Miza de dincolo de Bergodi

Între primele trei echipe, Rapid porneşte cu şansa a patra. Parcă şi CFR Cluj stă mai bine la capitolul influenţe. Celelalte criterii: lot, alianţe, stare internă, investiţii. E sub Dinamo şi Steaua, nu simţiţi la fel?!

miercuri, 13 iunie 2007, 6:46

Între primele trei echipe, Rapid porneşte cu şansa a patra. Parcă şi CFR Cluj stă mai bine la capitolul influenţe. Celelalte criterii: lot, alianţe, stare internă, investiţii. E sub Dinamo şi Steaua, nu simţiţi la fel?!

Toată versatilitatea lui Bergodi, toată ştiinţa lui de italian care se bucură să joace cu handicap, tot pragmatismul de care este capabil motociclistul din Cetatea Eternă sînt chemate ca să anuleze startul fals al sezonului.

Pentru Rapid, urmează cel mai greu campionat din momentul în care şi-a schimbat statutul de echipă boemă în cel de echipă pur şi simplu. Pericolul e mult mai mare. Trece dincolo de Giuleşti. Dacă Rapid va cădea în nonperformanţă, fotbalul nostru se poate întoarce la formula de binom Steaua – Dinamo. Nimic mai păgubitor în acest moment!
Lumea se diversifică, monopolurile se sparg sub asaltul pieţelor, oamenii doresc să opteze, ar fi culmea să se piardă moştenirea unui deceniu de concurenţă în fotbal, instituit de Copos prin aducerea lui Mircea Lucescu.

Priceperea şi tenacitatea lui Bergodi sînt mize peste propria persoană. E ceva în italianul cărunt şi liniştit, în omul care nu s-a certat cu nimeni, dar care, o spune aerul său, nici nu se lasă călcat în picioare, e, aşadar, ceva care îi dă şanse Rapidului şi face campionatul care vine extrem de interesant. Alţii au sisteme, Bergodi vine cu bagajul său fotbalistic dobîndit în campionatul unde meciurile se cîştigă duel cu duel şi om la om.   

Comentarii (175)Adaugă comentariu

Piorel  •  13 iunie 2007, 18:57

Formula de binom nu mai e posibilă, s-a văzut şi în acest campionat, când, să zicem (cu jumătate de gură), că Rapid nu a contat (a se vedea clasamentul).

varros  •  13 iunie 2007, 18:58

sa speram.Vom trai si vom vedea

berbec  •  13 iunie 2007, 18:59

rapid o sa termine pe 5-6 campionatu asta .
LOCUL 1 – steaua
Locul 2 – dinamo (la diferenta mica de pct)
Locul 3 – cfr cluj
locul 4 – poli
locul 5 – vaslui , craiova , urziceni sau farul ( oricum o revelatie)
locul 6 – RAPID la egalitate de pct cu gloria

berbec  •  13 iunie 2007, 19:00

tineti minte acest clasament pana la sf sezon

caine_rosu  •  13 iunie 2007, 19:01

Tu vezi mai bine ca Avramescu este aproape in fiecare zi la B1TV cu subiecte serioase. Vad ca nu ma asculti si nu abordezi subiecte interesante pentru iubitul presedinte al romanilor !

Clovyss  •  13 iunie 2007, 19:03

tolo, sunt de acord cu tine cu exceptia unui aspect. Nu cred ca Bergodi e capapabil sa suplineasca celelalte handicapuri cu care pleaca rapid sezonul urmator. Sunt rapidist convins dar ma indoiesc ca echipa pe care o simpatizez poate spera la un loc pe podium anul viitor.
Sper ca Gheorghe Copos sa-si dea seama ca poate face bani si altfel decat prin a strangula o echipa cu traditia Rapidului.
Ce parere ai?

Tracer  •  13 iunie 2007, 19:09

nu inteleg! ce legatura are rapidul cu fotbalul. de-abia au strans si ei trei titluri in toata istoria, exact cate are paraschiv. va racitit gura degeaba de ii tot bagati in seama.

drskit  •  13 iunie 2007, 19:11

Eu cred ca Rapid va inchide gura tuturor. Nu stiu de ce, dar am mare incredere in Bergodi.

GABONE IONESCU  •  13 iunie 2007, 19:11

Berbec bate cimpii.Dinamo va claca, Steaua va fi campioana , iar Rapid va veni pe doi.

Ciprian86  •  13 iunie 2007, 19:14

http://ciprianciocan.blogspot.com/

Doru_C  •  13 iunie 2007, 19:15

berbec, esti berbec !!!
mai bine taci.

arahnide  •  13 iunie 2007, 19:16

1. CFR
2. Dinamo
3. Steaua
4.Poli
5. Rapid
6. Otzelu

D.Rossi  •  13 iunie 2007, 19:17

Bergodi e peste toti antrenori din Romania la capitolul tactica si asezarea juc. in teren.4-3-3ul pe care il joaca e aproape perfect(lipsesc doar calitatile jucatorilor).poate la Rapid se va apropia si mai mult de fostul sau antrenor de la Lazio,Zeman(inventatorul form 4-3-3).
BAFTA!!!

andrei  •  13 iunie 2007, 19:21

intra pe http://www.smart-bets.com pentru cele mai bune pronosticuri sportive.

Nr. predictii: 73
Corecte: 42
Gresite: 31
Miza totala: 402
Miza medie: 5.51
Punctaj: +60.84
Yield: 15.13%
Hit Rate: 57.53%

http://www.smart-bets.com

Anti  •  13 iunie 2007, 19:23

Mi-ar fi rusine sa tin cu o echipa care nu a castigat nici un campionat cinstit (cap-coada)cum ar fi Dinamo,Steaua,…. Doar astea 2.

alexandru  •  13 iunie 2007, 19:24

bai berbec,ca nu degeaba ai numele asta,tu chiar crezi ce penalitati scoti pe gura. auzi la el ,rapidul va gata pe 6,da tu unde te ai nascuta tata,la stana lui gigi de esti si tu mare oracol. daca esti cumva oracolul din pipera,te rog sa ma suni. nr meu e 0744….mu.. la steaua

rapid  •  13 iunie 2007, 19:24

de jos am plecat si i-am batut pe toti la un moment dat…si cu handicap, tot ce e posibil..FORTZA RAPID

viorel  •  13 iunie 2007, 19:25

ce face rapid?retrogadeaza!

RAPI  •  13 iunie 2007, 19:27

Sa lasam daca Bergodi va sau nu va face treaba la RAPID. copos are curajul sa anunte BUGETUL clubului de fotbal ,pe care il pastoreste? Dacia are alocati 4 milioane ,noi ca ,suntem farmecul vietii si sarmani,cam cat? Aducem bani de-acasa? DATI-L AFARA !!!!!

Cristian  •  13 iunie 2007, 19:30

„Alţii au sisteme, Bergodi vine cu bagajul său fotbalistic dobîndit în campionatul unde meciurile se cîştigă du:)el cu duel şi om la om. ”

Fraza asta nu e adevarata…si nu are fundament deoarece stim cu totii ce mafie e in fotbalul italian.

Of fi bun nu zic,dar nu tot ce la starini e mai bun ca la noi.Vorba lui nea’ Nicu Vacaroiu „Parerea mea” 🙂

buzuk  •  13 iunie 2007, 19:31

nu inteleg de ce toata lumea aprinde lumanari rapidului cand campionatul nici nu a inceput.sa nu uitam k scheletul echipei inca a ramas acolo in giulesti,coman,maftei,maldaraseanu,buga,mazilu.italianul nu e slab,cu lot mai slab la batut pe razvan in meci decisiv

trainspot  •  13 iunie 2007, 19:35

citeam mai sus ceva de traditia rapidului. ce traditie are rapidul?

varros  •  13 iunie 2007, 19:36

Citesc si ma minunez….Rapid pe 6 …..imposibil.Cat de bun e monsenior Bergodi, asta o sa vedem.Momentan nu am o parere extraordinara despre el dar nici proasta, a luat 2 echipe medii si eu zic ca le-a dus destul de sus (National in finala cupei si CFR in Uefa). Apreciez la el faptul ca a luat o echipa ca CFR-ul in plin campionat si cu Arpad care i-a mai bagat pe gat 3 portughezi si a reusit sa se mentina pe linia de plutire.
Sa fim seriosi daca ai ochi poti sa-ti faci echipa tare si cu 1.5 mil de euro (cam cat a dat Rapidu pe cangurul ala de la national)de ex Gloria si Otelul…..
Am citit azi pe GSP ca vrea sa cumpere TIMISOARA 3 rapidisti…sa-i dea COPOS pe 10 milioane daca e deshtept si sa-si cumpere jucatori muncitori de prin divizia B, sa le dea prime de victorie mare sa-i vezi cum or sa alerge ca dementii…..
Haideeee RAPIDDDDDDDDDDD

Razvan  •  13 iunie 2007, 19:37

sa nu facem predioctii acum, sa vedem totusi cum misca rapidul in primele meciuri si primele etape si vom sti atunci daca Bergodi e un castig sau o pierdere. Boloni e in mod sigur o pierdere.

X  •  13 iunie 2007, 19:38

1. Dinamo

2/3. CFR Cluj / Steaua

4/5. Poli Timisoara / Rapid

X  •  13 iunie 2007, 19:42

A plecat Daniel Niculae si Rapid de pe 2 a terminat pe 4 …dar acum ????

Ganea si Maldarasanu nu mai joaca nimic . Zicu si Badoi au plecat . Moldovan a zis pa carierei de fotbalist . Razvan a plecat in liga a 2-a .

E prea mult pt orice echipa .
In cel mai fericit caz , Rapid o sa termine pe 4-5 … dar sunt sanse sa-i vedem si muuuult mai jos .

X  •  13 iunie 2007, 19:43

urmeaza hegemonia spartana 🙂
HAI DINAMO ! AUGH ! AUGH ! AUGH !

Catalin Tolomac  •  13 iunie 2007, 19:45

1 Rapid
2 Nu mai conteaza

Rapidist in QC  •  13 iunie 2007, 19:47

da, da!!
VISE, TAICA!!!

Bergodi va fi antrenor la Rapid maxim pana in decembrie!!!
Copos l-a adus ca sa fie tzap ispasitor!
S-a dus draq ekipa Rapid, pierde si va mai pierde jucatori iar Copos nu baga nici un ban … o sa vedeti!!!
Bergodi va fi de vina ptr rezultatele Rapidului!!!
Mai vorbim! Parerea mea esta ca nu avem nici o sansa anul asta!!

RUSINE, COPOS, MININOSULE SI NESTIMTZITULE!!!
SA PLECI DE LA RAPID!!!

Clovyss  •  13 iunie 2007, 19:48

rapidul va fi surpriza anului viitor
toata lumea ii plange de mila dar va lua campionatul, cu tot lotul asta de kk pe care il are

rapid pirat  •  13 iunie 2007, 19:51

bai retarzilor daca se voerbeste despre RAPID de ce intrati voi sa va dati cu parerea!?sunteti mai mult ca penibili..dar probabil ca nu intelegeti niciodata nimic din ce se discuta..psihic va credetzi superiori..practic ramanetzi deasupra piz** ca un lin**c :)) afemeiatzilor! O VIATA PT. RAPID

Dan Irimus  •  13 iunie 2007, 19:52

parerea mea sincera de rapidist:nu avem nici 0.1% sanse la tiltu si nici la locul 2.dinamo este muuult prea puternica si va castiga la pas titlul, iar steaua va termina din nou pe 2, dupa ce ciobanul isi va baga din nou coada.dar rapid, chiar si cu lotul actual va termina campionatul pe 3..sunt convins de asta

tweety  •  13 iunie 2007, 19:55

Imnul Golanilor

A fost odata ca-n povesti, a fost in Romania
O gasca mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicind cu oamenii de bine
Veniti si neocomunisti si fara de rusine.

Refren:
Mai bine haimana decit tradator,
Mai bine huligan decit dictator,
Mai bine golan decit activist,
Mai bine mort decit comunist,.

Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma
Si de aceea, securisti, sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
Democratii originale si nici minciuni sfruntate.

Ne-ati intrebat ce vrem aici, dar stie toata tara
Noi sustinem punctul 8 de la Timisoara.
A cazut 473, ce tinea TVR
Legata in lanturile ei, dar tot degeaba e.

Alegeri fara comunisti, fara nomenclatura
Si nu va temeti de golani fara coloratura.
Din cei care-au murit aici, ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost, macelul de atunci.

joker_fl  •  13 iunie 2007, 19:57

poate e mai bine asa sa pleci cu sansa a 4-a, o grija mai putin, e o chestie psihologica, conteaza; oricum rapidului ii mai trebuie jucatori, au plecat 2 de baza, s-a retras moldo, tre sa aduca jucatori klumea sichitiu, din ce m-am informat sunt cam varza aia din serbia, mai mult de umplutura, sper din tot sufletul sa ma insel

si hai sa nu aprindem lumanari, o sa ne lamurim cum stau lucrurile in SuperCupa

UnRapidist  •  13 iunie 2007, 20:02

Dupa parerea mea cea mai mare pierdere a rapidului ramane Razvan Lucescu. A reusit niste performate deosebite la care nu se astepta nimeni. Despre Bergodi… om trai si om vedea. Sa nu uitam ca totusi e giulesti si Copos patron asa ca… se pot intampla multe nenorociri. Cat despre cei care s-au luat de istoria Rapidului… puenti mana si cititi inainte mai. Va faceti voi de rusine ca suporteri ai echipelor la care cu atata mandrie tineti. Cititi despre pitesti si despre Dobrin, cititi despre ce echipa avea petrolul, cititi despre poli timisoara si dupa acea o sa vedeti cat de putina istorie au steaua si dinamo.

Blowinkl`@Rapidist100%  •  13 iunie 2007, 20:02

Nostradamus a murit saracu si nici macar el nu a prezis bine viitoarul ! deci nu va mai dati voi mari cocosi in ale prezisului pentru ca nu se stie niciodata de unde sare iepurele si nu ar fi de mirare sa termine campionatul pe locul 1 o echipa ca de exemplu Unirea Urziceni ! niciodata nu se stie in orice caz eu am incredere si nu prea in Bergodi dar nu uitati BANII LUI JIJI ISI VOR SPUNE DIN NOU CUVANTU!!!!la fel si zgarcenia lui Copos care nu are nicio legatura cu fotbalul,sa plece sa finanteze cofetarii nu echipe de fotbal!FORZA RAPID @ INFINIT !!!

andrei  •  13 iunie 2007, 20:04

bergodi vine din cel mai murdar campionat din lume, unde se fura de nu e adevarat
calciopoli a fost doar de suprafata
hai sa nu-l mai laudam decat pe chestii adevarate

drskit  •  13 iunie 2007, 20:05

L-am respectat noi pe Razvan, l-am regretat cateva zile cand a plecat, dar acum ne gandim… oare nu puteam sa luam vreo 2 campionate daca era altcineva pe banca? 😕

DINAMO.RO  •  13 iunie 2007, 20:06

tweety

bai gaina, tu vorbesti de lucruri sfinte ???

vezi-ti de chestiile tale aviare…

Blowinkl`@Rapidist100%  •  13 iunie 2007, 20:09

STIRE DE ULTIMA ORA!!!!!COPOS A AVUT UN ACCIDENT GRAV DE MASINA SI E IN COMA LA SPITAL MEDICII II DAU SLABE SANSE DE SUPRAVIETUIRE!VA BUCURATI DA SAU NU ? ………ahhhhhhhh ce pacat k e doar un vis….

KaiN  •  13 iunie 2007, 20:12

o sa vedeti voi ca va face surpriza rapid sezonul viitor, asa cum a facut si cfr, am incredere in bergodi, forza rapid!

loopoo  •  13 iunie 2007, 20:15

berbecule, nu degeaba esti berbec! NU mai desconsiderati Rapidul! Veti vedea ca va veti oftica la sf. campionatului viitor. Tineti minte asta!

bekaly  •  13 iunie 2007, 20:17

tot ce sustinem acum sunt doar supozitii pentru ca nimeni nu stie ce se va intampla pana la urma
asa se zicea si inaintea campionatului trecut dinamo nu are nici o sansa rapid si steaua sunt favorite

Reddog Alex  •  13 iunie 2007, 20:26

Ce Dumnezeu, asa se grabesc unii sa anticipeze sfarsitul Rapidului, de parca se desfiinteaza echipa, sau asa ceva. S-a intamplat ceva notabil? Si-au schimbat antrenorul si au plecat cativa jucatori. Asa, si? Antrenorul nou-venit a demonstrat ca nu e amator. Iar finalul slab in sezonul recent incheiat nu mi se pare surprinzator, atata timp cat se stia ca Razvan Lucescu si cativa jucatori vor pleca. O sa dureze putin pana Bergodi se acomodeaza, dar dupa aceea echipa va evolua bine. Rapid o sa conteze in lupta pentru pozitiile superioare.

michigan  •  13 iunie 2007, 20:29

„Dacă Rapid va cădea în nonperformanţă, fotbalul nostru se poate întoarce la formula de binom Steaua – Dinamo.” Stimabile,CFR nu exista pt mitici???Ne-am saturat de voi…Fortza ARDEAL+ BANAT!!!

DORIAN  •  13 iunie 2007, 20:30

BERBEC….EU FAC PARIU CU TINE… ,CA NU GHICESTI DECAT CEL MULT O ECHIPA CLASATA ASA CUM AI PRONOSTICAT TU…TINE MINTE !!! CEL MULT O ECHIPA….SA NU UITI DARIE….PARDON !! SA NU UITI BERBEC !!!!!!

cooasha  •  13 iunie 2007, 20:36

clasament:
1.Gloria Buzau
2.Dacia mioveni
3.UTA
4.U. Cluj

na, de asta ce mai ziceti?!

stelistu  •  13 iunie 2007, 20:37

Sunt stelist…nu cred ca rapid va cadea…Bergodi e un mare antrenor…si dak vor veni cativa jucatori la echipa,rapidul se va clasa in primele 4

stelistu  •  13 iunie 2007, 20:38

mai bine zis pe locu 4 ;))

dodo  •  13 iunie 2007, 20:38

Coosha…, ar trebui sa joci la pariuri!

Comentează