Criză de creştere

Cînd Steaua a eşuat cu Rosenborg, au fost acuzaţi Neşu, Protasov, Rădoi şi ghinionul. Fiecare a cotizat în felul său, dar cel mai mult a cîntărit Măria Sa Puterea Obişnuinţei. După ani de prizonierat în mediocritate, cluburile noastre pierduseră orice contact cu elita europeană. E ca şi cum ai pune un om să pedaleze după ce-l scoţi din ghips. Mersul pe bicicletă nu se uită, dar asta nu înseamnă că muşchii atrofiaţi îşi revin dintr-o dată. Ne obişnuisem slabi şi aşa ne comportam.

vineri, 17 august 2007, 10:44

Cînd Steaua a eşuat cu Rosenborg, au fost acuzaţi Neşu, Protasov, Rădoi şi ghinionul. Fiecare a cotizat în felul său, dar cel mai mult a cîntărit Măria Sa Puterea Obişnuinţei. După ani de prizonierat în mediocritate, cluburile noastre pierduseră orice contact cu elita europeană. E ca şi cum ai pune un om să pedaleze după ce-l scoţi din ghips. Mersul pe bicicletă nu se uită, dar asta nu înseamnă că muşchii atrofiaţi îşi revin dintr-o dată. Ne obişnuisem slabi şi aşa ne comportam.

Anumite succese presupun traversarea obligatorie a deşertului. După cum el însuşi mărturisea, cu o generozitate memorabilă, premiul lui Cristian Mungiu de la Cannes a răsplătit, indirect, alte cîteva mari filme ale regizorilor din aceeaşi generaţie. „Moartea domnului Lăzărescu”, a lui Cristi Puiu, a ratat Oscarul pentru film străin spre stupoarea presei americane, care-l vedea favorit. Dar acea înfrîngere a lăsat undeva, în ordinea discretă a lucrurilor, o urmă. Mai apoi, o stea norocoasă a fulgerat pe deasupra şi a adus clipa unică de pe malul Mediteranei.

Aşa se întîmplă şi în fotbal. E nevoie de decepţii, de ratări copilăreşti, chiar de senzaţia că te-ai făcut de rîs, pe care o încearcă acum CFR Cluj şi, poate, Oţelul, pentru a aduna experienţă europeană.

Nu degeaba se spune că cea mai mare vedetă a unui club cu adevărat important nu este ultimul jucător cumpărat, ci trecutul său glorios. Nimic nu e întîmplare. Dacă Steaua va ajunge în Ligă, aici au şi Ienei şi Iordănescu şi Dumitriu şi Stoichiţă un cuvînt de spus. Dacă Dinamo va trece de Lazio, se poate bucura şi Mircea Lucescu! Dacă CFR va continua să investească, va veni un moment în care totul va părea indecent de simplu. Din spate, efortul va zîmbi.

Comentarii (318)Adaugă comentariu

terente  •  17 august 2007, 13:32

CA SA NU MAI VORBIM CE DE SUTURI PESTE POARTA AU TRAS ATACANTII CFR DIN CAREUL MIC …PARCA VANAU CIORI…SA ZICA RAPIDISTII DACA NU E ASHA !!!

Adi stelistul  •  17 august 2007, 13:33

@ tutu

Nu mai e nici o rusine. Ne-au obisnuit altii in trecutul mai apropiat sau nu cu rusini mai mari.

carbunaru  •  17 august 2007, 13:35

citind aricolul nu ma mai mir ca tolontan e consider unul dintre cei mai buni ziaristi sportivi!(desi nu sunt intotdeauna de acord). Aici are dreptate, deci:
ONOARE MUNCII GRELE!

carbunaru  •  17 august 2007, 13:44

SI INCA CEVA:ma duc pe stadionul ala de vreo 20 de ani, dar rusine era cand luam 2-3 goluri de la Vagonul Arad sau Industria Sirmei…
La final chiar am fost multumit:spectatorii de la meci au fost extraordinari, au aplaudat la final si pe CFR si pe arbitri si pe ciprioti. Inchei tot asa:
ONOARE MUNCII GRELE!

Lupu’Galben  •  17 august 2007, 13:46

Adi stelistul, ce sa mai vina CVUCS cu argumente viabile, so fi plictisit omu’. Vad ca nici un argument nici de o parte nici de alta nu-i convinge pe cei care sunt prea patimasi pentru a vedea adevarul. Dar in mare CVUCS are dreptate si eu stiu ca tu stii asta.
Si chestia cu „ne-au obisnuit altii cu rusini si mai mari” nu este un argument ca voi, dupa ce nu ati trecut de bate sa va luati la modul asta (cam ipocrit) de CFR.
Crde ca voi nu intelegeti ceva.
Lumea nu se ia de voi nici de frustare nici de performante nici de nimic. Se ia de voi doar de un lucru. prea credeti ca fotbalul a inceput si sa terminat cu Steaua ceea ce NU ESTE ADEVART nici cit negrul sub unghie.
Nu se stie ce s-ar fi intimplat daca nu veneau comunistii si ne nenoroceau tzarishoara.
Poate Ripensia Timisoara sau venus Bucuresti ajungeau departe.
Poate ca Rapidul care era o formatie inca tinara pe vremea cind DEJA aveau 7 Cupe ale Romaniei si citeva vice campionate ar fi fost mare, poate Clujul…
Voi ati venit… ati fost ridicati inslavi… vi s-au adus ce jucatori voia p___ voastra… ati facut performante… BRAVO VOUA… iar acum veniti si-i spuneti lui Lupu’Galben:”bai, pai compari Petrolul Ploiesti cu Steaua”???
sau ii spuneti lui rapidistu stiu eu care:
„bai pai voi vorbiti??? voi aveti 3 campionate in 84 de ani, iar noi j’de’mii de cupe si cupuletze in numai 60″…
Pai frate nu este corect. pentru ca NU ESTE CORECT. Si oamenii se enerveaza (NU se frusteaza), va injura, va aduc aminte CUM v-ati infiintat prin frauda, abuz si minciuna… imi pare rau dar asta este!!!
CVUCS va spus un lucru de mare bun simt: „nasul putin mai jos ca va sta mai bine”. Sunt intrutotul deacord cu el.

Hai ca trebuie sa ma tirez si eu. Sa nu scrii vreun mesaj acum ca am plecat si nu am adus „argumente”. Imi faci impresia unui baiat spalat, echilibrat si
NEridicol (cum multi din voi sunt).
LaRevedere.

Adi stelistul  •  17 august 2007, 13:46

@ carbunaru

BRAVO SUPORTERILOR CFR!!!

Au dat o lectie tuturor galeriilor din Capitala. Daca si cand va face echipa ceva prin Europa, nu stiu. Dar galeria e la nivelul Angliei.

BRAVO!!!

Virus  •  17 august 2007, 13:47

Dedeus, esti in eroare…de 2 ori. 1) Andone a eliminat Shaktior, Everton, a castigat cu TSKA Moskova cand era detinatoarea UEFA si cu Spartak….Iar in al 2)-lea rand, asta nu este turul 2 al cupei UEFA, este tur preliminar. Portughezii aia sunt cam de mana a 2-a, ce e drept…iar Fabbiani nu merita nici 50 mii de euro, ce 2 milioane…cea mai mare teapa din istoria fotbalului romanesc.

chronic  •  17 august 2007, 13:48

pericolul nu este returul preliminariilor, pentru ca in mod normal Steaua bate pe BATE, iar Dinamo are o mare sansa sa ii scoata pe Lazio. Dar dupa ce se califica, si pica cu alde – Barcelona, Chelsea, Liverpool, Stuttgart, FC Porto, ce ne facem? ca prevad 0 puncte si o mare rusine daca joaca la fel ca saptamana asta.

Adi stelistul  •  17 august 2007, 13:51

Ma rog, e mai usor sa gasesti explicatii pentru succesele altora (pe principiul sunt acrii strugurii) decat sa cauti solutii pentru succesele proprii.

pink pig  •  17 august 2007, 13:52

Draga al-albastru sau cine o mai fi: BATE a eliminat campioana Ciprului in primul tur preliminar, asa ca nu spune povesti cu Famagusta care e mai tare decat amaritii de belorusi…

MA K(a)K PE MINE DE MANDRIE CA SUNT STELIST  •  17 august 2007, 13:56

ADI,

Idiot si infatuat …steaua in pregatiri de la ce echipa a mancat bataie??NU CUMVA ERAU CIPRIOTI???

Asta sunteti si ramaneti :CAPRE RAIOASE cu coada sus conceputi de capre sterpe!

MA K(a)K PE MINE DE MANDRIE CA SUNT STELIST  •  17 august 2007, 13:57

ADI

Pe voi cine va batut in pregatiri? O ECHIPA CIPRIOTA CUMVA???

Adi stelistul  •  17 august 2007, 13:57

@ Virus

Andone e unul dintre cei mai respectabili antrenori din campionat.

Despre transferuri scumpe, am scris si mai sus: cat impozit pe profit s-a dedus oare cu astfel de cheltuieli „astronomice”. Eu nu cred in sumele acelea.

MA K(a)K PE MINE DE MANDRIE CA SUNT STELIST  •  17 august 2007, 13:58

ADI,
Vezi ca BATE BATE LA USA!

MA K(a)K PE MINE DE MANDRIE CA SUNT STELIST  •  17 august 2007, 13:58

ADI, Daca o luati de la BATE si pe urma cititi tot anul CEHOV????

Adi stelistul  •  17 august 2007, 14:01

@ MA K…s.a.m.d.

Daca te referi la sezonul UEFA 91/92, a fost Steaua-Anorthosis 2-2 dupa prelungiri (1-2 dupa 90 de minute). Dar si eliminarea lui Sporting Gijon in turul urmator.
N-a fost infrangere si in nici un caz eliminare.

Adi stelistul  •  17 august 2007, 14:02

Pe Cehov l-am citit, nu mai e nevoie. Nu stiu, ne vom uita la fotbal.

pink pig  •  17 august 2007, 14:02

Daca e sa vorbim de stilul de joc al visiniilor mici de la Cluj, e un dai si fugi inca din anul trecut. Parca vedeam Chelsea in varianta unngaro-portugheza. Imi cer scuze in fata sustinatorilor echipei londoneze umflata pe banii furati din privatizarile rusesti, pentru comparatie.
P.S. cLUJUL ar trebui sa-l ia si pe Banel sa fie tabloul complet.

Adi stelistul  •  17 august 2007, 14:03

De BATE sunt foarte linistit. Cel mai grav lucru ce se poate intampla e sa ne lase Becali in pace dupa ce se satura de fotbal. Adica 🙂

B S  •  17 august 2007, 14:04

Tolo „filosof” ca de obicei,mai bine taceai la fel ca de obicei.
A fost o zi proasta pt. CFR dar acolo le dam 3 boabe,cat despre Steaua o sa fie prima infrangere din acest tur de campionat,ajunge si 1-0.Forza CFR

bogdan-m  •  17 august 2007, 14:19

Eu nu tin cu CFR Cluj, dar cine a vazut meciul de aseara nu cred ca nu poate recunoste ca Anorthosis a jucat foarte bine. Cel putin faza golului 3 a aratat ca cei de la CFR au avut in fata niste jucatori foarte buni, inteligent asezati pe teren de Ketbaia.

Florin  •  17 august 2007, 14:23

Tolontane, iar scrii ca un stelist…Efortul va zambi din urma…de ce nu zambeste si la UTA, ca a fost campioana de cateva ori? Sau la Petrolul?

Tie ti se pare ca steaua continua traditia de pe vremea lui Jenei sau Dumitriu sau Stoichita sau macar a lui Protasov? Mai e echipa aia ofensiva si frumoasa?
Eu cred ca are tactica provinciala si suporterii se multumesc cu rezultatele, ca jocul e destul de anost.

CFR-ul a fost cu nasul pe sus si boul ala umflat de muresan a facut declaratii jignitoare…poate de-asta si lazialii au rupt niste picioare, pentru mandria lor dupa ce borcica a zis ca vrea sa pice cu Lazio, de parca era vreo echipa albaneza (oops, n-am nimerit-o :)).

Florin  •  17 august 2007, 14:24

iar scrii ca un stelist…Efortul va zambi din urma…de ce nu zambeste si la UTA, ca a fost campioana de cateva ori? Sau la Petrolul?

Tie ti se pare ca steaua continua traditia de pe vremea lui Jenei sau Dumitriu sau Stoichita sau macar a lui Protasov? Mai e echipa aia ofensiva si frumoasa?
Eu cred ca are tactica provinciala si suporterii se multumesc cu rezultatele, ca jocul e destul de anost.

CFR-ul a fost cu nasul pe sus si boul ala umflat de muresan a facut declaratii jignitoare…poate de-asta si lazialii au rupt niste picioare, pentru mandria lor dupa ce borcica a zis ca vrea sa pice cu Lazio, de parca era vreo echipa albaneza (oops, n-am nimerit-o :)).

Suporter care nu mai suporta  •  17 august 2007, 14:26

da, citesc si ma minunez…

iar scrii ca un stelist…Efortul va zambi din urma…de ce nu zambeste si la UTA, ca a fost campioana de cateva ori? Sau la Petrolul?

Tie ti se pare ca steaua continua traditia de pe vremea lui Jenei sau Dumitriu sau Stoichita sau macar a lui Protasov? Mai e echipa aia ofensiva si frumoasa?
Eu cred ca are tactica provinciala si suporterii se multumesc cu rezultatele, ca jocul e destul de anost.

CFR-ul a fost cu nasul pe sus si boul ala umflat de muresan a facut declaratii jignitoare…poate de-asta si lazialii au rupt niste picioare, pentru mandria lor dupa ce borcica a zis ca vrea sa pice cu Lazio, de parca era vreo echipa albaneza (oops, n-am nimerit-o :))… stati sa vedeti returul, cred ca mai transfera Dinamo o echipa intreaga…

lutu  •  17 august 2007, 14:26

paralele rosemborg steaua si cfr cu famagusta http://lutu09.clicksospadurea.com

cfr  •  17 august 2007, 14:27

Tie ti se pare ca steaua continua traditia de pe vremea lui Jenei sau Dumitriu sau Stoichita sau macar a lui Protasov? Mai e echipa aia ofensiva si frumoasa?
Eu cred ca are tactica provinciala si suporterii se multumesc cu rezultatele, ca jocul e destul de anost.

CFR-ul a fost cu nasul pe sus si boul ala umflat de muresan a facut declaratii jignitoare…poate de-asta si lazialii au rupt niste picioare, pentru mandria lor dupa ce borcica a zis ca vrea sa pice cu Lazio, de parca era vreo echipa albaneza (oops, n-am nimerit-o :))..

Suporter care nu mai suporta  •  17 august 2007, 14:29

iar ai scris chestii patetice…

steaua nu seamana cu ce a fost in trecut, cand juca ofensiv si baga adversarii in corzi…acum traieste din rezultate si din sacosa lui Berbecali pe finaluri de sezon…de ce crezi ca se revolta suporterii?

CFR a pierdut pt. ca Muresan a fost infatuat…

maistor kokir  •  17 august 2007, 14:30

domne nu asta deranjeaza asa mult la rezultatele celor doua echipe, e normal, si rapidul vreo 7 ani la rand n-a trecut de turul 1 pana au ajuns in sferturi cu razvan lucescu,ci aroganta si nesimtirea celor de la Cfr, cum ca lor le-a fost confiscat locul 2 anu trecut, ca meritau sa joace in liga campionilor, ca anu asta iau campionatu si merg direct in liga campionilor …

def  •  17 august 2007, 14:37

Dragi mei eu tin cu Craiova si sunt teribil de dezamagit de Cluj, cum ne batura astia?Da sa trecem peste asta imi doream sa vad macar 4 in grupe UEFA sau CL.Despre Bate pai na nu stiu daca ati auzit de Ac Milan da ei sigur nu a uitat de Borisov, ca de aia au luat de acolo si pe Kutuzov si medicul.Problema nu e daca adversarele echipelor noastre sunt sau nu bune ci ca astia ai nostri nu sunt in stare.Cat despre Steaua aoleu nu joaca nimic, da nimic.Cluju si Dinamo parca parca se vede ceva.Si inca ceva ba poti lua 100 de campionate da cand iesi afara ti-o dau toti.Si referitor la muschi ai dracu muschi avea craiova cand s-a dus prima data in primavara europeana.terminat cu scuzele sntem niste amatori, fara strategie si fara mentalitate de invingator.

Cristi  •  17 august 2007, 14:39

Nu inteleg ce va certati cine e mai slab – bate sau famagusta. Ce-ar fi sa ne certam cine e mai slab : FC Caracal sau Dunarea Giurgiu. Din pacate nu se pot intalni in uefa ca sa „vedem cine e mai buna” din simplul motiv ca sunt slabe amandoua, nu poate fi vreuna cap de serie. Rusine CFR! Si legat de Steaua, intradevar prestatie modesta , rezultat modest. Dar javrelor si bozgorilor, a fost Steaua vreodata eliminata de o echipa din cipru sau tari de acest gen? Pt dinamo e suficient sa spun 17 nentori sau knattzburgnufelag sau cum le zicea. CFR-ul a facut-o lata inca de la prima incercare de a trece un tur preliminar. A reusit intr-un meci o contraperformanta ce nu a reusit-o Steaua in zeci de ani pe participari in cupele europene. Si mai ziceti ca cfr-ul e defavorizata de arbitri in lupta cu bucurestiul? Rusine frustratilor.

momo  •  17 august 2007, 14:39

Am citit mai sus cum unul care face pe lupul moralist ca Steaua nu ar fi terminat pe locul doi daca nu s-ar fi implicat Gigi Becali…

Pai care este rolul unui conducator?! Nu acela de a se implica????

Pai CFR daca era atat de puternica de ce nu a batut si Steaua si dinamo???De ce a ramas la mana rezultatelor????

Observ o stranie alianta intre dinamovisti si cfr-isti, care-si dau dreptate unii altora…

Pana una-alta, CFR s-a facut de rusine…

Nu stiu daca Anorthosis este peste Bate… Asta nu am putea afirma decat in urma unui meci direct intre cele doua…

Pana una alta se vede cat de pregatita este CFR pentru inaltimi, asa cu tot cu clasa ei peste liga lui mitica…Probabil ca este vorba de o clasa de tren, unul personal…

momo  •  17 august 2007, 14:44

Oricum, chiar daca o luam de la Bate (Doamne fereste!) vom juca in grupele Uefa, unde se pot aduna puncte bune…

Steaua si rapid stiu asta…

Daca nu vom juca nici in grupe nu este o tragedie…

miller andy  •  17 august 2007, 14:45

pt un comment de mai sus: in ultimii ani steaua nu a jucat in europa niciodata ofensiv , la modul „sa-si bage adversarii in corzi”, poate doar pe vremea lui Protasov.Dupa el si chiar inainte a jucat numai la rezultat.Cate ocazii am avut la valencia la Betis( am jucat numai pe contraatac) la Lyon la Madrid? chiar si acasa cu astea ne-am aparat.In rest…. e dragutz articolul.

4400  •  17 august 2007, 14:48

CVUCS

S-o faci pe ma-ta aurolac …

claudiu  •  17 august 2007, 14:54

poate timisoara ar mai putea scoate capul prin europa,binenteles in afara tripletei bucsi poate cine stie in citva ani sa mai vina o craiova sau un petrolul.1 pitesti .imi pare rau de cluj dar vb ta poate tinindo asa si pe viitor ?!!!?poate va veni de la sine si performanta deocamdata…..?cu steaua binenteles ca,si vor rupe picioarele dar si steaua v,a fi alta.rez”0-2.

Fanbuzarin  •  17 august 2007, 14:55

Daca Hagi si nu Andone era batut de ciprioti cu 3-1 pe teren propriu, cu siguranta articolul dumneavoastra ar fi fost altul. Dubla masura pentru Steaua si Dinamo se pastreaza si in presa de azi, la fel ca si in cea din vremea lui Ioan Chirila. Andone continua sa aiba in spate o intreaga presa, incredibil de favorabila, dintr-un singur motiv: a fost elevul lui Lucescu.

maistor kokir  •  17 august 2007, 14:55

defon .. nu vorbi tu de craiova … ca ma apuca durerea de cap …. pobeda prilep, apollon limassol , iti spun ceva ? astea au eliminat marea „campioana” a provinciei …

Daniloaie  •  17 august 2007, 14:57

S-au intamplat multe in fotbal. au mai fost surprize si vor mai fi. Nu-i un capat de tara. Un dush rece nu le-a stricat celor de la CFR. Poate vor fi mai seriosi in ceea ce fac si ceea ce declara de acum inainte. Dar faptul ca acolo se munceste le va ajuta ca pe viitor sa invete din greselile pe care le-au comis. Si rezultatele se vor imbunatati. E pacat ca au inceput rau in cupele UEFA dar vor avea si prestatii bune. „Nu trebuie dispretuita a ziua ineputurilor slabe” spune Biblia. Cei intelepti invata din greseli. S-ar putea sa vedem ca CFR a invatat si chiar in retur cu cipriotii sa ne-o demonstreze. Le urez succe lor, celor de la CFR dar si celorlalte echipe angrenate in cupele europene: Dinamo, Steaua, Otelul si Rapid.

biancorossi  •  17 august 2007, 14:58

Costel on 17 August, 2007 10:58 am Lasa nenea Tolo ca nu avea nevoie de experienta sa treaca de echipa aia .Daca nu erau asa cu nasu pe sus scoteau macar un egal si nu si-o furau in halul asta. Ce rezultate a avut Andone in Europa ? Cit despre campionatele alea luate cu Dinamo toata lumea stie ca le-a luat Borcica nu Andone.
Dar sa ii lasam sa viseze ca o sa bata Steaua cu 3-0.

poate stiu colegii tai de la gradinita.
ce bou poti sa fii.
in primul rand articolul se refera la altceva, dar tu ca orice frustrat evident ca ai o problema cu dinamo.
prin ce scrii aici ca un tampit sadea dovedesti ca esti paralela 45 cu fotbalul. un roman prost ca alte multe milioane.
bai boule, stai 2 secunde fara sa respiri si daca iti revine luciditatea putin poate ai sansa sa descoperi si tu, molusca neinventata, ca intre lazio, bate borisov, anorthosis si lokomotiv sofia sunt diferite diferente. unele chiar esentiale. de pilda, lazio are o forta de joc enorma in comparatie cu orice alta echipa romaneasca, la momentul actual. daca dinamo nu avea in poarta un lobont in forma maxima, asa a dovedit, atunci scorul era ala pe care oricare echipa din tara il incasa fara probleme la ora actyuala, adica un lejer 4-5 la zero. altfel, lazio-lobont 1-1.
bate borisov?/ jenant sa discutam despre o echipa care de prin min 65 nu mai statea in ghete, o echipa de desculti care sigur nu ar face fata decat cu mare greutate in div B din romania. dc s-a terminat 2-2 in asemenea conditii zeiesti pentru steaua? nu stiu eu, stelistii sa raspunda dupa ce le explica hagi care e chestia…daca poate si daca stie romaneste sa fie capabil sa gaseasca cuvintele rezonabiole pentru aceasta catastrofa de meci si de rezultat. dovada? sutele de postari ale stelistilor care de vreo 3 zile exact asta acuza: nulitatea hagiana ca antrenorat..si evident ingamfarea analfabetului de pipera. clasicele probleme ale stelei.
anorthosis? da, este clar peste bate borisov, nu conteaza ca bate a eliminat campioana ciprului, a facut-o ca efect al meciului din deplasare. apropos, atentie steaua, bate joaca de 2 ori mai bine afara decat acasa. ca orice echipa de amatori de fapt..
cfr? rusine nationala. nu exista alt epitet. rusine nationala a portugaliei. de fapt am mai zis ca aia de la ei sunt refugiati din insule, niste fosti someri care au dat-o pe fotbal sa faca si ei de o pita acolo.. iar alde muresan gabi, ha ha ha, am zis-o de mult ca e o cazatura cu staif.. sandberg?/ zero..doar trica si daddy sunt fotbalisti pe acolo.. apropos, cu catastrofa aia de stancioiu cfr poate sa se lase de pe acum de declaratii belicoase. chiar nu vede nimeni cat de zero e stancioiu ala?/
otelul? cinste lor. au venit de unde au venit, au o echipa medie in romania, fara bani, fara stadion adevarat(nu numai ei din pacate) fara sponsori puternici, fara mare sustinere, si nu a lipsitmult sa plece cu un scor bun. eu cred ca doar ei au ceva sanse sa se califice, un 2-0 le este la indemana, mai ales ca in mod normal un egal era cel mai echitabil dupa meciul de aseara. dar eu cred in ei si sper sa reuseasca, este o echipa muncitoare si onesta.
inca o data, concluzia: dinamo a onorat cartea de vizita a fotbalului romanesc intr-un meci f greu si de nivel european real. chiar daca a jucat greoi si deficitar. chiar daca teama si miza au afectat calitatea prestatiei lor. chiar daca a fost si noroc dar si ghinion. chiar daca o repriza au jucat impotriva arbitrului. care si-a revenit degeaba pe final, cand astia erau varza dpdv fizic. erau toti loviti intr-un fel sau altul. dar una peste alta, un scor notabil cu o echipa de valoare. steaua? no comment sa nu se interpreteze altceva..cfr? distrusi. otelul, doar cinste lor.
doar steaua, dinamo si rapid inseamna romania in europa. de zeci de ani… a mai fost candva o echipa: craiova maxima. si cam atat…

Vlad  •  17 august 2007, 15:21

E clar ca Liga 1 e supraevaluata…degeaba ne laudam ca suntem mai buni ca nemtii sau altii,nivelul mediu al fotbalului romanesc e mult inferior…Sa nu uitam ca victoriile alea cu germanii sau olandezii au fost obtinute de echipele de top din Romania(Steaua,Rapid,inamo) contra unora de mijlocul clasamentului din campionatele puternice….Asa ca sa nu ne mai laudam cu nu stiu ce coeficient de tara care vezi Doamne demonstreaza ce buni suntem…Daca am merita sa intram direct in grupele CL atunci nu ne-am impiedica in tururile preliminare( mai ales de anonimi din Belarus) sau sa facem figuratie daca totusi ajungem,echipele de mijloc ar ajunge cel putin in grupele UEFA etc…Asta e poporul,cu el defilam…

MARIA  •  17 august 2007, 15:28

BUna..Cauti un forum de sport?La stiri la zi?Esti Fan Inrait al lui Steaua,DInamo sau Rapid,Il adori pe John CEna,Batista sau Undertaker?Acum ai ocazia,Intra,si Inregistreaza-te ACUm pe http://sport1.super-forum.net/ ASta Da Forum,AStea da Stiri,Aici te faci vazut..Aici te faci Auzit,Asta e forumul Sport1..CEl mai bun!!E tot ce ti-ai dorit!!Cheamati prietenii,i grija la Atac,si Treci in Aparare!!DA MAI DEPARTE TE ROG

momo  •  17 august 2007, 15:30

Inca 2-3 meciuri de acest gen (CFR – anorthosis) si iar vom sta si ne vom uita la altii cum au 4-5 echipe in cupe, iar noi jucam tururi preliminare…

didi  •  17 august 2007, 15:32

LAZIO ELIMINATA DIN CL!!!!!!!!!!!!!

http://giigii.clicksospadurea.com

momo  •  17 august 2007, 15:33

Stiu ca sunt pe langa subiect dar asta este cea mai tare din ultimul timp: Am informatii ca oficialii unor echipe stimuleaza Mioveniul…

Va las pe voi sa ghiciti cine a spus asta…

Noi, cititorii de sport, suntem convinsi ca dinamo va avea un meci foarte greu cu Mioveniul…Se va juca mai ceva ca la Roma…Doar ii finanteaza Netoiu

Vlad  •  17 august 2007, 15:34

„Inca 2-3 meciuri de acest gen (CFR – anorthosis) si iar vom sta si ne vom uita la altii cum au 4-5 echipe in cupe, iar noi jucam tururi preliminare…„

Si ce daca….ar fi anormal sa fie invers…sa jucam direst in grupe la valoarea nostra de Cipru sau Belarus…

MoRRiS  •  17 august 2007, 15:37

O declaratzie a lu` Muresan de pe http://www.fanatik.ro, despre Becali, cum ca ar fi platit arbitrii la Dinamo – CFR Cluj

„Pe cine au ajutat arbitrii in meciul Dinamo-CFR Cluj cind el a fost in tribuna si la final a spus ca a dat nu stiu citi bani ca sa duca echipa pe locul doi? Nu cred ca noi am fost cei ajutati de arbitri”

Asta e atat de idiot incat nu`shi da seama ce spune … Pai Becali a dat bani ca sa joace Dinamo corect, nu a dat bani la arbitrii. Asta da nishte declaratzii de te apuca rasul .. FRUSTRAT shi PENIBIL = Muresan

red-tico  •  17 august 2007, 15:38

penibil, la ora actuala campionatul nostru nu merita 5 echipe in Europa, deabia ne descurcam cu 3 inainte ! sa-ti iei umilinta de la BULGARI e chiar dureros

MoRRiS  •  17 august 2007, 15:39

O declaratzie a lu` Muresan de pe www. fanatik .ro, despre Becali, cum ca ar fi platit arbitrii la Dinamo – CFR Cluj

“Pe cine au ajutat arbitrii in meciul Dinamo-CFR Cluj cind el a fost in tribuna si la final a spus ca a dat nu stiu citi bani ca sa duca echipa pe locul doi? Nu cred ca noi am fost cei ajutati de arbitri”

Asta e atat de idiot incat nu`shi da seama ce spune … Pai Becali a dat bani ca sa joace Dinamo corect, nu a dat bani la arbitrii. Asta da nishte declaratzii de te apuca rasul .. FRUSTRAT shi PENIBIL = Muresan

MoRRiS  •  17 august 2007, 15:40

MoRRiS on 17 August, 2007 3:39 pm Your comment is awaiting moderation.

Sa`mi bag pula in cenzura voastra .. IDIOTZILOR … In mesajul care il scrisesem mai devreme NU INJURAM … PENIBILILOR

MoRRiS  •  17 august 2007, 15:40

O declaratzie a lu` Muresan de pe ” fanatik „, despre Becali, cum ca ar fi platit arbitrii la Dinamo – CFR Cluj

“Pe cine au ajutat arbitrii in meciul Dinamo-CFR Cluj cind el a fost in tribuna si la final a spus ca a dat nu stiu citi bani ca sa duca echipa pe locul doi? Nu cred ca noi am fost cei ajutati de arbitri”

Asta e atat de idiot incat nu`shi da seama ce spune … Pai Becali a dat bani ca sa joace Dinamo corect, nu a dat bani la arbitrii. Asta da nishte declaratzii de te apuca rasul .. FRUSTRAT shi PENIBIL = Muresan

Comentează