joi, 7 mai 2009, 10:35
I s-a spus că greşeşte. La început, a fost luat cu binişorul. „Gică, o asemenea lansare are nevoie de focus. Trebuie să spunem clar că pe DVD sînt meciurile tale cele mai bune la echipele de club, în primul rînd de la Steaua, care are suporteri mai mulţi!”.
A ascultat nerăbdător şi zîmbăreţ. „Eu vreau altfel! Am jucat timp de 19 ani la 7 cluburi şi fiecare înseamnă ceva”. Credeţi că degeaba i se zice Omul Nu? Tipii care-i fac marketingul personal s-au foit. Neguţ, Loghin şi ceilalţi ştiu cum să-l ia. „Gică, ai dreptate. Vor fi toate meciurile pe DVD, dar promovarea trebuie să insiste pe echipele din ţară şi pe Steaua. Îţi convine sau nu, eşti un produs. Dacă vom scoate DVD-ul la Istanbul ne vom concentra mesajul pe Galata! Acum îl scoatem aici!”.
I-a mai ascultat încă o dată şi încă o dată. S-a uitat dincolo de ei, dincolo de geamul biroului elegant din Băneasa, dincolo de Regie şi de Ghencea, dincolo de Bucureşti, dincolo de Constanţa, dincolo de Madrid, dincolo de Brescia, de Barcelona şi de Stambul. L-a văzut pe băiatul care mergea pe cîmpul din Săcele, muşcînd dintr-o roşie coaptă, cu un gust pe care nu l-a mai întîlnit nici unul dintre noi în legumele perfecte de azi. Şi le-a zis Nu. „Ăsta sînt, pentru toţi românii care vor să mă vadă, indiferent cu cine ţin, indiferent din ce oraş sînt Puneţi toate siglele cluburilor egale pe copertă, una după alta, aşa cum au curs anii!”.
La final, ca să le mai ia din nervii cu care-i simţea încărcaţi, i-a invitat la masă. „Hai să vă zic cum am dat golul ăla la Farul. Sau pe cel de la Steaua, cînd era Stelică în poartă la Dinamo… L-am văzut că se pune cam…”. Au oftat. Era a cincisutea oară cînd auzeau povestea. Cea mai strălucitoare poveste a fotbalului nostru.
jvc • 7 mai 2009, 11:00
Pe cand lansarea pe piata ?
andrei90 • 7 mai 2009, 11:01
bravo tolo!
Mircea • 7 mai 2009, 11:06
cand se lanseaza ? 🙂
Tavitzi • 7 mai 2009, 11:13
Pur si simplu HAGI !!!
Toata stima si respectul
Chinezu • 7 mai 2009, 11:25
Bravo Hagi! Ai suflet de fotbalist adevarat. Asteptam lansarea
Decebal • 7 mai 2009, 11:26
Hagi a intutit corect, pentru ca brandul Hagi este mai mare ca brandul Steaua.
AS Roma • 7 mai 2009, 11:30
Tolo, poate faci un reportaj despre AS Roma de Botosani. Sa vezi ce conditii
sunt la un club din Liga a IV-a care e pe locul 1 si vrea promovarea.
Frumos ar fi daca toate echipele din judete ar avea asa ceva. Multumesc
Cătălin Tolontan • 7 mai 2009, 11:34
jvc, mircea: azi e conferinta de presa, creka dvd-ul se va gasi in magazine in cel mult citeva zile
explorish • 7 mai 2009, 11:37
„Nu” a fost raspunsul corect. Eu nu-i inteleg pe cei de la marketing cum au putut gandi atat de stramb. Nici macar mercantil nu are sens – de ce sa „alienezi” potentiali cumparatori pe care i-ar fi enervat scoaterea (vesnica) a stelei in prim-plan? Bravo Hagi, le-ai dat o lectie de morala si de… marketing.
mujotutun • 7 mai 2009, 11:45
Absolut gretos! Transformati o cariera internationala modesta intr-o desfasurare napoleoniana. A se slabi! In afara de Galata, Hagi a dezamagit in strainatate. Ca si Raducioiu, ca si Lacatus, ca si altii si altii din colegii lor. Gica Popescu a avut o cariera fumoasa; Dan Petrescu , una absolut remarcabila. Dar Hagi? Omul new?
takeda • 7 mai 2009, 11:47
Ce cred eu…
Daca stii cu adevarat cine esti si ce vrei, nu lasi detaliile sa te agaseze!
Un om onest, nu are secrete. Iar un om fara secrete e un om liber!
Oamenii care au vise mari isi permit sa esueze! E dovada unei vieti implinite.
Cati oameni care cred intr-un set de principii, comerciale sau nu, ati mai intalnit in ultima vreme?
flavius rotaru • 7 mai 2009, 11:48
abia astept sa-l vad pe Rege din nou!
maxx1923 • 7 mai 2009, 11:49
in dvd se spune si cum a fost imprumutat la steaua pt.un meci si „uitat”
acolo definitiv???
se spune apoi cum s-a umplut steaua de bani in urma transferului neplatind
sportului niciun ban pana-n ziua de azi???
MT • 7 mai 2009, 11:55
Tolo, mi-era dor de un articol din asta, asa, cum stii tu sa scrii.
Dincolo de „L-a văzut pe băiatul care mergea pe cîmpul din Săcele,
muşcînd dintr-o roşie coaptă…” mi-a fost greu sa mai citesc.
Mi s-au impletit literele, au devenit umede…
Da… gustul rosiilor din copilarie!
Iti multumesc!
amicu • 7 mai 2009, 12:07
da toate articolele sunt „EMOTIONANTE” :))?
andrei • 7 mai 2009, 12:14
chiar ar trebui sa scoateti si un dvd cu Petrescu
johnny • 7 mai 2009, 12:23
excelent articol ! HAGI merita ce e mai bun !!
antonacci • 7 mai 2009, 12:34
BRAVO HAGI!
BRAVO TOLO!
golescu • 7 mai 2009, 12:47
@mujotutun
ce zici tu e drept. cele mai mari realizari le-a avut la steaua si la galata. Cariera lui nu a fost atat de stralucita la Real si Barca pe cat s-ar fi asteptat lumea. Dar poti tu sa negi ca Hagi a fost un mare jucator? Unul care a creat faze, suturi, fente si pase antologice (inclusiv la cluburile unde a fost mai „modest”)? Promovarea carierei lui Hagi e pe locul 2. Spectacolul e pe primul.
Blackwoolfy • 7 mai 2009, 12:48
De aceea este HAGI unic ca stie sa spuna NU rar oameni ca el
raul7 • 7 mai 2009, 12:50
gica hagi….punct
johnny • 7 mai 2009, 12:54
exxxcelent articol ! good work Tolo
Epigonul • 7 mai 2009, 12:54
Totusi, e Stanbul…
calin • 7 mai 2009, 13:06
Ca stelist am fost si sunt onorat ca Hagi a jucat in Ghencea. Dar nu pot sa nu accept ca Hagi apartine tuturor fanilor cluburilor la care a jucat! Sincer, nu ma deranjeaza deloc ca sigla Stelei e a 3-a si e la fel de mare ca cea a celorlalte 6! 🙂 E o gluma buna si cei de la marketing nu prea isi cunosc publicul-tinta. Hagi e al Romaniei iar noi, stelistii, ne mandrim ca a fost si al Stelei. In rest, e o incantare sa il urmaresti pe Hagi-maturul si periplul lui prin Europa…
cily • 7 mai 2009, 13:10
Respect pentru Gica Hagi.
@mujotutun Copile cati ani ai?! Imi cer scuze dar nu pot sa ma abtin. Ai o mentalitate „ingusta”.
mircea • 7 mai 2009, 13:23
duminica apare pe piata , bravo hagi !
amicu • 7 mai 2009, 13:58
#16 andrei => sunt de-acord cu tine. Dan Petrescu este preferatul meu ca jucator. chiar daca el e stelist si eu rapidist.
Exista o carte Hagi-Balaci-Dobrin. De ce nu faceti un DVD ori Hagi-Balaci-Dobrin-Mutu sau simplu Hagi-Popescu-Petrescu-Adi Ilie pentru ca ei sunt reprezentantii Generatiei 90!
bergomi • 7 mai 2009, 13:58
i love you HAGI!!!!!!!
alex • 7 mai 2009, 14:04
🙂 abia dupa ce am terminat de citit mi-am dat seama ca nu este un post al lui buzarin sau unul al lui ioanitoaia 🙂 Foarte bun mesajul transmis.
Totusi, romanii il vad pe Hagi ca pe un tricolor, nu ca pe un stelist, asa ca imi este greu sa cred ca echipa de marketing din jurul lui Gica nu stie asta.
De aceea, tricolor fiind, produsul Gica Hagi va fi cumparat in egala masura atat de stelisti cat si de restul fanilor fotbalului.
Sincer, daca as fi vazut ca sigla Stelei este mai mare decat a celorlalte, nu as fi dat banii pe dvd!
razvan • 7 mai 2009, 14:05
mujotutun esti un ***** care nu are treaba cu fotbalul si probabil un ******
ce a auzit de hagi de la prieteni..sa joci 2 ani la real si la barca si sa
dai vreo 20 de goluri pt fiecare este un esec? esti un copil care vorbeste
ca sa fie si el bagat in seama..du-te si uita-te in continuare la wrestling
ca nu ai treaba cu sporturile adevarate ***** si
ca sa fiu ontopic vreau sa spun ca este un articol reusit..multumesc
pako • 7 mai 2009, 14:49
felicitari, Hagi!
multam pentru articol, Tolo
Lyrics • 7 mai 2009, 15:08
Hagi este reprezentantul fotbalului romanesc, nu al Stelei, nu al lui Galatasary sau Barcelona. Probabil ca acei „experti” ai marketingului habar n-au cu ce se mananca fotbalul, jenant…!
In al doilea rand, Hagi este ambasadorul Romaniei pe glob, monstru sacru, ceva ce nu prea vad a se mai naste prea curand in Romania.
Steaua l-a tratat intr-un mod execrabil, asa ca nici nu ar merita brandul Steaua sa fie asociat cu acest maret brand numit Hagi.
Daniel • 7 mai 2009, 15:47
Ghinionul lui Hagi este că s-a născut în România!
stalker_rapid • 7 mai 2009, 16:49
respect hagi!!
liviu • 7 mai 2009, 16:52
Epigonul:
Totusi,e „Stambul”… Ai la indemina diverse surse pe net, ca sa te verifici inainte sa postezi.
Graham Greene are o carte, tradusa la noi sub numele „Expresul de Stambul”.
liviu • 7 mai 2009, 16:54
Istanbul (denumit în trecut Constantinopol — în greacă Κωνσταντινούπολη şi Bizanţ) este cel mai mare oraş al Turciei. În vechile texte româneşti oraşul este de asemenea numit Ţarigrad, Stanbul, Stambul sau Poarta
Mama Omida • 7 mai 2009, 16:58
Hagi s-a impus la doar doua echipe din strainate: Brescia si Galata! L-a Real si Barcelona a dezamagit crunt, fiind mai mult rezerva, ba chiar de multe ori neprinzand lotul. Desi ramane cel mai bun fotbalist roman al tuturor timpurilor, Arshavin de exemplu la 27 de ani s-a impus la Arsenal si are deja o cupa UEFA castigata! Din pacate la asa tara, asa rege! Hai Romania!
Vlad • 7 mai 2009, 17:17
din nou intelepciunea lui Hagi construita intr-o viata traita conform unor principii universal valabile si testate pe propria piele.
Hagi, un mare fotbalist, un mare mentor (deja construieste Academia de Fotbal), sper eu, si un mare antrenor. il astept cu drag sa confirme si in acest rol.
iata citeva extrase din unul din interviurile sale:
Nu te-a tentat niciodată o ofertă exotică?
La 36 de ani şi jumătate, cât aveam când m-am lăsat eu de la Galata, nu mai puteam juca decât pentru bani, însă am ales să renunţ.
De ce e Cruyff idolul tău?
Pentru că de la el am învăţat că lucrurile simple sunt cele mai bune. Simplu şi exigent, aşa sunt şi eu.
„Dacă aş putea schimba ceva în viaţa mea, aş face meciul cu Suedia mai scurt cu cinci minute. În rest, nimic”
eh… • 7 mai 2009, 17:26
Chiar eram curios cum s-a stabilit daca pe dvd-ul de azi sa scrie steaua dinamo sau dinamo steaua 😀
Din articolul asta am inteles: „în primul rînd Steaua, care are suporteri mai mulţi!”. Trebuie sa fie tare greu sa lucrezi in marketing 😀
Macar Hagi aflam ca mai are bun simt 😀
Nicu • 7 mai 2009, 17:34
Cristos a inviat!
Un articol formidabil. Felicitari, Cataline!
tornado • 7 mai 2009, 17:34
Mare jucator! Urias! Nu cred ca vom mai avea multa vreme un asemenea jucator in Romania.Tot respectul Gica,din partea unui „caine” veritabil.Mi-ai mancat sufletul dar mi-e dor de tine!
sergiu • 7 mai 2009, 17:42
HAGI ,SIMPLY THE BEST
Ion Iliescu • 7 mai 2009, 18:41
A fost un fotbalist roman cu un potential extraordinar, dar datorita
caracterului, la cluburile mari, n-a facut mai nimic! Pacat de el!
Dar el ramine Hagi, pe care l-am vazut in Regie, la prima aparitie in liga A,
acum f.f. multi ani! Un pusti – atunci- de senzatie!
Sa nu cerem de la el, sa fie cine nu e!
Motan • 7 mai 2009, 18:52
Sunt emotionat pana la lacrimi!!!!!!!!!! Si ma doare, acest articol.
mielu • 7 mai 2009, 19:53
TE IUBESC,HAGI!!!
sev7 • 7 mai 2009, 20:09
bravo Catalin!!!
felicitari!
daniel • 7 mai 2009, 20:10
de cand astept dvd-ul acesta!!!
Adrian • 7 mai 2009, 20:36
Deci eu nus cu cititul…..dar defiecare data cand cumpar gazeta citesc articolul tau ….. NICE 🙂 …… @ Hagi nimic de zis ….. prea mare jucator sa fac comparatzi …… jos cu bECALI :)) ……
lucian • 7 mai 2009, 22:53
superb…citeam aici un comentariu al lui vlad in care hagi spune ca daca ar fi schimbat ceva in viata lui ar fi acel meci blestemat cu suedia…oare unde era fotbalul romanesc
astazi daca treceam de acel meci? cum ar fi fost sa joace acea genratie
extraordinara o finala de campionat mondial? oare nu ramanem doar cu amagirea
….? mi se pare ciudat ca unii lasa niste comentarii rautacioase!!!ce daca
nu a ucat foarte mult la barca si real? oare chiar nu se vede ce a facut hagi
?nu intleg comparatia cu popescu si petrescu…au ucat pe posturi diferite
toti au fost mari, dar hagi a fost jucatorul de geniu, oare uitam acele pase
si acele goluri incredibile? asa suntem noi romanii aruncam cu pietre in
valori (din toate domeniile) si dupa ce mor si ne dam seama de greseala incerc
am sa ii resuscitam, dar e prea tarziu…
adriano • 8 mai 2009, 0:42
HAGI este un simbol al Romaniei all time. A treia carte despre el am s-o scriu eu, am inceput deja. Tolo, dc te intereseaza, iti trimit textul.