert din aplombul de care ati dat dovada in cazul ridzi si sa mergeti pana la capat cu extirparea acestei tumori din fotbalul nostru…m-ati asigurat ca nu veti baga capul in nisip… degeaba tineti capul afara daca pana nu mai scartie pe harie si daca ochii dumeavostra contempla albirea lui razvanel si pe viitor (cu siguranta) schimbarea regulilor in timpul joculi in ceea ce priveste antrenorii…ca doar borcea n-a facut drumul degeaba la beograd…
Woodstock69 • 12 octombrie 2009, 11:18
In acast 0-5 se regasesc : FC Olt, Flacara Moreni, Victoria Buc.; cooperantii Padureanu, Dragomir, Romica Pascu, Ghe Stefan; blatistii Campeanu „Burebista” si Vasile Popa; fluieratorul Corpodean; „Postasul” din Banie si „Tweety” din Ghencea; Dumitru Tudor „Ciorba’ si Stefan Chitu „Motociclistul”;Vizer si Gheara; ziaristii „de casa”; Dragomir si Vali Alexandru; Mircea Sandu si Cassai;Mircea Sandu si nepotii; Mircea Sandu si „judetenii”; Netoiu si Florin Marin;Borcea si Turcu; verii Becali:Gheorghe, Ioan „flegmaticul” si Victor;guvernantii si parlamentarii; din nou Mircea Sandu.
Si, nu in ultimul rand, noi poporul roman caci le-am generat pe toate de mai sus.
Si totusi, HAI ROMANIA !
marius • 12 octombrie 2009, 11:20
BV TOLO! FELICITARI!!!!
Eu • 12 octombrie 2009, 11:28
Obisnuim sa complicam lucrurile … Cancerul fotbalului romanesc este familia Becali. Toate manariile facute, care se fac si care se vor face provin dinspre familia Becali (Giovani – nume parca predestinat, Victor si Gigi). Sper ca Lucescu Jr. sa fi inteles, chiar si acum in al doisprezecilea ceas, ca a fost lucrat de „famiglia” Becali drept razbunare pentru inlocuirea lui Piturca. In contextul in care fotbalul romanesc nu mai produce nimic pentru „export”, este esential pentru „famiglie” sa „vopseasca” orice jucator posibil, chiar cu pretul de a falimenta nationala. Cum echipele de club care mai joaca prin Europa au foarte multi jucatori straini, este dificil sa mai „vopsesti” jucatori pe la cluburi. Singura echipa care le-a mai ramas (cu expunere internationala unde joaca numai jucatori romani cu „potential economic”) este Nationala. Iar „famiglia” era si este obisnuita sa faca selectia. Acum, cu Lucescu, nu prea mai merge treaba si „organizatia aromana” a inceput sa traga sforile. L-au „recuperat” pe Mutu si asta s-a vazut foarte clar. Baiatul asta a tradat. Pentru ca nu pot concepe cum un om care a trecut pe langa „plutonul de executie” la milimetru, cu consecinte catastrofale pentru el si familia lui, sa se dea din nou in stamba si sa-si bata joc de munca altora.
Escu • 12 octombrie 2009, 11:28
Nici nu stiu cit ma bucur ca am ajuns in situatia asta. Zilele trecute am citit un editorial al d-lui Tolontan in care acesta le spunea ziaristilor nemti ca le recunoaste superioritatea fie si numai pentru ca ei (nemtii) nu „trebuie” sa scrie in fiecare zi despre Gigi si Borcea. 🙂
Nici voi nu „trebuie” sa scrieti dar alegeti sa o faceti.
Cit despre rezultat, daca vedem ce a facut si tineretul nu cred ca trebuie sa ne mire prea tare zau. Atit poate fotbalul nostru acum si acum si gata. O singura observatie as avea de facut. Cind ati mai vazut voi o nationala latina care se lauda ca „stie cu mingea” sa se plieze atit de mult pe stilul nemtesc? Noi nu stim sa jucam nemteste treziti-va odata.
DDa • 12 octombrie 2009, 11:32
Cataline, la voi este puterea de a schimba ceva. Face-ti o campanie de presa puternica, prin care sa indemnati lumea sa nu se mai prezinte la stadioane! Deloc! La nici un nivel! Sa asiste la meciuri doar borcii, mititeii, jijii si altii de seama lor. Sa vedem daca le convine. Un an de zile sa nu mai calce nimeni pe stadion. Poate doar asa vom reusi sa scapam de clica asta de ****** care s-a instalat la conducerea fotbalului romanesc si de care e mai greu de scapat ****.
Mingea e la voi. Jucati-o!
MARIUS • 12 octombrie 2009, 11:35
Da Borcea l-a atacat si acum vezi cita dreptate a avut.***** iata unde am ajuns.Acum sa va vad,mai aveti curajul sa spuneti :sa-l lasam dom-le sa-si faca treaba sa vedem ce iese? IATA CE A IESIT!
MM Lucian • 12 octombrie 2009, 11:39
MA tem ca fara atitudinea suporterilor si a presei nici daca ne bate Feroe la Piatra Neamt nu se schimba nimic in fotbalul nostru . Cunosc oameni care stiu multe despre cum s-au facut transferurile de fotbalisti in Romania ultimilor 15 – 20 de ani , au si dovezi despre nereguli si evaziune dar stau deoparte . Sportul national romanesc : ” statul deoparte ” .De ce ne-am simplifica viata neacceptand marlania si hotia cand putem s-o traim asa imbacsit si complicat stand deoparte ? Dar avem pretentii cand vine vorba de rezultate in toate domeniile ! Cat ne mai trebuie pentru a realiza ca rezultatele sunt masura spiritului nostru civic si a implicarii noastre in viata cetatii . Cu un Tolontan nu se face primavara !!!
ELKJAER • 12 octombrie 2009, 11:47
A avut dreptate Borcea.Cu jucatori – obligatie de la rapid si brasov, atat putem.rezultatul corect al ecuatiei este:ravan afara!
Suporter • 12 octombrie 2009, 11:48
Domnule Tolontan. Trebuia de mult sa observati ca asemenea oameni nu au nici o „frana” interioara. Nu trebuia sa-i mai promovati atat pentru ca va baga in exasperare. Pentru ei, jocul cu ceea ce inseamna valori pentru oamenii responsabili este un prilej de a se distra . Vorba lui Becali daca mai tineti minte… ma distrez cu voi
Moartea lor este lipsa de audienta.Nu le-o mai acordati
Jâmbu Vasile • 12 octombrie 2009, 11:54
Reporterii care intră în contact direct cu aceste personaje de Cartoon Network, gen Borcea, Becali (toţi 3), Dragomir, Sandu etc. nu sunt destul de pregătiţi pentru a le cere explicaţii pertinente şi raţionale acestora. Întrebările care se pun la asemenea interviuri sunt şi ele la rândul lor de desene animate. Spre exemplu, după meciul cu Serbia, Dragomir a fost întrebat de o „reporteriţă” dacă România mai are şanse la calificare. INCREDIBIL!!! Eu cred că mai nimerită era întrebarea „care e partea de vină a lui Dragomir pentru ratartea calificării, pentru situaţia în care se află fotbalul românesc”. Sunt multe exemple şi în presa scrisă şi în cea audio-vizuală, venite ori din dezinteres ori din prostie. Pentru această parte a media interesul nu e ca lucrurile să se îmbunătăţească. Ce ar mai face ei dacă sportul românesc ar intra pe un făgaş normal, fără scandaluri şi ar trebui să-şi demonstreze calităţile de jurnalişti??? Presa are o mare vină!!! Pentru faptul că promovează personaje de desene animate, în loc să promoveze oameni reali, atleţi de calitate, oameni de valoare.
Bogdan • 12 octombrie 2009, 11:55
Si pentru ca cineva trebuie sa fie de vina, atunci e normal ca toata lumea sa caute vinovatul. Intelerant este ca, in afara vehementei din disputele verbale de aseara, nici Borcea nu a negat ca are o parte din vina, nici jurnalistii nu au negat partea lor de vina. Scandalul serios a fost pe tema „Cine este PRINCIPALUL vinovat?”. La felul in care ne-am luat-o pe cocoasa in weekend-ul asta, e normal ca tonul tuturor sa fie cu cateva octave mai sus decat normalul. Dar ce facem dupa ce ne trece raguseala asta? In afara de accentuarea luptei impotriva conducerilor de la Federatie si Liga, va retine careva ca are si el o parte din acea vina? O sa incerce vreunul sa repare macar un pic din partea lui de vina? Sau stam ca niste copii sa aratam cu degetul „dar gigel a inceput !”? Azi se urla, toti urla. Dar maine? O sa vad stadionul din Ghencea plin pana la refuz, scandandu-si doleantele de schimbare a conducerii doar in pauzele de joc, iar in rest incurajandu-si jucatorii favoriti? O sa il vad vreodata pe Cristi Borcea spunand „ceea ce nu mi-a placut la acest meci este ceva ce discut doar cu cei responsabili, in sedintele interne” ? O sa apuc sa intalnesc macar 3 oameni care sa considere ca numarul 10 este al Nationalei Noastre, nu al lui Hagi, nici al lui Mutu? O sa vad vreunul dintre procesele in cursul justitiei ajuns la vreun final? La naiba, am deja 36 de ani, sper sa apuc macar 70.. deci tare ma tem ca nu mai am destul timp sa ajung sa vad toate astea.
Alex • 12 octombrie 2009, 12:08
E doar un meci de fotbal oameni buni. Sa nu pierdem din vedere esentialul. Asa cum am trait atatia ani cu nationala la fel ne va fi si fara ea. Nici o tragedie. Uneori am impresia ca suntem singurii din lume pentru care viata se opreste cu o infrangere la fotbal fie ea si cu 0-5. Mutu si ceilalti sa fie sanatosi. Am inteles..nu au valoare..dar ne putem lipsi de ei fara nici o ezitare.
florin • 12 octombrie 2009, 12:17
1. un jucator profesionist (???!!) la 30 de ani care bea in baruri pana la 3 dimineata inaintea unui meci al nationalei sale cum credeti ca mai poate fi educat? sau schimbat in apucaturi? asa o face si la echipa lui de club, fiorentina? e casatorit are si trei copii cum putem crede prin ceea ce a aflat toata lumea romaneasca ca omul asta e matur si serios? era nebun piturca cand il dadea lovit? parerea mea:mutu nu mai are ce demonstra la nationala. incearca de ani buni si nu reuseste. mintea lui e relaxata acum cand amenda i-a fost suspendata. in loc sa fie ca glontul iesit din teava e atat de blazat, de nesimtit incat nu merita sa mai fie deranjat. sunt curios cum o fi reactionat consuelo cand s-au revazut!
2. razvan lucescu va avea de acum incolo o misiune extrem de grea. nationala trebuie creata. chiar cu riscul de a arunca totul in aer si a reancepe pe acelasi loc sa recladseti. va fi infernal mai ales ca materialul uman are culoarea romaniei:putin valoros, plin de ifose, mercantil, petrecaret, superficial, neserios etc. as vrea sa citesc si eu macar o data un nume de fotbalist care se duce la teatru, la un spectacol de opera, care iese cu copii si nevasta in parc, care merge la muzee etc. exista vreunul stiut de dvs? carciumi, femei de calitate indoielnica, masini, moda, iahturi, case, droguri, vocabular de idioti, dar cu accente straine etc!
3. niste-unii trebuie sa se retraga:mircea sandu, ionut lupescu, dumitru dragomir, neamul becali. cataclismul de la belgrad li se datoreaza in mare masura. bine-nteles ca nu se gandesc nici o secunda la acest barbatesc si de bun simt. scaunele sunt calde, sunt ale lor, iar salariul este excitant.
3. borcea, mititelu, iancu, numai zic de becali care a reusit iata ca steaua sa dea rezerva 2 de portar (ce parere ai nea jiji?) sa faca bine si sa taca: ce a facut cristea? ce a facut apararea tineretului vineri, nea mititelu, ca aveai o droaie de jucatori in echipa? imaginea lor aceasta este:de 5-0 pentru adversari!
4. nu consider ca trebuie retras numarul 10. el trebuie purtat de cel care va dovedi pe orice teren ca are instalatia plina ca a lui, de exemplu, gennaro gatuso!
5. in timpurile pe care la traim era imposibil ca presa sa nu ia culoarea mediului. sunt in categoria celor care sustin ca aveti o mare parte de vina in tot ceea ce se intampla impotriva firii in romanica. pentru ca atitudinea dvs dovedeste de cele mai multe ori ca sunteti in stare pentru a va vinde paginile sa calcati cadavre. trebuie sa fiti mereu fierbinti, trebuie sa socati ca sa fiti cumparati dupa tarabe sau auziti si vazuti. voi ati creat si permanentizat agarici, mascarici ca borcea, neamul becali, turcu, miti(ti)ca dragomir, iancu etc. in numele ratingului si al profitului la care multi din massmedia se inchina murdariti pagini si ecrane si nu obositi. culegeti ce semanati, domnilor!
dexter71 • 12 octombrie 2009, 12:34
Serbia-Romania: 5-0 plus Estonia-Romania: 5-1 plus Scotia-Romania: 3-0… Mircea Sandu-Chivas, Mitica Dragomir, Gigi din Pipera, Borcica, Iancu, Turcu, Mititelu, Mutu-Doi Cocosi, arbitrii corupti, stadioane suspendate, bricheta, valiza…. imaginea apocaliptica a fotbalului romanesc. A murit, putem sa-l ingropam. Bravo Serbia, toata admiratia pentru natia aceasta de luptatori! Nu exista nicaieri in lume popor mai mandru. II vad foarte departe la mondiale cu echipa aceasta minunata si cu antrenor pe masura. Cat priveste jalnica noastra echipa, ar fi o lectie pentru inceput ca in locul meciului cu Feroe, Antena sa difuzeze la pachet finala de la sabie si meciul de handbal cu Montpellier. Asa, ca pansament…
mircea-tot eu • 12 octombrie 2009, 12:40
apropo de presedinti:pana nu a avut jucatori la nationala a latrat tot timpul,acuma dupa dezastrul de pe Maracana belgradeana tace chitic, chiar daca echipa sa a dat 3-5 jucatori la nationala,si e vorba de jucatori de la echipa „campioana”.MM lasa-ne lasa-neeeeee si veziti de dropiile tale din baragan.
Ostap Bender • 12 octombrie 2009, 12:41
Tolo, perfect adevarat ce-ai spus. Dar cine-i baga-n seama mereu pe acesti natarai si-i suna dupa 2 secunde dupa terminarea meciurilor sa ventileze mereu? De ce moderatorii ii suna mereu pe impostorii astia (becali, turcu, borcea) si nu pe antrenori sau fosti fotbalisti, care macar pot face o analiza lucida a ceea ce s-a intamplat? Sunt atatia, iar ei ii gasesc doar pe arlechinii aia 3. in fine, cred ca se stie de ce…
sorin duma • 12 octombrie 2009, 12:45
doamneeee,ce dor imi e de hagi, popescu, dorinel, selymesy, balint, stelea, ilie, adrian ilie, lupescu, dan petrescu,raducioiu,belo,laca,si… ioan chirila…sunt multi. sa ma ierte cei pe care,din lipsa de timp,am uitat sa enumerez..
GARDA VECHE,STIINTAe • 12 octombrie 2009, 12:47
Nu vreau sa zic lucrurilor pe nume,doar atat:Atat timp cat exista achingi i facuti la apelul de seara,si nu sunt degradati in curand,situatia actuala v a deveni acuta,cu accent mare.
Lary • 12 octombrie 2009, 13:36
Presa a jucat si joaca un rol nefast in viata publica romaneasca nu numai in fotbal, mai ales dupa 2000. In goana nebuna dupa audienta presa a facut vedete din toti neispravitii. Nu exista eveniment public care sa nu fie precedat sau urmat de comentariile exact a celor pe care nu as mai dori sa-i mai vad pe micul ecran. Marile glorii ale sportului romanesc au ajuns sa fie mai putin cunoscute decat Borcea, Becali, Turcu, Mititelu, Iancu, Dragomir etc .Membrii Academiei Romane sunt ilustrii necunoscuti pe langa cei amintiti mai sus care sunt citati zilnic , de mass-media , precum marii clasici ai literaturii universale . Dragi ziaristi , cine va obliga sa mediatizati pana la saturatie asemenea personaje ? Ratingul aducator de publicitate si bani ? Daca este asa nu va mai erijati in moralisti si caini de paza ai democratiei, ca nu sunteti !
jan pitesti • 12 octombrie 2009, 13:46
atita timp cit campionatul nostru se bazeaza pe cunostinte si relatii nu o sa avem performanta la nici un nivel,poate pe viitor va fi mai bine daca se joaca pe corecte
Hash • 12 octombrie 2009, 14:05
Draga Catalin, aceste personaje primesc prea multa atentie, uita-te ce e la becali la palat si apoi te astepti sa primesti niste reactii pozitive? Banuiesc ca a fost sunat nu a sunat el sa-so verse necazul la TV. De fapt cine este borcea, becali, turcu si altii de felul lor in fotbalul romanesc? sunt niste parveniti care au ajuns sa conduca niste simboluri ale Romaniei, iar noi trebuie sa-i suportam ca asa doriti voi. De ce nu vedem articole de calitate, chiar ma uitam pe site-ul el mundo deportivo sa vad o mica asemanare…nimic, de ce? pentru ca ei nu au personaje ca cele enumerate, si de ce nu au? pentru ca si prin ziare se poate face o schimbare. Fotbalul romanesc are nevoie de o schimbare, suporterii incearca, de ce nu incercati si voi, acum in momentel asrea ar trebui sa dovediti ca va pasa de sport. CAnd aceste personaje nu vor mai fi, sportul va mai avea o sansa…uita-te cum stau in afara fenomenului oameni care au facut ceva pentru sportul romanesc: Hagi, I. Nastase, Tiriac, Gh. Popescu si cine sunt cei de azi…asta este chiar umilinta…
Sibelius • 12 octombrie 2009, 14:10
Tolo,
Sunt de acord ca Borcea, Becali, Dragomir fac spectacolul.
Dar, ca orice animale de circ ei au nevoie de arena, iar presa in mariminia ei le-o ofera.
Nu cred ca Borcea sau Becali suna la televiziuni sa vorbeasca ci sunt sunati…si chiar daca ar face-o nu cred ca e cineva obligat sa-i bage in direct. Daca e obligat….discutam despre altceva deja.
Viitorul tarii care moare!? • 12 octombrie 2009, 14:12
Sa va povestesc o intamplare. Am fost invitat sa prezint un curs despre intreprinzatori cu elita studenteasca dn Bucuresti (50 de suflete). Le-am propus un studiu de caz: sunt patroni la o firma si participa la o licitatie; au o informatie clara ca nu pot castiga proiectul decat daca dau „spaga” sau au varianta sa se retraga si sa demaste ilegalitea. I-am rugat sa ridice mana sus pe cei ce aleg sa actioneze in varianta: „spaga”. Raspuns: 100% au ridicat mana, nici macar o abtinere!!! Acestea sunt modelele „de succes” promovate de societate si asta e ce s-a invatat. Felicitari „parintilor” care i-au crescut! Se mai asteapta cineva sa traiasca „bine” in Romania?
de-al casei • 12 octombrie 2009, 14:18
@ELGreco ||
Nici o lupta nu este in van. Momentan Dl Tolontan se lupta cum poate cu un balaur cu prea multe capete si nu numai el.
Pe de alta parte altii se lupta cu acelasi balaur dar intr-alt fel, ii stiti, sunt acei oameni fara odihna din tribuna, satui sa vada cum echipele pe care le sustin sunt conduse spre autdistrugere de chiar cei care le finanateaza (nu o fac civilizat desi este corect ceea ce sustin)
Balaurul asta nu poate fi coplesit decat printr-o ofesiva sustiuta si printr-un front comun. Poate ca ar trebui sa manifestam pasnic pe strazi, sa nu mai mergem la meciuri, nu ne mai uitam la emisiui… dar asta e un scenariu futurist! noi nu prostestam masiv in fata unei adunaturi de oameni politici care au pus tara pe butuci, ce sa mai zicem de fotbal, unde numarul celor pasionati e mai mic. Strigam, dar strigam fiecare pentru el!
Cătălin Tolontan • 12 octombrie 2009, 14:24
ovidiu miron: e vorba de partea indecenta si permanent iritata a celor care comenteaza. Am facut disctinctia. Si eu fac blogging.
2449: ii suna televiziunile
Lucien • 12 octombrie 2009, 14:25
Domnule Tolontan,
nu este nimic socant in declaratiile lui Borcea, Dragomir, Sandu si compania asa cum nu este nimic socant nici in campania de presa dusa impotriva lui Mutu in aceste zile in ziarul dumneavoastra. Toate acestea fac parte dintr-un normal al fotbalului romanesc si al societatii romanesti in general.
In primul rand rezultatul de 5-0 este just si este un rezultat care reflecta exact locul unde ne aflam in fotbal la momentul actual. Nu este un accident, cum cativa au incercat sa spuna! Motivele sunt multe.
Suntem o tara in care investitiile in fotbal au fost facute pe termen scurt si pentru a satisface orgoliul si a umple buzunarele patronilor. De fapt, e mult spus investitori, ei sunt mai degraba creditori ai fotbalului. Nu s-a investit in infrastructura, nu s-a propus nici o strategie. Totul e imediat si smecheresc!
Cat despre valoare, selectia la nivelul juniorilor in ultimii ani de zile a fost facuta in mare majoritate pe pile si pe bani si acum se vad rezultatele. Nu vine nimic din urma si nationala nu are o baza de selectie.
Presa si patronii umfla niste jucatori fara valoare imediat dupa ce dau o pasa mai lunga de 10 metri. Iar in presa sunt multi ziaristi care nu stiu sa scrie si care fac articole la comanda, luand bani de la oricine da.
In general, nu se munceste serios, nu se munceste cu cap, cu o strategie pe termen lung. Iar daca vine cineva cu o strategie pe termen lung toti ii sar in cap…inclusiv publicul.Publicul este needucat, cauta scandalurile si, la fel, doreste satisfactie imediata.Fotbalul a devenit o groapa in care se defuleaza dejectiile tuturor.
Iar Mutu si Chivu sunt tot timpul invinuiti pentru esecurile nationalei. Nu sunt zei! Mutu ar straluci daca l-ar avea partener pe Jovanovic sau Krasic, asa cum Chivu impreuna cu Vidic ar forma o defensiva de netrecut. Ne asteptam ca doi jucatori sa faca miracole si sa acopere lipsa de valoare a celorlalti 9…Nu este posibil!
Vina este a tuturor! Cred ca trebuie sa fim realisti si sa ne dam seama ca nu avem sanse sa ne calificam nici la Europeanul din 2012. Inainte de a emite pretentii pentru o calificare avem mult de muncit. Conducere impartiala, investitori adevarati,stadioane civilizate, baza de selectie a jucatorilor, presa integra, public educat. Daca muncim, ar dura doar 10 ani. Doar daca Muncim!
dan • 12 octombrie 2009, 14:31
Draga Tolo,esti intre putinii jurnalisti cu capul pe umeri.Dar presa este f.vinovata de starea fotbalului romanesc.Ea nu si-a inteles rolul si chemarea.****.A crescut monstrii,gen :becali,borcea.dragomir…,hranindu-i ca sa ajunga mari,iar acum se intorc impotriva mainii care i-a crescut.
Totusi are sansa sa revina.Presa daca nu este subiectiva,ci sanatoasa,poate aduce echilibru si sa nasca motivatie pt performanta in fayr-play.(Scoateti gunoiul la suprafata sa fie spalat)
durden • 12 octombrie 2009, 14:37
@Catalin Tolontan
nu va suparati,dar nu inteleg la cine va referiti cand vorbiti despre cei care injura pe net…adica cititori nemultumiti,sau cei din categaria conducatori de cluburi?as aprecia daca m-ati lamuri cine se incadreaza in aria de muppet…multumesc
dan • 12 octombrie 2009, 14:58
vad ca fara parerile capetelor neluminate(borcea,jiji,mitica…) din fotbal nu se poate.D-lor daca tot intervievati cereti-le socoteala in dreptul lor ,direct si nu ii lasati sa mai bata campii.Fiti destepti caci aveti oportunitatea sa vada cine sunt facandu-i de rusine in fata intregului popor pana ce vor lasa locul unor oameni competenti.Pasi cocreti nu povesti si basme
claudi_roma • 12 octombrie 2009, 15:04
Domnilor aveti ceea ce voi doriti asta nu ati inteles….si va spun inca nu sa terminat ne vom duce mult mai jos..ciao
andrei • 12 octombrie 2009, 15:07
D-le Tolontan,
de acord, cu mentiunea ca presa poate face alegerea sa nu prezinte ceea ce debiteaza acesti oameni. cum nu va puteti imagina ca veti reusi sa ii schimbati, aveti insa puterea sa nu le mai dati atentie!
din acest punct de vedere, apreciez f tare lipsa lui gb de pe gsp.ro din ultimele 2 zile! am avut astfel ocazia sa citesc mult mai multe articole decat de obicei! multumesc si tot inainte!
apropo • 12 octombrie 2009, 15:11
apropo de deontologia presei si sentimentul national:la ultimul meci din UCL,marele Ronaldinho a facut si el exact ce a facut micul nostru Mutu.
numai ca presa a actionat intr-un fel in italia si in alt fel in romania.in cazul lui ronaldinho presa a asteptat sfarsitul meciului pierdut de milan in fata celor de la zurich,dupa care au sarit la gatul lui ronaldinho si al antrenorului.
la noi insa dam intai stirea creand o atmosfera negativa asupra tuturor jucatorilor nationalei fara a sti exact,d.p.d.v. al presei care este interesul national.putea-ti avea rabdare pana dupa meci sarind la gatul lui mutu sau al antrenorului.
prin urmare acest rezultat vi se datoreaza si voua presei.ati dat dovada de neprofesionalism cautand scandalul si nu interesul national.
uite asta-i una din cauzele pe care unii de-ai nostri declara ca sunt mandrii de a fi roman dar nu in romania.
de ce oare?
justme • 12 octombrie 2009, 15:13
Problema e ca unii s-au imbogatit peste noapte. Acesti oameni nu au nimic in comun cu a conduce sau a face ceva. Nu sunt lideri, nu sunt manageri, nu stiu sa faca nimic. Cum s-au imbogatit? E simplu: au furat! Deci sunt hoti,in rest nu sunt nimic. Ne-ati luat tot domnilor, dar nu valorati nimic, hainele, casele si vorbele voastre put! NIMIC asta sunteti voi!
PS. Nici macar regimul comunist n-a fost atit de nociv! Lasati-ne sa respiram!
piemont • 12 octombrie 2009, 16:19
pt ca va criticam, pe voi, pseudo jurnalisti sportivi care ati umplut articolele pe site si cele din jurnalul Tv numai cu stiri ce borcea, becali..pt ca va dati mari cu sloganul „ne pasa de sport” cand pe site stirile din fotbal sunt 90%?..cand in timp ce romania lua aurul la CM de sabie, pe site..pe prima pagina erau tot stiri cu becali si borcea?..d’le Tolontan..ma dezamagiti!
Cătălin Tolontan • 12 octombrie 2009, 16:20
durden : ma refer la genul de reacti: „Andrei vochin, esti un bou, nu te pricepi la fotbal”. Cu tot cu virgula dintre subiect si predicat
@justme-mircea • 12 octombrie 2009, 16:20
mare adevar in PS.
nu mai ca cei care nu ne lasa sa respiram sunt autorii si beneficiarii „revolutiei”.alaturi de ei cozile de topor.
alk • 12 octombrie 2009, 16:22
Mai bine spuneti cine a promovat pe sticla si in media in general ce acesti grobieni….
relu • 12 octombrie 2009, 16:28
Cu riscul de a va supara ii dau dreptate lui Borcea chiar daca sunt stelist. La tine Catalin nu se pune problema dar la colegii dvs. este lipsa totala de profesionalism. Pe cine a sunat gsp tv si sport.ro prima data dupa meci??? Ce rationament au avut sa ceara parerea unora care pot sa-si dea cu parerea exact ca si mine, ca suporter. La pauza meciului comentau de parca facusem de atunci 0-5. Abia asteptau asta si o spun cu raspundere. Romania a facut o prima parte buna, nu foarte buna, dar buna. Mutu jucase bine, Chivu la fel. Comenta acelasi Geambasu care a zis despre Toja ca nu da cu dreptul la pauza meciului cu Pt. Neamt si a dat gol cu dreptul a doua repriza. Cand nu mai ai nicio sansa la calificare si este 0-3 normal ca vrei sa iei „rosu” sau „galben” in cazul lui Mutu pt ca din asta traiesc. TERMINATI CU PATRIOTISMUL ABERANT!!! Asta nu este presa priceputa la fotbal, asta este presa de scandal. Tu aceeasi idee ai ca noi suntem de vina ca ne uitam??? Mai tii minte cand era perioada manelelor pe TV? Acum este mai curat in privinta lor, asa ar trebui sa faceti si voi.
Cătălin Tolontan • 12 octombrie 2009, 16:28
piemont: evident k n-ati citit asta
http://www.gsp.ro/sporturi/altele/povestea-unui-aur-159021.html
cipilica • 12 octombrie 2009, 16:38
am o intrebare pe care doresc sa o adresa-ti din partea mea ,dupa sfirsitul meciului cu Feroe,conducerilor FRF si LPF,institutii care patroneaza fotbalul nostru:Cine se face vinovat de aceasta groaznica campanie de calificare si care sint masurile care se vor lua impotriva lor? Doresc un raspuns clar si ferm in maxim o saptamana,sa nu contina mai mult de 7 puncte si sa nu contina
fraze.Doar propozitii scurte si la obiect. ex.:Xulescu-motive-sanctiuni Va multumesc,cu respect pentru munca dumneavoastra.
relu • 12 octombrie 2009, 16:42
Cine este de vina Cataline, cine l-a sunat pe Borcea sau chiar el??? NU NE INTERESEAZA clanul BECALI, DRAGOMIR, BORCEA, IANCU, SANDU, PORUMBOIU, TURCU. NE INTERESEAZA JUCATORII, ANTRENORII, PREPARATORII FIZICI. MUTU A FOST CEL MAI BUN DIN ECHIPA ROMANIEI LA MECIUL ACESTA si spun asta nefiind nici macar fanul lui. LOVITURA ACEEA LIBERA, OCAZIA CAND S-A SEMNALIZAT ERONAT OFFSAID, SLALOMUL PRINTRE TREI SARBI URMAT DE UN SUT PE POARTA.
ex-pitesteanul • 12 octombrie 2009, 16:56
da… perfect adevarat ce spuneti…
dar domnule tolontan… ar trebui sa spuneti si de faptul ca dupa un meci atat de important presa nu ar trebui sa faca circ… este al doilea meci consecutiv al nationalei in urma caruia primul sunat de gsptv este finantatorul stelei… face rating – stim, sunt momente cand ne amuzam de prostiile spuse de el… dar in momentul ala de sambata seara numai de circ nu aveam chef… chiar eram curios ce parere au dinu, lucescu sau ienei… sau, nu stiu… oricine care era interesat de nationala si avea si ceva competente sa vorbeasca despre asta
rushdie • 12 octombrie 2009, 16:59
Daca in politica exista acum un doctor candidat(?!) in fotbal circul e si mai mare.
Tot felul de clowni, unii cu pantaloni rosii fac agiatatie.
Nivelul e tot mai jos ca si cum ar mai avea de unde scadea.
Tot neamul asta al nostru e reprezentat in lumea publica
( politica, sport,etc.) de oameni pe masura?
Daca sintem bine reprezentati inseamna ca sintem niste gangavi lasi,mincinosi,mitocani si fara consistenta, niste zurbagii buni de gura si atat, fara mandrie si fara bun simt.
andrew • 12 octombrie 2009, 17:09
Tipic romanesc… cand toate merg bine toti ne atribuim meritele mai putin cel direct implicat; Cand merg prost aruncam pisica in curtea vecinului.
Eu nu cred ca presa e de vina. De vina sunt conducatorii de cluburi (creeati de dumneavoastra in goana dupa audienta), carora presa nu s-a sfiit sa le aduca omagii ori de cate ori s-a putut, ori ca a fost meritul lor, ori ca nu (un Mihai Stoica, un Protasov, un Andone, un Olaroiu si multi altii, nu au existat). Primii care au fost solicitati cu opinii dupa dezastrul cu Serbia au fost ca de obicei tot ei… mari specialisti. Cand mai apare un Cornel Dinu sau un altul a carui profesie e fotbalul este trimis repede dupa tigari, fiindca nu are obrazul asa gros, sau poate nu face asa de multa audienta (a nu se intelege ca sunt fan Dinu). Asta este, toti ne pricepem la toate si la nimic bine!!!
Arbitraj nu mai avem: a fost desfiintat de presa si conducatori de cluburi cu celebrele emisiuni de vanatori de vrajitoare.
Antrenori nu mai avem: majoritatea au plecat in exil pe bani mai multi sau din dorinta de a face performanta.
Centre de juniori nici nu are rost sa pomenim. Sunt bani investiti din care nu scoti profit peste noapte, asa cum erau obisnuiti iubitii conducatori de club, care ca majoritatea clasei „superioare” a societatii romanesti au facut avere peste noapte din afaceri mai mult sau mai putin legale.
Acum ce ne-a mai ramas, e sa aruncam vina pe altcineva…. Pe cine oare? Pe Razvan, care probabil are cea mai mica parte de vina, si anume aceea ca a acceptat postul de selectioner, crezand cu adevarat ca poate face ceva. Poate ca va face, desi ma indoiesc de acest lucru; sa poti face ceva ca selectioner trebuie sa ai materie prima de calitate. El lucreaza, „cu materialul clientului”, care din pacate e degradat. Ce poti sa ceri de la un jucator care oricat de talentat ar fi, nici macar la echipa de club nu stie ce sa faca? Se antreneaza 2-3 luni cu un antrenor pe un anumit sistem tactic, pe cand incepe sa prinda ceva, se schimba antrenorul ,si tot ce a invatat e de domeniul trecutului; o ia de la inceput cu un alt antrenor si poate pe un alt post pe care nu da randament.
Da asta e vina lui Razvan, probabil s-a supraestimat!!!
Restul de vina va apartine dumneavoastra domnilor ziaristi, conducatori de cluburi, conducatori ai fotbalului romanesc. E problema dumneavoastra cum o impartiti. Pentru mine fotbalulul romanesc nu mai exista, singurul canal de sport la care ma uit e Eurosport care transmite sport si nu balacareli. Locul emisiunilor de sport din Romania e langa OTV in cautarea Elodiei.