Totul pentru Euro, totul pentru victorie, nimic pentru alţii!
vineri, 23 mai 2008, 7:37
Totul pentru Euro, totul pentru victorie, nimic pentru alţii!
„E mai bine să se concentreze pe pregătirea pentru Euro decît să le fie capul la şuete de genul ăsta. Sper să nu se supere nimeni, dar asta a fost decizia mea”, a spus Piţurcă, citat de ProSport. Asta a răspuns Piţurcă atunci cînd Popescu l-a rugat să permită cîtorva fotbalişti să participe la „Seara Campionilor” de luni, din Ghencea.
E mai bine! Şi cel mai bine e cînd aproximarea limbii te ajută în loc să te încurce 🙂 Piţurcă e cu adevărat un antrenor norocos! După cum curge fraza, el ar fi vrut să spună „decît să le fie capul la şuşe de genul ăsta…”.
Şuşă înseamnă spectacol de nivel scăzut, în timp ce şueta e o conversaţie amicală uşoară. A ieşit bine, pînă la urmă!
Şi nici nu i-a lezat pe Zidane, pe Mircea Lucescu, pe Hagi sau pe Popescu, deşi în legătură cu ultimii doi nu e chiar clar dacă chiar îi pare rău că nu i-a tăvălit niţel.
Piţurcă e un selecţioner admirabil. A calificat trei echipe naţionale ale României într-o perioadă în care turneele finale nu mai erau o obişnuinţă. Dar, în privinţa încăpăţînării şi a obtuzităţii faţă de orice altceva decît propriile interese, n-are egal! Vorba fotoreporterilor străini: „Domnilor, nu vă supăraţi, dar naţionala voastră e un serele?!”.
Piţurcă nu consumă nici un neuron şi nici un strop de energie emoţională ca să-i înţeleagă pe cei din jur. Măcar să folosească acest egoism la Euro!
vlad • 24 mai 2008, 12:19
Pitzi e cel mai bun antrenor roman la ora actuala 😉
mujotutun • 24 mai 2008, 12:59
Piturca este un individ cu totul nepotrivit. Nepotrivit functiei, nepotrivit vremurilor, nepotrivit si basta! Piturca trebuie sa plece! Faptul ca a(r fi) calificat Nationala, DUPA atata amar de vreme, nu inseamna absolut nimic, in circumstantele respective; a, daca ar fi calificat-o la Mondiale – cand s-a facut de tot rasul! – era o performanta. Calificarea in sine nu e mare scofala; si temerea ca vom face rahatul praf la turneul final ma determina sa racnesc inca o data: Piturca trebuie sa plece! A fost un fotbalist modest, este un antrenor slab si, nec plus ultra, este o persoana, cum sa spun, cu totul NEPOTRIVITA!
De aceea: Piturca trebuie sa plece. Si, odata cu el, si mentalitatea STELISTA de la nationala. In aceasta ordine de idei, de trei ori ura pentru anonimul care l-a scos din joc pe Ovidiu Petre (cu tot regretul pe care-l am fata de bietul om)!
www.stiriaz.com • 24 mai 2008, 13:20
cica acum in locul lui Coman vine Stanciou?
Pai fratior Andone zicea de mult asta, dar nimeni nu il baga in seama. Oricum e bine ca pana la urma ajunge si Stanciou la Euro 2008.
Vezi aici declaratia lui Andone din: 2008-05-13.
Rasputin • 24 mai 2008, 13:58
@ mujotutun
Pana sa iti citesc concluzia eram de acord cu parerea ta. Din pacate ura iti afecteaza judecata si face praf toate argumentele serioase pe care le-ai adus in discutie. Imi pare rau ca nu pot sa-ti dau dreptate. Invata sa nu mai amesteci sentimentele cu rationamentul. Exact acelasi lucru il face si Piturca si de aceea trebuie sa plece! Asta nu e mentalitate de profesionist!
joy • 24 mai 2008, 14:20
tot ce am vazut eu la tv au foat declaratii neserioase a juactorilor si un piturca asa cum il cunoastem tafnos si evaziv.e ceva de genul ‘nu aveti voi treba ce facem noi aici voi uitati va la noi si aplaudati”.cred ca nationala nu e destul de deschisa fata de public si nici nu se ncearaca nimic in sensul asta .pare asa un fel de familie regala care trebuie adualata .in frunte cu conducerea federatiei .
cristian pantilimon • 24 mai 2008, 14:27
bai tolontane (asa, mai vocativ) vrei sa folosesc cuvinte alese in demersul meu de a iti spune ca esti u***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)? acum sa nu ma supui unui joc al coordonatelor expiabilului cu dubla reprezentare in „nimicul cotidianului”! asta ar fi o veritabila ipoteza a parcimoniei ratiunii…gata ma***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)! esti un fanatic al zeroului contemporam, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)ce pozeaza in ipostaze olimpiene cu desfasurari involburate in, culmea, limpezimea apolinicului (vezi cum sensul antic a fost rasturnat pe de-a-ntregul! nu apolo era cel ce cinta la lira? – de unde pina unde lira se acordeaza in sfera conciziei? – asta poate la thales). ce spectacol imund cind te vad jalonind printre trei-patru cuvinte livresti, la drept vorbind, rau alese, si, mai degraba, prost folosite. la o parte ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)!
BeBE • 24 mai 2008, 14:52
Fratilor,adevarul este ca Piti este doar un barbugiu ordinar,un interlop(vezi ultima isprava cu marturia pentru JiJi !)iar ca antrenor al nationalei,nici o problema,oricine ar lucra cu un grup de jucatori precum Mutu,Chiovu,si restul fotbalistilor excelenti pe care ii avem obtinea aceleasi rezultate !In rest,Piti este o figura obscura,aroganta,fara bun simt si isi urmareste doar propriile interese !
Viitorul echipei nationale in privinta obtinerii unei perfomante de rasunet este Razvan Mourinhio Lucescu,sa tineti minte cuvintele mele !
Dan Dumitrescu • 24 mai 2008, 14:56
Nu cred ca Piti a facut lotul asa cum spunea el,pe criterii de performanta(cine joaca la club si cine e mai in forma)),ci pe propriile criterii,subiective.
De aceea cred ca,in cazul(foarte probabil) in care vom manca bataie de la toata lumea,sa ne lase de tot si sa se apuce da altceva.
In alta ordine de idei, nu ne mai bombardati cu imbecilitatea asta de reclama , referitoare la ABN (cu Mircea,etc.)care se vede ca este facuta de un amarat de amator si ne irita prin frecventa cu care apare.
corneliu popa • 24 mai 2008, 15:11
Mici trpadusi ai blogurilor, sa nu va fie cu supARARE,DAR DL GAZETAR tOLONTAN NE ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)? O simpla intrebare: „Va olacut ce i s-a intampalat lui Ov Petre si Dani Coman? Nu? Erau 1000 situatii la putere”n” ca sa se intamle asa ceva la o „susa sau, mai academic, o susanea”! Deci numai palangeti ca nu s-au dus la acesata susanea intarata in normaliate in lumea buna si civilizata, daca aveam sinoi trei loturi pentru euro ca Franta…
corneliu popa • 24 mai 2008, 15:21
Numai vorbiti si faceti comparatie intre DOMNUL Piturca si Andone!! Piturca si ca fotbalist si ca antrenor a avut rezultate concrete in meciuri internationale MULTTTT MAI BUNE. In meciurile internationale si-n calificari la euro si mondiale. Nu intr-un campionat unde daca stimulezi echipe ca sa joace corect esti pus la zid de opinia publica ca nu poti sa „stai capra” in fata echipei chefere cluj si sa-i iei parnosul!! Asa au stat Rapid, Dinamo, Bistrita, Otelul, Farul si culmea… Buzaul (unde dl Stoica n-a uitat ca fost secundul lui Andone in Cipru) si i-au tras „teapa” oierului! Rezultat corect pus pentru dl Andone CFR Cluj-Famagusta 1-3!!
coty cocon • 24 mai 2008, 15:25
pt bebe:***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat),e pt prima oara in multi ani cand chiar avem o sansa sa facem o figura frumoasa la euro
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
coty cocon • 24 mai 2008, 15:29
[pt corneliu popa:felicitarile mele…frumos scris
Dan • 24 mai 2008, 15:41
Daca si Piturca a ajuns DOMN sau a jucat la turnee finale pe undeva ca jucator …atunci asta a ajuns un site unde se spun toate imbecilitatile.
adi din carpati • 24 mai 2008, 15:43
am tot citit pe aici diverse pareri. recunosc ca tin cu Craiova si mi se pare ca era loc pentru Costea in detrimentul lui D. Niculae sau M.Niculae….si ma irita acest aspect.Dar .. asa cum Piturca si`a asumat calificarea la Euro bazandu-se in mare pe aceeasi jucatori prezenti si acum in lot .. cred ca la fel va face si in ceea ce priveste rezultatele de acolo. Sa`i dam credit in continuare domnului Piturca (chiar daca ne deranjeaza asta) pentru ca e singurul antrenor cu rezultate in ultimul timp.
cineva • 24 mai 2008, 15:58
http://mara1306.wordpress.com/2008/05/22/cand-totu l-pare-imposibil/
dan1672 • 24 mai 2008, 16:03
daca din prostie sau neglijenta se accidenteaza stupid un jucator, cu ce il va incalzi pe Piturca ca Popescu isi va exprima regretele?!…si nu numai pe piturca. Genul asta de sindrofie se putea organiza dupa Campionatul European…sau, de ce nu cu jucatori tineri neconvocati la nationala care si_ar dori foarte mult sa participe la asa ceva…Despre acest lucru ar fi trebuit sa scrii domnule Tolontan..Multzam de atentie.
dan1672 • 24 mai 2008, 16:07
inca ceva…Piturca nu este impresarul artistic al lui Popescu pt. a se gandi la „binele” lui…este antrenor de fotbal (al nationalei), inaintea unui turneu final. Sa nu vorbim de…egoism. Ma dezamagesti cu astfel de articole..stiind ca l_ai si gandit cand l_ai scris. 🙂
corneliu popa • 24 mai 2008, 16:32
Pentru Dan. Glutacid se numeste medicamentul pentru memorie!! Deci DOMNUL Piturca a jucat d doua finale de Cupa Campionilor Europeni si trei semifinale, iar ca antrenor a calificat Romania la trei turnee finale!! Deci nu unu din greseala ci de trei ori fiecare!! Domnul Andone acastigat Eventul cu chefere cluj fiind ecipa DNA-ului si cand foarteeeee multeeeeee echipe din campionat au „stat capra” la banii domnului Paszkany! La el nu se pune la mita!! Nuuuuuuuu! Se pune ca dat oierul bani SA NUMAI „STEA CAPRA ECHIPELE” si i s-au confiscat banii de „bomboane”” Halal Tara!
dragos • 24 mai 2008, 16:49
tolo, nu prea ai avut azi material de articol,nu? henry participa? canavaro? ce sa caute jucatorii inainte de euro la spectacole. si mai si spuneti ca e egoist piturca. oricum face nu e bine. voua chiar nu va place sa fim la turnee finale. presupun ca urmatorul articol o sa fie despre cum le-a interzis pitzi sa se duca noaptea in club sau ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat). prea riguros,nu?
andreiboston • 24 mai 2008, 17:07
Citesc articolasele tale si nu reusesc ptru nimic in lume sa mi dau seama cum dracu ai ajuns sa scrii la ziar.Acuma serios,odata la 3 4 saptamani scoti un text ok care ar putea foarte bine fi opera unu liceean mai bun la compuneri.Nu-ti cer sa fii genial sau macar bun ,dar pentru numele lui Dumnezeu fi macar impartial.Il imiti la perfectie pe Ioanitoaia,idolul si mentorul tau,care la fel nu are curajul opiniilor.Aveti acelasi sablon ordinar de gazeta de perete comunista:tovarasu X e un cadru de nadejde,dar…si incepeti cu flegmele obisnuite.Si inca ceva,nu inteleg cum dracu emiteti judecati de valoare cand ziarul vostru s a transformat in tabloid?
www.craiova4all.ro • 24 mai 2008, 17:52
CRED CA AR TRE SA NE MAI CONCENTRAM ATAT PE VORBE CI PE FAPTE SA SE JOACE FOTBAL NU SA VB AIUREA..
****(spam publicitar)
da • 24 mai 2008, 18:23
euro
Nelu DRAGNEA • 24 mai 2008, 18:34
V. Piturca este oltean si ca toti oltenii, stie sa fie oportunist. Convocarile se fac pe bani multi. De unde vin banii? Cine nu a mai transferat de mult in strainatate? Cine s-a impacat cu cine, nu prea de mult timp? Cine anunta niste preturi de jucatorii de 15 milioane de EURO? Cu cine incep stirile PRO TV? Cine ofenseaza autoritati, ziaristi, s.a.m.d.? Cine este mai mare xenofob decat V. C. Tudor?
Di Stefano • 24 mai 2008, 18:43
Piturca Are DREPTATE !!!
La urma urmei, aceasta „seara a campionilor” nu este altceva decit o „shusha” sau „shueta” – depinde de preferinta.
E ca o iesire la ‘iarba verde’ care in mod normal are doar darul de a te deconecta, NICIDECUM de a te tine in priza pentru un turneu final pe care toti iubitorii fotbalului din Romania il asteapta de 8 ani…
Asa ca, Tolontane, NU AI DREPTATE cind in acuzi pe Piturca. In acest caz Piturca NU e „optuz”. Omul isi urmareste propriul interes si intr-adevar NICI EL SI NICI FOTBALISTII NATIONALEI NU AU NIMIC IN COMUN CU ACEASTA ‘shusha’…
Asa ca lass-si sa-si vada de pregatirea lor pentru pentru ‘euro’…
Sau poate ca-i duci dorul lui Iordanescu…
anton • 24 mai 2008, 19:18
Dupa meciul Stelei cu Dinamo Kiev am început să citesc gsp, datorita rezultatelor eronate din grupele ligii publicate de prosport. Am tot sperat că nu am făcut o alegere proastă, dar cred că m-am înşelat. Luni 19 mai am crezut că gsp renunţă la linia obişnuită a articolelor publicate, deoarece în săptămâna anteriară datei menţionate mă uitam la ziar de cinci-şase ori să fiu sigur că am cumpărat gsp şi nu click, libertatea sau cancan.Pe 20 mai gsp revine la obişnuitele lături aruncate pe piaţă de patronii şi preşedinţii de cluburi. Am uitat că gsp este expertă în transferuri, moda vestimentara, distracţii, tăieri de moţ, divorţuri, mozoale si costume de baie.Acum când ştiu cum se sărută soţii Rădoi şi ce slipi are madam Goian sunt sigur că Romania câştigă sigur CE.Guriţă are tupeu numai când trebuie să cotonogească vreun suporter iar restul echipei sunt de un optimism incorigibil. Aşa sunt românii când se tem de ei spagheţii şi frâncii. Noi venim cu renume ca Il fenomeno, Pisica şi Briliantul (chiar dacă se repetă). După campionat, jucătorii vor apela la cele 10 scuze general valabile in fotbalul românesc:au fost mai buni, ne-au luat prin surprindere, asta este fotbalul, viaţa merge înainte, toate aceste cretinităţi vor fi obligatoriu asezonate cu trei cuvinte:important este că….Iar gsp se va chinui sa emită cele mai cu moţ teorii privind evoluţia ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) a naţionalei.De mâine nu mai cumpar ziarul, pardon tabloidul gsp. Oare este in ţara asta un ziar de sport adevărat?????????
rocky • 24 mai 2008, 19:37
Hai las-o… cu limba romana.Voi ziaristii va credeti buricul targului si noi stim ce aveti prin cap si …..la cate capete jucati.Tot ce au facut, popescu si hagi dupa ce au terminat cu fotbalul au fost suete si susanele.Asta fac si acum.Iti reproduc din DEX semnificatiile(nu pt tine fiindca n-am dubii ca nu le-ai stii);
-susanea=spectacol cu numere improvizate,de calitate discutabila,atat in privinta programului cat si a interpretarii.
-sueta=conversatie usoara si distractiva intre prieteni.
In concluzie:PITURCA(pe care nu-l aprob in totalitate)are o treaba mult mai serioasa de facut si a folosit termenul de „sueta” ca sa fie …elegant.Ceace fac ei este adevarat ceace zici tu,o susanea -din care mai iese si un ban,care il impart intre ei si firimiturile la arunca praf in ochii saracilor.Nu te-ai comvins nici pana acum ca indivizii nu sunt in stare decat de asa ceva? Si pentru ca tu imi esti totusi simpatic si te cred cu mai multa „doxa”,te invit la un remember:
-Iti amintesti cand la calificarea anterioara a lui PITI,popescu a cerut sa i se atribuie un hotel in Poiana Brasov?
-Iti amintesti cand tot in acea campanie de calificare hagi a spus ca renunta la nationala,fiindca corpul lui nu-i mai permite sa lupte pe 2 fronturi-adica la Galatasaray si nationala,si ca joaca acolo unde ia bani mai multi(adica la turci)?Si asta dupa ce atunci cand se canta imnul la nationala tinea mana la inima.Cand era patriot acest individ,care astepta sa fie rugat,pupat,gadilat ca sa vina sa joace pt. Romania?
UMILINTA pe care i-a administrat-o becali o merita din plin.Si nu o sa fie ultima,fiindca cel pe care voi l-ati incoronat rege ,nu-si cunoaste limitele,chiar se si crede ,si o sa o tot ia in freza pana la batranete.La fel si cumnatelul lui care zicea ca s-a nascut invingator si inca nu s-a nascut vreunul sa-l….dovedeasca.Uite ca a lut-o si el in freza cu sefia federatiei ,si cu…BODU,si o mai ia.
ASA CA:Lasa-l pe PITI sa faca treaba asa cum crede el(chiar daca selectia este ….”pe sprancene”),sa scoata ce o putea din grupa asta a mortii si dupa aceea …va ocupati mai mult de el.Iar eurocumnatii nostri, sa-si vada de suetele si susanelele lor ,lauda-i ca le place,desi popescu nu cred ca te iarta asa usor pt.ca in campania lui electorala ai mers la 2 capete si…. „l-ai facut” scriind ca urmeaza sa fie presedinte la Dinamo.
NUMAI BINE!
prigoana • 24 mai 2008, 21:15
bai tolo chear are dreptate piti.
1- in 14 zile eincepe euro.
2- nu e rau sa organizezi astfel de gale DAR, acum era momentul ptr. asa ceva?
3-gica popescu a disparut aproape de tot de pe sticla si probabil vrea sa mai iasa in public cu ceva. si-a stricat singur imaginea( banii ilegal din transferuri si trasferul lui la dinamo)si si-a facuto cu mana lui.
ca idol al miilor de copii si ca simbol al U Craiova, exact de aceia nu trebuia sa faca acei doi pasi gresiti.
PS:
prigoana • 24 mai 2008, 21:20
PS:sant fan 100% UTA. nu e chestia de rivalitate dar e tema ECHIPA NATIONALA
PAUL BADEA • 24 mai 2008, 21:30
zicea si Ciutacu mai deunazi ca o sa-l muscati de … pe Pitzi.
neghinita • 24 mai 2008, 22:13
piti e obtuz, rigid, confuz, egocentrist, incapabil de dialog, energii pozitive si iubirea aproapelui.
daca accepta umarul lui chivu era obligat sa accepte degetul lui coman.si/a dovedit limitele si prin neconvocarea lui trica, lazar, ogararu, danciulescu.va fi obligat de amestecul sau postfactum in scandalul valiza si eventuale 3 esecuri usturatoare sa demisioneze si sa vin[ in sfirsit mircea si razvan lucescu.
Dragos • 24 mai 2008, 23:09
Si tu Tolo ? Bai nene ati innebunit ? Chiar nu putem sa il lasam pe Piturca in pace, sa isi vada de treaba ca si asa tricolorii se accidenteaza pe banda rulanta ! Ovidiu Petre acum Dani Coman ! PE bune, chiar asa trebuie sa ii disperam…ca apoi daca nu afcem nimik la Euro sa il luam de piept nu? VOI asa zisa presa stricati totul…si se pare ca mai nou vreti sa stricati si treaba la nationala! Una peste alta, Piturca ne-a calificat la Euro 2008 dupa 8 ani de absenta si nu ma intereseaza sincer ce combinatii are cu Gigi Becali! Ca suporter sunt multumit de Piturca si asta e tot ce vreau ! Nu va e rusine, sa tot loviti in Piturca? Pai nu va face bine cand va trateaza ca pe niste ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ce sunteti? Lasati nationala sa se antreze, sa isi vada de programul ei stabilit, nu mai stricati voi atmosfera! Si apropo, inainte s ate faca Becali de ras in Europa cu “Valiza cu bani” , inainte de asta ne-ati facut de ras in lume pe noi romanii VOI GAZETA SPORTURILOR! Ati uitat cum alergati cu 10 000 de euro ? Atunci nu ne-am facut de ras…..dar acum ne-am facut ! Sunteti patetici.. ! Nu mai cumpar Gazeta de cateva luni bune si pe zi ce trece ma conving ca am facut alegerea cea mai buna! Vreti rezultate la euro? Va intereseaza sportul, fotbalul? Lasa-ti-i in pace ! SCRIETI DESPRE SPORT !Nu faceti voi anchete, nu sunteti in masura ! Imi e scarba de presa din Romania si de presa sportiva in special ! Sunteti de tot rasul si de ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)!
prigoana • 24 mai 2008, 23:14
DRAGOS AI DREPTATE
RAPI • 24 mai 2008, 23:45
Piturca = jucator. Are nevoie de noroc ,nu stie ce este emotionalul,stinta sufletului,supararea plansului . Va fi greu sa priceapa ca unii „prosti” nu vor numai rezultate ci si bucuria momentului cu satisfactii zamolxiene . E greu de inteles.Gica Popescu,si el un oportunist,n-a fost sef frf,altfel un tobosar cu bani al unor cauze numai de el stiute. ROMANIE PLAI DE VIS…
chris • 24 mai 2008, 23:50
bai tolontane , tu si toata echipa asta de gazetari de 2 lei de la gsp , mai stiti si altceva decat sa asmutiti si sa instigati !?…sunteti un ziar de mahala de proasta calitate !!!..vedeti-va mai bine de sport si lasati susele!…mai deschideti si voi un ziar de sport din europa si vedeti cam ce scriu confratii vostri !?……mi-e si sila sa mai deschid un gsp ca e numai cearta , instigare , jigniri ,orice mai putin ….sport !…..cand erati la prosport , erati aproape aceeasi echipa dar …..era alta calitate !….acum….vai mama voastra !
je • 25 mai 2008, 0:00
Sunteti niste ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)(ziaristii), in frunte cu tine, Il sustin pe Piturca 101% in situatia asta!
radu ionesu • 25 mai 2008, 2:27
Regret sincer,d-le Tolontan.Am citit ce-atzi scris,cat si ecourile.Si n-am gasit unul favorabil dvs.E ceva,nu?Pe urma,daca tot ii datzi lectzii de sinonimie lui Pitzurca(sic!),va dau si eu una de gazetarie:dat fiind ca vreti sa subliniatzi eroarea comisa de antrenorul echipei natzionale(mai precis CONFUZIA-in viziuenea dvs-intre susa si sueta)cuvantul folosit de el(recte sueta)trebuia obligatoriu sa-l puneti intre ghilimele.A bon entendeur salut!Sau,pe romaneste:usor cu pianul in lexicul limbii romane!
Suporter Euro • 25 mai 2008, 3:41
Salut,
Cauta pe google intre ghilimele NEDELESCU MARIUS LUCIAN si o sa apara un rezultat sau 2 iar daca dai click pe link ( În Cache) se va afisa o pagina cu posesorii de bilete la euro de la frf. Linku e de la frf! Problema e ca sunt foarte putini in comparatie cu nr biletelor alocate! Eu nu sunt nedelescu, am copiat doar un nume la intamlare! S ar putea ca cei de la frf sa fi scapat aceste detalii, si anume securizarea paginilor! 😀
“NEDELESCU MARIUS LUCIAN”
isabellelorelai • 25 mai 2008, 8:33
Domnule Tolontan, vă rog frumos să vedeti cazul disperat al Oanei Anesia Opincariu, campioană europeană la patinaj viteză, victimă a nesimţirii unora. Dacă dumneavoastră credeţi că o puteţi ajuta, dacă credeţi că merită un efort, cât de mic.
Vă mulţumesc.
http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/24/salvam-o-campioana
CALINESCU • 25 mai 2008, 8:42
ANTRENORUL ECHIPEI NATIONALE A ROMANIEI ISI PERMITE SA MARTURISEASCA STRIMB ,PENTRU AL AJUTA PE GIGI BECALI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DACA ERA PITURCA DE LA ORODEL ,TREACA MEARGA,RASPUNDEA DE FAPTELE LUI,DAR AICI E IN JOC ONOAREA ECHIPEI NATIONALE PE CARE A MAI PINGARIT-O ODATA PRIN SELECTIA „COMERCIALA” FACUTA IN FAVOAREA UNOR GRUPURI DE INTERESE !!!!
REVOLTATOR !!!!!
PRESA SPORTIVA ISI CONTINUA SOMNUL !!!
SOMNUSOR D-LE TOLONTAN !!!!
CHALEX • 25 mai 2008, 9:35
„Nu va fi nici o tragedie daca nu vom lua nici un punct la acest turneu final” – sapunea Piturca, incercind prin asta sa se „scuze” pentru eventualele trei insuccese al nationalei la turneul final. Iata ca a avut noroc pina si la… tragerea la sorti! Cine va avea curajul sa-i impute ceva dupa acest turneu final cind echipa nu va obtine vreun punct? Aceasta este mentalitatea unui individ complet strain de sentimentele milioanelor de romani care vibreaza la orice actiune de atac a echipei nationale. Si, el, antrenorul, ce face? Spune ca „nu-i nici o nenorocire…” Colac peste pupaza, jucatorii nu sunt lasati nici la „susa”(expresia nu-mi apartine) acelor glorii ale fotbalului mondial unde mai pot gusta, „vivo-live” o pasa geniala sau o fenta „de zile mari”. Ce ar pierde jucatorii de la nationala? Nimic! Poate numai niscavai „legaturi” cu oameni „indezirabili” clanului Sandu-Dragomir-Becali care ar putea sa „puna la cale” vreun transfer fara de stiinta membrilor clanului. Rusinos! Acesti conducatori se impopotoneaza cu un renume precum Hagi sau Gica Popescu, dar nu vor sa-si „stricee afacerile” de… familie!
factor2009 • 25 mai 2008, 9:53
Catalin, ce parere ai de implicare lui Piturca in scandalul „valiza”? Nu crezi ca e mana lui Dragomir? Omul aflat pe val cu Nationala, gireaza pentru un om de afaceri onest, intamplator si finantator al Stelei.
Hai Romania!
Flo G. • 25 mai 2008, 9:58
tolo,CITITI ASTA IN REDACTIE INAINTE DE A MAI SCRIE DE CAZUL VALIZA DE LA CLUJ:
76 Finlandez mituit de Andries on 25.05.08 at 8:17 am
Baiatule, dar tu nu trebuie sa explici MITA si INCERCAREA DE MITUIRE a Marie Andries cu 100 de mii de euro asupra finlandezilor la meciul cu Cehia??? Nu cumva dumneata esti COMPLICE??? BA DA! Oare de ce DNA nu se autosesizeaza ca o tuta a iesit cu o geanta de 100 de mii (banci nu existau atunci, ar intreba un ziarist, chiar si de la gsp!) si s-a dus sa o dea finlandezilor mei ca sa-si apere corect sansele! EXACT acelasi caz cu al analfabetului becalicos! Dar presa nu a mai sarit atunci ca sa-i aresteze pe baciul Andrias sau pe baciul Decebalos!Aici nu vorbesc de spaga luata la greu de ziaristi ca Decebal Radulescu, Horica Ivanovici sau Griguari Ecrivani! Astia sunt cativa din ziaristii manjiti si corupti din presa romana!
Kosmik • 25 mai 2008, 10:30
Desi am „migrat” in calitate de cititor odata cu ziaristii de la Pro Sport la Gazeta Sporturilor, tocmai datorita modului in care scriau acestia, si desi cumpar in fiecare zi in continuare Gazeta, in ultimul timp gasesc tot mai putine motive sa o fac in continuare. Daca si acum se leaga toti ziaristii de Piturca, nu prea mai e nimic de zis. Daca de la ceilalti ziaristi nu am mari pretentii, de la Tolontan am, deoarece (inca) il consider cel mai bun in momentul de fata. Insa aceasta goana dupa subiecte „hot”, aceasta „cancaniada” din Gazeta ultimelor luni , la care contribuie , din pacate, si Tolo, ma face sa am dubii in privinta urmarii altui scop decat cel pur comercial si de scandal al Gazetei, in detrimentul celui normal pentru un ziar „sportiv” din Romania. Mai stiti ce inseamna un ziar sportiv, domnule Tolontan?
score • 25 mai 2008, 10:33
1. franta 7p
2.iatlia 7p
3.olanda 3p
4 romania 0p
mosh Califar • 25 mai 2008, 10:44
Mda, unde-s fericitele vremuri cand GSP si „vedetele” ei ii sustineau pe jucatorii Popescu si Hagi pentru demiterea lui Piturca dupa o calificare ? Asa-i Tolo ? Ia puneti-o de o campanie din nou.
Are dreptate Piturca. Cand o sa aveti rezultatele lui, atunci sa-l criticati. Si daca e vorba de vanat greseli in exprimare, zic sa-ti urmaresti putin colegii si vei avea surprize placute. Succesuri 🙂
LitoX • 25 mai 2008, 12:32
:)))
dutzy • 25 mai 2008, 13:12
sanse putem avea la EURO, depinde ce jucatori vor juca, am observat ca a convocat cativa jucatori care nu sunt in forma, au ajuns rezerve la echipele de club cu ei nu avem nici o sansa
fantasmagoricus • 25 mai 2008, 13:14
cred ca esti cam „violent” cu dom’ piti…asta e ..scopul scuza mijloacele..pana la urma ce ne intereseaza pe noi este sa ne mearga echipa nationala bine..nu ce face si ce spune dumnealui..nu crezi ca am dreptate?
john • 25 mai 2008, 19:59
o decizie foarte buna a lui piturca,tolontane fate antrenor si atunci sa vb de altii
Ionut • 25 mai 2008, 20:42
Tolo, mai poti sa dormi noaptea de cand s-a calificat Piturca la Euro?
Cred ca aloci cateva ore pe zi pentru crearea de noi scenarii care sa-l pune intr-o lumina nefavorabila pe Piturca.
Ia zi, mai e certat Chivu cu Piturca?
Nu ca m-as fi asteptat la mai mult de la tine.