„Au probe, domn’e”

Gaţu e vinovat, trebuie să plece, dar să nu uităm cine e el

marți, 11 august 2009, 8:00

Gaţu e vinovat, trebuie să plece, dar să nu uităm cine e el

Dacă nu l-aţi văzut pe Gaţu jucînd, nu-i nimic! O să mai simţiţi aşa ceva cînd Pămîntul va fi ocupat de fiinţe în formă de fluturi, culori venite din alte lumi. Aşa era el. Nu sînt probe. Dar ştim.

Printr-un colţ de tribună la meciurile uitate de handbal, şade un bătrînel gata să-ţi povestească driblingurile şi pasele pe la spate „ale celui mai talentat sportiv pe care l-am văzut în viaţa mea”, Sportiv, nu handbalist, sportiv, adică om care îşi adăposteşte frica de a pierde printr-un simţ al luptei, al gîndirii şi al mişcării de care doar geniile au parte.

Nu avem dovezi, doar mărturii, nu avem înregistrări pe youtoube, doar fotografii alb-negru, dar nici nu avem nevoie de probe pentru că aşa era handbalistul Cristian Gaţu. O ştim!

Astăzi, preşedintele de Federaţie se găseşte prins într-o capcană fără ieşire. Oficiali ai echipei naţionale au încercat să mituiască o brigadă daneză şi au fost suspendaţi. El ştia şi a tăcut. „Gaţu şi-a risipit propria muncă”, spune Nicolae Nedef, antrenorul cu care Gaţu a obţinut cele două titluri mondiale şi omul de pe banca României la toate cele cinci Campionate Mondiale cîştigate, atît la feminin, cît şi la masculin.

„Au probe, domn’e!”, a spus Gaţu celor de la Caţavencu, pecetluindu-şi propria condamnare la o demisie pe care o amînă inutil. Acestea sînt singurele probe. Celelalte s-au şters, dar nu e nevoie de ele. Ştim că Gaţu e vinovat şi mai ştim că nimeni nu-l va egala niciodată în sportul pe care l-a rescris cu aripile sale de flutur, înainte ca ele să se ardă.

Comentarii (44)Adaugă comentariu

lol  •  11 august 2009, 20:43

Felicitari pentru atitudine.

Tudor(GT)  •  11 august 2009, 20:58

Mare handbalist , mare sportiv exact um ai spus , oare ce a fost in capul lui ?!
Ce naiba se intimpla cu oamenii astia ?
Ma refer la idolii nostri fie ei sportivi , scriitori sau mai stiu eu ce alti mari .
Urite timpuri traim .

raison  •  11 august 2009, 21:14

Cum adica , vreti sa spuneti ca nu exista nici o inregistrare cu meciurile lui Gatu ? Ar fi o tragedie comparabila numai cu scufundarea unei corabii plina de bogatii . Si asta mai ales pentru cei care nu l-au vazut jucand . Lor as vrea sa le spun,ca martor,ca din pacate nu va resi nimeni sa exprime in cuvinte ceea ce-au vazut…Personal,il incadrez in cvartetul poetilor sportului romanesc,alaturi de Ilie Nastase,Gicu Dobrin si Nadia Comaneci . Cand ne gandim la ce facea el pe teren,fata ni se lumineaza iar in coltul ochiului ne luceste o lacrima . Daca se vor gasi totusi ceva inregistrari,am varsa si mai multe de bucurie .

adidas  •  11 august 2009, 22:03

dar oare alte tari nu mituiau arbitrii?
poate fostul mare sportiv gatu a intrat in aceasta mizerie intelegand ca trebuie sa intri…fiindca de nu o faci pierzi…
si pierdea romania…

Costi  •  11 august 2009, 22:07

Da, e vinovat, dar sa nu uitam cine e Gatu. Pai omul Gatu e suma actiunilor sale. E un fost handbalist, foarte valoros handbalist (oare mai bun decat Gruia sau Birtalan… apropo, unde sunt ei?) si un foarte prost manager. Sa ramana cu literatura extazianta a lui Ilie Dobre si sa isi ia scaunul de presedinte dupa el. Este jenant…

silviu  •  11 august 2009, 22:40

mare adevar, frumos scris articolul.
se vede ca va pasa de sportul romanesc, uneori.
bravo,

chris jericho  •  11 august 2009, 22:46

ceea ce se pare ca a facut cristian gatu e o nimica toata fata de nelegiuirile pe care le comit cei din fotbal,politica,etc.ar fi culmea sa plateasca un fost legendar sportiv,in timp ce marii vinovati sa scape,sau sa nu li se intample nimic.

simplu suporter  •  11 august 2009, 22:52

problema e ca sunt prea multi fosti mari in handbalul nostru. ei au si lupte de orgoliu intre ei si au si monopol pe conducere. si sunt toti cu mai mult de jumatate de viata traita in comunism. ceea ce poate spune destul de mult nu doar despre mentalitatea lor ci mai ales despre abilitatea lor de a conduce, reforma, progresa. e chiar un miracol cum avem o asa nationala feminina. sigur e si meritul lor a monopolului fostelor glorii – au facut si ceva bun, dar nu au capacitatea de readuce acest sport in Romania la gloria campionatelor mondiale castigate de ei. pacat.

monica  •  11 august 2009, 22:57

Cataline,

In primul, rand Nicolae Nedef este de antrenorul cu cele mai multe titluri mondiale la jocuri de echipa, adica SAPTE si nu cinci cate ai spus tu. Tu daca ai fi discutat vreodata cu Nicolae Nedef ti-ai fi dat seama acum, ca Nicolae Nedef nu ar fi spus niciodata ceea ce susti tu. Adica tu ai inventat afirmatia pusa in gura lui Nicolae Nedef. Prin ceea ce faci intri si tu in galeria cateilor care stau pe margine si latra chiar daca nu stiu de ce latra si la cine latra. Poate ar trebui sa vezi cine sunt cei care sar la gatul lui Gatu, adica sunt oameni care s-au ocupat pana in 1989 cu datul in primire a colegilor de echipa. Asa ca nu mai poza in Sfanta Fecioara.

ioan  •  11 august 2009, 23:07

Mare sportiv, talent de exceptie, roman adevarat. Pacat ca are de dus in spate povara timpului.

resita  •  11 august 2009, 23:08

Nu avea ce sa faca Gatu in cazul de fata,nu cunoasteti fenomenul handbalistic.Gatu nu a fost un fan Omer niciodata si s-a opus numirii sale la Nationala atat cat a putut dansul.Ce trebuia sa faca Gatu?Ce dovezi avea Gatu cand toata presa era fan Omer?Apoi ce presedinte de federatie a iesit vreodata in fata si si-a facut praf oamenii?Kielu ,poate cea mai puternica grupare handbalistica a ultimului deceniu a facut magarii mult mai mari,dar ei au fost uniti si au stiut sa se organizeze perfect,au stiut ce sfori sa traga sa pice in picioare,noi ne mancam singuri.Acea discutie a fost una particulara,va intreb dl Tolontan ce presa si ce oameni lucreaza in presa din Romania.Gatu trebuia sa pice,asta e clar.

duffy8788  •  11 august 2009, 23:12

..din ’93 si pana azi a condus o federaqtie cel putin atat de corupta si incompetenta precum cea de fotbal, doar ca aceasta nu prea a fost monitorizata din cauza unui nu prea mare interes..antrenori numiti pe interes, cluburi favorizate in functie de puterea financiara de moment a fiecaruia(un fel de care da mai mult), arbitri infect de corupti…de la juniorii cei mai mici si pana la seniori se cumpara meciuri…este incredibilo cum sunt in stare si sa ia de la ambele formatii banii ca sa fie siguri ca jucand la 2 capete tot le ramane ceva…in federatie HAOS…munceste biata Dida Ionescu pt toata federatia la un loc, iar restul numai protocoale… sunt in preistorie cu ce metode si ce personal folosesc..ma mir cum de reusim sa avem performante ..si pana cand in handbalul feminin(probabil e doar meritul cluburilor private)..si toate acestea sub conducerea unui fost geniu al sportului…are o sleahta care-l inconjoara(vezi marinescu, draganescu, savisteanu, etc.) si care sunt mereu nesatui…e atat de murdar sportul asta in romania ca ma mir ca mai are cine sa-l practice…si mai grav decat atat, nici nu imi vine in minte vreun nume care ar putea sa fie curat si sa ia mai departe haturile…vai de handbalul nostru..

„badea Gheorghe”  •  11 august 2009, 23:23

Ce profit ar fi avut Gatu de pe urma meciului respectiv? Oare la fel de mare cu a guvernantilor de dupa `89,care au furat tara 20 de ani si nu a dat nici unul socoteala?

radu  •  11 august 2009, 23:28

Cred ca ce a facut cel de la academia catavencu e incalificabil.

etcxyz  •  12 august 2009, 0:04

Mi se pare o dovada de ipocrizie si demagogie graba cu care au sarit toti sa-l rastigneasca pe Gatu. De fapt el va fi demis nu pentru o fapt reprobabila ci pentru ca n-a fost destul de „destept” sa se disculpe. Trebuia sa ia lectii de la Mircea Sandu & Mitica Dragomir. Nici usturoi n-au mancat nici gura nu le miroase. Doar bunul Dumnezeu stie la cate ilegalitati au fost partasi …
Sau hai sa punem problema asa:
1. Ce folos material sau de alta natura a dobandit Gatu tainuind acea actiune?
2. In ce masura este implicat direct in actiunea mituitorilor? El a regizat-o? El a dat banii?
3. Cat e de grava fapta asta raportata la ce se intampla acum in Romania?

Pana la urma Gatu va fi demis sau va demisiona iar „baietii destepti” vor zambi superior pe sub mustatile slinoase multumiti ca-s pot vedea linistiti de invartelile lor la adapostul umbrelei media. Toata faza asta imi aminteste de episodul cu eliminarea din PNL a Monei Musca. Patriciu a ramas. Si chiar si Tariceanu.

alex brasov  •  12 august 2009, 0:27

d-le tolontan…incerc sa scriu si eu cateva vorbe la subiect…dar nu pot…mi-e greu…ce pot insa sa spun…am in memorie cat am sa traiesc meciurile (finalele)in care cristian gatu a condus echipa romaniei spre victorie…mergem inainte cu bune rele…

bogdan-m  •  12 august 2009, 0:49

Ma uit la handbal, dar nu sunt un fan devotat. Stiu ca domnul Gatu a fost un mare handbalist, dar nu am apucat sa il vad jucand. Din marile glorii sunt mandru ca am avut privilegiul sa o vad jucand pe Maria Verigeanu.
Revenind la domnul Gatu, am fost asta vara la turneul de promovare in prima liga la handbal masculin, turneu terminat cu un mare blat Brasov – Satu Mare, blat la care victima a fost tanara echipa a Universitatii Craiova. Ce m-a revoltat a fost absenta din sala „Nicolae Grigorescu” a domnului Gatu, intr-o perioada de pauza competitionala precum si tacerea complice a presei la cele petrecute la acest turneu. Domnul Gatu este vinovat de multe lucruri, printre care si cel expus mai sus, dar nu trebuie omis ca cei de la Catavencu au dat in august o inregistrare din iunie, ceea ce lasa loc de interpretari…

VOINTA SIBIU  •  12 august 2009, 0:54

DPDV PROFESIONIST FIECARE AR TREBUI SA STIE CARE II SUNT CAPACITATIILE!
NU INSEAMNA CA DACA MARADONA A PRELUAT NATIONALA TARII SALE O SA CASTIGE DOAR PT CA EL ESTE EL PIBE DE ORO!
CAND O ACTIUNE ARE MIROS ILEGAL PUSCARIE PT TOTI IMPLICATII SI CHIAR DACA DL. GATU NU ERA IMPLICAT DIRECT,DATORITA FUNCTIEI PE CARE O ARE DEVINE UNUL DIN PRINCIPALII INCULPATI!!!

raven  •  12 august 2009, 1:56

Atitudinea dvs. d-le Tolontan e laudabila. Eu as sumariza daca imi permiteti astfel:d-l Gatu este unul din acei oameni care au „inventat handbalul”,nu a profitat in nici un fel de „darea de mita”, toata aceasta poveste e o „gluma”in comparatie cu ce se intampla in Romania azi,INSA NIMIC nu-l absolva de la demisia de onoare! De ce? Pentru ca altfel vom putea spune oricand: ” e mai putin grav/mai grav decat ce a facut Gatu si rasunetul numelui lui se va stinge.

Marius  •  12 august 2009, 2:23

„aripile sale de flutur, înainte ca ele să se ardă”.

La fotbal aripile au ars de mult. acolo de ce nu se poate lua atitudine draga Tolontan?

Nicu  •  12 august 2009, 2:46

Laudat fie Isus!

@9Monica, excelente randuri! Felicitari!

Imi aduc aminte de jocul lui Gatu, de demonstratiile de maiestrie pe care le prezenta cu ocazia fiecarui joc; cu ocazia unui meci demonstrativ a pasat unui coleg trimitand mingea in chelia adversarului din fata sa! Uimitor! Nici n-as fi putut gandi asa ceva!
Il cunosc personal pe dl Gatu si am numai cuvinte de apreciere la adresa lui.
„academia catavencu” a dat dovada de josnicie si lipsa de omenie mizand pe sinceritatea lui Gatu, dar ascunzand „pumnalul” la spate.

andrei  •  12 august 2009, 6:43

scuze pentru unele fraze din mesajul de mai sus. nu am stat sa-l recitesc inainte sa-l trimit.

takeda  •  12 august 2009, 6:45

e intr-adevar de o mare dezamagire pentru cei care au amintiri despre dl Gatzu si cei din acea generatie de aur.

pentru mine e o mare dezamagire si pentru ca incep sa inteleg ca toata Romania e corupta. Si ca mai nou are si o dimensiune transfrontaliera (oamenii astia nu stiau ca danezii, nordicii in general, sunt incoruptibili?).

Si de data asta nu mai putem da vina pe politicieni; e in zona de „altius, fortius, citius”.

e corolarul „perfect” la putregaiul din liga lui Mitica

val  •  12 august 2009, 8:00

Cand traiesti intr-o atmosfera atat de corupta precum cea din Romania, este greu sa nu intri inasemenea buclucuri. A tacut, a gresit, dar cum sa-i anuleze cineva meritele, talentul?
E ca si cum ai incerca sa-l diminuezi pe Einstein, din motivul ca n-a fost un sot prea bun. (Sa nu credeti ca nu s-a incercat)

danSteaua  •  12 august 2009, 8:16

Tolo,

Ai incercat sa-l creionezi putin pe cel mai mare handbalist al lumii si unul dintre cei mai mari sportivi, dintotdeauna. Te rog, lasa-ma sa te completez pentru ca generatiile care nu l-au prins sa-si faca o idee mai aproape de adevar. Tatal lui Gatu, apreciat ziarist sportiv, a murit inaintea unui meci foarte important pentru nationala de handbal a Romaniei, cu Cehoslovacia, parca. Gatu a trecut peste durere si a jucat pentru ca stia ca Romania avea nevoie de el. Pe langa talentul iesit din comun, a avut si o inima cat un leu.

PS Pana la un punct inteleg actiunea „ziaristilor” de la Catavencu. Doar pana la un punct, pentru ca mai departe nu pot sa accept, pur si simplu. Mai bine i-ar fi bagat cutitul in spate decat sa profite de increderea naiva a lui Cristian Gatu. E comparabil doar cu ce au patit ofiterii armatei romane care au luptat pe frontul de rasarit si au fost bagati in puscarii cand au venit acasa, pentru vina de a fi luptat pentru Romania. Nu accept mita, dar nici prostia multor ziaristi romani nu e departe de penalitate. Exista o cale eleganta de a rezolva lucrurile, de a fi in slujba adevarului, intotdeauna.

danSteaua  •  12 august 2009, 8:36

Ar mai fi ceva. Nu-mi pasa daca Gatu, personal, a organizat si, chiar, dat mita respectiva. Nu-mi pasa daca Gatu a furat banii de la un orfelinat de copii ca sa dea mita respectiva. Nu-mi pasa de cele de mai sus si, de azi inainte, cei care au pus la cale „gluma” cu Gatu sunt doar niste lepre, in ochii mei.

vividan2007  •  12 august 2009, 8:48

Ba sunteti nebuni!!Ce ma intereseaza pe mine cum juca Gatu in contextul asta.Ce e jucator la nationala?E presedintele federatiei ba!N-a facut nimic 13 ani.A distrus handbalul romanesc.Pana la adus pe Omer antrenor a trebuit sa treaca 10 ani cu toate ca se stia ca e cel mai bun antrenor.La fete a facut totul harcea parcea.Pai cu ce jucatoare aveam trebuia sa i-a titlul mondial de cel putin trei ori.E un hot asta e!Ma si miram de ce nu se i-a nimeni de el de atata timp.Acum oricum e tarziu.In toate scandalurile el pica in picioare de parca nu el era presedintele federatiei.Nimeni nu-l critica iar cu Mircea Sandu stergeati pe jos

aqua_magic  •  12 august 2009, 9:37

sigur ca este vinovat prin complicitate, daca chiar a fost asa, dar sa nu se uite cel putin doua lucruri : a fost unul din cei mai mari sportivi ai Romaniei, varful unei echipe de vis, campioane mondiale de 4 ori (!!!), ceea ce in ziua de azi nici in visurile noastre cele mai bune nu putem vedea asa ceva, cand sportul e mort, iar pentru unul ca el, poate ca am putea avea mai multa intelegere si clementa pentru ca, domnilor intransigenti si neinduplecati, poate ca n-a mai suportat umilinta (pe care eu o resimt demult si cred ca nu numai eu) de-a nu ajunge de mult timp nici macar la un turneu final (CM, CE, JO), nu mai vorbim de vreo clasare onorabila, umilinta sa te bata copios, echipe care odata au invatat handbal de la noi. mai bine v-ati indrepta copiii spre sport (chiar daca nu sunt conditii in ziua de azi, dar asta e alta problema…) asa cum era odata, cand ROMANIA era condusa in teren, la hanbal, de un artist inegalabil- GATU, un PELE al hanbalului.

unu  •  12 august 2009, 9:40

Cum stim noi romanii sa ne innoroim valorile…si ce valori..perle…Personal, nu cred ca Gatu are atata vina incat sa paraseasca sportul pe care la stapanit dincolo de perfectiune…Poate ca nu-i cel mai bun manager, poate ca „a sti” este de fapt ‘am auzit”, dar sigur Gatu nu poate fi in afara acestui sport..

luciu  •  12 august 2009, 10:05

asa e

ciupal  •  12 august 2009, 10:18

Gatu a fost un mare handablist, dar oare asta iti da dreptul sa faci nereguli ? Imi aduc aminte cu cita nonsalanta se lega de Becali, cred ca este valabil exemplu existent in Biblie, cine se simte nevinovat sa arunce cu piatra. Asta este.

Un om trist  •  12 august 2009, 13:15

Ma intristeaza postura in care a fost nevoit sa apara Cristian Gatu. Poate Nadia si Ilie Nastase au fost mai iubiti decat el, in tara asta. Eu fac parte din generatiile de copii care au incercat si handbalul, si tenisul de camp, tocmai pentru ca au existat acesti mari sportivi. Astazi sunt tot mai rari. Ecuatia pare simpla: Gatu poate fi considerat, in mod paradoxal, victima propriei glorii. Sa explic: Gatu-presedintele de federatie nu a reusit sa se ridice la nivelul lui Gatu-jucatorul. Pur si simplu, generatiile de handbalisti ai zilelor noastre nu au reusit sa se apropie de performantele din anii de glorie ai handbalului romanesc. Si atunci, s-a apelat la mita. Pacat!

maigret  •  12 august 2009, 13:32

Gatu a fost un ´´Dobrin´´al handabalului.L-am mai apucat …jucand.Din pacate,trebuie sa-si dea demisia dupa ce a facut!Cristi,ce-ar fi spus ACUM nea Petrica,tatal tau?Cat despre asa-zisul ´´jurnalist´´de la catavenci,nu-i cu nimic mai prejos decat mult blamatii fosti informatori ai Securitatii..Un neica-nimeni….

franc lampa  •  12 august 2009, 13:45

Băi lăsaţi pudibonderiile astea, Gaţu nu a făcut nimic extraordinar (mă refer la mită). Lucruri de genul ăsta se întâmplă peste tot în sportul mondial!! Vai ce lucru urât a făcut Gaţu!! Rămâne pentru cei care l-au văzut jucând un ,,Dobrin” al handbalului românesc.

io  •  12 august 2009, 14:32

asa si?…ce daca au dat spaga?..ce, va deranjeaza?..sare cumva in ochi acest lucru?..pai spaga la noi, face parte din viata..a stiut si a tacut Gatu..si ce sa faca?..sa iasa sa tipe …”astia doi au vrut sa dea spaga si de-aia i-am dat afara”?..pt ca spaga s-a mai dat si cu alte ocazii (meciuri)..dar nu s-a aflat..si cumva se aveau la mana unii pe altii…

daniel  •  12 august 2009, 14:42

Gatu nu a facut decat sa taca ,pentru a nu lovi in imaginea handbalului romanesc ( in alte parti,fotbal,atletism… se fac intr-adevar lucruri urate),poate trebuia sa-l dea pe mana politiei.Eu unul nu as fi in stare sa lovesc intr-un om.
Deasemenea este adevarat ca trebuie sa-si dea demisia pentru ca e un lucru de onoare.

Ca handbalist a fost mult timp considerat cel mai mare handbalist din lume(nu din Romania)comparatia se poate face cu Pele nu cu Dobrin.

Dorin Deva  •  12 august 2009, 15:03

Daca memoria nu ma inseala si cred ca asa este,a fost o duminica in 1970 plina de bucurii pentru romani. In acea zi Romania condusa de Gatu castiga la Paris titlul mondial la handbal iar la Brasov Angela Similea castiga Cerbul de argint. Eram copil si asteptam ca tot romanul in fata televizorului finalul celor doua evenimente. La Paris am avut parte de un final dramatic dar fericit cu reprize de prelungiri, in care Gatu a fost vioara intai,cu driblinguri si pase pe la spate cum numai el stia sa o faca. Da, un mare sportiv, trebuie sa o recunoastem,si sa-i multumim. Cat priveste presedintele, omul Gatu,istoria i-si va spune cuvantul. Pacat ca s-a aflat in mijlocul acestor evenimente murdare care-i pot umbrii cariera de fost mare handbalist. Cat priveste evenimentul de la Basov stim cu totii ca atunci s-a nascut o stea a muzicii usoare romanesti,careia ii multumim pentru ca ne-a incantat si o mai face inca, cu acele melodi de neuitat ale domniei sale. Ce vremuri,ce bucurii. Pacat ca unii oameni nu raman la fel cum au fost odata.

georgian manea  •  12 august 2009, 15:39

GATU’ trebuie ****sigur,daca noi puritanii nu il **** nu am facut nimic.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
In schimb, va rog frumos ca pe mircea traian sandu sa il propuneti pentru a fi facut cavaler al ordinului valachic al corectilor !!!!!!!!!
Nimic altceva de adaugat.
Am scris mircea sandu….cu litere mici pentru ca eu oamenii de nimic ii scriu cu litere mici………..
Nimic despre ceea ce a insemnat Gatu ca sportiv,ca geniu,daca nu a avut suficienta minte incat sa nu permite unuei nulitati ca petru paleu [culmea bun prieten cu pinalti stefan si din acelashi orash..]sa il compromita si pe el si FRH isi merita soarta !!!!!!!!!
Interesant articolul tau Cataline…..**

durden  •  12 august 2009, 16:55

bravo!exact la un articol de genul ma asteptam si ma bucur ca a venit.gatu nu merita sa fie improscat cu noroiul cu care aruncam in sandu si dragomir…el este de o alta speta..ii multumim din tot sufletul dlui gatu pt tot ceea ce a facut pt Romania si ii cerem respectuos ca acum,sa se dea la o parte…

buratino  •  12 august 2009, 17:23

Cand vrei sa conduci un sistem,trebuie sa stii ce te poate astepta la un moment dat.Ori renunti la aceasta pozitie, inainte de azice: Da- ori te arunci inainte in linia de foc si asta este. Ca sa conduci trebuie sa fii smecher sau un bun manager cum zic majoritatea, asa ca nu-l mai plangeti pe Gatiu,el a vrut sa fie acolo.

St.Pauli  •  12 august 2009, 19:35

MARII SPORTIVI AI ROMANIEI DIN BANI PUBLICI.

urmariti cine poate cel fel de LIMBAJ DE MARE SPORTIV ARE SI D/L GATU.
Mie imi era si mai rusine de felul in car evorbea. Cred ca acest mare sportiv al romaniei nu are nici macar 50 de cuvinte in vocabularul lui PATRIOTIC ROMANESC

IO  •  12 august 2009, 19:48

Nu vreau, sub nici o forma, sa-l absolv pe Gatu de vreo vina dovedita, mai degraba vreu sa-l acuz si mai aprig pt ca stiu un lucru, Gatu este un tip extrem de inteligent si mai stiu ca este un manager foarte bun (vorbesc de vremea cand era conducatorul sectiei de fotbal de la steaua). De ce a ajuns in acesta situatie tocmai el, un tip la care media de corectitudine este mult peste cea nationala? Asta despre deosebitul om care este (a fost?) Gatu. Ramanenm insa cu statisfactia amintirii sportivului Gatu, un Maradona + Pele al handbalului.

marius  •  16 august 2009, 13:53

Gresesti platesti! … este o regula de bun simt.

tripleaaa  •  18 august 2009, 0:34

Nu inteleg de ce il atacati pe Gatu. E clar ca el nu a fost implicat direct in aceasta afacere – e o victima colatarala.
Nu inteleg ce doriti sau de ce doriti demisia lui gatu. O sa va spun o intrebare daca fiul dvs este implicat intr-o afacere afacere de acest gen cati dintre noi l-ar denunta la politie? Intr-o societete normala ar trbui sa fie aproape de 100% cei care l-ar denunta dar stim cu totii ca romania nu e o societate normala…

Comentează