O seară de succes

Mădălin Ionescu l-a spălat pe Ioan Becali, cu precizarea că acesta e viu, puternic şi la fel de gregar

luni, 16 februarie 2009, 8:01

Mădălin Ionescu l-a spălat pe Ioan Becali, cu precizarea că acesta e viu, puternic şi la fel de gregar

Nici nu s-a scurs bine scuipatul expediat de Ioan Becali pe obrazul jurnalistului Emanuel Terzian la sport.ro că acesta a şi poposit pe ecranul Antenei 1. De scuipat vorbim. Mădălin Ionescu l-a găzduit la telefon aproape o jumătate din emisiune pe Ioan Becali. Pretextul? Să explice. Păi, ce să explice? Omul se pricepe la demonstraţii. Teoria nu e punctul lui tare, dar la practică îngroapă pe oricine în salivă.

În convorbirea interminabilă,  petrecută chiar acum, Becali s-a aruncat pe Sârbu, pe ProTV, pe toţi cei pe care, jignindu-i, spera că-şi va prelungi timpul de antenă. L-a prelungit.

Probabil că tipii de la Acces Direct  se simt mîndri. De vreme ce Pro a anunţat că Becali nu va mai fi acceptat la ei, în logica de trust a lui Mădălin Ionescu a dat bine să-şi asigure exclusivitatea lui Becali. I-a făcut, cum s-ar zice. L-au periat cu sfaturi, „Mai bine organizaţi o conferinţă de presă, domnule Becali”, mai bine nu!, că ne scuipă în grup, ca la nunţile asiatice de pe stadion.

Apare întotdeauna scuza audienţei. Unul dintre gînditorii emblematici ai economiei mondiale lămurea chestiunea profitului printr-o frază care a şocat acum un deceniu, cînd cîştigurile păreau serii infinit crescătoare. „Profitul e chestiunea importantă a unei companii, dar nu e niciodată compania însăşi”.

Cînd l-a răsfăţat pe autorul unei scene dezgustătoare la adresa unui moderator de la competiţie, Mădălin Ionescu şi-a definit emisiunea, dincolo de rating şi profit. Kurt Vonnegut spunea că televiziunea e guma de şters a vieţii moderne. Nu apari la TV, nu exişti. Antena 1 a luat pasta albă, a dat cu ea peste scuipatul impresarului, a mai răzuit niţel şi din voma telespectatorilor şi a pus o peliculă de pixeli peste. O seară bine începută.

Comentarii (178)Adaugă comentariu

Ovidiu  •  16 februarie 2009, 20:20

Felicitari pentru curajul de a critica atat de dur colegii de trust

titi  •  16 februarie 2009, 20:21

well done!

popescul  •  16 februarie 2009, 20:22

am vazut o parte din emisiune,intamplator.ce face madalin ionescu se numeste de mult otv,dar e asa bine mascat de oamnenii din spate incat nu-ti prea dai seama…

Cocos  •  16 februarie 2009, 20:23

Bravo Tolo, a venit vremea ca cei trei oieri de la rasarit sa dispara din paginile ziarelor. Mai bine prea tirziu decit niciodata.

andrei90  •  16 februarie 2009, 20:24

pai luati si voi atitudine daca se poate fara becali in ziar 😉
( felicitari pentru atitudine ! )

dan1672  •  16 februarie 2009, 20:25

te felicit pt gestul de solidaritate intr_un moment in care este nevoie de asa ceva. Astept si reactia altor ziaristi de marca, dar mai ales a actionarilor principali din trusturile de televiziune…in general, din mass media. Felicitari!

uncas  •  16 februarie 2009, 20:25

si sunt sigur ca nu va veti opri din ai invita pe toti becali si de acum incolo!!

Dordevil  •  16 februarie 2009, 20:29

Bravo. E pacat ce a facut! Ar trebui sa faceti un contract toate posturile
de tv si cand se intampla ceva asemanator, personajul sa nu mai apara in
viata lui la tv. Oricum, dupa ce am vazut faza asta cu „acces direct”,
ma asteptam sa pupati toti din trust pe becali. Vad ca nu ai facut asta,
asa ca ai o bila alba din partea mea. Bravo, dle Tolontan!

GRadu  •  16 februarie 2009, 20:31

Cataline, voi i-ati facut mari. Stirile sportive ProTV au reprezentat, timp de multi ani, trompeta becalilor. Totul pentru rating, totul pentru a mai da concurentei o palma cu audienta.

Embargoul trebuia instituit cind becali l-a luat la palme pe Malonga. Sau cind s-a legat de transpiratie cind nu a mai avut argumente.

PS: parca vad ca, pentru a mentine ridicat nivelul emisiunii, Raluca va aloca timp dublu lui Mitica de la Liga.

haihui  •  16 februarie 2009, 20:33

Cand era la National, ma uitam la emisiunile lui Madalin Ionescu cu acelasi
interes ca si la Radu Moraru. Insa de cand a acceptat postul de la Antena,
emisiunile lui mondene lasa de dorit, a scazut mult in ochii mei si multi altora.
Sa fie iubit !

Leo  •  16 februarie 2009, 20:35

Bravo, Tolo!

x_cr0cu  •  16 februarie 2009, 20:37

Ma bucur ca inca mai exista oameni normali in aceasta tara plina de adepti ai clanului Becali sau al oricarui alt clan…ma dezgusta enorm ce se intampla dar aici ne-am nascut si cred ca trebuie sa traim…vina este numai a noastra ca-i cumparam uitandu-ne la emisiunile unde sunt invitati…….
Mi-ar fi rusine sa fac bani asa cum face Madalin Ionescu.

Fane Rosca  •  16 februarie 2009, 20:37

Corect!
120% corect!
Este absolut de neinteles aceasta „marketing strategy” care nu poate duce niciunde.
„Breasla”…?
Ah, adica „sanchi”…

despre presa  •  16 februarie 2009, 20:39

nu e vorba de sport.ro si de emanuel terzian. e vorba de ideea in sine. atata reclama facuta unui om si unui post tv, cand de fapt problema care se pune este de principiu. putea fi oriunde, la orice post tv. despre un singur lucru nu se discuta: luarea de masuri! in rest, vorbe goale!

gheo  •  16 februarie 2009, 20:42

ai dreptate frate

Sorin-stelist  •  16 februarie 2009, 20:44

madalin ionescu parea om serios inainte de emisiunea asta… ciudat cum a devenit Dan Diaconescu idolul oamenilor de televiziune de la noi. asta dupa ce toti il dispretuiau pe otv-ist. Cum ziceau niste clasici: „esti underground pana dai de lovele!”

Perdantul  •  16 februarie 2009, 20:45

Te asteptai la altceva, Catalin? Indirect, daca pot spune asa, esti coleg de trust cu Madalin Ionescu, care a uitat ca este la Antena 1 si nu mai este la National TV. Deci, ratingul superior este cumva asigurat. Sa nu-l scuipe vreodata si pe el, insa domnul cu pricina!

Gryfon  •  16 februarie 2009, 20:45

Domnule Tolontan chiar daca nu sunt de acord cu dumneavostra aproape niciodata acum trebuie sa recunosc ca aceste randuri ma fac sa cred ca mai exista si oameni care spun adevarul uneori. Acest individ nu are ce cauta la televizor, trebuie uitat. Daca ii raspunzi cu aceasi moneda esti un nimic de om ca si el.Cu toate ca sunteti impreuna cu restul ziaristilor „vinovati’ pentru larga mediatizare a uner personaje de acest fel sper ca ceea ce a facut trustul Pro sa fie inceputul. Sa urmeze restul clanului becali ( nu merita litere mari) , borcea, dragomir, sandu , mititelu si toti din fotbal.
Sincere felicitari pt ca criticati pe cineva din propriul trust.

adi  •  16 februarie 2009, 20:48

emisiunea dlui madalin ionescu este demna de tot dispretul…cuvinte mai dure nu-mi sunt permise de cenzura

iul  •  16 februarie 2009, 20:50

Salut. Am urmarit intamplator partea din emisiune cu „impresarul” si prima senzatie a fost ca moderatorul si mai ales celalalt invitat nu faceau decat „sa linga” flegma lui Becali. Trebuie sa fim uniti, mai ales cand ne leaga idei comune.

jan  •  16 februarie 2009, 20:51

felicitari,domnule tolontan!!!!!!putin cam finut pentru madalin ionescu

stefan  •  16 februarie 2009, 20:51

presa nu se va schimba vreodata. va incalca orice regula etica, va calca peste cadavre si suflete pentru un punct de rating in plus. e de apreciat pozitia ta critica asupra modului asta de a face jurnalism chiar daca e vorba de un colg de-al tau, la fel cum a am apreciat pozitia pe care ai adoptat-o in campania electorala…dar sunt putini oamenicu coloana vertebrala, si nu numai in presa e valabil asta. din fericire fiecare e liber sa aleaga acum. daca nu vreau sa ma uit la giovani becali nu ma uit. asa ca toti cei care vor urma si vor spune cat de scarbiti sunt de ce s-a intamplat sunt direct vinovati. ei fac ca astfel de personaje sa fi atat de vanate de ziaristi cu etica profesionala indoielnica. daca ar fi mai interesati de ultima carte a lui dan puric sa zicem sa-l vezi pe madalin cum ar face emisiuni pe teme literare.

Raduku  •  16 februarie 2009, 20:52

Interesant ca un jurnalist din acelasi trust cu Antena 1 face astfel de
comentarii. Sper sa nu fie doar o problema personala cu Madalin Ionescu si
sa-i puna la punct pe toti cei care fac gesturi mai mult sau mai putin morale,
indiferent de trustul de presa din care fac parte.

ionutz  •  16 februarie 2009, 20:54

bine spus tolo,sa se duca la madalin ca nu se uita nimeni la el si la ei in general,ar trebui unu pt toti si toti pt unu ca doar mancati aceasi paine toti si maine ar putea fi madalin scuipat cu toata putera de unu din fam becali,sa nu mai aud pe nici un post .

cata  •  16 februarie 2009, 20:59

asta-i marea problema audienta ! cred ca este momentul sa faceti front comun si sa-i ignorati pe oamenii de teapa lui ioan becali ! cat despre madalin ionescu poate intelege totusi ca emanuel terzian este colegul lui de breasla si cat de curand „becalienii” o sa-l scuipe pe el!

rafael glavan  •  16 februarie 2009, 21:03

sper sa citeasca si madalin ionescu articolul.

milici  •  16 februarie 2009, 21:06

Nu putem extrapola de la Madalin Ionescu la Antena1.
Madalin Ionescu prezinta evenimente cotidiene, din pacate cele mai multe astfel de cazuri sunt jenante la noi.
In rest ma abtin ca nu am vazut emisiunea cu pricina.
Pornind de la constatarea ca toti finantatorii sunt cercetati de DNA se naste o alta discutie:cei pomeniti nu prea au castigat din fotbal , multi au pierdut bani seriosi asigurand totusi o supravietuire a fotbalului autohton;permite sistemul fiscal romanesc o finantare sustenabila a fotbalului ca sa nu descurajeze investitorii si nici fotbalul sa nu moara?
Altfel spus poate unii au preferat sa mai sara din impozite ca sa nu piarda prea mult.

profu  •  16 februarie 2009, 21:06

pai voi va puneti cu madalin? eu de mult am renuntat sa ma mai uit la ele.

butan  •  16 februarie 2009, 21:08

bravo si atat

Ioana  •  16 februarie 2009, 21:11

bine spus

Mihai  •  16 februarie 2009, 21:14

Cred ca regretabilul gest facut de gIOVANI becali trebuie sa fi fost destul pentru o singura concluzie:acesti oameni (fam. Becali) nu au ce cauta in media,tv,radio,cotidiene,saptamanale,ziare de sport tabloide,nimic,nicht,nada,nothing…aere de „jmecheri”,oameni cu bani,tupeu cat cuprinde,acesti oameni cred ca daca „te invarti” in anumite cercuri iti este permis orice,dar nu cred ca este asa…forza DNA…

Ana-Maria  •  16 februarie 2009, 21:16

Rusine domnului Madalin Ionescu! Felicitari domnului Radu Paraschivescu! Pacat ca nu a reactionat la fel toata presa…

motanes  •  16 februarie 2009, 21:18

Fiecare îşi alege drumul spre celebritate cum consideră mai potrivit. Mădălin Ionescu vine cu obsesia ratingului de la o televiziune mai mică. Când nu ai nici un blazon de apărat poţi crede că rating este tot ce trebuie să faci.
Tolontan a ales alt drum. Ne-a oferit, în schimb, motive să vrem să-l citim, să considerăm relevantă opinia sa. Adică să avem încredere.
Mădălin Ionescu ştie că n-are timp să creeze aşa ceva şi poate că nici pricepere. Ori pe Mădălin nu-l interesează nici deontologia meseriei de jurnalist şi nici bunul simţ. Ionescu ştie că lumea serioasă nu se mai uită demult la televizor şi atunci trebuie să-i mulţumească pe cei ce-i susţin, până la urmă, salariul. Aşa că deschide cutia cu ciudăţenii şi scoate de acolo toţi saltimbancii prostului gust, cocoşaţii stilului, ologii speranţei în adevăratele valori. Despre asta e vorba, până la urmă…

Orlando » Blog Archive » Gesturi  •  16 februarie 2009, 21:18

[…] doar sa semnelez ceva, Catalin Tolontan isi critica colegii de trust intr-un gest de solidaritate atat cu Manolo Terzian (”crescut” la […]

dorel  •  16 februarie 2009, 21:23

ramine cum am stabilit….rating asadar.

Marian C.  •  16 februarie 2009, 21:23

Ce a facut Becali Ioan la Sport.ro e de domeniul penalului.De ce?
E simplu el a aruncat cu microfonul in Emanuel Terzian fiind lovit in zona
fetei.Acum a avut noroc,dar daca moderatorul ramanea fara un ochi?!Nu e hilar,
multi vor zice ca nu se poate sa ramana fara ochi.Ar fi indicat ca CNA ul sa
aiba niste legi ,regulamente prin care sa interzica aparitia unor astfel
de personaje la Tv.In momentul in care a fost lovit moderatorul ,eu,
telespectatorul din fata televizorului m-am simtit agresat.Conform art. 180
din Codul Penal:” Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte
fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda”.
-A exista lovire in cazul de fata ,aceasta realizandu-se cu un microfon.
-Suferinta fizica a existat.Chiar si un microfon aplicat in fata poate cauza
suferinte fizice.(sau trebuia sa ramana fara ochi?)
I-as propune domnului Terzian sa faca o plangere penala ,nu pt el,ci pt telespectatorii care se simt agresati in fata unor
asemenea comportamente.

George  •  16 februarie 2009, 21:25

Greu sa fii original, asa ca il voi cita pe Butan. Bravo si atat.

cipboy.  •  16 februarie 2009, 21:37

draga Tolo….fara S .. in fata ca de fiecare data ai dreptate.astia suntem…noi …..2 oameni au reusit sa si bata joc de de nu 1 pers cu facultate si in deplinatatea fortelor mintale pacat de poporul asta.

Ce are Tolontan şi-i lipseşte lui M.Ionescu? | Motanes – Regele maidanelor  •  16 februarie 2009, 21:39

[…] Ioan Becali, aruncă, în direct, cu microfonul în moderatorul unei emsiuni de pe sport.ro Trustul PRO anunţă că individul nu mai are ce căuta pe posturile sale. Mădălin Ionescu îi spală imaginea de golan lui Ioan Becali şi-l lasă să vorbească la Antena 1. Deşi fac parte din acelaşi trust (Intact), Cătălin Tolontan îl taxează, pe blogul, său foarte dur pe colegul său Mădălin Ionescu: Nici nu s-a scurs bine scuipatul expediat de Ioan Becali pe obrazul jurnalistului Emanuel Terzian la sport.ro că acesta a şi poposit pe ecranul Antenei 1. Mădălin Ionescu l-a găzduit la telefon aproape o jumătate din emisiune pe Ioan Becali. Pretextul? Să explice. Păi, ce să explice? Omul se pricepe la demonstraţii. Teoria nu e punctul lui tare, dar la practică îngroapă pe oricine în salivă. Click aici să citeşti tot pe blogul lui Cătălin Tolontan […]

Adrian  •  16 februarie 2009, 21:45

Nenea Tolontan, de parca numai la Antene conteaza audienta si comercialul si banii.
Trustul media PRO este unul caritabil, fara interese comerciale, nu-l intereseaza audienta, si nici banii, nu s-au facut si nu se fac niciodata compromisuri ca asa a vrut Sirbu sau vreun apropiat al trustului… Stii la fel de bine ca si mine ca mai toata presa actioneaza in sfera unor interese dictate de patroni, care pur si simplu vor audienta si automat bani, nu conteaza neaparat mijloacele…
Oricum rusine lui Becali, se confirma inca odata regula ca minte si sanatate nu-ti poti cumpara pe bani, oricati ai avea…

giani  •  16 februarie 2009, 21:51

felicitari pt articol d-le tolontan…aveam o parere mai buna despre madalin ionescu…cred ca i-ar sta bine in studio la otv cu ogica ,magda ciumac etc.emisiunea lui se transforma intr-un circ,circul gen otv.bafta!

alinbuzau  •  16 februarie 2009, 21:51

rareori dau commenturi. de aceasta data sint nevoit sa fac o exceptie. felicitari.

eu  •  16 februarie 2009, 21:52

Asa ceva mai rar,f. rar,sau deloc…respect.

george a  •  16 februarie 2009, 21:53

stii care-i problema Cataline, tu nu faci decat sa ne amintesti de un lung sir de personaje care jignesc..folosesc santajul..si jignirile – adu-ti aminte cum credeati ca dragomir e un personaj care s-a schimbat in bine, ca gigi are si parti bune, ca giovani e fermecator in povestile lui, ca iancu e un om care baga bani in fotbal..etc. ..lasand ca aceste personaje sa jigneasca in toate felurile pe micul ecran..sau in presa…neavand curajul sa le scoateti efectiv din media..asa ca nu stiu ce rost au reprosuri pasagere fata de anumiti ziaristi.

cosmin  •  16 februarie 2009, 21:56

felicitari pentru atitudine, chiar impotriva vantului.

rose  •  16 februarie 2009, 21:58

FARA FAMILIA BECALI IN GSP!

Pls, macar o saptamana. Apoi comparati cifrele vanzarilor. (Ati mai facut-o, nu se poate sa nu stiti efectele, dar mai incercati o data).

medeleanu victor  •  16 februarie 2009, 22:02

Felicitari.Va citesc in fiecare zi si ma bucur enorm ca existati.Sunteti singurul jurnalist care scrieti ce ganditi..Se dea D-zeu sa ramanet totdeauna la fel..

neamtzu  •  16 februarie 2009, 22:04

pai nu ai inteles tolo, ca omu’ se chinuia de juma’ de an sa il aduca in emisiune pe „giovanni”..:)
Frumos articol si la obiect……
Si k sa mai aduc aminte de o chestiune, k pe urma se uita…..tot mediatizarea voastra l-a facut mare si pe GIGI, si parca si acolo am avut parte de un caz Malonga PARFAIT, nu???!!!!!

Piticul Stie Tot  •  16 februarie 2009, 22:07

Bravo Tolontane …. ca de obicei punctezi scurt si la obiect ! Eu zic sa-i ignoram atat pe cei din clanul Becali cat si pe Madalin , acest Dan Diaconescu reloaded ! S-a inventat telecomanda si mouse-ul asa ca „mingea” e la noi cititori si telespectatori!

me  •  16 februarie 2009, 22:07

de asta ne e greu sa ajungem undeva…si ne inecam mereu in mocirla…pentru ca nu exista unitate atunci cand ea e necesara

Comentează