sâmbătă, 5 ianuarie 2008, 10:45
de Luminiţa Paul , Cătălin Tolontan , Cristi Preda (foto)
Lotul olimpic de kaiac-canoe a urcat ieri la 2.000 de metri pentru un cantonament care va dura o lună. Uite un grup de români nesimţiţi! Îl recunosc pe Ivan Patzaichin, îl salută pe Ivan Patzaichin, se fotografiază cu Ivan Patzaichin şi intră prin faţa lui Ivan Patzaichin, ocolind coada. Ivan rămîne sprijinit de zidul telecabinei din Buşteni, mîngîindu-şi căţeaua Blanche, o chestie alb murdar, „niţel şchioapă şi pe jumătate surdă, dar numai atunci cînd nu e aproape oarbă”, după cum o recomandă, călduros, stăpînul.
O lună la 2000 de metri
Blanche urcă la Piatra-Arsă din 1992. „Eu nu mai ţin minte de cînd vin aici”, spune fostul mare campion. De pe vremea „cînd eram sportiv şi ne trezeam cu promoroacă pe pături în vechea cabană”. Ziua a început devreme. Cu bagaje, cu geci groase, bocanci şi urechi de pluş. Lotul olimpic de kaiac-canoe se mută pentru o lună. Schimbă Snagovul pe Bucegi, un ritual de fiecare început de an. Pentru 30 de zile.
Mere roşii
Coada e lungă. Uite o româncă de bun-simţ! Se apropie, un pic sfioasă.
– Ne putem fotografia, vă rog?
– Eu sînt de poză, doamnă?
– Dar ce, noi sîntem?! 🙂
– M-aţi convins!
Dintr-o sacoşă răsar cîteva mere roşii, împărţite în grabă. O sticlă fîsîie nu prea elegant, dar atît. „Ce să beau din ăsta, că e îngheţat!”, spune Silviu Simiocencu, un pic dezamăgit.
Se mută familia Simpson
Grămada de bagaje e genială în brambureala ei. Genţi cu echipament sportiv, un storcător de fructe, laptopuri, filtru de cafea, greutăţi pentru sală, bandaje. Încet-încet, coada se mişcă. Bagajele sînt purtate de scări, din mînă în mînă. Ajunşi în preajma locului de plecare a telecabinei, se fac ultimele aranjamente. Cîte curse, cine merge cu bagajele, cine rămîne la urmă, cine va aduce simulatoarele voluminoase.
„Stimaţi telespectatori, transmitem din plin soare!”
În 18 minute se ajunge sus, aproape de Babele. E soare! Nimic din prăpădul invocat de televiziuni. Citiţi producţia unor ziarişti de presă scrisă, ne plătim poliţe 🙂
Acum serios, tot lotul rămîne cu gura căscată. „Mamă şi ce dramă ziceau ăştia că ne aşteaptă!”, zice Cuculici, una dintre speranţele de la Beijing. Pînă acolo mai sînt 7.000 de kilometri. Tocmai i-au făcut pe primii doi, pe verticală, şi pe următorii patru, spre cabană.
Nimic eroic
Piatra-Arsă se vede în vale. E inestetică şi utilă. Nimic din idilicul unei cabane izolate. Doar multă tablă, care înveleşte acoperişul şi pereţii, încercînd să ţină căldura. De la distanţă, reflectă lumina soarelui. Sportivii şi stafful încep să se mişte spre ea, dar nu în coloană, ca în filmele cu alpiniştii de pe Everest, ci fiecare cum apucă, relaxaţi şi familiari, ca un soi de drum dinspre sufragerie spre bucătărie. E un traseu parcurs de sute de ori. Nimic eroic la mijloc.
Ivan Patzaichin merge cu mîinile în buzunare pe golul alpin acoperit cu zăpadă. Bagajele sînt duse cu akia remorcată de motosanie. Dialogul durează cît drumul, aproape 50 de minute. Dacă vis e pare scurt e din cauză că Patzaichin vorbeşte rar şi Blanche îl enervează pentru că fuge ca nebuna prin zăpadă.
„O medalie la Beijing înseamnă mult”
– Nu v-aţi plictisit de Piatra-Arsă?
– Noi, de la kaiac-canoe, nu. Alţii, da. Mereu venim pentru o lună la începutul anului şi, de fiecare dată, întîlnim alt lot drept vecin de cabană 🙂
– Ce simţiţi în legătură cu Olimpiada de la Beijing?
– O medalie acolo va fi o medalie grea, muncită. Nu doar a noastră, ci a oricărui român, indiferent de sport. Oamenii trebuie să se obişnuiască.
– Pistele pe care veţi concura la Beijing cum vor fi? La Atena a bătut vîntul şi s-au făcut valuri.
– Colegii mei au fost la preolimpice şi zic că e bine. Dar, mai ştii?! Oricum, n-avem foarte multe informaţii despre Beijing. Parcă cele mai puţine de la ultimele ediţii. Nici nu se ştie cînd plecăm, cum plecăm…
– Chinezii sînt tari?
– Şi-au luat antrenori de primă mînă. E o miză mare pentru ei Olimpiada. M-am întîlnit cu neamţul care coordonat lotul de kaiac-canoe al Germaniei. Avea salariu mare, dar chinezii l-au convins. „Cum te-au convins?”. „Cu bani”, mi-a zîmbit el. Nu ştiu cît, mulţi!
– Fumaţi mult.
– Da,e păcat de soarele ăsta. Uite, o arunc!
cantona • 5 ianuarie 2008, 11:46
Jos palaria pt. munca acestor sportivi, desfasurata in deplin anonimat. Faptul ca acum o prezentati asa cum merita poate da de gandit celor care cer medalii cat mai multe dar si altora care au impresia ca nu sunt destul de bine platiti prin fotbal…
alinutz_cj • 5 ianuarie 2008, 12:15
BUNA!Inca o dovada ca medaliile se castiga prin munca , munca si iar munca.La fel era si la gimnastica sport care odata cu plecarea domnului Belu a cunscut un regres enorm.Intradevar era un foarte exigent cu fetele dar stia de ce.
As vrea sa fac o alta paralela intre lotul de Kaiac-canoe si asa zisi fotbalisti de la noi:ei vor doar cantonamente in tari exotice la soare se vad si rezultatele :).Nea PITI cand pleca la munte cu baietii era rezultate nu?
Din toare rezulta un singur lucru:MUNCA e cheia succesuluisi vorba aceea AI IZBUTIT?CONTINUA!N-AI IZBUTIT?CONTINUA!
BAFTA LOTULUI DE KAIAC-CANOE
Adi Brasoveanul • 5 ianuarie 2008, 13:20
Salut Cata.Articolul incepe un pic trist, cu un campion olimpic devansat la coada telecabinei de anonimii tupeisti ai tranzitiei.
„Alte sporturi” inseamna multa munca si modestie.
In rest, iti urez vreme frumoasa in Bucegi si, pentru cateva zile,uita de fotbal.(te invidiez)
Boring • 5 ianuarie 2008, 13:56
Ma bucur ca mai vad cate un articol din asta despre un sport care de-a lungul timpului ne-a adus satisfactii. Si sper sa citesc cat mai multe si sa vad cat mai putine stiri cu d’alde Becali, Dragmor etc. Ne-am plictisit de balacareala din fotbal.
brick • 5 ianuarie 2008, 14:03
Iti sta mult mai bine langa acesti ADEVARATI SPORTIVI , Tolo , iar ei merita din plin sa ni-i prezinti , poate pe fiecare in parte , incepand cu acest monument , IVAN PATZAICHIN , unul din ultimii mari antrenori ai Romaniei . Felicitari pt. idee si cred ca lotul de rugby , de canotaj , gimnastica sau lupte , ori altele ce-au fost lasate de izbeliste (atletism de ex.), pot redeveni si cu ajutorul vostru , al gazetarilor sportivi , ce-au fost candva . Omagiile noastre tuturora si mult respect lui Mihai Casandrescu , amfitrionul ce de ani buni ii gazduieste pe SPORTIVI .
Eugen • 5 ianuarie 2008, 14:49
Cataline, esti in largul tau cand scrii alaturi de Luminita…E suuuuper materialul!!
Ady • 5 ianuarie 2008, 14:52
Superb reportajul!
In ton cu anotimpul si mai ales cu pregatirile pt olimpiada; sper sa realizam ceva , mai ales prin acesti sportivi care muncesc si se antreneaza fara sa faca atata publicitate ca mercenarii de fotbalisti mioritici.
2nash • 5 ianuarie 2008, 15:09
Da, daca asta e jurnalism de presa, il prefer oricand celui de televiziune. Si bine ca nu e despre fotbal!
JOHNY • 5 ianuarie 2008, 15:34
remarcabil acest reportaj.dupa mine Patzaichin este cel mai mare sportiv roman.cel putin ,cel putin ,al bunului simt.
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:05
hfdgjghncc fd jdty tyyd dtr r6 t d x ft df ytrhtrdd ts d
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:07
frcfyghuj y ygvbhjkj u h uy
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:08
SUPERADRESA DE EMAIL LA 8ECALI . COM
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:09
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:10
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECALl . COM
vvvv. becal i . com
bibi ionescu chitara bass • 5 ianuarie 2008, 16:10
ai cam baut mult vin fiert, nene. Ai luat-o prin aratura.
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:10
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
dfhdfhdfgh • 5 ianuarie 2008, 16:11
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
SUPERADRESA DE EMAIL LA BECAL I . COM
vvvv. becal i . com
isse • 5 ianuarie 2008, 17:01
Domnule IVAN PATZAICHIN multumim ca existi….
gogu • 5 ianuarie 2008, 17:09
Super tare! Pastila anti-mahmureala: http://www.paraxine.ro
daf • 5 ianuarie 2008, 17:13
Nu mai mintiti voi astia de la Gazeta cu transferurile. Induceti lumea in eroare !
Rusine!
carpati fara • 5 ianuarie 2008, 19:22
frate, Ivan vorbeste rar, pentru ca nu le are cu vorbitu’. E destul de destept, sa-si dea seama de asta. Asa, pare un soi de intelept. Nu-l faceti sa para altceva decat un fost mare sportiv.
mm • 5 ianuarie 2008, 22:25
Era sa ma ia somnu …Plictisitor articolul….Slab, slab ,slab.
JOHNY • 5 ianuarie 2008, 23:14
si tu tot slab,slab,slab.
gsp mincinosi • 6 ianuarie 2008, 9:10
cataline de ce dezinformati si faceti jocurile lui copos ,scoateti minciunile cu szekely de pe site ca janos nun pleaca .www.otelul-galati.ro,te rog cata scoate minciunile de pe site.MULTUMESC FORZA OTELUL,HUO COPOS
Sexxxspace • 6 ianuarie 2008, 10:03
Costin • 6 ianuarie 2008, 10:37
bibi ionescu chitara bass – asa nume asa comentariu
mi se pare mie sau Ivan PATZAICHIN este acum antrenorul NATIONALEI ROMANIEI ?? mie mi se pare o mare realizare pe langa medaliile din tinerete
Costin • 6 ianuarie 2008, 10:38
a si am uitat : ma bucur ca mai exista si asfel de articole pe langa „bailbaiala”(frumos spus) din fotbal de care ni s-a acrit tuturor
grobianu • 6 ianuarie 2008, 12:37
Ce baieti educati pe-aici… Si iuti de tastatura… Cu limba romana e mai greu… Mai ales pt. pitecantropii care intra pe blog doar sa injure…
BRAVO GSP!
Coniac – canoe • 6 ianuarie 2008, 12:55
Bravo baieti! O medalie de aur la Beijing pentru Romania ar fi mare lucru! Mare de tot! Succes! Sa aratam ca suntem si noi buni la ceva, nu numai la furat vile, furat terenuri, furat contracte, furat licitatii, furat banul public, furat portofele, furat…
Ciobby • 6 ianuarie 2008, 13:37
Mihai Zidaru • 6 ianuarie 2008, 14:19
Salut Catalin, si eu ca mare iubitor de munte am citit cu mare entuziasm reportajul, mai ales ca acum cateva zile am coborat de la Varful Omu, unde am petrecut Revelionul. Pe cei care au norocul sa lucreze pe munte, sa se antreneze si sa locuiasca acolo sus, ii invidiez pentru lumea de vis in care traiesc si pentru linistea care ii inconjoara si care se transmite automat asupra celor care stau acolo sus. Muntele e o lume magica, care trebuie si merita a fi traita cat mai intens.
Cătălin Tolontan • 6 ianuarie 2008, 19:56
mihai zidaru: multumesc, e o lume magica. ar capricioasa. colegii mei, luminita si cristi, au ramas inca acolo pt ca e viscol 🙂
bogdan lebu • 7 ianuarie 2008, 10:11
muncesc enorm oamenii astia… multe ierni ii urmaream urcand pe jos din poiana in postavaru… intr-un an am fost cazat la sala de sport unde faceau antrenamentele de iarna, in poiana brasov… urcarea pe jos era nimica toata pe langa ce faceau in restul zilei…
asa ca nu-i de mirare ca vin de la fiecare olimpiada cu medalii…