În România ultimelor zile se aude un glas gros, care ameninţă şi timorează
luni, 6 aprilie 2009, 1:00
În România ultimelor zile se aude un glas gros, care ameninţă şi timorează
Acum cîteva săptămîni, deşi nu-i furase maşina, ci doar îi dăduse o replică lui Gigi Becali, Constantin Iacov era s-o încaseze. Episodul s-a petrecut la stadionul din Braşov.
Lapsus de frică
Becali îl socoteşte pe Iacov, fost preşedinte la FC Naţional, sursa de la care a început ceea ce oamenii de fotbal numesc „prigoana procurorilor”. Gigi şi-a asmuţit bodyguarzii, în văzul tuturor celor din zona vestiarelor. „Dacă nu intervenea braşoveanul Ioan Neculaie, gorilele lui Becali l-ar fi snopit pe Iacov”, povestesc zeci de martori oculari.
De frică, nimeni nu-şi mai aminteşte momentul, deşi e proaspăt. Cronologic, momentul Braşov s-a petrecut după povestea care l-a băgat pe finanţatorul din Pipera în arest. Cîte astfel de episoade, ascunse de laşitatea publică, au mai existat?
Free Gigi!
În schimb, aproape toate posturile TV au aderat la retorica OTV, „televiziunea poporului care cere eliberarea lui Becali”. Pe ecrane defilează personaje care au mai mulţi ani de puşcărie decît de viaţă matură. Ele acuză abuzurile statului, stat căruia i se cere „demisia”.
Se revarsă canalele oraşului, lojele oficiale ale stadioanelor şi uşile din spate ale cluburilor de noapte. Din limuzine cu geamuri fumurii, năvălesc tipi îmbrăcaţi în tricouri negre, cu lanţuri de ancoră la gît, subtil conectaţi la lumea politică, economică şi mediatică a României. Ei umplu studiourile televiziunilor şi strigă în numele mulţimii: „FREE GIGI!”.
Un stat expus anarhiei
Presiunea aceasta nu e decît începutul. Pentru că ei, de la Ioan Becali şi pînă la Marian Clită, ucigaşul disidentului Gheorghe Ursu, vizează nu doar judecarea în libertate a lui Gigi Becali, ci compromiterea procurorilor şi timorarea ireversibilă a judecătorilor. În toate cazurile care-i privesc, în orice dosar asemănător. Am ajuns parcă o minoritate, vorba galeriei dinamoviste, noi, „cei care îl avem pe Patzaichin, nu pe Caiac”.
Românii au justificarea să fie mînioşi pe statul pe care-l finanţează. Un stat slab. Gigi Becali însuşi are dreptul să se considere, pînă la proba contrarie, inocent şi e obligaţia noastră să-l privim ca pe un om nevinovat, atîta vreme cît nu există o hotărîre judecătorească definitivă.
Ca jurnalist, mi-e greu să înţeleg de ce nu poate fi judecat în libertate. Procurorii să-şi protejeze martorii, iar de plecat, Becali nu pleacă nicăieri! Dar, dincolo de acest punct, mă despart definitiv de această deversare televizată care expune statul anarhiei.
Senzaţional, se predă în direct
Un bătrîn care nu a avut şansa să apară la televizor spunea că „regimul în care cel care guvernează e poporul, şi nu legea, nu este un regim de libertate”. Pentru că poporul ajunge să se comporte ca un „monarh absolut”. În democraţie, nu se dau ordine în numele tuturor, ci există reguli acceptate de toţi! Dar pe cine interesează azi vorbele sale? Doar dacă va apărea sub forma „SENZAŢIONAL, ARISTOTEL SE PREDĂ ÎN DIRECT!”.
Becali nu are voie să-şi facă dreptate de unul singur. Ce se va întîmpla dacă haita din care fac parte cei trei hoţi îi va ataca şi ea pe oamenii lui Becali pentru că i-a împuşcat şi i-a bătut? Poporul, în numele căruia urlă şi plîng la televiziuni profeţii distrugerii statului, se va trezi într-o dilemă: care gaşcă are dreptate? Iar noi toţi, urmînd această logică, vom justifica armatele private şi violenţa urbană, care face bine la nervi, dar ne distruge orice reguli comune.
Dacă ne-am lua după ceea ce se vede…
Ceea ce se întîmplă în aceste zile confirmă dureros observaţia unui filosof francez. Într-o carte dedicată ideii de Occident, Philippe Nemo susţine teza antipatică potrivit căreia statul de drept şi libertăţile individuale nu s-au născut natural, ci sînt rodul unei lungi şi dureroase construcţii istorice. „Popoare diferite şi-au asumat de bunăvoie valori străine grupului lor de origine”, observă el.
Aşa s-au născut ţările pe care azi le invidiem şi la principiile cărora dorim să aderăm. Ţări în care se exclude acţiunea de forţă în afara legii şi nu se recunosc decît mijloacele de drept. Dacă ne-am lua după ce se petrece la televizor, românii nu vor să accepte legea.
Ia mai slăbiţi-ne!
E greu, e riscant şi e impopular să vii acum cu idei, în faţa inflaţiei interlopilor sau a celor care le susţin logica. Băieţii ăştia ştiu cu bîta şi cu ţipetele. Te scuipă în direct dacă nu eşti de acord cu ei. OK, şi de ce ar trebui totuşi să ne fie atît de frică? Ia să ne mai lase cu ameninţările folosirii poporului-breloc!
„FREE GIGI” e treaba judecătorilor, nu a poporului. Dacă el însuşi vrea să fie liber şi nu minţit, ameninţat şi, în final, prizonier.
cata • 6 aprilie 2009, 1:17
Exceptional articol ! De multa vreme nu am mai citit un material atat de bun. Felicitari, Tolo !
Razvan Dumitru • 6 aprilie 2009, 1:38
Este incredibil si dezarmant sa vezi oameni din toate categoriile sociale inducand prin toate canalele media posibile ideea ca G Becali nu ar trebui arestat pentru ceea ce a facut. Daca nici pentru sechestrare de persoane, in plin Bucresti, recunoscuta de altfel nu trebuie luata masura arestarii atunci su nu vreau sa traiesc in aceasta tara. catalin tolontan este singurul ziarist pe care l-am auzit sa aiba un astfel punct de vedere. Rusine celorlalti „intelectuali”, de exemplu Dinescu, care in scopul de a da in Basescu este in stare sa debiteze cele mai aberante idei in legatura cu statul de drept.**** De fapt i-ar placea ca are bani, deci posibilitati.
Paul • 6 aprilie 2009, 1:38
Este foarte dureros sa vezi ce se intampla cu tara noastra in aceasta
perioada. Becali este un infractor dar unul popular si generos. Transformarea
lui Becali intr-o victima de catre comanditari (PSD sau Basescu) arunca in
derizoriu adevaratele probleme ale tarii.**** Dle Tolontan, ce ne-ar trebui, ce avem si ce putem folosi ca sa
iesim din perioada OTV a Romaniei? Un dictator? O anarhie? Este sau nu este
democratia romaneasca o realitate anacronica?
impartialul • 6 aprilie 2009, 2:15
corect. analiza pertinenta si echidistanta
Mihai • 6 aprilie 2009, 2:30
Bravo Catalin!
Sunt oameni care au copiii sau parintii pe mare sau la munca in srainatate. Astea sunt drame nu ca Jiji sta 29 zile arestat. LA urma urmei el e acolo in siguranta, de ce sa il plangem? Sa lasam statul sa isi faca datoria fara sa mai puneam atata patima. Liniste si sa ne vedem fiecare de treaba. Pe care sper ca si-o vor face si procurorii.
requiem • 6 aprilie 2009, 2:46
E greu sa convingi un popor abuzat sa accepte apologia abuzului, dar incearaca …
‘Free Gigi’ nu e o campanie menita sa puna presiune pe judecatori sa nu respecte legea ci dimpotriva sa o respecte. Dovezile asa-zise incriminatoare prezentate in acest caz sunt si aduse la cunostiinta opiniei publice nu constituie temei pentru privarea de libertate a unui cetatean.
Iar, contrar crezului dominant in ‘clanurile’ media, dreptul la libera exprimare si gandire nu este rezervat de lege numai oamenilor de presa, ci tuturor cetatenilor. Asta include dreptul de a se manifesta, a demonstra, a sprijini o persoana, un drept, o idee, un principiu, si de a o face public.
Sugerez asadar sa nu le mai dam cu ‘anarhismul’ in cap la cei care incep, incet incet, sa-si constiientizeze drepturile proprii intr-un stat de drept, sau cand reusesc sa idetifice situatile cand aceste drepturi nu le sunt respectate.
Richelieu • 6 aprilie 2009, 2:57
Poate ar trebui sa facem tricouri cu urmatorul mesaj (parafrazat): FREE STEAUA!
dan • 6 aprilie 2009, 3:37
Bravo Cataline !! Excelent articol. Nota 10 cu felicitari !! Eu unul locuiesc in Occident de multi ani !! Cazul acesta nu e relevant pentru Becali !! Becali demult nu mai asculta de legi !! El „razboinicul luminii”!! El alesul !! Poate ca statul roman are o administratie slaba, dar tocmai din acest motiv trebuie inceput de undeva. Acest undeva este chiar cazul Becali. Trebuie mers pina la capat si mai trebuie sa urmeze si altii !! Justitia ar fi cazul sa devina si ea cu adevarat independenta si sa-si faca datoria. O tara membra a comunitatii europene nu are dreptul sa atace sistemul de valori !! BECALI BEHIND BARS !! JUSTICE FOR ROMANIA !!
Leo • 6 aprilie 2009, 4:10
Extraordinar articolul, mai ales ca cel care l-a scris traieste in Romania. Din pacate dupa caderea comunismului Romania a luat-o pe un drum total gresit care nu are nici o treaba cu capitalismul si liberalismul din tarile cu adevarat occidentale. Probabil ca va rebui sa treaca mult timp pana oamenii sa gandeasca,sa judece si sa se comporte cu adevarat civilizat. Din pacate ce se intampla acum in Romania este o amestecatura de snobism,lipsa de educatie si civilizatie care provine mai ales din doua motive: lipsa de educatie din familie si lipsa de frica fata de lege si institutile statului.Nu ramane decat sa ma felicit ca am parasit tara cu cativa ani in urma si in acelasi timp sa fiu trist ca in tara care m-am nascut si pe care o iubesc lucrurile nu merg deloc spre bine. Pacat ca in 2010 cand provocarile vietii sunt tot mai complexe noi ne prezentam cu pantalonii ruti in fund
Leo, Montreal
MB • 6 aprilie 2009, 4:36
Ai mare dreptate. Stii ce ar ajuta, totusi, in momentul asta? In Romania asta a noastra sa existe un sistem juridic in care poporul sa aiba incredere si pe care sa il respecte. Un sistem juridic ale carui actiuni sa nu lase loc de interpretari si suspiciuni. Din pacate tot ce s-a intimplat inainte de momentul asta si inca se mai intimpla in politia si in justitia romaneasca a dat nastere unui sentiment de neincredere neconditionata cind vine vorba de reprezentantii legii. Un fel de „vinovat pina la proba contrarie” care se constituie intr-un mediu perfect pentru „glasul gros care ameninta si timoreaza”.
cineva • 6 aprilie 2009, 4:47
Pentru prima data pot sa spun clar si raspicat: good job!
Tarile pe care le invidiem au fost insa construite dpdv al culturii civice si prin munca unei prese responsabile . La acest capitol aveti o mare datorie de onoare.
montecristo • 6 aprilie 2009, 4:48
de multe ori citesti impresii si opinii ale unor oameni care observa lucruri fara sa le impuna asupra altora. multi jurnalisti, insa, te sufoca prin ceea ce ei cred ca este corect si ar trebui urmat. este greu sa faci diferenta, uneori, intre o parere si un slogan.
nu urmaresc indeaproape ceea ce se intampla prin politica si nici nu incerc sa imi explic de ce unii sunt lipsiti de principii, de un cod moral sau de o etica solida, de ce unii dintre noi schimba corabiile in functie de cum bate vantul. gemeau candva blogurile de ura contra acestui personaj, becali, care, aruncand cu banii in stanga si in dreapta lovea in tot si in toate fara frica vreunei repercursiuni. acum e invers, becali arestat e o nelegiuire, abuz politic, un afront adus libertatii si dreptului la libertate a oricarui cetatean.
in lumea reala, orice actiune are si reactiune, nu resimtita imediat, dar sigura in existenta ei. asteptam demult o alta revolutie, in justitie.
radu • 6 aprilie 2009, 4:58
excelent. multumesc
nu conteaza • 6 aprilie 2009, 5:40
Ca deobicei, pe langa problema. Subiectivimul nu te lasa sa vezi adevarata realitate. Adevaratii hoti, interlopi cum iti place matale, sunt in libertate si asta ma pune pe ganduri.
ionel • 6 aprilie 2009, 6:22
Absolut de acord, felicitari. becali e un faptas, nu o victima.
Vinovat nu e pana nu e condamnat.
rose • 6 aprilie 2009, 6:26
Aplauze.
Vlad • 6 aprilie 2009, 6:27
100% de acord!!
tanfastic • 6 aprilie 2009, 6:47
Dupa otevizarea Romaniei avem parte de Becalizarea ei. Un pas pana la anarhie… De unde vine aceasta problema? Tot in trecut trebuie sa privim: pana la aparitia televiziunilor private avide dupa rating, orice informatie transmisa la Tv era 100% reala (mai putin manareala de la revolutie). Daca „vedeai la Tv” ca au zis nu stiu ce, apai asa era, nu existau contraargumente. In continuare, poporul needucat, de la tara si de la orase, din pacate majoritar in Romania, a ramas la fel de credul: daca zice la televizor (fie OTV, fie Antena, Pro, Prima, TVR..etc) atunci o luam de buna.
De salutat atitudinea unei parti a presei scrise: GSP, EVZ, Adevarul, Cotidianul.
florentin • 6 aprilie 2009, 6:50
dintre cei citiva ziaristi care gindesc astfel, putini au curajul sa-si asume o
astfel de opinie. tot respectul meu!
daniel • 6 aprilie 2009, 6:51
Catalin ai dreptate dar te intreb de razboaiele din Craiova ai auzit sa retina pe cineva?Din jaful de la Brasov au retinut pe cineva?E normal ca becali sa fie ridicat ca ben laden? sau cu catuse la miina?Dar in ro e ca la noi…. credeam ca e altfel si mie nu-mi vine sa cred ca au luataproape 50% la ora asta
gaga_the_third • 6 aprilie 2009, 6:53
catalin,catalin ,nu interlopii sunt de vina pt ,vorba ctp-ului,disolutia autoritatii. nu otv-istii creeaza haosul si lipsa increderii in justitie. citeste motivarea retinerii ***** si realizezi ca doar justitia este de vina pt lipsa de incredere a maselor ,in ea.
Dan • 6 aprilie 2009, 7:05
Domnule Tolontan, aveti perfecta dreptate. Cum interpretati insa faptul ca preotii din intreaga tara regreta incarcerarea lui Becali. Am inteles ca se fac slujbe pentru eliberarea sa, iar duhovnicii dau interviuri prin presa despre cat de painea lui Dumnezeu este acest Becali.
ciocumic • 6 aprilie 2009, 7:18
Nu ati judecat corect poporul in cazul asta. Poporul se revolta impotriva
faptului ca statul i-a luat dreptul acelui cetatean de a se apara impotriva
hotilor. Oricarui cetatean normal de pe planeta asta i se pare natural sa-si
apere bunurile proprietate personala. De ce nu vedeti padurea de copaci?
Daca becali ar fi fost saltat pentru fraudele lui economice, aristotel ar fi
fost multumit. La fel si poporul. Sa vorbim despre manipulare?
radu • 6 aprilie 2009, 7:23
din pacate romania nu este un stat de drept..este un stat mafiot a carui
servicii secrete si justitie este controlata de un presedinte insetat de
putere..
infractorii ne controleaza si am ajuns sa murim prin tribunale cu dreptatea
in mana..rusine tuturor romanilor pentru ca nu luam atitudine..
basescu este un mafiot!
jos basescu! e dreptul meu castigat la revolutie sa strig asta si nimeni nu
are voie sa mi-l ia!
făniţă • 6 aprilie 2009, 7:36
ei cer eliberarea lui jiji pentru că acesta e una dintre sursele lor de profit. nuîi interesează restul.
aplicarea legii şi judecarea infracţiunilor este după cum ai spus, treaba justiţiei.
eu unul mă bucur că a intrat becali în puşcărie. sper să stea acolo mult şi bine pentru că o merită. iar acesta fapt, bogatul în puşcărie dovedeşte că nu suntem chiar o ţară bananieră, ci suntem pe undeva pe drumul cel bun. sper ca cei care l-au arestat pe jiji să îşi facă apariţia şi prin ardeal. şi aici avem o grămadă care abia aşteaptă să fie arestaţi. şi bogătaşi şi poliţişti.
asta ca să nu devenim o ţară ca cea care se poate vedea în filmul brazilian „tropa de elite”.
Zaietz • 6 aprilie 2009, 7:38
Un articol deosebit!
antonio • 6 aprilie 2009, 7:42
d-le Tolontan, sunteti chiar atat de naiv? De ce oare abia dupa cca 3 luni
au aparut imagini zic ei compromitatoare? Din ce am vazut la TV nimic nu-mi spune ca acolo au fost implicati oamneii lui Gigi Becali. Si unde a fost infractiunea de privare
de libertate? Aceasta presupune ca respectivii sa fi fost inchisi undeva,
tinuti prizonieri practic. Ce am vazut la TV semana cu o mica sueta intre
amici la o bere. Aceasta a fost o masinatiune bine pusa la punct, o
demonstratie de forta care sa arate ca nimeni nu este de neatins.
Eu nu stiu ce imagini cu indivizi cu lantul gros ati vazut dvs, si la ce
televiziune, pentru ca ce am vazut erau ori cetateni rromi, ori alte p
ersonaje carora dl Becali le-a facut bine la un moment dat. De ce nu
remarcati si faptele bune pe care le-a facut fie si cu influenta electorala,
dar ramane binele facut unor oameni care aveau nevoie de ajutor la un moment
dat.
zsigodya • 6 aprilie 2009, 7:43
Catalin Tolontan, în sfârşit, după un an şi jumătate de când îţi citesc articolele, am motive serioase să te respect !
Numai bine îţi doresc !
Cip • 6 aprilie 2009, 7:51
Din pacate, se pare ca de ce-i era frica regretatului Octavin Paler nu scapam: „Cred ca marea problema a Romaniei nu este nici bacalizarea, nici imbecilizarea, ci imbecalizarea”
babacu • 6 aprilie 2009, 7:55
gigi la puscarie ca merita,dar si otv inchis
cannabis god • 6 aprilie 2009, 7:56
mi se pare de bun simt articolul,nu credeam ca voi scrie asta.e la obiect si si impartial.
totusi,50 la suta e si vina presesi ca se ajunge in asemenea siuatii.pentru ca nu e prima de acest gen.dar ce vina aveti voi ca se vinde,nu?pace!
bachus • 6 aprilie 2009, 8:00
E bun articolul, nu e anti-gigi ci e neutru…asa cum ar trebui sa fie si judecatorii…
adi • 6 aprilie 2009, 8:03
Incepi sa o iei pe drumul cel bun, Cataline ! Bravo !
robert • 6 aprilie 2009, 8:08
o singura problema.. iar v-ati bagat in filosofie si va depaseste.am mai vazut tendinta asta si la altii din gsp.. din cate stiu eu, singura de la voi care poate sa vorbeasca despre asa ceva in cunostita de cauza e domnisoara martin diana, care are o licenta in filosofie. cat despre jiji, tot articolul pleaca de la premisa ca statul este cumva separat de oameni, o entitate dstinca. asta este o eroare. in multimile de oameni care formeaza statul nu este nimic omogen. evident discutia se poate duce pe mai multe planuri, dar atunci cand citatele sunt din galeria dinamovista si nemo… e clar ca cel care vorbeste e depasit de subiect.
Corect • 6 aprilie 2009, 8:14
Sa ne mai lase ci Gigi si Free Gigi, sa stea acolo in inchisoare inca vreo 3 ani.
Sorin-stelist • 6 aprilie 2009, 8:19
Ca sa parafrazez pe cineva: ce-aveti cu arestarea lui Gigi? arestarea lui e buna, il educa si-l calibreza.Problema mi se pare felul mafiot in care actioneaza Statul Roman.Daca pe asta care are banii si puterea i se intamppla asa ceva, ma astept oricand sa fiu ridicat din casa pentru motive infinit mai hilare. Faci pariu ca mine ca daca iese , la alegeri Becali il va sustine pe Basescu si nici nu va mai aduce vreodata vorba de Popoviciu?
Costi • 6 aprilie 2009, 8:20
Speram ca judecatorii sa judece recursul cu mintea limpede si ziua de maine sa-l gaseasca pe becali in acelasi loc in care se afla si acum
serhio • 6 aprilie 2009, 8:21
..in sfarsit un articol bun!daca e vinovat sa plateasca si aici e treaba justitiei sa faca lumina nu a poporului..in cea ce ma priveste eu cred ca este vinovat si mai cred ca nu este prima data cand face abuz si ****
Caligula • 6 aprilie 2009, 8:23
Excelent articol!
Din pacate nivelul de educatie civica al romanilor este departea de ceea ce se intampla un mai la Vest. Avem ceea ce meritam, si ne meritam soarta!
costellino • 6 aprilie 2009, 8:25
Foarte adevarat articolul .O voce singulara in corul presei noastre .Incepind ce rascoala lui Watt Tyler din sec.xiv. popoarele a-u dat jertfe multe pentru obtinerea unor drepturi (libertati ) pe care acum a nu stim sa l-e respectam si sa l-e pretuim .La noi ele a-u venit brusc fiind transplantate la o cultura indoelnica si o educatie civica precara .Maxima `Dura lex sed lex` este valabila peste tot inca din perioada romana , deci a-r trebuii sa fie valabila si la noi ,dar organele statului nostru sint slabe (oare ? )
otv • 6 aprilie 2009, 8:26
tolo, eu nu ma uit la otv. pur si simplu nu mai uit… tu de ce o faci?
cat despre free gigi, antena 3 e in pole position. ca sa nu spun de spatiile
ample gazduite acestui subiect de gsp. voi ati creat acesti oameni. tu ar
trebui sa-ti faci mea culpa si sa spui „imi pare rau”. ai fi primul care face
asta.
Bogdan • 6 aprilie 2009, 8:28
In orice stat normal, din Uniunea Europeana, Becali ar fi facut 1000 de ani de
puscarie. La fel si toata gasca imbracata in costume Armani, dar care
mananca seminte si scuipa cojile pe jos cu o dexteritate care creeaza invidie
in fata procuraturii.
Dar sistemul nostru de valori este atat de pervertit, incat adulam un om care
a terfelit toate valorile statului – de la sportivi la jurnalisti, oameni obis
nuiti sau calugari.
Dar toate acestea trec. Uitam si ii pupam mana cand se urca pe capota masinii.
Toate acestea le avem in ADN se pare, pentru ca inca ii pupam mana unuia care
a adus minerii la Bucuresti sa planteze panselutze.
E acelasi film si va avea acelasi final.
din toate astea am putea scoate cel mai bun branding de tara:” Lasati orice
speranta, cei care va nasteti in Romania”.
Mircea • 6 aprilie 2009, 8:29
Felicitari!
Emilian • 6 aprilie 2009, 8:29
Paine si circ, asta asteapta gloata, asta i se da.
Trist nu e ca exista bande care se rafuiesc in afara legii, dar mai trist e ca
sunt multi care privesc acest lucru ca pe o normalitate si eventual mai fac si
galerie.Nu stiu cati sunt aceia care inteleg si aproba mesajul lui Tolontan,
dar daca am ajuns sa fim o minoritate atunci… ne putem pregati sa emigram
in Congo!
Si apropos, d-le Tolontan: se pare ca sunteti minoritar la GS, altfel ziarul
dumnevoastra ar trebui sa faca o campanie pe tema pe care pe care ati enuntat-o
si nu pe alte chestiuni pur comerciale!
Grinch • 6 aprilie 2009, 8:33
Cred ca, totusi, daca si „victimele” erau acum in arest, tambalaul si emotia publica ar fi fost mult mai potolite. In rest, aveti dreptate, d-le Tolontan.
Cronica unei anchete. De ce tocmai acum? | Bleen • 6 aprilie 2009, 8:34
[…] Cătălin Tolontan – Insurecţia otevistă […]
inca ceva • 6 aprilie 2009, 8:35
tolo, iti propun inca ceva. sa fiti voi primul ziar care nu face „planton”
azi in fata judecatoriei sa vada ce se intampla la recursul lui becali.
tratati-l ca pe orice om normal, ca doar nu va duceti in fiecare zi sa vedeti
cine s-a mai judecat in tara asta. asta ar fi primul semn de normalitate,
altfel toate aceste articole frumoase neinsotite de fapte sunt doar apa de
ploaie si voi veti continua sa furnizati material pentru otv.
coco47 • 6 aprilie 2009, 8:35
Ceea ce ai spus tu acum, Tolo, au vazut **** din peluzele stadionului
de ani de zile si nu pot uita inca. Ipocritii bat saua pe modul peluzelor de
exprimare, fara sa vada de fapt esenta protestelor suporterilor. Vrem sa
scapam de Becali, sa nu se mai asocieze numele Stelei cu al clanului de
machedoni. Ajunge atata viata „impreuna”. Iar Lacatus nu stiu ce nu intelege,
zicand ca una a discutat cu suporterii si ei alta fac, contestandu-l pe Gigi.
Pai nea’ Marius, ai vorbit cu 7 oameni, nu cu toti suporterii care vin meci
de meci sa-si rupa gaturile incurajandu-si echipa chiar si in jocurile „bune”
din ultimul timp si care nu il mai pot inghiti. Oare atat de greu este de
inteles? Noi, suporterii Stelei, il inghitim mai putin chiar decat
rapidistii, clujenii sau iesenii.
**** • 6 aprilie 2009, 8:36
slab articol, trebuia sa vb la general nu de justitia din RO, dar cand
justitia nu este corecta
ce se intampla? Cand este in favorea unora si in devafoareea multura?
Cate masini a recuperat politia?
Nici nu te baga in seama politia cand te duci sa faci o plangere, etc.
dorm pe banii nostrii
[D][S][N] – Fotografii de vazut! • 6 aprilie 2009, 8:36
Abordarea neserioasa a unei chestiuni mult prea mediatizate:
mass-media nu face altceva decat sa ii intoarca lui Becali, serviciile
pe care acesta i le’a facut atata amar de vreme, aducandu’i ratinguri
importante!