Italia Estului

El este urmaşul. Au trecut 25 de ani de cînd Mircea Lucescu îşi construia o naţională prudentă, oportunistă şi performantă. Asta e senzaţia. Că acel stil s-a întors. România are cea mai italiană echipă a Europei de Est.

miercuri, 26 martie 2008, 10:24

El este urmaşul. Au trecut 25 de ani de cînd Mircea Lucescu îşi construia o naţională prudentă, oportunistă şi performantă. Asta e senzaţia. Că acel stil s-a întors. România are cea mai italiană echipă a Europei de Est.

Şi e foarte bine că am întînit Rusia, o trupă pe care Hiddink Passepartout a transformat-o într-una combinativă. Cine încearcă să joace contra noastră se curăţă! Iată filozofia simplă şi cîştigătoare a lui Piţurcă. El selecţionează atitudini, disciplină şi forţă organizatorică.

E bine. Nu neapărat pentru că am învins, se putea întîmpla şi invers, ci pentru că vom merge la Euro cu singura atitudine posibilă în acea grupă a exuberanţei: pragmatismul. De aici decurge şi opinia generală a suporterilor români. „Va fi aproape imposibil cu Italia, dar ne vom scoate cu Olanda şi cu Franţa”, se spune în peluză, acolo unde turneul final a început.

El este urmaşul. Toţi ne-am întrebat cine îi va succeda lui Mircea Lucescu. Cine va veni după o perioadă de secetă. Cine va structura echipa şi va suprapune generaţiile. Victor Piţurcă. El este noul Mircea Lucescu atunci cînd e vorba de eficienţă. Dacă ar şti să creeze şi atmosfera din jurul echipei, probabil că victoria de aseară ar fi fost aplaudată de 35.000 de oameni.

Comentarii (174)Adaugă comentariu

Dilibau  •  26 martie 2008, 22:28

mdea… sa fim seriosi, am jucat contra unei echipe de mina a doua din Europa, care pe de deasupra nici nu s-a intrebuintat prea mult. Nu zic, mai ales in a doua repriza am fost clar peste ei (la propriu), dar sa nu ne umflam in pene, mai e mult pina departe. Hai Romania! Harasho!

mama  •  26 martie 2008, 22:30

cum ramane cu neprimirea voastra la antrenamente, cu Piti barbugiul?

Bogdan  •  26 martie 2008, 22:30

„Dacă ar şti să creeze şi atmosfera din jurul echipei, probabil că victoria de aseară ar fi fost aplaudată de 35.000 de oameni.”

Pai daca meciul se disputa in weekend sigur erau cel putin 20.000 de spectatori.

Numai bine, HAI ROMANIA!

dan  •  26 martie 2008, 22:32

Dacă ar şti să creeze şi atmosfera din jurul echipei…
Cine, Piturca? Tu intelegi, Tolontane, cu ce treaba e Piturca la nationala? Pai ce, e clovn, sa faca atmosfera?

bogdan  •  26 martie 2008, 22:32

cred ca piturca poate fi pur si simplu piturca. sa nu uitam ca a mai dus nationala odata la un turneu final. deci piturca nu trebuie sa fie noul lucescu e de ajuns sa fie piturca.

hahaha  •  26 martie 2008, 22:34

Romania arata ca o mare echipa,fara vedete,munca munca si iar munca.Piti meserias de prima mana,mr Tolo ar trebui sa ii prezentatzi si niste scuze,”barbugiul” e antrenor cu A

paladino  •  26 martie 2008, 22:34

as vrea sa-l vad pe Szekely pe dreapta.as vrea sa dispara dica din lot si pe Tatarusanu in poarta.

Alin Stoica lepseste  •  26 martie 2008, 22:35

Alin Stoica lipseste de la nationala. Daca Piturca reuseste sa-l activeze si pe Alin Stoica atunci suntem completi. Cu el in echipa nationala poate bate orice echipa din lume.

Balonul Digital  •  26 martie 2008, 22:36

Un meci frumos…

ishmael  •  26 martie 2008, 22:36

sa mu uitam ca Rusia nu a jucat cu toate vedetele … e bine ca am batut oricum, ca se cristalizeaza un 11 cat de cat castigator … cred ca la Euro nu tre’ sa ne fie frica decat de limitele noastre si nu de adversari pt ca si ei sunt de batut – Olanda e condusa la pauza de Austria cu 3-1, o echipa de rangu doi

Romeo  •  26 martie 2008, 22:36

Au jucat bine si au alergat de le-a iesit sufletul ACUM, inainte de preselectia finala pentru campionat, ca sa fie selectionati. Dar odata selectionati, se vor lasa iar pe tanjala, veti vedea.
Nu va lasati imbatati cu apa rece, rusii au fost foarte slabi azi ca sa putem vorbi de un joc excelent al romanilor.

io  •  26 martie 2008, 22:36

„Dacă ar şti să creeze şi atmosfera din jurul echipei, probabil că victoria de aseară ar fi fost aplaudată de 35.000 de oameni.”

Ce-a vrut sa semne asta care ai zis-o? avei nenea tolontan de platit vreo polita lui piturca? material semi-pertinent… exeptand evident ultima parte care nu-si are rostu

traian  •  26 martie 2008, 22:37

esti penibil

k  •  26 martie 2008, 22:37

mdea, tot mitici pe aici. hai bre la o bere:)

„U”  •  26 martie 2008, 22:41

pentru Dilibau: esti un bou mai. cum poti spune despre o echipa care s-a calificat la euro ca e de mana a doua. inseamna ca esti paralel total cu fotbalul. poate mata e la mana a doua

Narcis  •  26 martie 2008, 22:41

Ma bucur pt nationala si pt Piturca..nu stiu daca e vina lui Piturca pt lipsa celor „35000” de oameni care sa aplaude pe stadion,pt ca si eu as fi vrut sa merg la meci,insa sunt la servici..insa cu siguranta stiu ca e foarte vinovat pt rezultatul de 3-0..felicitari nationalei si antrenorului..si felicitari PUBLICULUI de pe Ghencea..

roach  •  26 martie 2008, 22:41

Rusia e o echipa tare, nu e deloc de mana a doua, cum s-a zis pe-aici. Asta pentru cine stie ce grupa au avut in preliminariile astea si pentru cine a vazut cate ceva din meciurile lor (eu l-am vazut integral pe cel cu Anglia). Sa ne aducem aminte ca in ’94 Bulgaria a scos Franta? Probabil asa au zis si adversarii lor de la CM si au ajuns mai sus ca noi.

Mi-a placut ce am vazut. Atat.

Savu Lucian  •  26 martie 2008, 22:41

iar cu Lucescu…?

vdtot  •  26 martie 2008, 22:42

@dilibau
ecipa asta „de mana a doua” a lasat acasa ANGLIA.asta pentru corectitudine. nu ca noi nu am fi peste rusi si englezi oricand la echpa nationala…

Matei  •  26 martie 2008, 22:43

D-l Tolontan ,

Respectand principiul superstitiei, care guverneaza Nationala de multi ani, normal ar fi ca dupa aceasta victorie si joc bun cu Rusia, sa nu mai aveti acces la nici un antrenament.

O sa iau maine si Gazeta, si Prosport-ul. Chiar sunt curios care este calitatea la zi al continutului Gazetei si Prosport-ului, in contextul unui meci foarte bun facut de Nationala.

La numarul si marimea reclamelor, i-ati batut clar !

vdtot  •  26 martie 2008, 22:45

pentru tolo
uitasi un ANONIM : EMERIC IENEI asta ce a fost??vad ca ii dai inainte cu lucescu. ienei chiar nu a insemnat nik pt fotbalul romanesc??cred ca lui i se datoreaza cele mai mari performante ale fotbalului romanesc.pe IL LUCE il putem pune in galeria marilor dezamagiri.sau erai prea mic la meciul cu irlanda de nord?

stefan  •  26 martie 2008, 22:47

catalin, s-a facut atat tam-tam pentru cazul cu bricheta incat am incercat sa aflu si ieri si azi cate bilete s-au vandut, care e interesul pentru partida Rom-Rus. nimic, peste tot brichete, jurnalisti ofuscati de parca le-a furat cineva casa, de ce nu s-a intamplat asa acu un an, de ce , de ce. mi-ar fi placut sa vad in ziare mai multe comentarii asupra partidei nationalei si cred ca toti suporterii ar fi vrut asta. daca presa ar fi creat mai mult interes asupra partidei, ar fi fost mai multi oameni, sa nu mai vorbim daca partida se juca in week-end. frumoasa atmosfera pt un stadion din Bucuresti, echipa Romaniei a jucat excelent(mai bine fara Mutu, fara toate pasele la el) si nu uita!!! A RAS PITURCA!!! INSEAMNA CA VIITORUL SUNA BINE:D

Abdominis  •  26 martie 2008, 22:48

JEUNNE ROUMANIE ITALY FROM EAST

roach  •  26 martie 2008, 22:49

@vdtot

La nivel de club, da, Ienei e cel mai titrat (in tara, ca in afara e clar Covaci). Dar la Nationala nu se compara cu domnul acela cu icoanele:D Lucescu e borna pentru performanta. Nu stiu cu ce te-a dezamagit Lucescu, pe mine m-au dezamagit britanicii cu blatul din ultimul meci… Nu trebuie sa fii rautacios:)

andy  •  26 martie 2008, 22:49

pitzurca noul ce?
El a batut o natzionala de caca, cu jucatori de la Fiorentina si inter, intr-un meci fara miza!!
Lucescu a batut Italia, cu jucatori de la Corvinu si Tg Mures, intr-un meci de calificare!!
HALAL URMAS

Eli48  •  26 martie 2008, 22:50

Radoi, ai jucat ca un gunoi/
Pacat de euroi!

DESCAPATANATORUL  •  26 martie 2008, 22:50

Ce comparatie neghioaba ai bacut bai tolontane!Cum sa ne comparam noi cu broscarii ?Sunt sub noi la orice capitol !!!!!!!!!!!!!!!

ishmael  •  26 martie 2008, 22:53

@ roach – nu uita ca Ienei ne-a calificat la Italia 90 si ne-a scos din grupe – era o performanta pt Romania la nivel de echipa nationala … si pe mine ma enerveaza mediatizarea exagerata a lui Luce Sr

Dan  •  26 martie 2008, 22:53

misto …… imi place , Intelept si foarte adevarat. Avem nevoie de disciplina si de un antrenor ca PITI. O sa spulberam macar 2 echipe din asa zisul careu de asi de la EURO.
IL LUCE…. stie el ce face . e destept. ca mai toti marii antrenori …. are carisma …..infine mergem la EURO . HAI Romania

Geo  •  26 martie 2008, 22:56

nu inteleg dc insista cu jucatori gen ALIUTA .. lasa`l bre acasa ca e terminat. ia-l pe Zicu .. jucator tanar…bun .. nu mai lua toti expriatii !

vlad  •  26 martie 2008, 22:56

De ce trebui sa fim noi altceva decat Romania, Hagi si nu Italia Estului,Brazilia europei sau Maradona din Carapti? Asta e dovada ca suferim de complexe de inferioritate. Suntem: Romania pur si simplu, Hagi e Hagi si nu Maradona din Carpati, chair nu putem si noi avea mai multa personalitate? Cand vor ajunge altii sa zica ca sunt romania americii sau a africii? Suntem penibili cu remarcile astea.

In lata ordine de idei, ramn la convingerea ca nu vom face nimc la europene! Ve-ti vedea! Piturca joaca cu fotbalisti impresariati de fratii becali. La stadion cei doi frati au venit insotiti de o armata de imporesari din italia si spania…Avem jucatori mult mia buni lasati pe margine pentru ca nu sunt imporeasariati de becali: Sanmartean, Cernat, Ghinea, Mitea, Costea, (n-a jucat un minut), Keseru (cand o sa fie inviatt la nationala, la 30 de ani?

Mi-as dopri sa ma insle dar Piturca nu e profesionist. Ne-a cl;aificat de doua ori si o data cu tineretul unde s-a clasat (acasa) pe ultimul loc! Pe ultimul loc vom termina si grupa!

PUICU LU’ TATICU  •  26 martie 2008, 22:57

ARBITRULUI CE NOTA II DATI?

roach  •  26 martie 2008, 22:58

N-am uitat de Italia ’90. Discutia e lunga (o infrangere cu Irlanda, care la ora aia era sub noi ar putea fi la fel de bine calificata ca dezamagire, mai ales ca noi facusem egal cu Argentina, apoi, e drept, am iesit din grupe, dar ne-a batut Camerunul etc etc). Am spus doar ca cu Lucescu a inceput cu adevarat performanta la Nationala. Dupa ani de zile de dezamagiri (Mexic ’70 pare doar un accident, privind inapoi…), jucam ca niste profesionisti. Ienei a continuat frumos ce a inceput Lucescu.

smocky  •  26 martie 2008, 22:59

hooooo mai oameni…nu va agitati…stati sa vedeti adevarata valoare…contra, banel, fl. petre, MARICA…da MARICA…tentativele astea sunt jucatori moderni, care at fi in stare sa joace la nivelul la care se joaca in acest moment fotbalul modern? hmm….

Matei  •  26 martie 2008, 22:59

Articol foarte interesant despre licitatia de luni, privind drepturile de televizare ale Ligii I (cine se tepuieste si le ia, si cine nu) :

http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/797234/Peste-70000000–pentru-Liga-lu-Mitica/

SuperstaR  •  26 martie 2008, 23:01

Dilibau on 26 Martie, 2008 10:28 pm

mdea… sa fim seriosi, am jucat contra unei echipe de mina a doua din Europa, care pe de deasupra nici nu s-a intrebuintat prea mult.
_______________
Amice.. Rusia echipa de mana a 2a?
Hmm… care Rusia? aia care a lasat Anglia acasa? Aia cu jucatori de milioane de euro din CAMPIONATUL LOR INTERN? mai gandeste`te de 2 ori inainte sa postezi chestii pesimiste caracteristice romanilor 😉

Sorin-stelist  •  26 martie 2008, 23:02

Ba da’ cel mai aduci pe Lucescu in fata ! Pe ala daca-l intrebi, o sa zica ca el a construit si nationala de azi… iti explica cum la facut pe Razvanel care l-a antrenat pe Daniel Niculae care a dat gol azi .deci,are un merit deosebit.Pana si echipa din 86 a Stelei i se datoreaza tot lui.Hai mai lasa-ma cu Lucescu asta ca avem cel putin trei antrenori mai titrati si mai valorosi, in Romania !
Ma uimesti cu paralele tale …Iti doresc traditionalul „pisa-te pe priza!”

roach  •  26 martie 2008, 23:02

Nu neaparat valoarea ne-ar putea aduce o mare performanta. Ci forma de moment si un dram de noroc. Mai stie cineva vreun jucator din echipa Danemarcei campioana europeana? Dar din a Greciei, daca 1992 e prea departe?:) 2 echipe formate din „tentative” la fel de mari de jucatori. Doar ca ei au spus, in alea 3 saptamani: WHO CARES?

A.  •  26 martie 2008, 23:03

Sa nu ne entuziasmam degeaba. Rusnacii sunt slabi, s-au calificat intamplator, pt ca englezii au reusit sa fie chiar mai varza decat ei. Eu nu tin minte sa fi avut vreodata Rusia echipa buna in ultimii 20 de ani. Italia si Franta sunt cu totul altceva. Piturca e strateg bun, dar face selectia aiurea, baga in fata jucatorii de la Stoaia sau pe cei impresariati de fratii Becali. In conditiile astea n-avem nici o sansa, cu alde Nicolita, Nesu si Ovidiu Petre in echipa. 1 punct e un scenariu optimist, din pacate. Macar poate pleaca odata Piturca dupa CE, sa nu ne facem de ras si in preliminarii.

SuperstaR  •  26 martie 2008, 23:04

si Olanda e condusa cu 3-1 de Austria :O omg.. dupa ce au batut pe Croatia cu 3-0 :O … ATAT !!! e clar… luam 3 puncte cu Olanda si 1 cu Franta si gata ne-am calificat 😀
Ce frumos e sa visezi 😀

SuperstaR  •  26 martie 2008, 23:06

Pot sa zic doar atat 😡 :
Mandruca sunt ROMAN ! Gata … pot sa ma culc linistit 😀

oana din iasi  •  26 martie 2008, 23:06

Lobont
Contra, Goian, Radoi, Rat
Szekely (Nicolita), Chivu, Ov. Petre, Cocis
Mutu, Marica (M. Nicolae)
sa nu-l mai vad pe Fl. Petre la nationala…iar pe Tamas in primul 11

calin  •  26 martie 2008, 23:07

urmasul lui mircea lucescu la ce, cind?

sica  •  26 martie 2008, 23:08

S-a lansat Suporter-Dinamo.ro
Intra sa iti testezi cunostintele despre Dinamo

ishmael  •  26 martie 2008, 23:12

@ roach – ai dreptate cu Irlanda dar si noi am avut o groaza de ocazii neconcretizate, iar ei au avut un portar Pat Bonner in zi de gratie; asta a fost … iar Camerunul a fost revelatia turneului, a batut si Columbia si Argentina … din pacate, obiectivul nostru e doar calificarea si, uneori, trecerea de grupe, la orice turneu final, nimic mai mult 😛

raf  •  26 martie 2008, 23:14

o mea culpa nu prea bine scrisa domnule tolontan da intentia conteaza:)oricum eu mi-as dori ca nationala sa mearga la euro fara voi ziaristii.cum asta este imposibil ma rezum sa urlu,,HAI ROMANIA”.restul nici nu conteaza.

PAUL BADEA  •  26 martie 2008, 23:15

or rusii au venit la cumparaturi, ori repriza a doua a nationalei a fost cea mai buna din ultima vreme. mi-au placut presingul colectiv si, mai ales, marius niculae. pana departe mai este insa mult…

Romania  •  26 martie 2008, 23:15

Pentru cine mai stie melodia “Romania” … click pe numele meu. Era preferata lui Doroftei cand intra in ring…

http://youtube.com/watch?v=hOuuXqHyqxI

Bafta!

jos_cenzura  •  26 martie 2008, 23:19

@oana, ce meci ai vazut? chiar te-ai uitat? florentin petre a fost unul dintre cei mai activi jucatori! ce ai cu el? azi chiar a fost fenomenal, unul dintre cei mai buni tricolori; lasa rautatile de rog frumos si invata un pic de fotbal pana te apuci sa vorbesti (deh, sa scrii)

Ovidiu Miron  •  26 martie 2008, 23:19

Si eu sper ca vom face o figura frumoasa la Euro. Avem o echipa frumoasa. Important este sa avem toti jucatorii valizi si antrenorul sa nu se mai certe cu mass-media.

Comentează