Becali şi insurecţia otevistă

luni, 6 aprilie 2009, 1:00

În România ultimelor zile se aude un glas gros, care ameninţă şi timorează

Acum cîteva săptămîni, deşi nu-i furase maşina, ci doar îi dăduse o replică lui Gigi Becali, Constantin Iacov era s-o încaseze. Episodul s-a petrecut la stadionul din Braşov.

Lapsus de frică
Becali îl socoteşte pe Iacov, fost preşedinte la FC Naţional, sursa de la care a  început ceea ce oamenii de fotbal numesc „prigoana procurorilor”. Gigi şi-a asmuţit bodyguarzii, în văzul tuturor celor din zona vestiarelor. „Dacă nu intervenea braşoveanul Ioan Neculaie, gorilele lui Becali l-ar fi snopit pe Iacov”, povestesc zeci de martori oculari.

De frică, nimeni nu-şi mai aminteşte momentul, deşi e proaspăt. Cronologic, momentul Braşov  s-a petrecut după povestea care l-a băgat pe finanţatorul din Pipera în arest. Cîte astfel de episoade, ascunse de laşitatea publică, au mai existat?

Free Gigi!
În schimb, aproape toate posturile TV au aderat la retorica OTV, „televiziunea poporului care cere eliberarea lui Becali”. Pe ecrane defilează personaje care au mai mulţi ani de puşcărie decît de viaţă matură. Ele acuză abuzurile statului, stat căruia i se cere „demisia”.

Se revarsă canalele oraşului, lojele oficiale ale stadioanelor şi uşile din spate ale cluburilor de noapte. Din limuzine cu geamuri fumurii, năvălesc tipi îmbrăcaţi în tricouri negre, cu lanţuri de ancoră la gît, subtil conectaţi la lumea politică, economică şi mediatică a României. Ei umplu studiourile televiziunilor şi strigă în numele mulţimii: „FREE GIGI!”.

Un stat expus anarhiei
Presiunea aceasta nu e decît începutul. Pentru că ei, de la Ioan Becali şi pînă la Marian Clită, ucigaşul disidentului Gheorghe Ursu, vizează nu doar judecarea în libertate a lui Gigi Becali, ci compromiterea procurorilor şi timorarea ireversibilă a judecătorilor. În toate cazurile care-i privesc, în orice dosar asemănător. Am ajuns parcă o minoritate, vorba galeriei dinamoviste, noi, „cei care îl avem pe Patzaichin, nu pe Caiac”.

Românii au justificarea să fie mînioşi pe statul pe care-l finanţează. Un stat slab. Gigi Becali însuşi are dreptul să se considere, pînă la proba contrarie, inocent şi e obligaţia noastră să-l privim ca pe un om nevinovat, atîta vreme cît nu există o hotărîre judecătorească definitivă.

Ca jurnalist, mi-e greu să înţeleg de ce nu poate fi judecat în libertate. Procurorii să-şi protejeze martorii, iar de plecat, Becali nu pleacă nicăieri! Dar, dincolo de acest punct, mă despart definitiv de această deversare televizată care expune statul anarhiei.

Senzaţional, se predă în direct
Un bătrîn care nu a avut şansa să apară la televizor spunea că „regimul în care cel care guvernează e poporul, şi nu legea, nu este un regim de libertate”. Pentru că poporul ajunge să se comporte ca un „monarh absolut”. În democraţie, nu se dau ordine în numele tuturor, ci există reguli acceptate de toţi! Dar pe cine interesează azi vorbele sale? Doar dacă va apărea sub forma „SENZAŢIONAL, ARISTOTEL SE PREDĂ ÎN DIRECT!”.

Becali nu are voie să-şi facă dreptate de unul singur. Ce se va întîmpla dacă haita din care fac parte cei trei hoţi îi va ataca şi ea pe oamenii lui Becali pentru că i-a împuşcat şi i-a bătut? Poporul, în numele căruia urlă şi plîng la televiziuni profeţii distrugerii statului, se va trezi într-o dilemă: care gaşcă are dreptate? Iar noi toţi, urmînd această logică, vom justifica armatele private şi violenţa urbană, care face bine la nervi, dar ne distruge orice reguli comune.

Dacă ne-am lua după ceea ce se vede…
Ceea ce se întîmplă în aceste zile confirmă dureros observaţia unui filosof francez. Într-o carte dedicată ideii de Occident, Philippe Nemo susţine teza antipatică potrivit căreia statul de drept şi libertăţile individuale nu s-au născut natural, ci sînt rodul unei lungi şi dureroase construcţii istorice. „Popoare diferite şi-au asumat de bunăvoie valori străine grupului lor de origine”, observă el.

Aşa s-au născut ţările pe care azi le invidiem şi la principiile cărora dorim să aderăm. Ţări în care se exclude acţiunea de forţă în afara legii şi nu se recunosc decît mijloacele de drept. Dacă ne-am lua după ce se petrece la televizor, românii nu vor să accepte legea.

Ia mai slăbiţi-ne!
E greu, e riscant şi e impopular să vii acum cu idei, în faţa inflaţiei interlopilor sau a celor care le susţin logica. Băieţii ăştia ştiu cu bîta şi cu ţipetele. Te scuipă în direct dacă nu eşti de acord cu ei. OK, şi de ce ar trebui totuşi să ne fie atît de frică? Ia să ne mai lase cu ameninţările folosirii poporului-breloc!

„FREE GIGI” e treaba judecătorilor, nu a poporului. Dacă el însuşi vrea să fie liber şi nu minţit, ameninţat şi, în final, prizonier.