O seară de succes

Mădălin Ionescu l-a spălat pe Ioan Becali, cu precizarea că acesta e viu, puternic şi la fel de gregar

luni, 16 februarie 2009, 8:01

Mădălin Ionescu l-a spălat pe Ioan Becali, cu precizarea că acesta e viu, puternic şi la fel de gregar

Nici nu s-a scurs bine scuipatul expediat de Ioan Becali pe obrazul jurnalistului Emanuel Terzian la sport.ro că acesta a şi poposit pe ecranul Antenei 1. De scuipat vorbim. Mădălin Ionescu l-a găzduit la telefon aproape o jumătate din emisiune pe Ioan Becali. Pretextul? Să explice. Păi, ce să explice? Omul se pricepe la demonstraţii. Teoria nu e punctul lui tare, dar la practică îngroapă pe oricine în salivă.

În convorbirea interminabilă,  petrecută chiar acum, Becali s-a aruncat pe Sârbu, pe ProTV, pe toţi cei pe care, jignindu-i, spera că-şi va prelungi timpul de antenă. L-a prelungit.

Probabil că tipii de la Acces Direct  se simt mîndri. De vreme ce Pro a anunţat că Becali nu va mai fi acceptat la ei, în logica de trust a lui Mădălin Ionescu a dat bine să-şi asigure exclusivitatea lui Becali. I-a făcut, cum s-ar zice. L-au periat cu sfaturi, „Mai bine organizaţi o conferinţă de presă, domnule Becali”, mai bine nu!, că ne scuipă în grup, ca la nunţile asiatice de pe stadion.

Apare întotdeauna scuza audienţei. Unul dintre gînditorii emblematici ai economiei mondiale lămurea chestiunea profitului printr-o frază care a şocat acum un deceniu, cînd cîştigurile păreau serii infinit crescătoare. „Profitul e chestiunea importantă a unei companii, dar nu e niciodată compania însăşi”.

Cînd l-a răsfăţat pe autorul unei scene dezgustătoare la adresa unui moderator de la competiţie, Mădălin Ionescu şi-a definit emisiunea, dincolo de rating şi profit. Kurt Vonnegut spunea că televiziunea e guma de şters a vieţii moderne. Nu apari la TV, nu exişti. Antena 1 a luat pasta albă, a dat cu ea peste scuipatul impresarului, a mai răzuit niţel şi din voma telespectatorilor şi a pus o peliculă de pixeli peste. O seară bine începută.

Comentarii (178)Adaugă comentariu

Respect  •  16 februarie 2009, 22:08

Respect Catalin Tolontan!

Inca Un Bravo  •  16 februarie 2009, 22:08

pt Sorin-stelist – esti underground pana dai de cascaval prima oara –
parca astea sunt versurile exacte
si pt Tolontan – inca un bravo; de incurajare, inca nu sunt indeajuns de multe;
citeste si Mihnea Maruta si Georgescu
si fa-l dracu si pe Manolo sa ia atitudine; luati-l de acolo
si faceti-l liber din nou
Manolo – salariul nu e totul.

craca_giulesti  •  16 februarie 2009, 22:10

Multiple felicitari si un profund respect pentru verticalitatea dovedita! Exista posibilitatea clonarii…. nu va suparati???

sorin  •  16 februarie 2009, 22:13

mult curaj ai avut

killer  •  16 februarie 2009, 22:15

madalin ionescu, nasu, capatos, dan diaconescu niste slugi in slujba unora care cupara spatiu de emisie. Prost cine se uita. Dar datorita pulimii le creste ratingul si salariul…..

ciortanes  •  16 februarie 2009, 22:24

felicitari tolontan!
de data asta le meriti – sunt convins ca ti-ai facut ceva inamici in trust
insa atitudinea ta este absolut corecta
astept astfel de reactii si de la producatorii care, de multe ori, impun
lista de invitati de genul circarilor din familia becali
am si cateva sugestii pt lista scurta: dragomir, mititelu, iancu, borcea,
turcu, netoiu, penescu si toti lingaii care le canta in struna
sper ca semnalul pe care media pro l-a dat si pe care tu l-ai urmat imediat
sa fie adoptat si de restul trustului pentru care lucrezi
daca voi si media pro ii boicotati s-ar putea sa va urmeze si tvr si atunci
nu vor mai aparea decat pe posturi cu 3 adormiti drept
audienta si vor muri de icter 🙂

tibi  •  16 februarie 2009, 22:26

E bine sa cautionati defectele propriilor colegi din trust.
Daca Madalin Ionescu a facut asa ceva, se descalifica inca o data si dovedeste din nou ca s-a vandut pentru un salariu mai generos. Pe vremuri aveam o parere buna despre el dar de cand a pornit Acces Direct m-a dezamagit grozav.

raven  •  16 februarie 2009, 22:28

Domnule Tolontan, va felicit pentru articol, dar nu ma pot abtine sa nu va pun
cateva intrebari:

Trustul Pro de ce nu l-a „interzis” pe Gigi Becali, dupa ce acesta din urma
l-a altoit serios pe Malonga Parfait? Atunci unde era coloana vertebrala a trustului
? Nu numai ca Becali nu a fost ocolit de jurnalistii de la Pro, din contra,
toate stirile incep cu Gigi Becali, in orice problema a sportului e sunat
Gigi Becali pentru a opina si el, din postura de mare cunoscator al
fenomenului sportiv autohton, de ati adus publicul la saturatie. Si acum
vorbiti de „interzicerea” lui Giovanni si pozati in Maica Tereza? Hai sa
fim seriosi, daca il scuipa Gigi pe Manolo, nu il mai interziceati, pentru ca Gigi face audienta si nu veti renunta niciodata la el. Giovanni nu face atata audienta, de-asta
v-ati putut dispensa de prezenta lui.
Cu respect!

Red  •  16 februarie 2009, 22:30

Articol curajos pentru lumea democratica. Sampion Lig, asa e definita de marele cunoscator si dezvoltator a mai mult de cinci limbi cu circulatie internationala.

pirlo  •  16 februarie 2009, 22:32

tolo,ai uitat de episodul cu Gizas si sf petrica?
n-au sa cante cocosii de 3 ori …

alen  •  16 februarie 2009, 22:34

E prima data cand giovanni iese in decor? a aparut peste noapte? Acuma l-a cunoscut Terzian? L-a invitat, el e principalul vinovat.

Si maine daca o iau pe aratura jiji, mitica, porumboiu, n-o sa-i invinovatesc pe ei, in nici un caz..

Hai tolontane, ca nu suntem copii, stim cum functioneaz sistemul

Ma intreb ce face totusi CNA. In mod normal, un un asemenea personaj ar trebui interzis la toate televiziunile..

Stiu ca v-ar ineca corabile dar eu nu (mai) am pretentii la voi dar un CNA care traieste pe banii nostrii ar fi bine sa reteze mizeria asta si sa va ia jucariile. Care uite uneori va ranesc chiar pe voi :))

Fiti barbati si asumati-va responsabilitatea, numai plangeti ca niste fetite

andrey  •  16 februarie 2009, 22:35

bravo! nu stiu daca nu e fortata aceasta comparatie, dar asa cum romanii si
maghiarii au fost solidari in cazul lui Marian Cozma, poate asa ar fi trebuit
sa actioneze si presa din Romania in cazul Emanuel Terzian

alen  •  16 februarie 2009, 22:39

Felicitari.Va citesc in fiecare zi si ma bucur enorm ca existati.Sunteti singurul jurnalist care scrieti ce ganditi..Se dea D-zeu sa ramanet totdeauna la fel..

sew  •  16 februarie 2009, 22:43

respect cataline

moftangiu’  •  16 februarie 2009, 22:46

Corect.Iata ca se poate sa fii un pic obiectiv!Nu strica treaba asta!Breasla
voastra e destul de divizata,iar unul ca Madalin Ionescu nu va face deloc cinste
Dar nu-l uitati pe Badea care la facut nespalat pe Terzian!
Cred ca avea si Becali dreptate cand spunea ca a primit vreo 40 de mesaje de
felicitare…Sunt oameni din astia destui…vezi exemplele anterioare.

adystelistzu  •  16 februarie 2009, 22:54

…draga Tolo …,ma tem sa nu fii dat afara …,stii tu – politica de trust …felicitari inca o data

marius  •  16 februarie 2009, 23:05

asta e un articol bun.

marin arad  •  16 februarie 2009, 23:07

felicitari domnule Tolontan. Sunteti printre putinii ziaristi care au curajul sa spuna pe nume adevarul si se solidarizeaza cu ceilalti confrati din masmedia. Pentru madalin ionescu nu am cuvinte , e injositor ceea ce a facut el.

andrei  •  16 februarie 2009, 23:07

Bravo Tolo!Chiar ma intrebam cand se va intampla una ca asta…sa ii stergem
din memoria colectiva pe acesti anonimi pe care vreti nu vreti tot voi i-ati facut
facut mari…pacat ca un „ziarist” asa intelege sa isi trateze colegul
de breasla jignit de acest nesimtit!
Sper ca toata lumea sa inteleaga ca acum e momentul sa scapam de
astea care ne-au stricat imaginea in fotbal in special si ca tara in
general!
BRAVO TOLO!

Mircea  •  16 februarie 2009, 23:14

Te critic de multe ori, mai ales cand cenzurezi dar acest articol m-a uns la
suflet! Felicitari pentru articol!

Alex  •  16 februarie 2009, 23:27

Respect pentru un coleg din breaslă. Felicitări domnule Tolontan!

vh  •  16 februarie 2009, 23:28

Se pare ca nu intelegi formatul emisiunii Acces direct !!!
Emisiunea e cu „senzational” „soc” „..hard” ..nu cu melancolii..regrete..iertari !!

rares  •  16 februarie 2009, 23:30

BRAVO DOMNULE TOLONTAN!

adrian_237  •  16 februarie 2009, 23:33

ai dreptate,e bine ca ai luat atitudine!

ticu  •  16 februarie 2009, 23:33

Doamne, ce vremuri traim !
Atoatstiutori si cu o greata nemarginita fata de toti cei care nu au buzunarul doldorab de malai si crierul cat nuca isi permit sa-si dea cu parerea si sa improaste pe oricine ar avea tupeul sa le atraga atentia ca ei sunt cei pe care ii toleram ( si nu stiu de ce ), nu invers . aseamenea primatelor, ( in discitii ), atunci cand sunt provocati incep sa se agite , sa dea din labe, sa se strambe, sa loveasca si sa jigneasca, asa cum numai ei sunt in stare sa se exprime 1
Rusine Becali, rusine tuturor care nu au coloana vertebrala in fata acestor creaturi !

Q.E.D.”Imi pare rau ca nu l-am batut ca lumea!L-am scuipat pentru ca tot timpul ma invita la emisiune!” « Blog de Criza  •  16 februarie 2009, 23:40

[…] Tolontan l-a facut praf pe Madalin Ionescu pentru ca l-a “spalat” pe Ioan Becali! […]

popcalin  •  16 februarie 2009, 23:43

Sunt curios cat timp tine si la trustul dvs.aceasta interdictie.
Nu stiu de am impresia ca nu va trece un an pana cand Ioan Becali va fi din nou prezent in emisiunile GSP TV, ProTv, si în paginile Gazetei.
Numai bine!

dan  •  16 februarie 2009, 23:43

cataline, cred ca citatul la care ai facut referire era: „televiziunea este guma de mestecat pentru ochi”.

clau  •  16 februarie 2009, 23:47

ohoooo, incredibil 🙂

m  •  16 februarie 2009, 23:59

Si inca ceva? Nu va mai bazati pe faptul ca romanul asta vrea? Caterinca in
sport, femei, masini, haine si manele. Au apus de foarte mult timp acele
tipuri de stiri. Stiri din sport, nu stiri din sport fara sport.

adrian  •  17 februarie 2009, 0:00

Citesc rar comentariile de la articole si foarte rar subscriu la ele. Mi-a placut atitudinea pe care ati adoptat-o fata de un coleg de trust, aparand un altul de la un trust concurent. Ce ati facut era un gest normal, dar in Romania au disparut astfel de gesturi, iar cand cineva le face ridicam statui. Mai rar asa oameni! Cat despre Emanuel Terzian, are obligatia sa il dea in judecata pe Becali. Fara niciun fel de frica! Trebuie sa o faca! Are o obligatie morala fata de atitudinea pe care ati adoptat-o!

teko  •  17 februarie 2009, 0:05

sincer nu ma asteptam la acest comentariu din partea cuiva totusi din trust si concurent al mediapro.dar la ce emisiune face madalin ionescu mai bine era difuzata pe taraf.oricum pacat ca nu exista intelegere la televiziunile din romania intre ele.eu unul daca as fi fost la o televiziune as fi incercat sa stabilesc un pact cu restul ca cel care face un asemenea gest,sau care jigneste sa nu mai apara la nici unii la tv.acu cateva luni gigi becali i-a facut cum ia venit la gura la „un show pacatos” pe decebal radulescu si pe costi stican.si ce s-a intamplat???NIMIC.nici o masura luata macar intre voi.stau si ma intreb daca nu cumva va place?!…in rest vorbim prea mult despre niste oameni de nimic

alinutzubc  •  17 februarie 2009, 0:11

bv TOLO se vede ca ai caracter!!!

Luceafarul  •  17 februarie 2009, 0:14

Felicitari pentru articol ! ” poporul este cu tine ” frate Catalin ! o sa
aduc si eu o noua propunere , anume : tinand cont ca ziarele anumitor trusturi
vor publica stiri cu , despre , in favoarea..etc clanului infectuous Becali ,
iar unii adevarati jurnalisti nu vor avea puterea sa submineze autoritatea politica si
setea de ” rating ” sau tirajul respectiv , consider ca este cazul ca NOI
CITITORII SA NE UNIM !

atak  •  17 februarie 2009, 0:21

RollsRoyce e singura masina din care trebuie sa coboare.Gulerele lui albe musai trebuie sa fie vazute pe sticla si la ore de maxima audienta.Altfel nu e bine.Pentru televiziunile care cred ca purcoiul de bani ti-l da audienta.Ceea ce a facut Madalin Ionescu e demn de dispret.La nici 24 ore de la grozavie suntem obligati din nou sa-l suportam pe acest individ.De la improscatul cu noroi s-a trecut la improscatul cu saliva.Chiar nu inteleg ce se intimpla cu Madalin Ionescu.Cit a fost la National recunosc ca mai invatam ceva din emisiunile lui.Cu astfel de invitati a reusit sa faca emisiuni mai proaste decit celebrul Dan Negru.Concluzia e simpla pentru televiziuni:fara Becali 100 de ani de-acum incolo si in ceea ce priveste ratingul se pleaca de la 0 si sa vedem cine e mai tare!

bb bb  •  17 februarie 2009, 0:27

domnule Tolontan…voi ati inaltat-o voi trebuie sa-l si doborati.va rugam din tot sufletul

Cosmin Iacob  •  17 februarie 2009, 8:29

Catalin, felicitari pentru reactie, dar Gazeta Sporturilor este din acelasi
trust, nu? In situatia de fata, ar trebui ca toti de la Gazeta sa se
solidarizeze cu ceilalti jurnalisti sportivi, indiferent de trust, si sa nu
mai publicati nimic, dar nimic despre „clanul” Becali. Nu credeti? Sau,
la partea cu conferinta de presa, ar trebui totusi sa o dea ***

alifanti  •  17 februarie 2009, 8:33

Acum am inteles de ce in emisiunea lui, Mircea Badea i-a luat apararea lui Becali ! N-am stiut ca Becali a fost la o emisiune a postului trustului ANTENA ***

Dan Craiova  •  17 februarie 2009, 8:51

Daca nu era articolul asta scris de Tolontan, nu mai citeam in viata mea GSP, cum nu mai citesc demult Prosport. S-ar putea ca ei sa stie de aceste reactii ale noastre, ca sigur nu sint singurul care gindeste asa..si Tolontan sa fi scris la oha, asa sa ne intoarca din drum.
Daca sint seriosi, sa nu mai apara **** aia pe aici! Fapte, nu vorbe!
Tolontan, ai si tu o functie la GSP, ai scris bine aici, dar lupta si in spate, zi-le mai departe sefilor ca nu mai e nevoie de „interlopi simpatici” ***

Io  •  17 februarie 2009, 10:08

De Chiotea de ce nu spui nimic? Ti s-a parut cumva ca a avut coloana vertebrala?

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2009, 10:13

raven: nu discut despre verticalitatea/neverticalitatea trustului Pro. In general, imi repigna discutia in trusturi. Exista idei care circula sau tb sa circule dincolo de trusturi

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2009, 10:14

Cosmin Iacob: dc citesti gazeta vei vedea cine ocupa 90% din pag 1. Sportivii, antrenorii, fazele de meci… Azi, de pilda, pe pag 1 e Loti Boloni

nicu  •  17 februarie 2009, 10:24

bravo,verilor, nasilor si altor asemenea lor !! Ce a facut Becali e foarte
putin.OTV este incriminat ca scoate la lumina , ceea ce scoate, dar ziaristii
sportivi ce fac? Uitati-va la interviurile lui Gigi de la palat.D-le Tolontan
nu-ti recunosti subalternii ? De ce sunt pline toate publicatiile de spor? :
va spun tot eu:numai de provocari ale ziaristilor la adresa acestor personaje
pentru a mai auzi o injuratura , o „gluma” despre care apoi sa poata scrie in
ziar o saptamina !Toti acestia nu sunt decit rezultatul MASS MEDIEI,din care
cu onoare faceti si d-voastra parte si care acum ,cind sunteti sus ,o faceti
pe lupul moralist.Cind in publicatiile si emisiunile cu care lucrati nu vor
mai apare referiri si citate din :Becali,Iancu,Borcea,Turcu,Porumboiu,Muresan,
Dragomir va voi felicita***

Thomas  •  17 februarie 2009, 10:32

Nu imi vine sa cred!!!Asteptam mult de la tolontan dar nu credeam ca voi ajunge ziua in care cineva din trustul asta va deschide gura.respect Tolontan

ilarionciobanu  •  17 februarie 2009, 10:35

catalin, despre madalin ionescu si colegii lui vorbea adrian georgescu.
stiu si ei (toti cei pe care i-ai amintit in articolul tau), asa cum stim si noi, partile bune ale presei. cunoastem cealalta fata.
dar … gandeste-te cum ma simt cand, la 5 minute dupa ce am citit articolul precedent, il citesc pe asta si aflu ca cineva lucreaza la spalatorie.

Flaviu  •  17 februarie 2009, 10:42

Bravo Cataline! In primul rand e o dovada de curaj sa iei atitudine impotriva propriului grup. Dar asta ar trebui sa insemne un ziarist ADEVARAT.

PE de alta parte…acest IOAN alias GIOVANNI nu a scuipat doar pe Manolo, a facut-o pe noi toti: ziaristi, telespectatori, cetateni romani. De ani de zile ne sfideaza cu povestile lui de cartier (inclusiv fapte de vitejie gen furat geante de la babe, vandut bilete la Scala, etc.) iar opinia publica in loc sa-l incrimineze l-a ridicat mereu, l-a prezentat drept un mare om de succes.

Daca DNA-ul tot nu gaseste nimic in neregula la aceste specimene din „famiglia” Becali, cred ca macar presa ar trebui sa facaun front comun si de acum incolo sa-i ignorati total: nici macar nu ar trebui sa mai pomeniti de ei. Sa vedeti atunci ce chinuri vor veni pe capul lor.

O zi buna.

cristean  •  17 februarie 2009, 10:43

gestul antenei nu vorbeste atat de mult despre post, cat despre audienta. intr-o tara de bagabonti care dau televizorul mai incet sa auda cum se bat vecinii te adaptezi, iti gasesti o nisa sau mori. pacat ca sunt deja cam multe televiziuni care s-au gasit sa se bata sa prinda tocmai nisa otv.

marian77  •  17 februarie 2009, 10:50

Tolontane, gresesti.Locul lui Becali este la ‘Acces direct’, alaturi de
Fernando, Nikita,Carmen Serban etc.Salut cu simpatie decizia trustului
Media Pro de a nu-l mai mediatiza pe giovani becali si imi exprim
nedumerirea vis-a-vis de metamorfoza lui Madalin Ionescu.
Cu atatia oameni de valoare, culti si fini cunoscatori ai fenomenului
fotbal(gen Radu Paraschivescu),’oamenii’ cu comportamente birjaresti ar
trebui sa fie istorie.

Cata  •  17 februarie 2009, 11:12

AAAleluia!
Bravo domnule Tolo, un inceput bun! Vad ca reactia cititorilor gazetei incepe sa se simta!

florin  •  17 februarie 2009, 11:12

nu vreau sa pozez in nostradamus, dar am spus de nenumarate ori ca voi, presa faceti raul suprem in fotbal in special si in viata cotidiana in general.
ridicati la rangul de vedete niste neaveniti, niste gunoaie ale societatii, niste imbogatiti ai tranzitiei. despre calitatea si aptitudinile lor vorbeste viata de la sine (o criza le decimeaza averea si asa umflata cu pompa deci de decizii manageriale nu cred ca au auzit vreodata)
ca sa inchei, de la madalin ionescu nu ma asteptam la altceva…in momentul in care gazduieste etape ale unor conflicte intre persoane gen magda ciumac si stelian ogica inseamna ca e la ani lumina in spatele otv.
si ca sa revin la voi nu lasati singulara aceasta masura si faceti front comun, treziti-va in acest al 13lea ceas si incercati sa reparati raul ce l-ati facut prin promovarea nonvalorii, a mitocaniei si prostiei doar de dragul ratingului. uniti-va si faceti din ei o istorie de care sa ne amintim doar in cosmaruri…reveniti la menirea voastra initiala, aceea de a informa si valoriza o societate;
priviti stramb si judecati drept, pastrati-va obrazul curat de scuipatii acestor jigodii, incetati a va mai complace in postura de „zdrente si hahalere”, scapati de intunericul care v-a invaluit de ceva vreme
FORTA SI ADEVAR

Comentează