Mulţumim, ProTV!

miercuri, 27 mai 2009, 10:31

Mironică, Vâjeu, Drăghici şi Mocanu au plecat. Moştenirea lor rămîne

Am aşteptat aceste voci.

Le-am aşteptat încă înainte de a le auzi. În materie de fotbal internaţional, generaţia mea a crescut cu glasurile pline şi dure ale comentatorilor bulgari, sîrbi sau ruşi. În România nu se transmiteau nici măcar finalele de cupe europene. Nu aveai altă soluţie. Puneai ligheanul pe post de antenă. Şi, dincolo de puricii televizorului alb-negru, unele erau colorate exotic, cu plastic verde jos şi mov sus, auzeai limba aceea care nu-ţi spunea nimic, în afara reflexului pavlovian: e fotbal!

ProTV a transmis Liga Campionilor din 1999. Mai exact, din 11 septembrie 1999. Povestea a început cu Fiorentina – Arsenal. „Era altă lume”, îşi aminteşte Felix Drăghici. „În tribună stătea Cecchi Gori, preşedintele Fiorentinei, care tocmai produsese filmul «La Vita e Bella»”.

Totul s-a accelerat de atunci. Sportul a umplut viaţa. Şi ProTV l-a urmat. „Viteza a împins fotbalul înainte. Ne-a lăsat fără marii artişti, dar ne-a oferit spectacolul măsurat în parseci. Geniile sînt lente, oamenii obişnuiţi sînt rapizi”, scrie undeva Antonio Tabucchi.

Vocile lor ne-au însoţit călătoria. Vocile lui Drăghici, Mironică, Vâjeu şi Mocanu, şeful lăsînd deoparte bugetele care dau mereu enervant în acest an şi s-a dus în tribună la Roma pentru a-şi lua „La revedere” de la microfonul cu stele.

În România, Liga a ajuns operă, luptă şi canţonetă şi datorită celor patru băieţi entuziaşti din 1999, deveniţi între timp bărbaţi. Au fost atîtea expresii antologice, atîtea comentarii care au crescut meciurile pînă cînd ni s-a pus un nod în gît.

„La ce-ţi mai trebuie un penalty cînd ai această lovitură liberă?”, se întrebau ei aseară, la bara lui Xavi. Ne vor lipsi aceste voci. Şi le vom auzi, în faţa plasmelor noastre, în faţa televizoarelor cu diagonală care cuprind nedumerirea lui Cristiano Ronaldo, aşa cum simţeam cîndva impulsul imposibil de stăpînit: e fotbal!