Braconaj în Deltă

Cînd au motivat trecerea la 18 echipe, şefii fotbalului au spus că vor retrograda 4 echipe şi că astfel Liga 1 îşi va păstra duritatea competitivă.

joi, 24 mai 2007, 8:38

Cînd au motivat trecerea la 18 echipe, şefii fotbalului au spus că vor retrograda 4 echipe şi că astfel Liga 1 îşi va păstra duritatea competitivă.

Vara trecută, Pandurii a rămas pe prima scenă în ciuda rezultatelor sportive. Acum, s-a copt ideea păstrării Ceahlăului. În acest ritm, nu va retrograda decît cine vrea şi nu va promova decît cine îşi doresc preşedinţii. Cooperativa s-a mutat din teren, unde e mai scump şi se vede, către licenţiere, un mediu plin de hîrţoage.

În timp ce blaturile erau televizate şi amendate public, manevrele prin care Sportul, anul trecut, sau Delta Tulcea, anul acesta, sînt depunctate în ciuda rezultatelor se bazează pe plictisul general pentru regulamente. Se protestează cîteva zile şi, apoi, media şi opinia publică renunţă să mai pătrundă argumentele birocratice şi le lasă în plata Domnului!

Dacă scuturi cluburile noastre, jumătate din ele nu au ce căuta pe prima scenă! Dar asta nu se poate. Şi, atunci, se practică exigenţa selectivă, orientată către cei care nu pot face valuri, deşi vorba asta nu sună prea bine la propriu în „cazul Delta Tulcea”.

Echipa e simpatică, intrarea ei ar da bine în materie de biodiversitate a campionatului, poate se mai prind şi niscaiva fonduri europene!, da’ Delta are un singur ghinion. S-a nimerit să vrea să intre, taman cînd nu e bine să pice Ceahlăul! Şi, de aceea, cererea ei de licenţiere, depusă în ultimul moment, va avea o soartă grea.

Comentarii (140)Adaugă comentariu

tulceanul  •  24 mai 2007, 23:09

Sunt reguli si reguli care trebuiesc respectate. Regulile sunt facute de Mitica & Co . La fel ca in cazul TvR- Kanal D in scandalul televizarii meciurilor cine va da mai mult va castiga …iar aici Pinalti&Mitica bate Delta..pacat…

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:10

nici ceahlaul nu se gindea c-o s-o ia spre b d-adevaratelea..asa ca…pinalty l-a sunat pe mitica si i-a zis : ce facem cumetre?cum o scoatem? mitica l-a linistit: stai calm ca delta nu poate..veghez io! tu vezi sa ajunga $$$ in cayman, acolo une trebuie! si gata…ca si anu trecut cu sportu…ce dreq…astia sint vulpoi batrini. Io sper sa nu fie adevarat..dar cred ca asa stau lucrurile…Cum e posibil (vezi cazul sportu’ de anu’ trecut) ca (virgula) citeva zile de intirziere sa nu te mai lase sa evoluezi in a. si ce echipa avea sportu’…au lucrat ale mitica zi si noapte sa le iasa socoteala…

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:13

tulcene, vezi ca te-ai prins? si mie imi pare rau , ca asa cum spune florin mai sus, e kiar istorie sa intre tulcea..(asa cum as vrea sa vina vreo data(cind vreodata?) si Rulmentul Alexandria in A, ca sint teleormanean, dar….

konstantijn  •  24 mai 2007, 23:17

bravo tolo… frumos articol.. pacat ca nu tine nimeni seama de el… nu e cazul „Delta Tulcea”, ci e un caz general… la fel de bine poate fi si Gloria Buzau sau Dunarea Galati (care e la 4 puncte de Tulcea)…
mie unu` mi`e clar… ai bani si esti putin rau, esti in A… te sustine primaria locala, zi mersi daca esti in B… asta daca nu patesti altceva (vezi CF Braila)…
welcome in Romania!

dodo  •  24 mai 2007, 23:18

@florin:

Dr. Turnu Severin a avut acum multa vreme echipa in Liga 1! Despre restul, nu stiu, dar parca si Tulcea…

dodo  •  24 mai 2007, 23:20

Apropos de Kanal D: n-ati observat ca in timpul meciurilor importante, cand „iti este mai mare dragul”, pica semnalul, in sensul ca imaginea ramane statica, iar sonor nu e!??

Chiar trebuia Kanal D sa aiba Optiunea 1??

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:23

@dodo..normal ca DA! din moment ce dai $$$ cui trebuie. ce nu e clar??????????????????

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:25

probleme tehnice … au dat multi $$$ ca sa ia optiunea 1 si nu le-a mai ramas $$$ de un satelit bunicel..asa ca transmit si ei cum pot…ce sa faca

tulsan  •  24 mai 2007, 23:25

Tulcea nu a fost in A.

dodo  •  24 mai 2007, 23:28

@skarekrow:

Din pacate imi e tot mai clar…

dodo  •  24 mai 2007, 23:30

@skarekrow:

Locuiesc in vestul tarii…

Nu gaseam un post de televiziune cu un patron sa zic german, austriac, elvetian, etc…

De cand sunt turcii asi in televiziune si in tehnica in general!???

Cum spuneam…din pacate imi e tot mai clar!!!!

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:39

vezi tu …acum nu conteaza ca esti turc, arab rus sau sudafrican……imi pare rau sa ma repet cu $$$… la kanal d , tehincienii, cameramani, regizori etc sunt tot romani, e drept ca au fost si citiva turci care au implementat programul. Ce , crezi ca daca venea vreun neamtz (in locul lui dogan) ar fi venit cu enshpe mii de muncitori nemti? tot romani ar fi contractat..asa ca………………….noapte buna bucuresti

ciumflex  •  24 mai 2007, 23:39

scoateti draq reclamele astea idioate ma!!!!!lumea vrea sa citeasca gazeta nu sa se uita la hahalerele alea care va umple voua buzunarele

florin  •  24 mai 2007, 23:48

Rectificare:
corect e că Guvernul a aprobat finanţarea construirii a 500 de stadioane compatibile cu Liga a III-a , nu cu Liga I, aşa cum greşit a apărut în materialul meu. Vă cer scuze pt. această grşeală şi pt. că v-am „obosit” cu un punct de vedere cam lung, dar nicidecum plictisitor.
Hai să-l comentăm, hai să găsim soluţii, hai ca atunci când GSP ăşi asumă rolul de a susţine un proiect de restructurare şi revigorare a sistemului competiţional din România, să mergem şi noi la nivel judeţean să mediatizăm prin presa locală o astfel de necesitate pe care să o conştientizeze toţi oameni de fotbal din fiecare judeţ pt. a face un pas spre Europa!

skarekrow  •  24 mai 2007, 23:49

Baietelul unui inginer ridica nasul din cartea pe care o citea si il intreaba: – Tata, ce-i aia „pompa”? La care inginerul ia imediat o foaie de hartie si incepe sa-i explice: – Uite aici: e un cilindru, cu un piston inauntru, care are o valva prin care fluidul trece intr-un singur sens etc. si-i spune principiile presiunii, notiunea de vacuum si toate celelalte, pentru ca intr-un final sa-l intrebe: – Dar de unde ai aflat tu de pompa? – Pai, uite aici, in cartea de istorie scrie ca Cezar a intrat cu mare pompa in Roma.

cozo  •  25 mai 2007, 0:21

cataline mazgalesti din ce in ce mai bine

cozo  •  25 mai 2007, 0:22

ai dreptate asa e dar pe mine nu ma mai mira nimic in fotbal ca si in tara asta de cacao

Sergej  •  25 mai 2007, 0:37

Unde vreti sa joace Tulcea? pe apa? n-ai baza sportiva, ramai in liga a II-a. Acu 2 ani ziceau la tv ca Tulcea e singurul judet care nu are echipa nici macar in liga a III-a si acum sunteti zmei. Daca vezi ca tragi la promovare si ai jucatori talentati, Consiliul local si Primaria ar trebui sa se implice, dar daca ei nu isi vor binele doar nu am sa plang eu acum ca nu promoveaza Tulcea. Oricum daca vin in liga I o sa fie ciuca batailor. Voi va raciti degeaba gura aici ca nu va aude nimeni. Sunteti inca mici, sunt alti rechini mai mari ca voi.

ultrasur  •  25 mai 2007, 0:41

poate ca delta tulcea nu merita sau nu poate sa joace in divizia a. da atunci in mod clar nici ceahlaul nu merita… sa retrogradeze cine merita si sa promoveze cine poate. sa ramana prima liga cu 10 echipe (daca asta e situatia..) si sa adoptam sistemul elvetian de exemplu, play off si play out. mai bine 10 echipe care sa merite cu adevarat decat 18 din care 8 nu merita.

dodo  •  25 mai 2007, 0:55

@sergej:

De unde stii tu „apriori” ca se va face Delta Tulcea de ras in Liga 1? Ceahlaul nu se va face? De fapt…s-a facut deja!! Cu tot cu stadionul ala al lor de 5 stele abia au strans 31 de pct. in 34 de etape! Ce sa mai caute in Liga 1?

siempre fidellis (LS)  •  25 mai 2007, 1:06

Tacei bah din gura .. cu parerile voastre cum ca „Delta Tulcea nu merita in A ” , k nar avea bani , sau k sar face de rusine …voi in loc sa incurajati fotbalul curat …il acceptati pe asta murdar. mai taceti shi ganditiva k e mult mai bne sa promoveze Delta Tulcea in A dekat sa ramana Ceahlaul, kare sa facut de rahat sezonul asta.shi uitativa mai atenti la cate blaturi a facut ceahlaul in B ca sa promoveze … un astfel de fotbal doriti .. sau un fotbal pe care il au echipele kare joaca de placere .Asa se zicea shi de Urziceni anul trecut shi uitativa in comparatie cu alte echipe din Liga 1 ce au reusit sa faca . Asa k mai taceti cu comenatrii , cum k nar fi bne sa promoveze Tulcea.

Cioara Vopsita  •  25 mai 2007, 2:08

Cataline, nu e bine!!!

Din Liga I traiti si voi. Nu ati spus nimic pana acum de asta, desi faza cu licentierea a avut loc acum ceva luni bune.
Daca acum veniti si spuneti (la final de Liga I!) ca „toate’s vechi si noua toate” – vorba poetului, atunci sunteti si voi, ziaristii, parte din gasca asta a facatorilor de blaturi si inginerii.

VA TINE SA BAGATI UN EMBARGO LA LIGA I? dar, ca s-a terminat liga I pe anul asta, intrebarea e retorica…
Dar primele 3 etape, sa zicem, din toamna???? CUM E?
VORBA LUI CARAGIALE, SA FIE EMBARGO, DA’ SA SCRIEM IN CONTINUARE, CA ASA NE VIN SI NOUA BANII SI CELOR DIN LIGA.

si cand s’o termina un sezon, bagam atunci dezvaluiri, sa ne tinem ocupati pe perioada „transferurilor”….

macane, dom’le, macane….

AA  •  25 mai 2007, 3:14

Ce zic eu ar putea sa para o chestiune de nuanta, dar nu e. In fond. s-a retrogradat corect? Foarte. Atunci tot ce trebuie sa decidem este cine promoveaza. Iar aici, stim cu totii, locul 2 este devine locul 1. E in mod cert mai aproape de corectitudine, caci e vorba de lupta dintre Tulcea si rivalele sale. Cei din A nu au treaba. Nu mai au treaba…

Iar daca nu, la naiba, mergem in 17!

mihai_ca  •  25 mai 2007, 6:13

o solutie de bun simt ar fi urmatoarea:
un mini baraj intre ceahlaul si echipele clasate pe locul 3 in cele 2 serii b.
de ce sa ramana ceahlaul in liga 1?
pentru asta tre sa demonstreze ca merita.
eventual barajul sa fie dupa perioada de transferuri pentru a da sansa tuturor echipelor sa-si intareasca loturile.

dxx  •  25 mai 2007, 6:43

Bravo. Ma intrebam cand incepe campania astq. Faceti presiuni, voi din presa, poate s-o intampla ceva.

Un Tulcean  •  25 mai 2007, 7:45

Pentru ce a facut in seria II, Delta Tulcea merita toate laudele si merita sa joace in seria I.
De la meciul cu Brasovul se stia ca joaca pentru Ceahlaul si ca Pynalti e dispus sa dea bani ca delta sa termine pe primele doua locuri.
Dar cu bine se stie ca Primarul (PD) din Tulcea e cam dina aceeasi alianta cu Gheorghe Stefan (PLD) la ce va asteptati.

arh.Gheorghe Petrescu  •  25 mai 2007, 7:47

Nu cred ca se v-a schimba ceva in fotbalul Romanesc.
Coruptia este prea mare. HAI STEAUA!

un tip  •  25 mai 2007, 7:56

dragomir e cel mai perfid om care a existat vreodata in fotbalul romanesc…deci e de asteptat sa ii lase in seria 2-a ca doar … pinalti e pretenul lui de pe vremea c.a.p-ului… vai de noi

violamann  •  25 mai 2007, 8:06

e incredibil! pai daca a retrogradat, nu inseamna ca a pierdut dreptul de a mai juca in prima liga? de ce sa nu promoveze in locul unei echipe care nu a obtinut licenta, urmatoarea echipa clasata din liga a doua? in italia asa s-a intamplat. dar la noi… ca nimeni.

cidu  •  25 mai 2007, 8:19

Nejte porci ajtia:)

dragomir m— dragomir
dragomir m— dragomir

la puscarie mitica la puscarie 🙂

vicu  •  25 mai 2007, 8:21

O mare porcărie!
V-a începe iar cooperativele?

iou  •  25 mai 2007, 8:22

pacat…..la tulcea e o echipa frumoasa cu un public superb

cristian alexandru  •  25 mai 2007, 8:24

Pana nu dispar personaje ca Mitica Dragomir, Mircea Sandu, Pinalti, Padureanu, etc…tot asa o vom tine…nimic nu va fi corect niciodata…cata spaga si-o fi luat Mitica de la Pinalti ptr ca acesta sa ramana in liga 1??? Pai putea el sa se duca in liga 2 cu asa frumusete de stadion???

tavu  •  25 mai 2007, 8:27

Hai sa nu ne dam dupa copac: Delta cica va primi banuti de la Pinalty.
Dar tocmai asta ar putea sa opreasca FRF-ul si Liga!!! Sa opreasca aceasta tranzactie! Sa iasa si sa spuna ca Tulcea, va primi o pasuire pina se va pune la punct cu Licenta. Si astfel, Tulcea va trai si va muri pe limba ei.
E chiar asa un capat de tara? Sa mai pasuiesti pe cineva?
Cazul Poli TM si Zambon il taraganeaza de 6 luni de zile de acuma. Dar Tulcea nu are relatiile greilor din fotbal.

Tulcea nu se va mai intalni cu ocazia asta decat dupa alti 50 de ani. Pacat ca avem un primar care a pus botu la banutii lui Pinalty. Dar tot tulcenii mei l-au ales.

Murim cu dreptatea in mana :((

yoyo  •  25 mai 2007, 8:35

in sfarsit, se mai scrie si pe la noi. deocamdata esti singurul la ziarul asta care mai faci treaba …

assur  •  25 mai 2007, 8:35

cred ca ai abordat problema dintr-un singur punct de vedere. Cel al ceahlaului. nu te intrebi oare daca delta tulcea se complace in aceasat situatie si trage pentru ceahlaul? dovada ar fi faptul ca joaca pe primele lui pinalti de ceva vreme si, mai mult decat atat, pune contre Petrolului, de exemplu, tot pe banii moldoveanului. Sunt aproape sigur, din moment ce am aflat chiar de la modelu, ca prefab a jucat pe o prima astronomica in meciul cu Petrolul, o parte asigurata chiar de delta. Pai de unde sa aiba echipa aia care joaca pe aratura atatia bani. Nu ca nu resopect delta pentru fotbalul pe care il practica in ultimele etape, dar cred ca merita luata in considerare si varianta ca tulcenii, de la presedinte si jucatori, pana, poate, la primar au buzunarele umflate de banii lui pinalti. Si apoi, orice echipa serioasa, care are un obiewctiv serios, isi pune dosarul de licentiere in iarna din moment ce a terminat turul pe pozitia a 4-a, nu? aia cu nu credeam ca vom promova mie mi se pare praf in ochi.

dominot  •  25 mai 2007, 8:42

de ce sa promoveze o varza de pe locul n-spe din liga a 2-a doar pentru ca cele n-a dinaintea ei nu au bani de liga1. in plus, de ce atata mila si simpatie pentru performerele din liga 2 si atata antipatie pentru codasele ligii 1 (in sensul ca cele din liga 1 sunt sub grija lui mitica si celelalte sunt onoarea intruchipata; liga a 2-a nu tot a lui mitica e?).
a scris cineva mai sus foarte bine:
1. Promoveaza cele din liga a 2 care s-au clasat pe locurile ce permit acest lucru. Retrogradeaza cele din liga 1 care nu s-au clasat pe locuri care sa permita ramanerea in liga 1.
2. Daca se intampla o alta situatie decat cea de mai sus, se organizeaza BARAJ, lupta dreapta si sportiva.

Voi intrebati: de ce sa ramana echipele de pe locuri retrogradabile in liga 1?
Eu va intreb: de ce sa promoveze echipele de pe locuri nepromovabile in liga 1?

Mingea e rotunda. La revedere!

Ionut  •  25 mai 2007, 8:44

E o aberatie! Practic se recunosc doar punctele primelor doua echipe din liga a IIa. Celelalte au cheltuit bani degeaba un sezon intreg.
Normal ar fi ca in cazul in care echipa de pe locul de promovare nu intruneste conditiile, urmatoarea sa poata promova si nu sa ramana in prima liga o echipa care nu si-a facut nici macar barem de puncte…
Daca Delta Tulcea nu poate evolua in prima liga, cum ramane cu Forex, FC Brasov sau CS Otopeni?

Tolo, abia aceasta e o problema a fotbalului romanesc si nu datul ca parerea… sa vedem cat de mult tam-tam va face Gsp si cat se va lupta pentru respectarea fenomenului fotbalistic…

andy  •  25 mai 2007, 8:56

Corect cataline. Acolo s-au mutat blaturile. Cine crede ca Ceahlaul o sa cada se inseala amarnic. Are grija pinalti si fosta cooperativa ca ei sa ramana aici.

Mihai  •  25 mai 2007, 9:05

nenorocitu de dragomir e de vina el tine in spate toate blaturile

p3x  •  25 mai 2007, 9:05

Mai gsp cand va faceti si voi un site profesionist? Nici nu-mi vine sa mai intru pe siteul asta, noroc cu editorialistii. Un pic de respect pentru cei care vor sa citeasca stiri sportive….

kaesar  •  25 mai 2007, 9:28

nu se va mai ivi inca o ocazie ca aceasta pt DELTA TULCEA de promovare in liga 1!!!! pacat !!! Fortza TULCEAAAAAAAAA!!!!!!!!!

cool  •  25 mai 2007, 9:36

tolo pacat ca esti roman altfel sigur luai premiul pulizer . astia de la frf si lpf sunt niste marlani iar voi ca ziaristi ar trebui sa luati mai multa atitudine fata de acesti NESIMTITI

tmi  •  25 mai 2007, 9:37

MAI ASTIA CE VA TOT PLANGETI DE RECLAME UN MIC SFAT MOZILLA FIREFOX SI ADBLOCK CA ADD-ON.

radu  •  25 mai 2007, 9:59

Comentariile astea nu le citeste nimeni, nu-i asa? 🙂 Am vazut si un spam mai sus.

Thereau  •  25 mai 2007, 10:13

Scrsioare pentru Thereau
Je ne te connu pas, mais toujours je te connu très bien. Tu a venu ici, en Roumaine parce que ton désire été de joue football et de avance avec ton carrière.
Mais, quelque chose très important se passe. Tu arrive a un club qui et considère en notre pays un symbole. Et cette équipe est Steaua Bucureşti. Je ne veux pas discuter tes caractéristiques comme footballeur, parce que je crois q’il sont évidente. Je veux discuter de c’est-ce que ton partir signifier pour les supporters et pour cette équipe.
En 1986 une grande équipe réalise une grande performance pour notre football, pour notre sport mais en suite, pour notre identité nationale. On a passe de Barcelone dans le finale. Et ça, pour nous, les roumaines, signifie beaucoup. Très beaucoup. On a été un régime communiste, mais en tout cas, le peuple sorti dans la rue pour célèbre cette victoire.
L’année passe on revenir dans les champions league. Et Steaua été cette équipe encore une fois. Meme a annonce un transfert es nous somme circumspectif ; Thereau de Charleroi. En tous cas, Thereau est un footballeur français, et ça peut-être signifier une grande opportunité pour notre équipe. Les français avaient un autre type de mentalité.
Et ça à devenir vrais. Il a une grande personnalité, il travaille énorme, il e modeste et ça c’est comme on dit : mentalité. Apres un match qui on a perdu, je rappelle que tu a dis : c’est pas bien parce que on a perdu points pour le championne mais on doit récupère pour les supporters.
Oui, je sais que ça ce pas une chose extraordinaire, mais pour nous, les supporters, cette geste signifie très beaucoup.
Je connu q’est-ce que tu a déclare et en suite je sais que ton geste de partir est irrévocable. Mais je veux explique q’est ce qu’il signifie pour nous : l’incapacité d’avoir performance sportif mais en suite humaine. On ne peut pas accepter que nous somme incapable d’offre les meilleure condition pour un footballeur comme toi. On avais un boss qui e xénophobe qui est inculte et qui e incapable de respecte des valeurs.
Cette déclaration «Thereau, toujours dans notre coure » signifie ça. On peu admire toi, mais on peut pas fait quelque chose avec Becali, on peut pas dicte moralité, respect pour le spirite sportif et ambition de garde cette valeurs.
Cette lettre et un résultat de plusieurs message qui j’ai lu et écouter. Il y a été des supporters qui a pleure quand écouter ton déclaration dans l’aéroport. Mois aussi, je pleure dans ma coure. C’est comme nous somme réveillé après un très bon rêve. Le rêve dit que on avait une grande équipe encore une fois, que Thereau et Elton et Dica joue en champions league.
La réalité cet différent : on n’est pas capable de faire une grande équipe encore une fois.
Avec un grand respect pour un grand spirite que tu es, bon chance dans ton activité,
Un supporter de STEAUA BUCURESTI.

ene  •  25 mai 2007, 10:20

Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!
Jos corleone.. jos mafiotu jos dragomir!!!!!!!!

AriaU  •  25 mai 2007, 10:21

Nu inteleg de ce trebuie sa ramana Ceahlaul, asta in cazul in care nu i se da Deltei licenta, si nu poate sa promoveze urmatoarea clasata in Liga II.

MAFIE.

DeMaio  •  25 mai 2007, 10:29

Trebuie să rămână Ceahlăul pentru că la Piatra Neamţ există dulcineele folcloriste, pentru că acolo se poate mânca micul la aer curat, pentru că au un stadion pe care l-au pus la dispoziţia federaţiei când aceasta nu mai avea pe unde să ducă naţionala, pentru că Pinalty l-a susţinut mereu pe Mircea Sandu şi baronul de la FRF nu uită, şi pentru alte o mie de motive. De aceea trebuie să stea ei şi să pice o echipă ce a muncit din greu şi obţine, aproape, o promovare nesperată. Lasă să fie moldovenii, şi anul viitor să mai spurce o dată Liga I cu meciurile lor inepte.

Anthony  •  25 mai 2007, 10:31

Tolo ,

De ce nu astepam un pic ? La Ploiesti , aurul negru va inunda gurile Deltei , esenta miscarii va fi salvatoarea morala a competitiei , iar Crangul va fi inmiresmat de adierile Ligii I si astfel scapam toti de scenarite . Corleone , multumeste ca a crescut cifra octanica la Ploiesti si ai scapat (ca de obicei) de atatea suspiciuni .

Comentează