Despre viitorul Rapidului

Taher se joacă de-a ideile năstruşnice. Pe banii lui, dar şi pe riscul clubului

marți, 29 aprilie 2008, 4:09

Taher se joacă de-a ideile năstruşnice. Pe banii lui, dar şi pe riscul clubului

Pe de o parte, Taher vrea un antrenor care „să garanteze locul întîi”. Şi apasă. „Nu să încerce, nu să se bată, ci să promită şi să obţină. Cert!”

Pe de altă parte, noul finanţator din Grant, să ne corecteze Copos dacă altul este termenul, spune că vor avea loc schimbări la Rapid, dar mai încolo.

Două veşti proaste pentru Taher. Nu se poate! Ambele decizii ale sale sînt greşite. Întîi că, dacă vrea certitudini, nu are ce căuta în sport. Deunăzi, Platini acorda un interviu unui ziar european spunînd că „ne vom bate pentru a asigura fotbalului ceea ce-l face special: impredictibilitatea”. Fostul mare jucător ştie unde bate. Oameni pe lîngă care averea iordanianului Taher pare o glumă, magnaţii ruşi, emirii deşertului de sonde plus afaceriştii evrei, iată ce melanj!, totţi aceştia intră în fotbal şi încearcă să determine rezultatul exclusiv pe baza banilor investiţi. Dacă ar fi posibil, atunci fotbalul şi-ar rata fiinţa. Iar clasamentul s-ar întocmi din bilanţul contabil. N-ar mai fi nevoie să intre echipele pe teren.

Nici Răzvan Lucescu, nici Ladsilau Boloni, nici Mourinho, l-am numit aici pe Andone, nu e nici o ironie, pur şi simplu la altă scară povestea seamănă, ei bine, nimeni nu-i poate garanta lui Taher titlul. Dar ceva i se poate spune încă de pe acum: dacă nu bagă bani, dacă nu reformează clubul, dacă nu aduce jucători, acum, nu în vară, atunci NU va lua campionatul. Aşa e fotbalul. Impredictibil la năzuinţe, previzibil la eşecuri. 🙂

Comentarii (84)Adaugă comentariu

musy  •  29 aprilie 2008, 16:15

de n-ar baga

musy  •  29 aprilie 2008, 16:16

oricum treaba cu taher cred k este un balon de sapun,kr nu va dura mult pana se va sparge…

alex  •  29 aprilie 2008, 16:18

acum vad cataline ca vb de viitorul rapidului nu mai vb de greselile de arbitraj in favoarea stelei cum vb in tur de greselile pro cfr,dar dc imi aduc aminte ca un colaborator de-al tau foarte apropiat ii da lectii de tactica lui becali la palat imi explic de ce nu se spune cum si in ultima etapa fara primul gol de la craiova si cu un penalty clar la mioveni am fi avut alta campioana.

mmyyttoo  •  29 aprilie 2008, 16:18

Ehh…si da si nu – un f. bun contraexemplu este ‘marele patron’ care a cumparat, cumpara in acest moment si cu siguranta va mai cumpara multe campionate in viitor. Destul de predictibil nu ?

mmyyttoo  •  29 aprilie 2008, 16:19

Pana la urma de ce Taher nu ar urma ‘modelul de succes gigi’?

Adrian  •  29 aprilie 2008, 16:19

Sunt un rapidist inrait, dar rapidul si nici o alta echipa nu va mai lua titlul atata timp cat in fotbalul romanesc legea o face Gigi Becali.
Sunt atat de scarbit de tot ceea ce se intampla in fotbalul romanesc acum, ca numai „microbismul”, dragostea pentru fotbal in general ma face sa merg mai departe si sa vad in continuare Divizia A.

andrei  •  29 aprilie 2008, 16:20

Salut Catalin! Nu are legatura cu subiectul de aici dar as vrea sa te intreb doar atat.
A fost sambata concursul cu pronosticurile de la Craiova- Steaua…stiu ca am pus 2-1 pentru Steaua, dar cand aflu cine a castigat?

jules  •  29 aprilie 2008, 16:24

vezi in ultima propozitie ai scris gresit previzibil

MariUS  •  29 aprilie 2008, 16:25

Bun articolul… Sfaturile se aplica tuturor conducatorilor din Liga I, nu numai lui Taher.

al-salam  •  29 aprilie 2008, 16:29

hehe, va e frica de taher, oilor, asta are bani sa cumpere nu numai campionatul ci si clubul steaua cu totul, ciobanul nu are nici a zecea parte din averea lui, la anul luati-va adio de la titlu, rapid scrie pe el.

flo  •  29 aprilie 2008, 16:50

poate ca taher are dreptate. rapidistilor si celorlalte echipe le trebuie mentalitate de invingator.
La fel si celelalte cluburi, trebuie sa joace pentru locul 1, deoarece acesta este scopul acestui si al oricarui sport – „SA FI CEL MAI BUN”.
Daca ma gandesc mai bine, acest iordanian are perfecta dreptate. Adica cfr-ul poate sa lupte pt. locul 1 , de ce nu ar putea si ceilalti(ex. bistrita ceahlaul etc.am zis la intamplare).
este perfect normal sa vrea locul 1, ideea dvs. este buna; nimeni nu poate garanta acest lucru

andrei  •  29 aprilie 2008, 17:13

@tolo , zi cat costa DVD-ul ?

Taher  •  29 aprilie 2008, 17:14

Taher crede ca in Romania totul este posilib, si,are dreptate.Asa a ajuns sirianul multimiliardar in Romania. La Damasc,in Siria nu era posibil ,cu toti mafiotii arabiei.
In Romania are exemple. Se bazeaza pe liucruri palpabile. Bau cateva exemple : Becali , Patriciu,SOV, A Nastase. Mai vreti ? Daca se intelege cu Becali, M.Sandu,M Dragomir,I. Lupescu,poate.

UN OM  •  29 aprilie 2008, 17:14

POATE AR TREBUI REMARCAT CELE 2 AUTODENUNTURI ALE GIULESTENILOR,CUM CA AU „LASAT-O MAI MOALE CU CFR SI DINAMO”! DACA FACEA GIGI ACEST DENUNTZ,IL LINSATI IN PIATA PUBLICA! DAR VAD,CA DACA SPUNE COPOS LUCRURILE ACESTEA,TACERE!

andrei90  •  29 aprilie 2008, 17:14

ai dreptate, Taher nu cunoaste fenomenul si nu va avea succes prea curand.

chef  •  29 aprilie 2008, 17:19

De ce am impresia ca Taher e o gluma si cred ca s-a bagat la Rapid doar pentru un pic de capital(de toate felurile)?

mosh Califar  •  29 aprilie 2008, 17:21

Sa vorbeasca cu Gigi ca-s amici, Gigi are pile la Al-de-sus si i-l recomanda pe cunoscutul antrenor Jesus C. ( reinviat de curand ). Ei cu ala merge la sigur…:)

al-salam  •  29 aprilie 2008, 17:22

gluma, ne-gluma, taher are mai multi bani decat ciobanul si toti dinamii la un loc, asta are afaceri in toata lumea nu numai in Romania, daca isi pune mintea cu ei ii spulbera, ii cumpara la kg cu cluburi cu tot.

mosh Califar  •  29 aprilie 2008, 17:33

@al-parizer : copile se pare ca nu prea ai habar cine-i taher, ar trebui sa-ti explice cineva cum,pe vremea cand Rapiduletul juca la matineu pe Republicii „singuri impotriva tuturor” 🙂 ( nu stii tu unde-i stadionul ala ca erai in eprubeta) dom Taher facea afaceri cu raposatul Ceausescu… Asa ca ciocu’ mic ca va pune ala sa veniti la meci cu Coranul daca se supara 🙂

al-salam  •  29 aprilie 2008, 17:39

al-califare, Republicii era in zona uranus, langa izvor, acolo unde a construit ceausescu casa poporului, dupa ce a daramat stadionul unde veneau 30.000 de rapidisti ca la steaua si dinamo se duceau 5.000 de soldati, iar taher a venit bogat in romania, nu cu buzunarele goale, mai intereseaza-te. oricum are mai multi bani decat toti actionarii lui steaua si dinamo la un loc, daca vrea arabul rapid scrie pe titlul de campion minim 5 ani de acum.

lux  •  29 aprilie 2008, 17:50

este FFFF NORMAL ceea ce vrea Taher!!!! daca bagi atatia bani in club jucatori antrenor…doreste certitudine !!!! cine nu se crede capabil sa nu semneze!!! la ce bani castiga fotbalistii ..au noroc ca nu iau eu decizii in club !!!! EXECUTATI pe loc in vestiar!!!!! 🙂

dan  •  29 aprilie 2008, 17:58

esti pe alaturi Tolo ca de obicei cum adica nu exista un antrenor care sa garanteze rezultatul.exista dar ai nevoie de multi bani ca sa-i satisfaci pretentiile.simplu vine mourinho si cu un buget de 500 milioane ca la chelsea fluieri prin campionat.ce spui tu e valabil pt campionatele puternice din vest dar la noi ii aduci pe toti jucatorii de la chelsea care sunt pe picior de plecare,inca 10-12 de pe lq barca milan real etc.si vb lui gigi pac pac iei campionatul in CL sferturi semifinala,pierzi citeva sute de milioane anual si cu asta basta.
deci este posibil.
dar sa-l aduci pe ala micu a lu tata,razvanel si sa mai ai si pretentii e ca si cum te-ar antrena Mircea Lucescu prin telefon,ce pretentii sa ai de la el?
asta ca venii vb cu Brasovul promova si soacamea.

Yon_120  •  29 aprilie 2008, 17:58

Văd aici cum rapidiştii spun că are araboiul bani să cumpere campionatul.Dar niciunul nu spune că are araboiul bani să cumpere jucători să ia campionatul cu ei.
Doar aşa speraţi sărmanii de voi să luaţi campionatul? Să-l cumpăraţi?
Suporterilor… :-\

Petrisor Socol  •  29 aprilie 2008, 18:04

Pai nu prea exista antrenor in lumea asta care sa garanteze rezultatul.NICIODATA

neghinita  •  29 aprilie 2008, 18:08

felicitari cata. ca intodeuna concis, drept la tinta. cine are urechi, sa auda, cine are ochi , sa citeasca, sa mediteze si sa inteleaga. si copos avea dorinta, dar la rapid n/avea putinta. si dinel, si puiu de onesti si.. si.. si.. vor.. vor.. vor…, dar fara o echipa piramidala competenta, devotata, inteleapta, cu transferuri trainice, predictibile, singurul lucru predictibil, in functie de buzunar, dorinta si putinta, cu o echipa tehnica razvan/vama sau bergodi/landi/iorgulescu, cu o strategie pe 3/5 ani, nu pompieristic si demagogic, se poate construi un ideal,nu un meteorit, apoi o echipa in teren si in afara lui.daca nu are o lista de jucatori si antrenori si pleca urechea azi la copos, miine la zotta, poimiine la presa de serviciu si servitute, rapidul nu va deveni virtute.

EURO2008 a inceput. In lumea virtuala  •  29 aprilie 2008, 18:22

Din pacate singurii care au priceput fenomenul fotbalistic european au fost cei de la CFR Cluj. Au luat o echipa de la zero, iar in patru ani au facut-o sa se bata de la egal la egal cu granzii. Felicitari. De ce zic ca sunt singurii care au priceput fenomenul, pentru simplul motiv ca spre deosebire de SDR (Stoaia, Dinamo, Rapid) la CFR Cluj nu a existat never mentalitate de invingator. Doar acum, de vreo 3 ani.

ddd  •  29 aprilie 2008, 18:23

Cataline deschide si tu o ancheta, de ce comisia de disciplina care suspenda pana acum cateva etape jucatorii dupa probe video, “a murit ” deodata cand a fost vorba despre palma lui Lacatus data unui oficial de la Timisoara, sau despre palma data de Zapata jucatorului de la Craiova!!!???

eee  •  29 aprilie 2008, 18:25

sau pumnul „olteanului” Mitchel. lovitura de K1

misu  •  29 aprilie 2008, 18:26

nenea tolo unde e premiu am ghicit scorul la steaua craiova

fff  •  29 aprilie 2008, 18:26

sau bolovanu ce l-a ocolit pe Plesan, ce putea dobora si un taur

Reddog  •  29 aprilie 2008, 18:27

D-le Tolontan,mai bine faceati un art.despre viitorul fotbalului romanesc,incotro se indreapta,ca dupa cate imi dau eu seama se indreapta inapoi(spre comunism)…deja multi copii au inceput sa tina cu echipe din afara,ceea ce este foarte grav! De ce lumea nu mai vine la meciuri,sunt stadioanele goale? Eu locuiesc la 60 km de Bucuresti si merg meci de meci la Dinamo,dar asta pana intr-o zi,sunt in varsta,gata am obosit, si cand mai vad si delasarea unui Zicu ori Cristea,imi vine sa ma duc draq! Asa ca…toate cele bune!

neghinita  •  29 aprilie 2008, 18:35

singura speranta de a cataliza o echipa de reconstructie din temelii a fenomenului fotbalistic in rominia, cu jenei, iordanescu, gica popescu, dan petrescu, hagi,cu jurnalisti onesti si competenti, neangajati polico/profesional,cu personalitati ale lumii cultural/stiintifice, cu oameni de bine, devotati unui fotbal curat, competitiv si de fair/play,cu un liant sufletesc de a dezradacina coruptia, mafia, incompetenta, fariseismul, demagogia si inlocuirea teoriei ipocrite cu actiuni practice de la liste de semnaturi pt. alegeri generale in frf, lpf, pregatirea viitorilor manageri ai fotbalului ropminesc, dezbateri fie si televizate a subiectelor fierbinti si arzatoare la ordinea zilei, CATALINTOLONTAN,acum sau nicodata!sa constituim Asociatia Fotbalului Profesionist.

un rapidist  •  29 aprilie 2008, 18:58

TOLONTANE…SCHIMBA CULOAREA.GASESTE ALTCEVA.STIU CA ESTI OAIA LUI JIJI…AJUNGE.DE CAND ESTI MARE ZIARIST ,SCRI NUMAI TAMPENII.MI-E SCARBA.NOROC DE CAMPIONATUL ASTA TRUCAT CA AVETI CE SCRIE.DE CE VA NUMITI,GAZETA SPORTURILOR?CE SCRIETI DESPRE ALTE SPORTURI MERCENARILOR?

catau  •  29 aprilie 2008, 18:58

Ce naiba Cataline, ma dezamagesti!
Pai in Romania, la ora actuala, Real Madrid impreuna cu FC Barcelona au mari sanse sa termine in a doua jumatate a clasamentului, cu putin ajutor.
La cat de inventivi suntem noi, romanii, ii si retrogradam, la o adica – sa se invete minte:
1. Le scoatem toti jucatorii importanti (prin intrari criminale soldate musai cu accidentari grave) inca din primele etape; 2. Arbitri n-au voie:
– sa fluiere faulturi, decat imporiva lor;
– sa semnalizeze ofsaidurile decat in terenul advers;
– sa le valideze decat un eventual gol de onoare;
3. Arbitri sunt obligati sa le acorde 3 cartonase rosii in primul sfert de ora si cel putin 2 lovituri de la punctul cu var;
4. Numai in caz de urgenta si in ultima instanta, se poate apela la brichete si comisii.

zeegermans  •  29 aprilie 2008, 19:03

nu stiu de ce da mie taher asta mi se pare pus de forma acolo.cred ca tot copos este mastermind-ul din spatele echipei,doar ca a mai spalat niste bani.Nu vad eu conducator de club sa se dea batut dupa ce echipa lui pierde 3-4 meciuri.Asta a fost ca si plansul lui besescu cand s-a retras stolojan.Si app Tolo:ne-ai invitat la pronostic,da tragerea la sorti cand o aflam si noi?Sau a fost blat? 😀

giovanella  •  29 aprilie 2008, 20:14

Tolo te rog cand ai timp scrie ceva si de Universitatea Cluj. Stiu ca voua celor de la Bucuresti vi s-a acrit de Cluj dar stii foarte bine ca „U” Cluj este echipa clujului, iar ceilalti un hibrid.
‘U’ Cluj este aproape de desfiintare.
in 7 mai va fi de asemenea ultimul meci in liga I si ultimul meci gazduit de stadionul ‘Ion Moina’. (cel putin asa spera toata lumea, ca vor incepe anul asta reconstructia stadionului).
Numai bine, Numai ”U”

Adi  •  29 aprilie 2008, 20:19

Un articol Deosebit.

radu  •  29 aprilie 2008, 20:28

Nu are legatura cu articolul actual, insa date fiind atacurile la adresa Stelei din ultima perioada , vreau sa va postez ceva, aparut pe fc.steaua.ro. Ar fi bine sa-l lectureze toti jurnalistii.

Iată explicaţia sobră, decentă şi argumentată a unui user fcsteaua.ro, prin care acesta, bazându-se pe un precedent din Italia, explică de ce golul lui Pepe Moreno de la Craiova a fost valabil. Aviz amatorilor din presă.

„Acum câteva luni, în campionatul italian a fost disecată pe larg o fază asemănătoare în care înscrisese Trezeguet după ce mingea i-a sosit de la un adversar care deviase o pasă a unui coechipier către un alt atacant al lui Juve. Atât Tombolini cât si Cassarin (amândoi foşti arbitri) au precizat clar care este regula: poziţia de afară din joc se sancţionează doar dacă mingea soseşte de la un coechipier; esenţială este aprecierea gradului devierii. Dacă mingea este deviată semnificativ (îşi schimbă direcţia de deplasare cu peste 45 de grade), atunci se consideră că este vorba de o nouă fază la începutul căreia trebuie apreciată o eventuală poziţie de afară din joc. Dacă mingea nu este deviată semnificativ, este vorba de aceeaşi fază iar eventuala poziţie de afară din joc se apreciază în momentul în care pleacă prima pasă (sau şutul la poartă).
In cazul golului marcat de Pepe Moreno: Ovidiu Petre încearcă să şuteze la poartă, un apărător craiovean deviaza mingea aproape în unghi drept (şi în verticala, însă aceasta nu are importanţă, esenţială este schimbarea completă a direcţiei), Pepe Moreno aflat în spatele liniei de fundaşi craioveni recepţionează mingea şi înscrie. Deoarece devierea este importantă, începutul fazei este de considerat momentul în care fundaşul craiovean atinge mingea, iar Pepe Moreno nu poate fi sancţionat pentru poziţie afară din joc întrucât mingea soseşte de la un adversar.
Este irelevant ce voia să facă de fapt Ovidiu Petre şi unde se găsea Pepe Moreno în momentul în care Ovidiu Petre a atins mingea: semnificativă este devierea care face să înceapă o altă fază.

Nu ştiu dacă motivaţia arbitrului a fost aceasta, însă ştiu că aceasta ar fi trebuit să fie.

——————————————————————————————————

Tipologia fazei face parte din ceea ce se învaţă în Italia la şcolile de specialitate. Interpretarea fazei depinde de cele două elemente-cheie:

1. intenţionalitatea fundaşului craiovean de a juca mingea;
2. schimbarea netă a direcţiei de deplasare a mingii.

Intenţionalitatea rezultă clar pe baza următoarelor elemente:
1. Dănănae priveşte cu atenţie mingea pe toată durata fazei (se observă cu uşurinţă pe filmuleţ), nu o pierde din vedere nici o clipă;
2. Şutul lui Ovidiu Petre este slab, între momentul acestuia şi intervenţia lui Dănănae se scurg circa 0,4 secunde, timp suficient pentru luarea deciziei de a pune piciorul la minge;
3. Până în momentul şutului lui Ovidiu Petre, Dănănae se retrage oblic către poarta proprie, depărtându-se de jucătorul stelist (în particular, ultima sa mişcare înaintea şutului este retragerea piciorului drept); după şut, Dănănae nu se mai deplaseaza ci ridică în mod evident piciorul stâng în lateral, întrerupându-şi cursa;
4. Piciorul stâng nu este întins ci flexat, pentru a putea controla mingea printr-o eventuală destindere în momentul contactului cu aceasta, este în mod vădit o intervenţie la minge iar nu un pas natural ţinând de cursa lui iniţială;
5. Dinamica fazei în ansamblu este cât se poate de elocventă iar arbitrul se găseşte la circa 10 m de faza, pe limita careului mare, excelent plasat pentru a putea aprecia intenţionalitatea intervenţiei lui Dănănae.

Schimbarea netă de direcţie de deplasare a mingii este perfect evidentă, nu cred că are rost să o mai discutăm.

Aceste două elemente sunt necesare şi suficiente pentru a decide că momentul iniţial (şi unic) în care trebuie apreciată regularitatea poziţiei lui Pepe Moreno este cel al intervenţiei lui Dănănae.
În acest moment, Pepe Moreno este într-adevăr dincolo de linia fundaşilor craioveni (deci off-side) însă poziţia nu este sancţionabilă deoarece el primeşte balonul de la un adversar. Punct definitiv.

Iar dacă o fază similară se va petrece vreodată în defavoarea Stelei, golul va fi la fel de regulamentar iar protestele eventuale complet nejustificate.

Nu cred că formarea unei viziuni corecte reprezintă „bătutul apei în piuă”. În calitatea noastră de suporteri educaţi, cred că ar fi mai indicat să fim şi bine informaţi atunci când ne dăm cu părerea.”

zeegermans  •  29 aprilie 2008, 20:42

in sfarsit cineva care a inteles despre ce era vorba in faza respective.multumesc ca ai postat asta ca sa ii dea seama si ceilalti,sa n u se mai apuce sa injure si sa rupa cu scaune.Dar ce vrei,liomba iute de jurnalist inteapa tare.

unoltean  •  29 aprilie 2008, 20:43

Ai dreptate Radu, nu a fost offside, de fapt acolo se poate aplica si regula fantei de lumina care a aparut intre Ovidiu Petre si Dananae, fanta care avand unghiul mai mare de 90 de grade, deci obtuz, a determinat clar necontinuarea alergarii de catre Dananae, prin efectul ei de orbire, efect care de fapt a avut repercursiuni si asupra lui Pepe Moreno, care in loc sa se retraga spre o pozitie regulamentara a ramas in afara jocului…insa datorita unghiului obtuz al fantei de lumina si implicit al traiectoriei mingii, a transformat pozitia lui intr-una regulamentara!! Sper ca ati inteles, toate cele bune!

flo  •  29 aprilie 2008, 20:49

mai oltene eu cred ca fanta aia de lumina ti-a orbit judecata

unoltean  •  29 aprilie 2008, 20:56

Flo draga, daca nu pricepi ce am vrut sa spun lasa-i pe altii si nu mai posta aiurea…stiu ca e greu, dar totusi, rezista baiete!

deco  •  29 aprilie 2008, 21:07

Tolo, (se lua un user intr-o zi de cei ce iti zic asa, din prea mare respect, desi chiar site-ul e tolo.ro 😀 )articole pertinente ca de obicei, dar chiar te-as ruga daca se poate sa mai scrii despre jucatori, stiu ca nu avem un Messi/a sau Ronaldo in romania, dar ce avem bun, sau despre echipe in general dar nu atat de multe articole despre Taher sau Gigi, ca de aia sunt asa mandrii…

…un proverb care suna mai bine in engleza spune…”with great power comes great responsability”…si tu ai mari responsabilitati Tolo, e destul sa ne uitam la cate premii ai primit, ai putere mare prin Cuvant, fa totul si mai mult decat atat in serviciul sportului pur, sportului cu zambetul pe buze, bucuria ce ne-a da un meci castigat nu ne-o poate lua nimic, si daca pierdem asteptam revansa…imprevizibilitatea face audienta..deci sportul…patronii de echipe sunt dejaa previzibili…ca idee..
….ultimul aliniat…nu am sctis niciodata atat de mult, da nush ce-mi veni, intru pe gsp.ro de 10 ori pe zi poate, la lucru si acasa cand am timp, mai ales acum, am intrat in urma cu 20 minute si am vazut poza lui coman pe prima pagina sus, nu am apucat sa vad ce scrie dar am fost sigur ca este ceva despre Steaua 😀 nu-i asa ca as putea juca la pariuri, sincer dupa ce am vazut ca am dreptate mi-a parut rau. ca nu sunt un parior, nu are niciun sens sa pui poza lui coman si sa scrii ca nu vine la Steaua, sau ieri a lui Emil Dica si sa scrii…sper sa piarda steaua campionatul…fiti imprevizibili, Tolo mai ales tu, ai grija de ziarul acesta..cu respect.Constantin

@Radu, super articol – nimeni din presa scrisa nu a ridicat macar aceasta problema, daramite sa o explice profesionist, avem de a face numai cu amatori de scandaluri si asa zise blaturi sau arbitri blatuiti, la noi totul este blat si atat. m-am saturat de atata vorbarie goala pe seama unor faze care merita altfel de atentie, am urmarit un meci pe Eurosport2 intre Chelsea si Manchester, s-a dat penalty la un hent in careu, s-a dat o reluare, maxm 2 din acelasi unghi, sa nu imi spuneti ca nici englezii nu au transmisiuni profesioniste, atat, comentatorii nostrii au inceput deja sa discute apoi si-au dat seama ca meciul merge mai departe si au realizat ca asta se intampla in Anglia, accentul se pune pe fotbal. ATAT
sunt asa mandrii…

stelu  •  29 aprilie 2008, 21:09

@Radu #45:
Du-te mai baiatule si te culca.
La voi la ospiciu trebuie sa se fi dat stingerea deja la ora asta.

Marchizul de Ciuperceni  •  29 aprilie 2008, 21:14

Ce ma distreaza cand ii vad pe astia de mai jos incercand sa explice ofsaidul de la golul Stelei la Craiova folosind ca precedente alte greseli de arbitraj din Europa.
Da mai, nu a fost ofsaid, nu a fost hent la meciul cu Urziceni, nu a fost penalty la meciul cu Cluj, toate sunt bune si frumoase.
Oare cata demnitate aveti in voi ?
Va milogiti si umiliti, faceti orice doar ca sa castigati titlul. Asta e mandria voastra ?
Urmatoarea miscare va fi probabil sa explicati cu principii de drept cum o echipa cu patron de etnie maghiara nu are voie sa castige campionatul !

Contele de ciuperceni  •  29 aprilie 2008, 21:22

Pai chiar nu are dreptul si nu e nevoie de explicatii pentru asta 🙂

BONANO  •  29 aprilie 2008, 21:22


.

TOLO !
.
.
Despre Talambul Becali ai vrut sa scri, nu ? ; daca nu , inseamna ca si tu esti in offside la fel ca toti ziaristii care inchid ochii la felul in care Milogul GIGI isi cumpara performantele si nu-l puneti la zid , pe el, Sandu , Mitica si toata gasca lor de mafioti .
Mi-ar placea sa ne spui , dupa parea ta, cum va impartii banii Milogul GIGI.; cat va primii fiecare din gasca mafiotilor.
.

deco  •  29 aprilie 2008, 21:28

@magic mushroom, poate sti engleza :D,a.k.a. ciupercila parerea ta se bazeaza pe subiectivism ca si a mea, sunt stelist, dar Radu a expicat stiintific o optiune prin care justifica ce a putut gandi arbirtul…pare cam mult de gandit intr-o secunda, dar si asta e posibil, e alta poveste..oricum ar fi nu trebuie sa uitam ca norocul tine cu cei puternici, ataci mai mult ai mai mult timp posesia, poti marca si dintr/un asa-zis off side, nu ataci, arunci baloane in fatza sau nu mai te aperi nu are cum sa te ajute niciun arbitru..aici e explicatia…CFR a jucat mai bine in tur si a fost si avantajata…nu intentionat, daca au existat blaturi sau intelegeri cu arbirtii s-ar fi aflat, dar in fine nu pornesc din nou pe panta asta..
.. I am what I am..in seara asta tin cu Barcelona, si sambata cu Steaua…

deco  •  29 aprilie 2008, 21:31

@ idem, cat despre ideea de a nu castiga un maghiar campionatul…in afara de Gigi cand e dus…cu pluta…niciun stelist nu gandeste asa, mai degraba la voi la rapidisti e Copos cel putin interesant cand inainte de finalul fiecarui campionat spune ca Rapid e „campioana morala” e prea eche placa…
deci uita/te intai in curtea ta

Ion  •  29 aprilie 2008, 21:47

Gresesti domnule.
Esti visator.
Taher stie ca daca este dispus sa cotizeze la liga si federatie cat trebuie, imprevizibilitatea lui Platini devine certitudine.
Intrebarea este: de ce mai cauta antrenor?

Comentează