Ni s-a cîntat imnul în săli, la bazine şi pe stadioane cum noi n-avem.
duminică, 17 august 2008, 4:30
Ni s-a cîntat imnul în săli, la bazine şi pe stadioane cum noi n-avem.
Festivitatea de premiere a maratonistei Diţă a arătat încă o dată diferenţa că românii au o calitate superioară celor care-i conduc.
„În America mă simt liniştită şi, chiar dacă mă gîndesc mereu la familia mea din ţară sau la prieteni prefer să rămîn să mă pregătesc şi să locuiesc în California„, a fost, probabil, cea mai dureroasă declaraţie a zilei.
Pleacă pe 19 direct în SUA, via Japonia
Maratonista Constantina Diţă Tomescu a zîmbit încurcată atunci cînd a fost întrebată dacă va reveni la Bucureşti cu medalia de aur. De fapt, va lua avionul spre Japonia şi apoi, peste Pacific, spre coasta de vest a SUA. Ea locuieşte În State împreună cu băieţelul său şi tot acolo se antrenează cu Valeriu Tomescu. Sînt rezidenţi americani şi, chiar dacă vin des în România, îşi gîndesc viitorul peste Ocean.
Explicaţia o întăreşte Lidia Şimon, colega ei de cursă, ocupanta locului 8 ieri: „Vreau ca băiatul meu să se formeze în alt mediu„. „Pe mine America m-a schimbat foare mult„, spune Luminiţa Talpoş, a treia maratonistă din România, loc 18, care a surprins lumea olimpică.
„Copiii îşi caută modele. Oamenii instruiţi şi valoroşi sînt viitorul unei ţări. Ei ne inspiră copiii. La noi se promovează altfel de modele. Nu vreau să dau nici un nume, dar îi ştiţi foarte bine”
Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice
În această dimineaţă, şi din cauza orei, sute de mesaje, preponderent din Canada şi din Statele Unite, au venit pe siteurile şi pe blogurile ziarului. Milioanele de români care lucrează şi trăiesc peste tot în lume, din Vancouver în New York şi din Melbourne în Roma, se simt reprezentanţi de efortul maratonistelor.
Ei trăiesc acolo unde contribuabilul are obişnuinţa să ceară socoteală celor care-l conduc pentru felul în care îi sînt folosite impozitele. Ca şi românii din ţară, ei nu pot crede că, apelul vine din Seattle, „la Beijing s-a putut face în 4 ani un stadion cu 400 de milioane de euro, mai puţin de un sfert din banii furaţi la Bancorex, iar la noi de 20 de ani nu s-a făcut nici unul„.
Momentul de pe Bird’s Nest
Astăzi, pe Bird’s Nest, 90.000 de oameni s-au ridicat în picioare pentru imnul României. S-au oprit pînă şi maşinuţele roşii care trebăluiesc pe gazon. Aparatul de aer sufla drapelele, ca ele să se înalţe telegenic. Cele 46.000 de tone de oţel se ascunseseră sub privirile spectatorilor, dintre care cel puţin o cincime sînt copii şi tineri.
Mii de laptopuri din tribuna presei au rămas neatinse, iar imnul compus de un vechi cîntăreţ de biserică din secolul al optsprezecelea se unduia timid în Stadionul Mileniului. Doar blitzurile din tribune şi buzele tremurate ale fetei coafate de pe podium mărturiseau că nu sîntem într-o fotografie perfectă.
Dacă povestea pe care o trăim ar avea decenţă, în acel moment românii ar fi trebuit să se găsească în picioare, iar politicienii lor, în genunchi.
cristi • 17 august 2008, 18:56
Domnule Tolontan, intr-o tara normala acest articol ar fi meritat apreciere. Dar, in momentul in care VOI, PRESA, scoateti in fata numai nulitati de tipul fecali, penescu, borcea, turcu, copos etc. sunteti primii vinovati de tot ce se intampla aici.
Iar articolele de genul celui de mai sus nu provoaca decat greata.
Da, o sa spuneti ca asta vrea poporu’, ca asta va e meseria si alte scuze mizerabile.
Iar in momentul in care vc tudor apare pe tv si face show-uri mizerabile taceti, invocand democratia.
Sunteti niste mizerii si voi si politicienii. Sunteti primii vinovati pentru tot ce se intampla in tara asta.
cristi • 17 august 2008, 18:59
“Copiii îşi caută modele. Oamenii instruiţi şi valoroşi sînt viitorul unei ţări. Ei ne inspiră copiii. La noi se promovează altfel de modele. Nu vreau să dau nici un nume, dar îi ştiţi foarte bine”. Este textul care ar trebui sa arboreze in fata fiecarui roman, cand se trezeste din somn. Pana cand fiecare roman il va intelege. Pana cand fiecare roman isi va da seama ca modelele dupa care se iau copiii din occident, nu sunt promiscuitatea, incultura si calcatul pe cadavre pentru bani bani bani. Atata vreme cat nu acest citat, ci mai degraba refrenele manelistice vor fi sloganele dupa care se iau copiii nostri, imi voi dori si eu, la fel ca si Lidia Simon, sa imi cresc copiii in alt mediu, adica in alta tara. Si credeti-ma, m-am plimbat mult prin lumea asta si stiu ca diferenta e mare. Pana acum mi-am dorit sa raman in Romania, fiind stapanit de un inexplicabil sentiment patriotic, dar si pentru ca eu eram deja format si educat in alte vremuri. Nu mai aveam cum sa fiu alterat. Dar acum, este vorba despre copilul meu, si sunt sigur ca aici, el nu are niciun viitor. Oricum, azi am plans si m-am bucurat enorm pentru cele trei medalii, asa ca felicitari sportivilor, care raman in continuare singurii romani ce ne fac cinste in lume!
iulian • 17 august 2008, 19:08
tolontane, mau taci din gura cu articolele astea in care voi ziaristii loviti in politicieni ca nu ajuta sportul. Nu ca n-ar fi adevarat.
Voi ce cacat faceti in afara de faptul ca scrieti niste articole, o data la 4 ani, in care faceti pe mari suporteri ai „altor sporturi decat fotbalul”. Nici macar acum nu oferiti suportul pe care sportivii il merita. In plina olimpiada pe situl vostru apar in prim plan: becali., turcu s.a. penibili.
In EV Z gasesti mai multe informatii despre olimpiadsa decat in ziarul vostru. Sunteti de o ipocrizie fantastica la gsp. Ce o sa mai scrieti despre alte sporturi dupa ce se termina olimpiada? nimic.
tot voi l-ati dat jos si pe Bellu in goana voastra dupa tiraj/bani. O sa va intoarceti la becali, iancu si borcea ptr ca sunteti exact ca ei. D’aia sunteti ipocriti ca va faceti ca-i criticati, dar de fapt va folositi de orice prilej sa-i mediatizati ca stiti ca se vinde.
Sa te/va stergeti la gura cu hartie igienica cand vorbiti „de alte sporturi decat fotbalul”.
iulian
ovidiu • 17 august 2008, 19:15
bravo tolo pentru articol,in privnta conducatorilor nici nu ma mai obosesc sa zic ceva.respect si admiratie pentru sportivi.daca politicienii ar simti macar o mica emotie la intonarea imnului,poate ar schimba si ei ceva in tara asta,asa…
si voi presa ce rol? • 17 august 2008, 19:19
atunci cand Hagi a fost dat afara de la Steaua, Ovidiu Ioanitoaia a spus ca nu va mai vorbi de/cu Gigi Becali – cat timp a tinut? GSP continuat sa-l tina pe prima-a doua- a x-a pagina!
Eu cred ca puteti sa va intelegti cu PROSPORT ca sa faceti in urmatoarele 6 luni o campanie- in fiecare zi, pe prima pagina sa aveti un reportaj despre starea sportului romanesc si despre ce ar trebui guvernantii sa faca si nu fac- si fara Becali.
Hai sa vedem daca puteti si chiar va pasa de sportul romanesc sau doar va plac editorialele lacromogene
Barengott • 17 august 2008, 19:21
Unii dintre cei care au postat, au spus un lucru parfect adevarat: Si cei care promoveaza non-valorile, in speta ziaristii, trebuie sa ingenuncheze. De fapt, sa se tareasca …
max • 17 august 2008, 19:21
probabil este si ea o capsunarita nu-i asa?
felicitari d-na Tomescu ….
cea mai in varsta castigatoare de maraton
BRAVO!!!!!!!
Nostradamus • 17 august 2008, 19:22
Parerea mea e ca toate problemele din Romania pleaca de la lipsa de respect intre oameni. Haideti sa incercam sa ne corectam constient aceasta problema si veti vedea, vom trai altfel, vom fi civilizati…
zaharia uleianu • 17 august 2008, 19:30
Am revenit .Am revenit pentru ca sunt roman si sunt mandru de asta .Acum ceva vreme ma gandeam ce ma determina se fiu mandru de aceasta „calitate ” si mi-am zis : romanii se pot mandri cu niste artisti de seama dar a venit momentul Gheorghe Zamfir , Gheorghe Zamfir care n-a reusit sa fenteze fiscul francez si a patit-o . Apoi mi-am zis : ma pot mandri ca roman cu sportivii nostri , dar l-au prins pe Mutu cu bixtonimul pudra pe nas si a trebuit sa ma reorientez . Artisti nu , sportivi nu , atunci ce ? Ce ma face pe mine sa ma simt bine in pielea mea de roman . Poate vreun zidar , dar nu Manole , nu Manole , Costel . Oare , oare asta sa-mi redea demnitatea mea de roman ? Artisti , nu , sportivi , nu ,politicieni , nu .Si totusi , sportivii , sportivii adevarati mai fac sa -ti creasca inima de bucurie cand se canta imnul .Cu o conditie , sa nu vina o duduie de la un pro-garm sport . si sa-mi spuna ca dupa succesul lui Andrunache & Susan , ” scorul a devenit 2-1 pentru Dinamo in fata Stelei .Oare dumneaei care se pezinta in fata noastra cu o asemenea afirmatie vine dupa aceeas pozitie cu Borcea , cel care ar merita sa dea socoteala pentru atitudinea lui antiromaneasca cand vine vorba despre orice altceva in afara de Dinamo . Borcea uraste rezultatele Stelei si ale Rapidului care au adus puncte pentru football-ulu din Romania (si chiar si pentru Dinamo),fetele astea au adus medalii pentru Romania si pentru asta ne bucuram toti , rapidisti ,stelisti , dinamovisti , romani , unguri , turci ,toti cei care simtim romaneste , toti cei care ne simtim romani .Oare cum poti jignii o intreaga echipa (” de ciobanei ” ) in numele unor interese meschine ? Oare cum e posibil sa faci din evolutia sportivilor la olimpiada o disputa Dinamo -Steaua de dragul unui comentariu care se vrea cum ? Spumos ? Aiurea ! Romanii adevarati in picioare , politicienii in genunchi . Ce om normal la cap nu si-ar cauta linistea undeva departe de toate mizeriile astea mai mult sau mai putin politice ? Presedintele Basescu a dat socoteala pentru felul in care s-a adresat ziaristei aceleia ,Poli Timisoara a fost la un pas sa fie sanctionata in cazul Banel , numai Borcea isi poate permite sa aiba o atitudine sfidatoare la tot ce nu este Dinamo si nimeni nu-l intreaba de sanatate . Cat despre fata si postul cu disputa accea … Nu politicul e responsabil , ci prostia unora . Prosti sunt pretutindeni , in politica , in sport , in cultura .Ramane sa-i izolam nedandu-le atentie , nemai popularizandu-i , ignoandu-i .Avem sportivi mari , adevarati si nu prin can-canurile in care sunt implicati , ci prin rezultatele muncii lor , prin performantele lor .Peste ani de zile se va discuta despre aurul olimpic nu despre aurul lui Borcea , Tariceanu sau alti ca ei , despre aurul olimpic adus ROMANIEI de sportivi ROMANI .
mister • 17 august 2008, 19:31
nu stiu cefac politicienii nostri cand merg in alte tari civilizate?? nu si i au modele?sau iau numai ce i rau de la altii
anonim • 17 august 2008, 19:33
Tolontane esti chiar TARE! Bravo tie!
Si cum spune imnul Desteapta-te romane!!!
CAMPIOANA CFR • 17 august 2008, 19:42
Revenind la subiectul articolului, devine din ce in ce mai clar ca cei care vor sa obtina performanta in orice domeniu trebuie sa paraseasca aceasta tara in directie Vest! In urmatorii 50 ani nu sunt sanse sa scapam de hotzii, tzepe, spagi, balcanism, manele, etc…
contestatii.com • 17 august 2008, 19:44
Performanta obtinuta prin seriozitate. Felicitari!
Tibi • 17 august 2008, 19:50
Din pacate, este un mare adevar, la noi se fura ca in codru, in proportie de 70% din tarisoara aceasta scumpa si draga, ori fura, ori face evaziune fiscala intr-un fel sau altul, cea ce e totuna, asa ca nu ar trebui sa ne plangem, sau daca tot o facem, sa o facem gandindu-ne la ce viitor ii vom face copiilor nostrii! Ei chiar daca nu cunosc multe, vad si memoreaza, iar mai tarziu vor face cea ce facem noi acum, si acume furt! Pana nu ne schimbam mentalitatea aceasta paguboasa, zau nu vom ajunge nicaieri.
adi_coto • 17 august 2008, 19:53
Cum nu s-a construit nimic.Infrastructura smecherilor e la standarde occidentale,cea a sportului……………
Oarecum Dezamagit • 17 august 2008, 20:03
Tocmai am urmarit interviul cu Pusha la TVR. Sincer, sunt putin deezamagit, se pare ca Romania nu mai este in traseul campioanei. Stabilita in USA, va lua avionul direct spre America. Pai si cu noi cum ramane?? Credeam ca a purtat pe spate tricolorul, nu steagul cu stele. Pusha a zis ca in America are unde sa se antreneze, ca sunt piste si la 3000m. Pai ce sa zic, daca Dumnezeu nu ne-a dat decat munti de 2500m, asta e. Ce sa facem? Sa asfaltam de la Cota 2000 la Omu? Nu zic, nu avem base, suntem la pamant, dar am fost dezamagit sa vad aceasta atitudine… Vad ca e la moda sa fie sportivi ‘naturalizati’. Poate e mai bine ca in 2012 sa alerge sub steagul cu stele! Sigur nobusul financiar e mult mai bun.
traian • 17 august 2008, 20:08
ai dreptate cataline, dar ideea e ca uneori si voi promovati nonvalorile. daca vb de modele de urmat , in romania astea sunt nicolae guta , copilul minune , copilul de aur si de alte materiale d’astea sclipitoare.becali ! ce cauta becali pe prima pagina a voastra aproape in fiecare zi ? nu cumva sunteti si voi de vina? cat despre mentalitatea romanilor ce sa mai vb. daca voi care aveti puterea in mana, pt ca presa are putere, nu luati masuri ce sa mai vb de prostime.prostimea e multa si usor de manipulat iar daca peste tot sunt promovate manelele si cum sa faci sa devi milionar peste noapte normal ca asta este idealul romanilor de rand.ei fac ce vad in societate.iubesc romania dar urasc locuitorii ei in proportie de 90% pt ca astia 90% sunt fie tigani fie prosti fie parveniti fie tarani ceea ce nu e un lucru rau in alte parti , dar in romania a fi taran inseamna ev mediu atat in gandire cat si in comportament. am multe de zis pe tema asta dar nu prea am timp.apropo, eu traiesc si muncesc in olanda pt ca nu mai suportam toate cele spuse mai sus.iar bancul ala care spune ca : ” ce faci daca auzi ca maine vine sfarsitul lumii? raspuns:ma mut in romania ca e cu 50 de ani in urma ” e fals. pt ca de fapt rom este undeva in anul 18oo si ceva la toate capitolele. mentalitate , civilizatie,infrastructura, educatie.
traian • 17 august 2008, 20:12
imi vina sa rad dar in acelasi timp si sa plang . scrisesem ceva destul de critic la adresa romaniei si a romanilor. ma rog si la adresa presei, dar cat se poate de decent. din pacate materialul nu mi-a fost acceptat. mi-a aparut un mesaj care imi spunea ca este duplicat si ca materialul a mai fost trimis. minciuna. si mai vb de mentalitate. mi-e rusine ca am cetatenie romana. ramaneti in bezna voastra atunci daca nu acceptati pareriopuse voua. tolontane, m-ai dezgustat. te apreciam
CHALEX • 17 august 2008, 20:31
Dle Tolontan,
De ce te amesteci in „troaca politica”? Crezi ca amestecind sportul cu politica iti faci, sau ne faci, vreun serviciu? M-ati dezamagit, incercind sa „schimbi de macaz”. Nici sotii Karoly, nici Raicu si nici Dita nu prea ar trebui sa deschida gura. Este o impietate! Cu ce ne incalzeste pe noi, cei din tara, un astfel de „descarcare” cu adresa vadit politica. De altfel, si Nadia Comaneci a infierat „regimul ceusist”, desi a avut parte de cele mai inalte favoruri si ea si, mai ales, mama si fratele! De ce Gavroche(copilul revolutiei) traieste intro unitare desavirsita?
alex craiova • 17 august 2008, 20:34
suntem fericiti de aceste performante.Azi dimineata am vazut o ora din maraton dar nu am mai putut rezista datorita orei.In vis speranta mi-a ramas acolo la ea la Dita atleta care la 21 de km s-a desprins de celelalte particpante pentru a-si face cursa singura felicitari sunt mandru de tine am facut si eu atletism si stiu ce inseamna un efort ca cel depus de tine si cate ore de antrenament si semne de intrebare……..dar am reusit la ora 15 am asteptat finala la sol ceva extraordinar s-a intamplat principalele favorite au ratat si cu lacrimi in ochi si emotie in suflet am sperat ca vom lua aur si asa a fost imnul nostru a rasunat peste marele zid chinezesc de doua ori azi de aici mai avem si noi satisfactii ca in rest politica este un lucru care ne provoaca jena cand vorbim despre ea sportul este singura dovada ca aceasta tara nu moare va multumesc celor care sunteti acolo la beijing iar pentru politicieni sa mai asculte din cand in cand Tudor Gheorghe-Acolo este tara mea a sau scuze pentru ei nu…..
radu • 17 august 2008, 20:48
bravo….Cataline ultima fraza din articolul tau mi-a placut enorm …bine ochit….bravo
Mario ITA • 17 august 2008, 20:52
Asta e un articol de pus pe prima pagina. Ca sa-l citeasca toti nesimtitii care conduc astazi Romania, si din cauza carora au trebuit sa plece in alte tari cei ca mine pentru a-si face un viitor.
mannecken • 17 august 2008, 20:53
maine o sa scri ca milioane de chinezi au lucrat in conditii inumane pentru a construi acest stadion, mii de chinezi au fost expropiati,si in schimbul caselor au primit margarina cu gem pe paine. IN acest moment se desfasoara Jocurile Olimpice, ne doare in basca de toti politicienii si ziaristii corupti,incapabili,barbugi,”’langi…etc…deci antiRomania.
Daca si acest mesaj o sa-l moderezi….???????!!!!!!!!!:::))))ce o fi si asta intr-o lume care se vrea democrata:::))))inseamna ca mai ai putin si o sa-ti faci statuie cu „Capitalul” in brate.
Medalii pentru o tara de nimic… « More Personal Semantic • 17 august 2008, 20:58
[…] “Copiii isi cauta modele. Oamenii instruiti si valorosi sunt viitorul unei tari. Ei ne inspira copiii. La noi se promoveaza altfel de modele. Nu vreau sa dau nici un nume, dar ii stiti foarte bine.” Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice. (citat preluat de aici.) […]
seba • 17 august 2008, 21:05
comentariul celor de la NBC a fost superb
Roxana • 17 august 2008, 21:08
Pana la politicieni, sper ca romanii si mai ales presa sa nu uite succesul sportivilor romani. Cred ca fotbalul romanesc nu mi-a dat niciodata satisfactia si mandria pe care le-am simtit la intonarea imnului pentru Sandra, Alina sau Constantina.
ovid • 17 august 2008, 21:09
Asa este. Traim intr-o tara in care tacand ma simt vinovat (precum intr-o dictatura care le taraste in imoralitate si pe victime). Dar presa ,care poate sa spuna, de ce il propune model pe Becali ? E imoral. Eu daca as fi ziarist/ proprietar de ziar nu as face asa. altfel as fi cel mai cinic om.
cristi m • 17 august 2008, 21:10
Iesit din mizeria asta comandata de fotbal autohton, parca incepi sa-ti arati talentul jurnalistic, am urmarit articolele de la Beijing, se ridica la nivelul unui Chirila. De ce , totusi, nu poti sa scrii astfel si cand revii printre „mitici”? Avem nevoie de astfel de cronici.
MOTAN • 17 august 2008, 21:15
Tolontane, nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva si tu ai o mare parte din vina?
Rusine politicienilor • 17 august 2008, 21:37
Girofar. Intrare separata la aeroport. Body-guarzi. Vila in Primaverii. Vila la Snagov. Borduri. Citroen. Flota. Tigareta 1. Tigareta 2. Matusa Aglaia si mostenirea. Operatia pe coloana la Viena. Bataie de joc. Zi de zi. Asa ca va pup din Zurich… Sa va fie rusine: Basescu, Tariceanu, Iliescu, Petre Roman, Nastase, Hrebenciuc, Cozmanca, Miron Mitrea, Constantinescu, Zoe Petre, Stolojan, Isarescu, Vacaroiu… etc, etc… Rusine sa va fie! Traiasca Romania!
fb • 17 august 2008, 21:44
toti participantii la olimpiada merita respectul nostru al romanilor indiferent de locul care l-au ocupat in concurs, iar in ceea ce priveste clasa politica – parlamentari, guvernanti – acestia sunt intr-o competitie continua pentru impartirea sferelor de influnenta , comisioane ….
inca o data toata stima pentu olimpicii romani
hai romania
Costin • 17 august 2008, 21:54
e corect sa ma simt mandru ca sunt roman cand ma aflu pe stadionul Ali Sami Yen si 30.000 de turci il aplauda pe hagi si striga ca il iubesc?De ce noi nu suntem in stare sa ne aplaudam legendele?Este corect sa ma simt mandru ca sunt roman ptr ca in 1984 n-am clasat pe locul 2 in clasamentul medaliilor la olimpiada de la Los Angeles,chiar daca eram prea mic sa imi aduc aminte?Cati din cei mai varstnici tin minte care au fost eroii din 1984?Nu e doar vina politicienilor..e vina noastra ca popor…acum scriem articole in care ne slavim sportivii,si maine revenim la oile lui nea Gigi….E vina noastra..a tuturor…uitam prea repede
DAN • 17 august 2008, 21:56
In ROMANIA nu se poate porni nimic sAnatos,sunt in mediul politic de un deceniu,nu se doreste o schimbare pentru ca romanii stau deoparte,s-au in cazul in care un grup politic este egal ca valoare(ma refer la persoanele componente ale grupului) pentru a putea urca intr-un partid ,acestia se sapa uni pe altii,si castiga tot guvernanti,asta este istoria ROMANIEI si e greu de schimbat,Nu lupt si muncesc decat pentru familia mea,pentru partidele politice numai daca ne platesc la justa noastra valoare,altceva in ROMANIA actuala nu poti face!
toader • 17 august 2008, 21:56
romancele domnu’ tolo. nu romanii. noi cu berea, cu comentariile si umflatu’ ranzei ca suntem romani dupa ce cate o fata de a noastra face treaba.
peste o zi doua insa tot la „ma-sa de pi.da” ne intoarcem.
bogdan • 17 august 2008, 21:57
sunt bucuros de ceea ce ai realizat ..si sunt mandru ca suntem compatrioti..si mai sunt madru ca ai plecat din tara..bv..fugiti toti..nu mai stati.
si traditionalul ..MU E gSP
Luca • 17 august 2008, 22:02
“Copiii îşi caută modele. Oamenii instruiţi şi valoroşi sînt viitorul unei ţări. Ei ne inspiră copiii. La noi se promovează altfel de modele. Nu vreau să dau nici un nume, dar îi ştiţi foarte bine”
Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice
CAT ADEVAR IN VORBELE ESTEA!!!
Johnnitza • 17 august 2008, 22:07
Pentru anticoruptie…. te crezi necorupt? Viata te face sa fii asa… Noi romanii suntem mereu o natie de sacrificiu, nu o generatie de sacrificiu, asta poate inca 20 de ani de acum incolo, poate mai mult
Marian • 17 august 2008, 22:12
Am vazut multi care vor sa schimbe. exista multe organizatii civice. exista multe miscari de tineret. Exista din ce in ce mai multi. zilele politicienilor sunt numarate
Marian • 17 august 2008, 22:18
Sfatul meu sa va incadrati in una din multele organizatii civice…trebuie sa vorbim prin fapte odata si-o data
Ionel • 17 august 2008, 22:23
Acum este momentul medalilor,este momentul descretirii fruntilor,este momentul cind traim din plin bucuria si triumful sportului nostru.Cit despre politicieni vine si momentul lor cind vor trebui sa dea socoteala pentru tot ce-au agonisit in timpul mandatelor lor.Simati romani,vin alegerile,sa nu mai fim atit de generosi cu politicienii.Sa ne gindim foarte bine cind votam.Tuturor sportivilor nostri felicitari,felicitari oamenilor de bine din lumea sporturilor,antrenori medici etc. etc.
Lech Walensa • 17 august 2008, 22:32
Dacia Felix, Bancorex, SAFI, Banca Turco – Romana, Banca Albina, Columna, Caritasu’, FNI, Tigareta 1, Tigareta 2, flota, Citroen Tariceanu, bordurile lu’ nea Videanu, – noi suntem prostii: ar trebui sa le fie frica sa iasa din casa! Cand il mai vedeti pe Base pe vreun stadion, ar trebui sa se innece in scuipati! Noi suntem prosti! Ei sunt destepti! Noi suntem prosti ca ii lasam!
UN PATRIOT • 17 august 2008, 22:41
TOLONTANE AI TU DREPTATE IN CEIA CE AFIRMI CA DE FIECARE DATA DAR MAREA GRESEALA A ROMANULUI ESTE NU CA SA NASCUT CI KA TRAIT 40 DE ANI IN COMUNISM IAR ACU DUPA 20 DE ANI DE „DEMOCRATIE” ROMANUL INK NU STIE DE BUN SIMT ,RESPECT, ONOARE ETC… DAK TE DUCI LUNI DIMINEATA PE VALEA CERBULUI DUPA ROMANI CARE FAC PICNIK ACOLO DUMINIK AI SA VEZI MUNTII DE GUNOAIE ,romanul dupa 20 de ani de democratie tot mai cere {doctori,profesori} si da spaga ..pina nu se termina cu tot ce am mentionat mai sus no sa fim o natiune de respectat
De ce nu va convine? • 17 august 2008, 22:50
Avem sportivi si specialisti de prima mana ,problema este ca sistemul este unul invechit ,birocratic si falimentar.
In marea performanta totul se rezuma la BANI si INFRASTRUCTURA.Sa incepem cu banii ;in tarile avansate acestia vin in mare parte de la sponsori si mai putin de la guvern insa merg DIRECT la sportivi.
La noi este invers vin in mare parte de la guvern si mai putin din sponsorizari (LEGEA SPONSORIZARII INEFICIENTA)insa ajung la sportivi dupa ce sunt cernuti prin „sitele” sistemului:ANS-DJS-CLUBURI-FEDERATII aici este marea problema a sportlui romanesc.
Acest ANS cu peste 300 de angajati consuma ,cit 300 de sportivi tinuti in pregatire olimpica ,numai pe salariile platite angajatilor fara cei din teritoriu.De la ANS banii pleaca la DJS unde alti directorasi mai ciupesc pe ici colo sa le iasa de-o vila sau o cabana la munte pe urma clburile mai ciugulesc ce le este aruncat si lor iar la sportivi ajunge maruntisul cu care nu pot platii nici transportul la concursurile zonale.
SOLUTIA este ca COSR preia intreaga coordonare a sportului din tara iar banii sa ajunga direct la sportivi fara alti intermediari.Momentan sistemul functioneaza perfect ca o organizatie mafiota de spalat bani.
Aceasta este realitate simpla ,cine ar avea interesul sincer al performantei si sportivului ar trebuii sa faca aceasta schimbare ,pina atunci culegem ce semanam……..!!!
belu2 • 17 august 2008, 22:54
Ca intotdeauna ai dreptate,dar din pacate sint inexistenti cei ce trebuie intradevar sa ia masuri.Forminte a luat si el doua medalii la olimpiada si deja se uita de sus ca „‘mare” „antrenor”.Atit am ajuns sa luam la olimpiada, la gimnastica?????Mai sintem si mindri tare.Sintem in mare pericol pe viitor si „ai nostri” stau foarte linistiti.Chiar nu avem antrenori buni pe linga el sa-l ajute mai mult?????…ma indoiesc.Multa bafta Romania!!!!
opinion • 17 august 2008, 22:57
Felicitari. Dureros de adevarat ceea ce scrii. Iar un astfel de articol nu poate face decat sa adânceasca confuzia. SUNT MÂNDRU CA SUNT ROMÂN?
robiG • 17 august 2008, 23:07
In genunchi?.. esti un idealist!
olaru sorin • 17 august 2008, 23:24
domnule tolontan daca tot aveti o functie mare la gsp concediatil pe cel care scrie la ,,live-text,, ca de fapt nu prea scrie nimic in meciul cfr- craiova a scris cat scrie un politist cand taie amenzi,adica mai nimic si mai deloc la obiect. va rog eu faceti ceva caci numai asa pot sa fiu la curent cu liga 1 . sunt in irlanda. va multumesc
Gogu • 17 august 2008, 23:42
Cati dintre noi mai stiu deviza mostenita de la romani „Mens sana in corpore sano”?Eu cred ca
sunt foarte putini.
Cati elevi din calsele gimaziale si liceale au scutiri la orele de sport(care s-au redus drastic in programa scolara)?. Eu stiu ca sunt foarte multi si pe motive puerile.
Cati dintre sportivii nostri se pregatesc peste hotare datorita faptului ca dispar din ce in ce mai multe baze sportive cu acordul tacit al celor care le au in administrare cumparati de mafia imobilira? Eu stiu ca sunt din ce in ce mai multi.
Domnule Tolontan, frumos articol dar nu stiu daca cei care raspund de sportul romanesc il vor citi vreodata.Ma surprinde placut sa stiu ca mai sunt sportivi care se lupta in nu mele tarii noastre. Bravo FETELOR!
maxtor • 18 august 2008, 0:08
Bravo Dl Tolontan ! Daca politicienii nostri ar pune in practica macar 10 % din cat vorbesc , tara ar fi departe nu numai sportul. Felicitari tuturor participantilor la olimpiade, campionate mondiale ,campionate europene pt ei in fiecare zi este un maraton ca cel castigat de Pusa astazi sa mergi la sala de antrenament si sa nu ai niciodata strictul necesar.
Pacat ca valorile noastre trebuie sa se pregateasca afara.
moreni • 18 august 2008, 0:19
CATALINE! BAZINUL DE INOT DE LA TINERETULUI, CATALINE! SCOATETI ANCHETELE DIN SERTARE! DATI DRUMUL MATERIALELOR IN ZIAR! MAI STRIGATI VOI, CATALINE CA PE NOI NE CALCA ASTIA CU JEEPURILE IN FIECARE ZI PE STRAZI…
Comentariile sunt închise.