Nu e vina Timişoarei! Hleb a intrat ca un cateter şerpuit direct în inima fotbalului nostru.
marți, 18 august 2009, 11:37
Nu e vina Timişoarei! Hleb a intrat ca un cateter şerpuit direct în inima fotbalului nostru.
Faza golului doi al nemţilor te-a ridicat pur şi simplu de pe scaun. Dacă era nevoie, Hleb ar fi luat şi mingea din plasă şi mai înscria o dată în poarta de plasă a gardului tribunei. E un fotbalist care, de 10 ani, joacă la cel mai înalt nivel. Stuttgart, Arsenal, Barcelona şi, acum, împrumutat la Stuttgart după o accidentare gravă, dar care nu l-a împiedicat să ne dea un semnal.
Are 3 milioane de euro pe an salariu, exact cît tot lotul de 20 al Timişoarei. E vorba de bani ca expresie a valorii. Numiţi ultimul mijlocaş român, de la Generaţia de Aur şi pînă azi, cu adevărat impresionant şi validat la cluburi mari! Îi avem pe Mutu şi pe Chivu, dar nu un mijlocaş. I-am avut pe Gâlcă, pe Stîngă, dar nu-i mai avem nici pe ei.
Bielorusul Hleb e diferenţa dintre orice club românesc şi cei cu care concurăm. Şi explicaţia, simplistă desigur, a greutăţii cu care urnim liniile „naţionalei”.
Nu l-am meritat pe Havel, nu ni-l permitem nici pe Hleb.
cipi • 18 august 2009, 23:49
asa cum am spus dupa meciul cu sahtior timis nu merita sa se califice, AU STAT CU AUTOBAZA IN POARTA SI vor sa CASTIGE, VREAU SA VAD ECHIPA CARE JOACA FOTBAL nu stala mila soartei ASA CUM sta acest ANRENOR Sabau
SA zica MERSI CA A CASTIGAT cu Rapid la fel cu noroc, SABAU ESTE cel mai DEFENSIV ANTRENOR….
cat • 18 august 2009, 23:50
dar il avem pe Hagi…
adriss • 18 august 2009, 23:50
Din nefericire ne lipseste mai mult decat un H. Noi avem G B, M I, C B, M D, MS,…
Fotbalist • 18 august 2009, 23:51
hleb e fotbalist,se aseamana la joc cu dobrin,zidane,ghioane ;P
cu capu pe sus ,mereu l-am remarcat ,e un super jucator!!!
Costel • 18 august 2009, 23:55
pe Havel l-am fi meritat noi…dar a avut grija nea Nelu,iar acum se ocupa Superbase sa nu avem parte de el…..asa ca…..asta este…..!Bun articolul…..bravo!
Steaua forever • 18 august 2009, 23:57
Nu a fost extraordinara Stuttgart azi, ci Timisoara f. slaba. Pai Steaua le da dadea cel putin trei boabe la nemti! O sa vedeti diferenta la meciul din Ghencea.
Agamemnon • 19 august 2009, 0:02
L-am avut, ni l-am permis, il meritam pe HAGI
jiji • 19 august 2009, 0:04
hahahahaha.norocul a adus o pe timisoara in duelul cu stuttgart.sa nu uitam ca sahtior nu e o echipa de temut si traditie in europa,asa ca norocul a tinut cu timisoara doar atunci.sincer avand in vedere ca acolo este iancu,imi permit sa ma bucur de rezultatul din aceasta seara.
nea caisa • 19 august 2009, 0:08
Las’ca-l avem pe Herea.
Mihai Viteazu • 19 august 2009, 0:17
Asa veti pati mereu, atata timp cat nu veti recunoaste ca v-ati vandut lui Fulgerul Bragadiru si ati abandonat adevarata legenda a Timisoarei! Sa va fie rusine, impostori fara coloana vertebrala!!!
nime.n.lume • 19 august 2009, 0:22
Aproape de acord. Exceptand ultima fraza care e ca nuca’n perete.
Adica daca l-am avut pe Ceausescu ere musai sa-i avem pe Illiescu, Constantinescu, Basescu, Becali, Mitica, si Tolontan fiindca astia sant cei pe care ii meritam? (it’s not personal, just business)
Si daca ai scris tot de dragul titlului (sau a literei H), atunci te anunt ca din fericire nu l-am avut nici pe Hitler!
Dar l-am avut pe Hamotovsky 🙂
Get serious! You can do better.
corectorul • 19 august 2009, 0:27
daca Hleb e diferenta,suntem la ani lumina de fotbal!Hleb si Gudjonsen(sau cum s-o scrie)jucau la Barcelona doar daca jumate lotul era indisponibil.Hleb e diferenta dintre cluburile romanesti si cele de mana 2-3-a cu care concuram! daca Stutgart intra pe teren in fata Barcei sau a lui Manchester,nemtii sunt rugati sa paraseasca terenul pt ca urmeaza o partida de fotbal!si ar strica imaginea!3 milioane! jucatorii „cu nivel” incep de la 5 milioane.unu care ia doar 3 si joaca la Stutgart…,sau nu e asa,Chivule?
Neutru • 19 august 2009, 0:32
Si sa nu uitam ca Hleb a fost atât la Arsenal cât si la Barcelona, mai mult rezerva !?
Ilie • 19 august 2009, 0:32
Cataline, chiar n-ai gasit alt subiect decit asta?
Uite, o idee : sint campionatele mondiale de atletism la Berlin chiar acum. Chiar nu gasesti nimic de zis ? Despre Usain Bolt ? Ai mai ridica un pic nivelul la care contribui si tu sa-l mentii cit mai jos.
Poate ca lipsa de subiecte mai largi si din alte sporturi ne mai lipseste noua, ca sa urnim capetele cititorilor, deja pline cu Gigi, Turcu, milioanele din salarii & co.
Pacuiul lui Soare • 19 august 2009, 0:36
Hleb nu e doar un mijlocas oarecare, e un playmaker, e omul care face diferenta … prin dribling. asa ceva e o raritate. Asa ceva nu mai avem din anii 90!
adi bcn • 19 august 2009, 1:02
care hleb.pe prima pagina „mundo deportivo” scrie ca hleb a inscris impotriva celor de la SHERIF.dar ce mai conteaza.cine suntem noi.
trent • 19 august 2009, 1:09
Nu e chiar asa, e vorba numai si numai de vechea mentalitate a romanului . Am putea avea si noi cel putin un Hleb daca Ad.Cristea ar lasa aerele de mare vedeta la o parte si ar incepe sa joace fotbal ,nu miuta aia pe care ar putea-o face si la antrenamente.Pentru el fotbalul e o distractie in sens negativ ,nu cum este pt Ronaldinho ,Kaka ,etc. Pacat de talentul ala pe care il are cu carul dar..degeaba .
marius s.galati-DINAMOVISTUL • 19 august 2009, 1:09
Domnule Tolontan, haideti sa vorbim, traim, semnam (in certificatul de nastere?) cu un alfabe(r)t romanesc …………lipsit de cinci fone…-litere!Vreti? Cititi aceasta doleanta? Va preocupa in proportie de sase la zece mii (0,06%??)parerile celor care zugravesc negre chenare in dreptul operei dumneavoastra patristice????? Haideti,va rog!
nicolae • 19 august 2009, 1:22
nu lipseate nici un h din alfabet. Lipsesc milioanele cu care echipele romanesti sa-si permita sa cumpere fotbalisti valorosi, sau milioanele care sa le permita cluburilor sa tina fotbalistii de valoare in tara.
Cristian • 19 august 2009, 1:25
„Bielorusul Hleb e diferenţa dintre orice club românesc şi cei cu care concurăm. Şi explicaţia, simplistă desigur, a greutăţii cu care urnim liniile “naţionalei”.”
Ai dreptate, dar la ce-i foloseste asta nationalei bieloruse ?
Pe vremuri era un banc despre Elena (academiciana) care cica ar fi scos X-ul din alfabet…deoarece in secolul XX nu ar mai fi folosit la nimic…si era imposibil de pronuntat de El…
vointa sibiu • 19 august 2009, 1:26
frumos gol a dat hleb dar si apararea lui poli dormea…
asta e asteptam returul dar nici de la timis nici din presa nu vad o lacrima de optimimism…
ati uitat ca calificarea se joaca in 180 de minute?probabil ganditi ca vorbesc baliverne,asa e dar mingea e rotunda!!!
suporterii cantau si la 0-2 hai sa sara si presa cu cate o incurajare
cel putin daca nu ne calificam sa jucam returul la victorie
hai vaslui,hai steaua,hai cluju,hai dinamo maine
vasile • 19 august 2009, 1:31
Felicitari Domnule Tolontan pentru descrierea pe care a-ti prezentat.
Un curaj foarte mare din partea dumneavoastra in special pentru faptul ca incercarti sa spuneti adevarul.Poate pe viitor o sa se dea mai multa importanta fotbalistilor care doresc performanta decit celor care ii conduc! De multe ori imi este jena sa deschid televizorul din cauza lor! Pacat ca traiti in Romania!
Cristian • 19 august 2009, 1:37
Executia lui Hleb mi-a reamintit de golurile date de CFR Cluj in finala Cupei de la Tg. Jiu …cand „umilitul” de azi si-a scos echipa de la premiere si striga si acum ca e furat de toti…
just me • 19 august 2009, 1:51
realizez din comentariile unora cata bucurie axista atunci cand pierde Timisoara.Am fost pe stadion>ma-ntreb ce meci ati vazut voi.Pantilimon a gresit flagrant,iar al doilea gol a fost mult prea rapid ca sa realizezi ce sa-ntamplat:in rest Stuttgart a stat cu fundul in aparare si nu a aratat fotbal deloc.Daca se califica stuttgart nu ajunge prea departe cu astfel de jocuri.Nimic spectacol as spune doar ca sansa a fost de partea lor azi.Voi cei de la Bucuresti aveti o problema atat timp cat nu realizati ca sunteti ceva mai jos ca noi.Ex:Steaua-Lyon 4-0!!!!mai vreti si altele.Toate televiziunile vb.toata ziua despre steaua de parca ar fi cea mai tare echipa din lume.Rusineeeeeeeeeeee.HAI POLI!!!!Cred in voi si cred ca inca se mai poate!!!!!!!!!!!!HAI POLI!!!!!!!!!!!
ion • 19 august 2009, 2:00
nu inteleg frustrarea, domnilor. poli nu a jucat rau deloc, considerand lotul, faptul ca lipseau doi jucatori(care la o echipa romaneasca se simte), primul meci din cariera multora de anvergura asta. sa fim seriosi. uite ca sahtior(la cv-ul lor) a clacat cu o echipa de „x” ori mai saraca si cu siguranta mult mai putin titrata. parerea mea e ca ar trebui sa sarbatorim. si inca odata, daca pui toate conditiile in ecuatie, timisoara nu a jucat rau deloc.
tudor • 19 august 2009, 2:44
da nu stiu ce tot vorbiti atat ca au fost mai buni astia de la stuttgart, ca pana sa dea primul gol poli a jucat mai bine, au avut mai multe ocazii…poate unii chiar incep sa creada ca nemtii au fost mai buni,daca citesc articole din astea
??? • 19 august 2009, 2:50
Mai lasa-ma cu clasica teorie comunista sunt mai buni ca noi asta e,capu jos si joc de glezne.Adica CFr anu trecut(si in nici un caz nu sunt suporter din gruia) trebuia sa nu se prezinte cu Chelsea,Roma sau Bordeaux(campioana Frantei dupa 7 ani de Lyon).Si totusi a jucat de la egal la egal in toate cele 6 meciuri,cu atitudine occidentala si fara mentalitate romaneasca.Si acum vreti sa ziceti ca nemtii sunt mai buni ca Sahtior..:).Timisoara sufera de clasica automultumire romaneasca,daca juca cu nemtii in primul tur alt fotbal am fi vazut.Si nu il mai laudati pe Hleb atat ca nu e atat de fenomenal,ca daca era nu ajungea la nemti.
JONEL • 19 august 2009, 2:55
Dl. Tolontan ,alfabetul nostru nu a dus niciodata lipsaa literi”H”
va inteleg”figura de stil” dar nu sint de accord,astremtam aimult de la Dvstr
El Fugitivo • 19 august 2009, 3:30
Desi sint banatean, trebuie sa recunosc inca odata, ca Timisoara a luat degeaba locul lui Sahtior, pentru ca nu au valoare pentru a merge mai departe. Asa cum Iancu a recunoscut ca e o palarie prea mare pentru ei, este evident pentru toata suflarea fotbalistica, faptul ca cel mult in Europa League Putem face cite ceva rezonabil. Fotbalul romanesc este prea corupt si ret.ardat ca sa poate performa la ora actuala. Am ajuns sa ne bucure victorii cu Lituania, cipru, Feroe si alte tari care pina ieri erau considerata lumea a3-a a fotbalului si asta spune deja suficient despre nivelul fotbalului romanesc. Uitati-va la ce conducatori de club sint in tara, uitati-va la ce cluburi de nimic din Cecenia si Arabia pleaca fotbaliatorii romani si aveti raspunsul valorii acestui campionat al puscariasilor(actuali si viitori, in curind). Toate cele bune!
catalin • 19 august 2009, 4:51
Hmmm… cam asa trebuie sa incep dupa ce am citit acest articol! Oare nimeni, dar nimeni nu a vazut ce a fost aseara la Timisoara? Bucuria de a vedea un meci de fotbal pentru o calificare in grupele Champions League este mai presus de orice! Faptul ca emotiile sau, poate, lipsa de valoare certa aunor fotbalisti din lotul Timisoarei a facut ca scorul sa devina 2-0, nu mai conteaza! Fotbalul se joaca cu si pentru suporteri si asta ar trebui sa va intereseze in primul rand, domnule Tolontan! Nu cat are salariu lotul intreg al Timisoarei in comparatie cu unul sau altul dintre fotbalistii echipei adverse… Oare ce fotbal a jucat VFB aseara? Pe Hleb l-ati vazut inainte si dupa gol? Oare putem discuta de valoare aici? Putem compara jocul din turul anterior cu acesta? Astea ar putea fi intrebari mai interesante la care putem gasi raspunsuri… Placerea de a juca fotbal este ceea ce lipseste, nu banii! Intr-un meci de fotbal, sa nu uitam ca exista 11 jucatori, nu unul si de aceea este joc de echipa! Eu astept sa vad un joc in care 11 jucatori care doresc, incearca si, poate, reusesc sa joace fotbal, nu 11 vedete care castiga mai multi bani decat pot cheltui impreuna cu urmasii lor si fac o faza in 3 meciuri! Asta este ceea ce doreste orice iubitor de fotbal! poate v-am dat un subiect de articol, domnule Tolontan! Incercati sa ne lasati cu Gigi, Borcea, si altii ca ei, ei sunt doar oamenii din spatele cortinei, pe noi ne intereseaza jocul si actorii principali! La revedere!
adidas • 19 august 2009, 6:13
corect nu avem un jucator precum hleb dar asta nu inseamna ca suntem deja invinsi ptr ca asta este gandire romaneasca
trebuie sa speram si sa ne daruim in retur ca niste soldati adevarati
roberto • 19 august 2009, 7:27
Scoala lui Wenger de la Arsenal se vede. Acolo a ajuns Hleb ce e acum. Pacat de Flamini ca s-a dus la la Milan, unde va deveni un ilustri bine platit jucator. Revenind la Hleb, acesta a triblat ca pe calculator 🙂
dinamovista • 19 august 2009, 7:28
noi il avem pa torhe si ie mai bun dacat toata stutgartul lu’ aia! daca ii prindea dinamo pa astia le dadea cici la pauza! haaaaa! ba cimisoara sunteti penibili! dinamo sempre!
antonino • 19 august 2009, 7:32
just me, vezi ca scorul a fost steaua-lens, 4-0! sigur ca mai aveti sanse, la stuttgart….sa luati 5,6-0! noroc cu pantilimon, de pe la aerostar bacau, ca va infundau aia aseara!
calin • 19 august 2009, 8:01
Dar HAGI cu ce litera incepe, senor Tolo? Cu P de la pretiozitatea de a da un titlu special editorialului? Poate ca citeste si Regele GSp si face si el o inferenta. Si nu e drept…
marcuion • 19 august 2009, 8:03
mda,pai si daca se califica in grupe si dadea de realmadrid nu lua 4 pe meci ca si steaua?nu poti sa faci rezultate mari cu bani putini,sunt timisoarean dar sa scoti pe sahtar e ca si cum ai castiga la loto,cei care au vazut cele 2 meciuri inteleg,si cu stuttgart nu au mai avut noroc,oricum nu pot mai mult,poate doar cfr ar fi scos un rezultat mai bun fiind in forma ceva mai buna,patronii trebe sa bage lovele nu sfaturi si pareri
Cipri • 19 august 2009, 8:09
Cam asa e! Din pacate!
boby • 19 august 2009, 8:12
Intradevar Stuttgart nu ajucat mare lucru , a avut noroc la lovitura de la 11 metri care dupa pararea mea nu a fost foarte clara , daca se intampla la noi in campionat precis se desbatea cateva zile la televizor , dar trebuie sa recunostem ca singura stralucire a echipei germane nu a fost decat la golul doi , datorita unei reusite individuale si nu a intregii echipe , dar si a apararii Timisoarei care a gresit grav , ar fi mers un fault.
HUE • 19 august 2009, 8:17
fulgerul bragadiru n-are fata de europa.
timisoara,daca ar avea onoare, si-ar cauta copilul abandonat (poli),
ar renunta la bragadiru si cred ca si la ‘burdihancu”.
asa despre ce banat vorbim?bragadiru nu e in baragan?
gogu • 19 august 2009, 8:46
Ce ziaristi rat.ati!!! mai lasati-o *** cu hleb, ca n-o fi ronaldinho plus maradona la un loc! Orice fotbalist sau om in general poate fi genial daca cei cu care se competitioneaza la un moment dat sunt inferiori ( cel putin la anumite capitole). In meciurile pe care le-a avut Romania cu Belarus nici nu am stiut ca era pe teren. Nici cu Steaua in Liga, cand era la Arsenal nu a facut mare lucru.Asa ca in loc sa va tineti de metafore, pe care le foloseam pe la compunerile din clasa a -IV-a si laude la adresa unui fotbalist bun de altfel dar nu special, mai bine v-ati intreba ce *** faceau fundasii Timisoarei la faza aia!!!!
tudorica • 19 august 2009, 8:47
Nu mor caii cand vor cainii! Hai Poli! Prevad un meci bun la Stutgart. Nelutzu, mai ofensiv putin. Lasa-i pe Caramieni pe extreme si-o sa fie bine. Fiind rapidist cu state vechi stiu cum este sa nu mai participi de mult timp in cupele europene. Apare tracul excesiv, emotiile sunt mari, publicul te apasa fiindca vrea rezultatele de mult asteptate. Daca nu merge acum, va merge sigur mult mai bine la anul. Respect Timisoara!
ciupi • 19 august 2009, 8:47
acu’, avind un havel la nationala, cine stie daca nu vom avea si noi paine (hleb) mai multa pentru fotbalisti, fiindca atunci cand ai un milion pentru intreaga cariera, nu te poti indrepta spre gardul de sarma ca sa-l driblezi, fiindca este cam ascutita. mentalitatea vine de la ban sau invers?.
Marco • 19 august 2009, 8:48
A fost un meci slabut, fara prea multe faze de poarta. Nemtii nu au fost cu nimic mai buni, doar ca nu au avut ghinionul celor de la Sahtior, care au ratat cat pentru 10 meciuri. Poli nu prea stie sa atace si mizeaza doar pe fentele si viteza lui Bucur. Si cred ca nici nu prea are curaj sa atace de unde se vede ca Sabau a antrenat doar la echipe mici, care se bateau sa scape de retrogradare. Deocamdata se pare ca e prea mare pasul de la Bistrita la Stuttgart. Se tot bate moneda pe diferenta mare de salarii dintre jucatorii diferitelor echipe. Nu prea tine, Steaua ce salarii avea cand a luat Cupa campionilor??
Tyranosaurus rex • 19 august 2009, 9:07
@ Domnilor,rezultatul de ieri demonstreaza valoarea „adevarata” a fotbalului romanesc in acest moment.Echipe construite cu bani putini,antrenate prost dupa principiul „autobazei”,conteaza rezultatul „intamplator” pe moment(vezi meciul cu Sahtar) si nu ne intereseaza viitorul.Cu asemenea echipe (Urziceni si Timisoara) cu jocul lor fara nici-un Dumnezeu ai sanse sa castigi in Europa altceva decat victorii intamplatoare?In Romania toata lumea s-a exaltat ca Urziceniul a luat campionatul si Iancu a iesit pe locul II,dar nu va intrebati si „CUM”? cu ce fel de joc(cu antijoc de fapt).Asemenea echipe reprezinta un regres pentru Romania.Echipele bucurestene au pierdut datorita problemelor interne,dar un Rapid,o Steaua nu vor practica „antijocul”Hamburg cand a fost scoasa de Rapid era peste Stutgart si s-a putut prin joc tehmic si constructiv( vezi golul cu calcaiul al lui Buga) Se poate deci,dar cu alta conceptie despre fotbal.
clujean • 19 august 2009, 9:10
diferenta nu e data de salarii si (in cazul de fata) nici de valoarea formidabila a nu stiu carui jucator; pur si simplu, Vfb a jucat cu o mentalitate de profesionist, pe cand Tm cu mentalitatea manelistului-fotbalist roman; pana nu iese maneaua din fotbal vom tine-o tot asa.
St.Pauli • 19 august 2009, 9:32
va liseste RESPECT SI ONOARE
Bula • 19 august 2009, 9:46
Nu e vina Timisoarei. Poate e vina lui Jackie, care cu enormitatile pe care le debiteaza, a inlesnit o stare de spirit la echipa care n-are dea-face cu valoarea lotului! S-au crezut prea buni si sint de mina a doua! Ne-am obisnuit de la Piturca sa trisam: sa cautam conditii nefavorabile adversarului si asa sa obtinem rezultate! Teren, vint, ploaie samd. Dar nu vom fi asa cum isi doresc fanii atita vreme cit nu ii luam la fotbal pe adversari! Si asta nu se obtine decit pe o munca asidua si de durata la nivel de copii si juniori, unde parintii in loc sa dea spaga antrenorului sa-i promoveze odrasla pe nedrept si in dezavantajul unora mai talentati, mai bine pun ban de la ban sa ia un antrenor strain, care nu le are cu pilele si cumetriile si care-si face treaba! Bonetti zicea ca dinamovistii se uita prea mult in oglinda! Lor le convine situatia. Sint privilegiati fara sa trebuiasca sa depuna prea mult efort! Fotbalistilor romani le ajunge „status”-ul de vedeta de Romania, fara ambitii internationale, si cu bani multi in raport cu romanul mediu! Ocupati-va de copii si educati-i sa devina invingatori. Poate antrenori straini ar fi mai buni pt. ca romanii nu stiu sa invinga!
twain • 19 august 2009, 9:54
Hleb e un jucator mediocru cu doar 4 goluri inscrise anul trecut in primera division. Suntem noi la ani departare de campionatele astea puternice. Totusi CFR anul trecut a jucat foarte bine in CL, singura echipa care a facut ceva impotriva echipelor mari din Europa (Chelsea si AS Roma), si nu ma refer numai la rezultat, ci si la modul de joc. Din pacate minunea nu a tinut mult si la ei. S-au bagat iar conducatorii sa strice ce mergea bine, acest cancer al fotbalului care sunt patronii de cluburi care schimba antrenorii pe banda rulanta. Pai Arsene Wenger care nu a mai castigat niciun trofeu de 4 ani era de mult zburat de la noi. Si fotbalul romanesc mai sufera de o problema: nu avem scoli de fotbal. Ar trebui sa luam exemplul canterei barceloneze care dau tineri fotbalisti de valoare pe banda rulanta. La noi apar foarte putini jucatori talentati si pe aia ii strica fumurile si banii (uitati-va la Torje care ia amenzi in Audi R8 sau ce ***masina e aia, pai ala e jucator care sa isi ia masina de peste 100 de mii de euro? Un amic imi zicea ca anul trecut a fost la Milan la un meci si l-a vazut pe K.aka ajungand la stadion intr-un smart coupe, asta inseamna modestie).
liviol • 19 august 2009, 10:01
Cu tot cu Hleb puteau fi batuti sau cel putin egalati
Nu ai voie sa ai atatea faze fixe in preajma careului(eu am numarat vreo 15 cu tot cu cornere) si sa nu iti creezi nici o ocazie de gol!
E inadmisibil!In timpul lui Uhrin erau meciuri pe care le castigam doar din faze fixe.
Este inadmisibil ca toate cornerele si loviturile libere sa fie batute in exterior impotriva unor malaci in loc de interior, pe jos. Asa ceva vedea si un copil de gradinita!
Asta este…sper sa reusim sa invatam din greseli….
zoltanul • 19 august 2009, 10:08
Ei au jucat cu Hleb, noi am jucat cu H’Alexa. Si in plus, am auzit foarte multe critici nedrepte la adresa lui Pantilimon care a jucat formidabil si a scos cateva mingi care s-ar putea preda linistit oricarui portar din Romania, nu e vina portarului ca un atacant al echipei adverse ajunge in duel 1-1 cu portarul. Dar asta este din pacate jurnalismul din Romania facut cu ceafa, desi unii dintre ei epateaza cu inteligenta pe care ti-o da o chelie atent ingrijita.