Acum am înţeles tot

Discuţia descoperită de Gazeta între Gigi Becali şi Teia Sponte nu rezistă în nici un tribunal din lume. Nici nu trebuie.

vineri, 6 februarie 2009, 3:38

Discuţia descoperită de Gazeta între Gigi Becali şi Teia Sponte nu rezistă în nici un tribunal din lume. Nici nu trebuie.

Există ceva mai dur decît sunetul ciocănelului judecătorului, prăbuşit înainte de sentinţă. Momentul în care microbistului îi pică fisa. Om fi noi numărători de cornere. Triburi întîrziate ale lumii moderne. Mîncători de seminţe.

Dar înţelegem. Ştim. Ne prindem. Citeşti dialogul dintre patronul Stelei şi mîna sa dreaptă şi înţelegi tot. Cu o claritate lipsită de consecinţe juridice, înţelegi tot.

Gigi e supărat că U Cluj a jucat corect împotriva Buzăului, deşi îi trimisese un pachet la un intermediar acasă. Simţindu-se înşelat, l-a pus pe Teia să recupereze darul. Pentru că Buzăul cîştigase, dar în ultimul moment, iar Clujul luptase. În termenii blatiştilor, ardelenii au mers la două capete. Nu poţi merge cu două capete cu Gigi! Fie accepţi cadoul şi te predai, fie lupţi, însă atunci adio dar!

Dialogul sună simplificat, evaziv şi lapidar pentru că ei ştiau că telefoanele sînt ascultate. Nu funcţionează ca dovadă. Dar noi, microbiştii, am înţeles tot. Pe 20 aprilie 2008, clujenii primiseră un pachet ca să nu joace cu Buzăul, iar pe 7 mai, două săptămîni şi jumătate mai tîrziu, acelaşi om le-a trimis un alt pachet ca să joace cu CFR. Asta e premierea din fotbalul românesc, pe înţelesul tuturor!

Comentarii (192)Adaugă comentariu

P.C.  •  6 februarie 2009, 12:01

Sa nu se mai ****niciun suporter pe el, ca echipa lui favorita nu face blaturi si ca in Romania singura care se ocupa de asemenea aranjamente ar fi Dinamo.Toate au facut aranjamente dealungul timpului mai mult sau mai putin. Se poate face un clasament, daca sunt probe, cu echipa cea mai corupta sau cea mai putin corupta. In niciun caz nu trebuie sa credem ca echipa care se claseaza pe ultimul loc este mai putin imorala decat celelalte clasate mai sus.

redandblue  •  6 februarie 2009, 12:03

din stenograme reiese clar ca se fac blaturi , ca aranjamentele nu au disparut , dar suparator este ca numai stenogramele lui gigi apar , dar a lui borcea , marele blatist al fotbalului romanesc de ce nu apar , a lui netoiu , a lui padureanu , ele cand apar…nu sunt un fan a lui becali , dar si eu as fi indignat daca toti sar numai in gatul meu

Paradoxal  •  6 februarie 2009, 12:09

D-le Tolontat,
****

Faptul ca U Cluj a jucat corect arata ca blatul nu a mers. Dar alte echipe nu au jucat corect (nu numai impotriva Stelei dar si impotriva celorlalte echipe mai mari). Ceea ce voi presa nu vreti sa spuneti raspicati pt ca sinteti corupti si voi e ca dintre toate blaturile facute de sefii fotbalului romanesc, doar cele ale lui Becali sint „descoperite” pt a-l elimina din politica si poate din fotbal; or asta nu e justitie ci razbunare.

Sint curios daca o sa-mi postati.

Vasile  •  6 februarie 2009, 12:13

Bai, ce se mai dau stelistii cu fundul de pamant.**** Toate blaturile nerusinate ale stelei erau trecute cu vederea si se insista cu ardoare proletara doar pe dinamo, ceahlaul sau bistrita. Se vede acum ca adevaraturile blaturi, cele care chiar contau la castigarea titlurilor le facea chiar steaua. HA !

raimondo  •  6 februarie 2009, 12:16

Din aceste stenograme reiese ce fel de oameni conduc cluburile de fotbal din Romania.MI-E SCARBA DE TOTI ACESTI CONDUCATORII!
MULTUMIM DOMNULE C.TOLONTAN PENTRU ARTICOLELE DUMNEAVOASTRA!

[D][S][N]  •  6 februarie 2009, 12:18

Abia acum? Oare nu intelesem deja demult?

AdminGSP  •  6 februarie 2009, 12:22

@Paradoxal :
Stimate domn,

Va rugam sa va referiti strict la articolul, respectiv autorul acestuia in calitatea lui de jurnalist. ,o parte din mesajul dumneavoastra a fost stearsa pentru ca nu se referea nici la articolul in cauza nici la autorul acestuia.

corneliu popa  •  6 februarie 2009, 12:23

Si tot de la un amarat de mitic din comuna Bucale!! Va propun o investigare a modului si a cauzei pentru care domnul Paszkany a primit prin Hotarare de Guvern un teren, aproape gratis, (cladirea si terenul aferent a viitoarei Biblioteci Nationale)? Pentru care serviciii fata de Republica a fost recompensat? banii investiti de domnul Paszkany la CFR Cluj sunt impozitati sau sunt “bani negri” proveniti din Canada si prin investitia la Cluj sunt spalati”? Aaaa? Cam mishto subiecte, maitre, nes pas? Va cer un lucru greu?

Marius  •  6 februarie 2009, 12:25

Baaaaaaaaaaaaaaaa baiatule baietilor fetelor!!cum sa va mai zic!! de ce bagati numai de la becali telefoanele ascultate!! muresan unde e paskany unde e! borcea unde e!! astia nu mai au telefoane!!! haideti fratilor sa iesim in strada!!! ziceti k patati fotbalul romanesc!fotbalul deja e patat! dak tot l-ati patat aratati pe fatza toate conversatiile!!! va e frik? ****! rusine sa va fie! voi ati strikt fotbalul nu becali! voi intelegeti! voi presa! spuneti k vreti sa stie toata tara! opinie publica! pe naiba! aratati la toata tara ce vb si borcea si paskany!va e frik la toti!!! becali a bagat bani singur intr-o echipa a premiat altele bravo lui!!!cu ajutorul lui sa calificat steaua in grupele champions league!erati fericiti sa scrieti numai de steaua k a ajuns sus in grupe aveati raiting la ziare!!cfr ce a facut a intrat in grupe cu ajutorul rapidului si al stelei!ce a facut dinamo ce a facut restu in uefa au luat bataie de la echipe de tot rasul! urziceniul saracii s-au luptat dar nu puteau face fatza!cea mai corecta echipa din liga 1 e urziceni! am o rugaminte tolo la tine! esti om cu caracter arata stenogramele la toti conducatorii si iti promit k dak ne vom vedea o data pe strad voi face plecaciuni in fatza ta!

viola_boy  •  6 februarie 2009, 12:28

Citesc si ma minunez de tembelismul din capul unora . Pe ei nu-i intereseaza fapta ci , hartia pe care e scrisa steneograma , de unde vine steneograma , daca cantau oile si daca lupii urlau . Asta da dovada ca suporterii care vb sunt microbisti de culori , de steme si de istorie si nicidecum de fotbal , de sport in general .

PS. Ca atare asa suporteri asa patron . ***

Suporter Steaua  •  6 februarie 2009, 12:31

Domnule Tolontan, atunci cum e posibil ca Steaua sa piarda 2 puncte cu Buzaul? Nu era mai usor ca Buzaul sa se predea GRATIS decat sa dea Becali bani la U Cluj? Ipoteza dvs. este doar una dintre interpretarile pe care le poti da jocului „la doua capete”. Din pacate pt. dvs. aceasta interpretare este demontata de pierderea celor 2 puncte cu Buzaul. Daca se facea blat, atunci Steaua trebuia sa castige cu cel putin 3-0 si nu sa conduca doar cu 1-0 pana aproape de finalul partidei. De cand apar stenogramele „cu pipeta”, ma gandesc la legalitatea acestei proceduri DNA. Ai senzatia ca este un regizor care in functie de reactiile populatiei decide care stenograme si cand sa se publice. Ceea ce ma ingrijoreaza mai mult este faptul ca CFR-ul este protejata in mod evident de DNA. NU POT sa uit golul dat de CFR in meciul cu Bistrita. Jucatorii Gloriei Bistrita se legau la sireturi, vorbeau si se „odihneau” cand mingea era in plasa portii lor. Arbitrul parca „statea de 6”. Aranja zidul Gloriei, deci PRACTIC ii impiedica pe jucatorii acesteia sa participe la joc (in cazul in care si-ar fi dorit :-)), indepartandu-i de balon. Chiar a mai vazut nimeni faza asta? Sabau era suspect de resemnat la conferinta de presa, de parca zarurile fusesera aruncate inaintea partidei. Va rog sa va uitati pe inregistrari.
Meciul CFR-ului cu Dinamo a fost un fiasco. Amintiti-va de reactia de scarba a suporterilor dinamovisti de dupa partida si de relaxarea conducatorilor echipei Dinamo.

opinie  •  6 februarie 2009, 12:32

faptul ca apar doar stenogramele cu becali nu il face mai putin vinovat… e clar pt toata lumea cum ca in campionat sunt doua-trei grupuri de interese(echip) care decid campioana si restul sunt echipe care joaca pe baza de pachet… nu e nici un pic de demnitate, echipele alea nu reprezinta orasul. daca stau si ma gandesc a fi fotbalist la u cluj pe ultimul loc inseamna mai mult(material vorbind) decat sa fii fotbalist la urziceni in primele 5 locuri. la urziceni iei salariu + prima, la u cluj retrigradezi dar iei 10000 de eur la un meci daca faci jocurile oierului.

Red_dog  •  6 februarie 2009, 12:34

BRAVO D`le TOLONTAN!!! O singura dilema am,CE ASTEAPTA FRF`ul???

Cata  •  6 februarie 2009, 12:44

si ce daca?
sint o multime de becali tacuti care ne fac zilnic ba cu pretul curentului, ba al gazului, ba al benzinei, ba al mincarii.

becali a vrut si el sa ajunga Dumnezeu ca asa i s-a aratat in vis. si conform cu pregatirea sa, a facut cum a putut. s-a folosit de steaua, a batjocorit-o cum a vrut el fiind a lui.

intrebarea mea e: daca maine dispare fotbalul moare cineva? nu! se face gaura in cer? nu.
nu mai creste griul, nu mai curg riurile?

ne jucam impresionabil in doua realitati: una efemera, manelistica, mediocra si una vie, reala, sentimentala si rationala.
unde suntem afectati mai tare, in care?
cit conteaza pentru fiecare din noi cele doua realitati?
da, conform valorilor, conform bunului simt, ce a facut becali trebuie incriminat chiar daca vorbim de lumea manelistica. pentru ca nu trebuie sa ajunga acest exemplu in lumea reala atit cit mai este. interzicerea accesului pe stadion si retrogradarea echipei sale! nu insa si retrogradarea echipei suporterilor! aici ar fi nedreptatea! stiu ca e imposibil insa in acest fel ma plasez de partea suporterilor stelisti.

voi, presa l-ati facut mare pe acest nimic. voi, presa i-ati ridicat osanale si lui si lui dragomir si lui sandu si tutror celor care contribuie din plin la mocirla acestui sport nevinovat transformat de orgolii si nonvalori intr-un circ fara piine.

bogdan  •  6 februarie 2009, 12:51

Chiar daca sunt stelist,ar fi mult mai bine sa stam 2 ani in B si becali sa stea vreo 30 de ani in inchisoare.Chiar daca ar durea,macar am fi impacati cu noi

aranburu  •  6 februarie 2009, 12:55

E jenant,oamenii nu mai au nicio limita,intra fel de fel de suporteri ai rivalelor si sunt scarbiti de blaturile Stelei si cer retrogradare,dar de ale lor nimic,sub pres:Viola=ceahlau-poli 3-0;poli-mioveni 1-2
red dog:dinamo-cfr 1-2,ceahlaul-dinamo0-3
rapidb:rapid-cfr,cfr-rapid
vaslui daca urmareste cineva ultima parte a returului o sa se ingrozeasca…………….dar nu pare nimeni interesat

andrei  •  6 februarie 2009, 12:56

Aceste dezvaluiri nicidecum suprinzatoare sunt doar o confirmare in plus a mizeriei abjecte in care a ajuns fotbalul si asta nu de ieri de azi . Pe cluburile din div A au pous mana niste parveniti inculti ori gangsteri agramati si iata rezultatul … Astia asa au crescut , asa si-au facut afacerile asa au furat si ne minunam ca asta fac si in sport. Lumea s-a scarbit total si se va indeparta complet de acest fenomen .
Singura sansa ar fii ca curatirea sa inceapa la model complet cu orice riscuri ..dar acest lucru la noi nu va avea loc. In tari normale s-a taiat in carne vie …la noi e prea putred totul ..jegul si scarba ne-a acaparat.
Indemn pe toti cei care au iubit si suferit pentru fotbal sa-si gaseasca alt hobby sau pasiune …aici e drum infundat !!!!!!!!!

ingrijorat  •  6 februarie 2009, 12:56

Tolo, stii care e problema aici?? Tot nu e coruptie, pentru ca nu s-a intamplat fapta! Voi chiar nu intelegeti sau sunteti batuti in cap! A dat banii?? NU! Deci, ciuci! In cel mai bun caz putem sa ne dam seama de caracterul unora!

DAr aici e vorba de justitie pe baza probelor! Si PROBA AUDIO nu se admite in instanta! Chiar nu intelegeti??? Si asta pentru ca tu, ca acuzator, trebuie sa dovedesti vinovatia cuiva si nu ala sa-si dovedeasca nevinovatia!

****

Deci, strict legal: Viciu de procedura, atunci cand te duci ca **** si iei din masina proprietate personala niste bani care nu au ajuns la corupt!

Ca e Becali, Fane Spitoru, Lee Harvey Oswald, Osama, etc. nu conteaza!

claudio roma  •  6 februarie 2009, 13:00

felicitari domnule tolontan….santeti un mare (ziarist)…va spun din toti astia care sant implicati nu va pati nimeni nimic …si stiti de ce?..va spun eu..o parere umila de altfel si nu conteaza;ROMANIA LA ORA ACTUALA E TARA TUTUROR POSIBILITATILOR HOTILOR SI NIMENI NU FACI NIMIC….CRED CA UN HOT SE PUNE IMPOTRIVA ALTUI HOT? SA FIMI SEROSI DOMNILOR…NUMAI BARFE DE VANDUT ZIARELE…****…ASTA E UMILA MEA PARERE

virinel  •  6 februarie 2009, 13:03

Mai domne.. da trebuia sa apara stenograma cu gigi&teia sa ne prindem? Sa vazut de la primele stenograme ca se vb de manevre si combinatii ilegale ..da conv tel nu se iau ca probe in instanta..deci ciuciu treb dovezi. Si vrem sa mai vedem stenograme si cu altii ca sa nu-mi spuna nimeni ca Paskany, Borcea, Copos sau altii din fotbal nu au convorbiri tel de genu

Cătălin Tolontan  •  6 februarie 2009, 13:10

Red_dog : cum ce asteapta frf? sa se stinga scandalul k sa se poata uita tot 🙂

Cătălin Tolontan  •  6 februarie 2009, 13:14

barabas: „stelisti care sa se priceapa la fotbal nu exista”, zici tu. Ba exista! Multi. Foarte multi.

Cătălin Tolontan  •  6 februarie 2009, 13:15

Suporter Steaua : v-ati incins inutiol. Stenograma se refera la meciul dintre buzau si U Cluj, nu dintre Buzau si Steaua. Cit despre CFR – Dinamo, da acela a fost jenant pentru dinamovisti.

Wizard  •  6 februarie 2009, 13:15

Doamne, ce natie bolnava e cea romana…
Pana acum cercopitecii becalizati se cramponau de eterna si fascinanta „premierea nu e mita, are drepatae nea gigi mama lui de DNA”. Acum cand e prins clar in fapt, s’a schimbat placa…”ce bah, numai el face?”. Jenant.

Nu va cer sa va treziti ca stiu ca sunteti in coma.

razvan.p.  •  6 februarie 2009, 13:16

Nu cred ca am inteles tot. Cum spunea Emil Gradinescu mai lipsesc niste stenograme. Cand vor apare si acelea atunci cred ca vom intelege tot. Iar atunci cand vor apare va fi EVIDENT prea tarziu, ca de obicei 🙁

hahah  •  6 februarie 2009, 13:21

pai nea cataline , ce faci le canti in struna suporterilor din ****? da meciul cu cfr a fost jenant pentru dinamo , ca nu a jucat nimic. dincolo de asta ai dovezi cand sustii ca a fost blat? pai daca tot vorbim de meciuri jenante pomeneste si de vaslui steaua ala din ultima etapa. cel mai „jenant” meci din istoria ligii I

hahah  •  6 februarie 2009, 13:29

sa nu mai vorbesc cat de jenant a fost momentul cand a dat bunica gol din greseala. avea o fatza de parca venise de la inmormantare, stia el ce-l asteapta.

Lotek  •  6 februarie 2009, 13:38

Catalin, sunt perfect de acord cu ceea ce spui tu. Intrabrea mea este de ce sunt publicate numai stenogramele lu Becali? Celorlalti conducatori de fotbal, care pot sa bag mana in foc, au facut lucruri mult mai murdare decat se arata in inregistrarile astea, nu le-au fost ascultate tel? De ce numai lu Becali? Asta e intreabarea!

Suporter Steaua  •  6 februarie 2009, 13:45

Domnule Tolontan, stiu ca stenograma se refera la U Cluj – Gloria Buzau. Ce spuneam este ca daca se dorea blat, era mul mai simplu ca Steaua sa castige cu Buzaul (GRATIS) decat sa plateasca U Cluj pentru a pierde meciul direct cu Buzaul. Nu am cum sa nu ma „incing” cand vad ca Becali este martirizat iar Steaua este in pericol din cauza lui. Daca DNA-ul iesea cu 2-3 stenograme EVIDENTE, altul ar fi fost impactul. Acum tot efectul se disipa prin plictisirea populatiei cu stenograme pline de dezacorduri si limbaj suburban. FRF va pedepsi Steaua DOAR daca Becali va fi condamnat in justitie. Cu riscul de a fi enervant, intreb din nou: CFR-ul nu are stenograme chiar de loc? De Dinamo ce sa mai spun? Are conducatori din MI iar presa a urlat ani la rand despre multe meciuri suspecte. Ma abtin cu greu sa nu spun lucruri ce ar putea fi cenzurate pe acest blog.

Mike  •  6 februarie 2009, 13:49

Vreau sa-i felicit pe toti pasionatii de fotbal care si-au exprimat opiniile personale cat de cat coerente si bine articulate, aici pe acest blog fata de cazul stenogramelor! Am citit art. de la 114 la 95.BRAVOO OAMENILOR!Pe restul nu am mai avut rabdare sa le citesc pt ca m-am plictisit, dar cred ca o buna parte din ele sunt foarte corecte si arata ca oamenii CONSTIENTIZEAZA REALITATILE DIN SOCIETATEA ROMANEASCA! Ceea ce vreau sa scriu si eu este ca, intr-adevar PRESA L-A FOLOSIT PE BECALION **** TOCMAI PT CA EA STIA CAT DE COPIL E BECALI LA MATURITATE SI ORGOLIU, SI PT CA, BINEINTELES CA EA STIA CA ACESTA AVEA SA CITEASCA TOT CE SE VA FI SCRIS DESPRE EL. PRESA A ANTICIPAT CA ATUNCI CAND EI VOR PUNE TITLURI DE GENUL „INSPECTORUL GIGI” SAU „SEFUL DIN GHENCEA” SAU „BOSS-UL BECALI” etc etc, ACESTUIA I SE VA URCA LA CAP LAUDAROSENIA SI GRANDOAREA ( si exact asa s-a si intamplat, si nu doar din cauza presei, ci si din cauza felului personal de a fi ca om), SI PRIN URMARE PRESA VA AVEA IN CONTINUARE SUBIECTE DE SCRIS CU ACEST INDIVID. BECALI ESTE FOARTE VOLATIL LA CARACTER ( daca il are) SI S-A OBISNUIT SA FIE INCONJURAT DE CARPE DE STERS PE JOS, DE SLUGI PUSE PE PARVENIRE, PT CA ACEASTA E SINGURA SANSA SA AI SUCCES PE LANGA UNUL CA BECALI! SA FIM SERIOSI,SE VEDE DE LA O POSTA CATA EDUCATIE ARE!!! SI PRIN URMARE CE AVEM IN JUR? MIZERIE, MIZERIE SI IARASI MIZERIE PURA! SI PRESA EVIDENT, EVIDENT CA SCRIE DESPRE ACEASTA MIZERIE! SI OAMENII EVIDENT CA O CITESC. PUNCT. SI ASA VA FI MEREU. PANA LA INFINIT! IPOCRITUL E ACEL TIP DE OM, CARE DESI STIE, SIMTE, CONSTIENTIZEAZA CARE E REALITATEA DIN JURUL LUI, PREFERA SA AIBE O ATITUDINE VERBALA SI COMPORTAMENTALA ABSOLUT CONTRARA ACELEI REALITATI PE CARE O SIMTE IN SUFLETUL SI INTELIGENTA LUI! PRESA CONFIRMA ACEST LUCRU PE DEPLIN. TABLOID-urile, CANCAN-ul si GENUL ASTA DE PRESA ( IN VIATA MEA NU AM CHELTUIT 2 LEI PE ACEST TIP DE PRESA),ASTA ARATA: IPOCRIZIA LOR PERSONALA! ADICA SE ARATA INTRIGATE, REVOLTATE, SI IRITATE DE ASTFEL DE MIZERII DIN ROMANIA. DIN PACATE SI GSP EXACT ASA A AJUNS SA FIE! UN FEL DE TABLOID CARE PUNE ACCENTUL PREPONDERENT PE BARFA, PE INTRIGI, PE FITILE, PE SCANDALURI, PT CA SA-SI SERVEASCA SINGURI MENIUL! DIN FERICIRE, AM RENUNTAT SA-L MAI CUMPAR DE LA CHIOSC! SI ASTA PANA SE VOR SCHIMBA! DACA SE VA INTAMPLA ASTA VREODATA! DACA NU, VORBA ACEEA: CE-AM AVUT SI CE-AM PIERDUT!IN ACEST CAZ, OAMENII S-AU ARATAT REVOLTATI DE FAPTUL CA NUMAI BECALI E SCOS IN FATA, PE MOTIV CA TOTI CEI DIN FOTABLUL ROMANESC FAC MIZERII. ABSOLUT FABULOS MEREU DE CORECT! DE CE? SIMPLU! PT CA DOAR BECALION E SUCULENT, ESTE GLUMET SI INTR-UN FEL SINCER ( dar intr-un mod nedemn de lauda), RESTUL DE PRESEDINTI SAU CE-OR MAI FI EI, FIIND TRISTI, FOARTE TRISTI CA FIINTE UMANE! PUNCT. DACA AS FI AVUT VREUN MOTIV DE LAUDA PT D.N.A SAU PT ASA NUMITII PROCURORI CARE SE OCUPA DE ACEST CAZ, DEMULT AS FI SCRIS DE BINE DESPRE EI IN ACEST ARTICOL, INSA E PREA TRISTA REALITATEA IN CE-I PRIVESTE, SI LA I.Q SI LA PROFESIONALISM. ATAT MERITA SA SCRII DESPRE EI: TRISTI CA FIINTE UMANE. PUNCT. LA FEL CA IN CAZUL KATYN CAND SECURITATEA RUSA DIN ORDINUL LUI STALIN A MACELARIT 20.000 DE OFITERI POLONEZI ( si cum in vremea respectiva absolventii de facultate in Polonia primeau grade militare in rezerva in armata tarii),TARA RESPECTIVA A PIERDUT O GENERATIE INTREAGA DE OAMENI DE CALITATE; SI IN ROMANIA SE VEDE DIN SPATIUL COSMIC EFECTELE DEVASTATOARE ALE M..I NEBUNE PE CARE STALINISTII SI COMUNISTII AU DAT-O TARII TIMP DE 45 DE ANI! NU TREBUIE CONDAMNATA ROMANIA PT LUCRURI SI DRAME DE CARE NU ESTE VINOVATA. TARA SUFERA CRUNT, CRUNT, CRUNT, CRUNT, CRUNT, DE LIPSA VALORILOR UMANE, DE LIPSA DE CAPITAL UMAN VALOROS CARE SA SERVEASCA TARA! NU TREBUIE CONDAMNATA ROMANIA DIN ACEASTA CAUZA! OAMENII FAC REALITATILE PESTE TOT IN LUMEA ASTA, ASA CA FIECARE E OBLIGAT SA EVOLUEZE CAT MAI MULT SI MAI BINE PT A PUTEA FI NUMIT ( fie chiar si numai in PROPRIA LUI CONSTIINTA) OM ADEVARAT SI DEMN! ITI TREBUIE MARE INTELIGENTA SI MULTA SUFERINTA SPIRITUALA SI RABDARE SA AJUNGI SA FI ASA! Numai bine tuturor!

anti GSP  •  6 februarie 2009, 14:07

Eminentule !

Te rugam, nu te mai chinui sa compui articole, care este drept, pe partea literar-artistica, sunt chiar reusite.
Cand vrei sa ne mai spui ceva de genul art. de mai sus, poti titra simplu: Cazul Valiza – episodul 256.

Merci pt intelegere.

PS / Astept cu interes episodul 257.

Somebody  •  6 februarie 2009, 14:19

Adevarul e, oricine sa zica ce vrea, ca Steaua si Dinamo de cand exista numai asta au facut: blaturi, presiuni la altii, etc, etc, etc…

alex  •  6 februarie 2009, 14:21

Catalin, nu era greu de inteles. Daca dai bani sa joace bine, dai bani si sa joace prost. Pe urma, aceasta asa-zisa premiere la rezultat bun este mita pe fata. Asa cum dai mita la doctor, la frizer, la restaurant, la taximetrist, la primarie, la controrul ratb etc, asa dai si la fotbalisti. Alora tot de-asta le dai, sa-si faca treaba bine! Doctorului ii dai bani ca, daca se poate, sa nu te omoare, la primarie, sa analizeze un dosar „cu atentie”, la frizer sa nu te tunda cu ciobul data viitoare, la chelner sa nu-ti scuipe in ciorba cand mai vii, etc. Premiere = Mita. Aia cu functionarii publici e filozofie. Cica sa se demonstreze ca sunt. Da’ cum se demonstreaza ca n-ar fi?

alex  •  6 februarie 2009, 14:23

su sunt sigur ca sunt stenograme si mai evidente decat aceasta cu Buzaul. ZSe intentioneaza punerea cu botul pe labe a lui becali, nu arestarea lui sau retrogradarea Stelei (poate desfiintarea prin diverse consecinte). Insa procurorii le tin precum cartile la whist. Au carti mari, totul depinde cand decide gigi sa se arunce.

qiuciuc  •  6 februarie 2009, 15:06

toata lumea stie ca sant blaturi in fotbalul romanesc! va pot spune despre un meci farul-dinamo disputat acum cativa ani: era ultima etapa si farul trebuia sa bata sa scape de la retrogradare. meciul se juca duminica. sambata seara la o discoteca din eforie nord, pe la ora 2, si-au facut aparitia prunea si 2 colegi(nu le retin numele), intr-o avansata stare de ebrietate. meciul de a doua zi se juca la ora 14, dar toata lumea stia ca bate farul(dinamo era deja campioana). eu fiind prieten cu cativa jucatori de la farul, stiam de vineri rezultatul meciului!!!!!!!. alt ex: gloria bistrita-farul, unde cei de la bistrita au promis 2000 de dolari de jucator(sursa sigura-fotbalist farul)sa piarda. in schimb cei de farul au jucat corect si au invins cu 2-1 printr-un gol superb marcat de ciurea din corner. pt mai multe detalii contactati jucatorii: cristi munteanu, catalin anghel, gheorghe ciurea…

Luciano Moggi  •  6 februarie 2009, 15:10

e clar domnule, e clar, deci, e clar:)))

popescul  •  6 februarie 2009, 15:11

eu stiu ce sa zic…cam ai dreptate aici!

Vgl  •  6 februarie 2009, 15:42

ingrijorat:

Tolo stie ca aceasta stenograma, ca multe altele, nu constituie probe. O spune chiar el, de la inceput. Stiu si cei care le-au facut. Scopul lor nu este sa serveasca instantei, ci „judecatii publice”, acest „nou concept” de justitie, promovat, cu precadere in ultimii ani. Ele au menirea sa se constituie in „circumstante agravante” („vedeti, asta-i „omul”, e capabil de orice”) si sa creeze in subconstientul publicului, o „antepronuntare” cum ca nu e nicio diferenta, din punct de vedere penal, intre premierea pentru un „joc curat” si „mita” pentru jocul „blat”, fiind vorba, de fapt, de una si aceeasi fapta penala. Ca in instanta conteaza, in primul rand, faptele probate valid conteaza mai putin. Scopul nostru e altul si trebuie atins: sa vada toata lumea cine e „omul” si sa se intrebe indignata: „ce mai vor si judecatorii aia de cauta tot felul de chichite numai sa-l scape?”
Mi se pare un joc periculos si profund daunator. Parca ne-am intors in timpul Anei Pauker cand inculpatii erau deferiti mai intai „maniei populare”. Nu inteleg, totusi, ceva: daca s-a gasit „mituitorul- corupator activ” din fotbalul romanesc, unde sunt „mituitii-coruptii pasivi”? Chiar s-au autodenuntat toti si au trecut in programul ala,….cu protejatii. Ii vom afla oare la proces?

Tovi  •  6 februarie 2009, 15:43

Daca ar fi sa ne luam dupa corectitudine , Steaua nu ar fi avut nevoie de avantaje daca si ceilalti competiitori ar fi jucat corect. Dar atata timp cat echipe care au pretentii de echipe etalon ale campionatului romanesc , stau capra in fata CFR-ului , normal ca se ajunge la valize.
Un lucru trebuie sa inteleaga echipele care stau capra: nimeni nu castiga nimic , toata lumea pierde:
1.pierde echipa caruia i se ia dreptul de a avea o victorie curata(CFR)
2.pierde echipa care are nevoie ca meciul sa se joace corect (STeaua)
3.pierd jucatorii echipelor care stau capra (dinamo si rapid) la capitolul mentalitate de invingator.
4.pierd suporterii care daca ar vrea sa vada teatru ieftin , l-ar putea vedea si la TV , nu ar fi nevoiti sa mearga la stadion.
RUSINE DOMNILOR!!!!!!!!!!

Je  •  6 februarie 2009, 16:10

Pai noi ne-am prins demult ca se fac blaturi, acum avem si proba, problema e ca steaua face blaturi grupa mare,(de vreo 4-5 ani in era recenta,cand inclusiv ziaristii laudau curatenia din fotbalul romanesc,ca sa nu mai amintim de epoca de glorie a stelei), intrebarea e cum de respectabilii gazetari nu au observat decat sporadic si cu litere mici ca steaua intr-un campionat joaca in tur cateva meciuri, iar in retur joaca gigi, adca noi profani vedem cu ochiu liber din avion, iar voi ziaristii nu vedeti nici cu lupa, sau mai bine spus nu vreti sa vedeti.

Niculescu  •  6 februarie 2009, 16:58

Domnule Tolonton, in sfarsit ati inteles ceea ce era atat de evident?
Cam slabutz:), ar spune carcotasii.

old red dog  •  6 februarie 2009, 17:29

SARACILOR suporterii le pling de mila,doar atit…
AM prins vremuri cind STEAUA in campionat se plimba,fiindca NIMENI nu avea voie S-O OPREASCA,nici la HUNEDOARA unde era LUCESCU,nu ERA VOIE s-o opresti…
NU CREDETI copii,HUNEDOARA avea echipa atunci si PUTEA,bate pe ORICINE,dar cind INSUSI primulsecretar PRIMEA ORDINE pe linie de partid(RADU BALAN)ce sa faca CORVINUL o incasa,GREU DAR nu putea sa se opuna…
DOAR DINAMO era „BANDITA”,steaua ERA virgina,si jucatorii luati cu JAPCA ca si la NOI…
Eram in BRASOV soldat la TR si lucram la CASA ARMATEI,ASA i-am vazut pe toti flacai de la STEAUA,o duceau la PROTOCOL…
MERITUL cel mai mare DESI sunt zeci de ani DINAMOVIST,l-a avut CRAIOVA(nu sunt OLTEAN)fiindca A STIMULAT FOTBALUL romanesc, A DAT STARTUL…
Daca s-ar cerceta,INCLUSIV la copii si JUNIORI si INAINTE de 89′ SE FURA,cu arbitri, cu multe…
E drept ca MARILE cluburi AVEAU si VALORI,dar UNEORI nu puteau CISTIGA fara ajutor…
JIJI e PENIBIL si a redeschis cutia PANDOREI,de OFTICA pe CFR,care fie vorba,NU E NICI EA o „VIRGINA”…
DACA am fi avut noi MOBILE pina in 89′, CRED CA JUMATATE ERAU in PUSCARII si pe bune,SARACII SUPORTERII… imi pare rau ptr.voi INSA eu nu mai imi schimb ECHIPA acum SUNT PREA BATRIN,dr nu si ORB!!!

Marius  •  6 februarie 2009, 18:31

Becali e cea mai mare ciuma pe care a avut-o Steaua vreodata… Pe bune ca iubesc mai mult echpa Stelei care il avea pe Tibi Lung in poarta si o incasa rau de tot cu Petrolul acasa, decat echpa asta… este o echipa construita pe bani murdari, si mai ales e tinuta in viata cu bani murdari… tanjesc dupa ziua fara Becali… mai degraba m-as duce la stadion dimineata sa incurajez o echipa fara Becali si fara bani in B decat asa… sa zici lumii ca esti stelist si automat sa rada si sa zica… pai tu esti cu analfabetul ala? Nu, nu sunt… a fi stelist e mai presus de a tine cu aceasta echipa de rahat… Becali e doar un punct negru in istoria Stelei… a fi stelist inseamna sa treci peste aceasta mare rusine.

fan teia&gigi  •  6 februarie 2009, 18:31

peste tot se fac blaturi. peste tot se fac manareli. corectitudinea e o iluzie.
***
hai sa nu ne mai dam toti use de biserica. eram antisteaua de mic dar acum sunt progigi.
macar el are curajul sa dea totul pe fata.
haide teia haide sponte haide steaua hei ‘ei

Marius  •  6 februarie 2009, 18:33

P.S. Bravo Tolo, se vede ca n-ai mai scris la nervi 🙂

stevenngerrard  •  6 februarie 2009, 18:44

daca becali face aranjamente cum ziceti voi – de ce Steaua a facut egal cu buzau???!!! in conditiile in care buzaul a luat 2 (DOUA) puncte in 17 etape in tur, iar unul l-a luat cu Steaua….. cine a mai piedrut puncte cu buzaul? NIMENI – deci, tocmai presupusul „satelit” al Stelei, care NU A LUAT DECAT UN SINGUR PUNCT in afara de cel cu Steaua s-ar fi dat la o parte, daca era adevarat ca becali face aranjamente. QED – sustinerile voastre sunt FALSE ***

Ariel  •  6 februarie 2009, 19:35

As vrea sa inteleg si eu modul dumneavoastra de a gandi, domnule Tolontan!
Daca ar citi cineva doar titlul articolului „Acum am inteles tot” ar putea crede ca in sfarsit a gasit „detinatorul adevarului absolut”? Fara nicio ironie gratuita din partea mea, cred ca va credeti cu mult mai mare si cu mult deasupra tuturor ca sa emiteti astfel de sentinte.. Cred ca va aflati in eroarea celui care, limitandu-se doar la studiul unei parti, are pretantia ca a inteles intregul. Mai ganditi-va putin inainte de a va afirma pretentiile demiurgice si incercati totusi sa ramaneti in sfera mult mai umanului „cogito ergo sum”.

robert  •  6 februarie 2009, 20:19

ma da ale naibii stenograme, numai telefonu lu jiji e ascultat? chiar nu e evident ce campanie se duce impotriva oierului? nu ca mor dupa el, din partea mea puscaria sa-l manance, dar e prea de tot, nici macar 1 stenograma cu altu?

romania inedit  •  6 februarie 2009, 22:59

Este foarte bine ca apar in presa hotiile astea , ca sa stie lumea ce si cum !

bobica  •  6 februarie 2009, 23:30

si dvs. faceti reclama si uz de stenograme, d-le Tolontan? Eu as propune sa se asculte si sa se inregistreze telefoanele la toata populatia din Romania, nu inteleg de ce sa facem discriminare. Si sa folosim toate dovezile in procese legale. Unde o sa ajungem ?

Comentează