Despre un defect care îi minează calităţile lui Răzvan Lucescu

Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.

duminică, 1 aprilie 2007, 8:58

Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.

Răzvan Lucescu a făcut o echipă care joacă, dar nu cîştigă pe cît i-ar da dreptul coerenţa şi calitatea etalate. Rapidului îi lipseşte ceva în momentele decisive. Aşa s-a întîmplat în „sfertul” cu Steaua, la fel s-a întîmplat în această ediţie de Cupă UEFA şi l-a fel s-a întîmplat aseară, imediat după golul de 1-1 al lui Ganea.

Să fii egalat înainte de pauză reprezintă una dintre cele mai parşive lovituri ale fotbalului. Steaua se clătina, însă giuleştenii n-au forţat şi s-au mulţumit să intre la cabine în echilibru.

Mai departe a venit eroarea lui Coman, care a gafat şi apoi a privit peluza, gîndindu-se că viaţa e nedreaptă. Este! Şi tocmai de aceea trebuie să tragi de ea, să crezi în tine, să ai substanţă de învingător, of, ce patetic sună!, şi să încerci să nu ratezi ocaziile. Furia rapidistă de după 1-2, inclusiv „jocul periculos” al lui Săpunaru, din care s-a făcut 2-2, a avut ceva din nempăcarea şi sălbăticia campionilor autentici.

Pe final, Rapid a încercat să forţeze, dar nu a mai avut putere şi Steaua a învins prin Ochiroşii, actul de curaj al lui Olăroiu. Curaj care i-a lipsit încă o dată lui Răzvan Lucescu. Uneori, temeritatea nu e decît cealaltă denumire a şansei.

Comentarii (584)Adaugă comentariu

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:09

ceco Says:Urmeaza sa o scrie!Dar ia zi-mi si mie care e istoria scrisa de rapid in ultimii 17 ani?

ceco  •  2 aprilie 2007, 0:09

Alin B. Says:

April 2nd, 2007 at 12:07 am
@ Rambo De ce l-au mai transfert ? Daca nu e bun nici de liga 3-a, cum a ajuns la Dinamo ? Asta-i ecipa de CL ? Caicedo a stat 2 saptamani, Mateus ala la fel. Ce inseamna asta ? Management de liga a 3-a. Penibil.

carlos si saban….. 2 transferuri ce arata profesionalismul celor de la steaua…hahaha

Alex  •  2 aprilie 2007, 0:11

meciul nu a avut nimic spectaculos… doar o gramada de greseli personale care au permis inscrierea atator goluri… liga I e de doi lei… nu conteaza ce echipa merge in C L, numai pt investitorii echipei respective, care se va face de ras, dar va lua bani frumosi… desi vreau sa isi inghita mimi „hegemonia”, daca ramane cfr pe 2 va fi cam aiurea… au o mana de suporteri si aia samantari… nici macar clujenii nu ii sustin.. stadion nu au, probabil vor juca in tara aia cu limba urata, si nici macar acei cativa samantari nu se vor deplasa pana acolo… in fine.. ideea e ca nu au ce cauta doua echipe din acest campionat in grupele C L… e o risipa…

ceco  •  2 aprilie 2007, 0:11

nbk Says:

April 2nd, 2007 at 12:09 am
ceco Says:Urmeaza sa o scrie!Dar ia zi-mi si mie care e istoria scrisa de rapid in ultimii 17 ani?

ma doare-n pwla de rrrapid……iar craiova n-are bani de pixuri ca sa scrie istorie…

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:12

# suntem_peste_tot_akas.. Says:
April 2nd, 2007 at 12:09 am

Sunt rapidist dar respect provincia
Ganditi-va putin…
O gramada de jucatori de la Steaua Rapid Dinamo provin de la Craiova si Arges
TOT RESPECTUL PT ACEASTA FRAZA!

Alex  •  2 aprilie 2007, 0:12

*echipa se va face de ras(nu investitorii)

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:12

bai un singur cap are bani mai multi ca taote cele sapte de la dinamo nuuu. faceti si voi un transfer de peste un milion euro sau nu aveti bani.

octavian  •  2 aprilie 2007, 0:13

alex ,lasa ca au steaua rapid si dinamo suporteri,fiti ma seriosi,ce are daca se duce clujul?Dinamo are stadion de cl?Rapid are stadion de cl?
fiti ma seriosi,sa se duca cine e mai bun,macar samantarii aia de la cfr cluj nu se bat ca orbi si arunca cu tot ce le pica la mana ca in conceptia unora,asa se incurajeaza o echipa!

Rambo  •  2 aprilie 2007, 0:13

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
pacwoodyan Says:

April 2nd, 2007 at 12:04 am
mai dementhor ii batem le luam si titlul si ii lasam si cu 6 puncte in urma ca de neam revenit si suntem insetati de voctorii si vom calca tot in picioare.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Esti tare cu „neam (???) revenit si suntem insetati de voctorii (???)”.
Oare in Ghencea nu se trece de stadiul de cercopitec in gandire si reactii ?
Sa vedeti voi cum Steaua va pica iar, tocmai cu echipele mai mici, inclusiv cu Dinamo (si un egal erau pt. Steaua), CFR Cluj si Gloria Bistrita.
Cu o floare nu se face primavara !
Steaua a castigat meciul cu Rapid numai pe baza de greseli de tactica si de aparare.
Chiar pot spune ca Steaua a facut un joc slab, ceva mai bun decat celelalte din deplasare. Au noroc cu gafe incredibile ale aversarilor !
LA TOATE CELE 3 GOLURI FUNDASII SI PORTARUL AU GRESIT DE PARCA EVOLUAU IN DIVIZIA C !
Dar, acasa, cu Dinamo, se schimba placa, si stelistii vor avea o crunta dezamagire, mai ales ca sunt iar infatuati, crezandu-se stapanii lumii doar dintr-o victorie norocoasa.
ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APA !

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:15

ceco Says: Daca esti asa curajos raspunde-mi si mie la 2 intrebari:
1. DC crezi ca un bucurestean get-beget ca mine tine cu Craiova si nu cu Steaua,Rapid sau Dinamo?
2. DC crezi ca Dinamo e cea mai antipatizata echipa din Romania?

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:17

Rambo Says:Ce motive ai sa crezi ca Dinamo va bate in Ghencea?Ca eu unul nu prea vad…..

marius  •  2 aprilie 2007, 0:17

scuza’ma sa iti spun rambo dar dinamo are o echipa extrem de subtire,2 atacanti plafonati si intr’o eclipsa de forma care deja devine evidenta,un mijloc in care vioara intai este catalin munteanu ceea ce spune multe,iar in aparare doar un radu stefan un jucator mai de viitor.Moti e un gafeur mare.
campionatul nu e jucat iar daca jucati tur preliminar o sa aveti mari surprize

ceco  •  2 aprilie 2007, 0:17

nbk Says:

April 2nd, 2007 at 12:15 am
ceco Says: Daca esti asa curajos raspunde-mi si mie la 2 intrebari:
1. DC crezi ca un bucurestean get-beget ca mine tine cu Craiova si nu cu Steaua,Rapid sau Dinamo?
2. DC crezi ca Dinamo e cea mai antipatizata echipa din Romania?

1 de k.k.t. cu orificii ce esti
2 DINAMO e pe locu’ 2 la suporteri-a se vedea statisticile.

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:19

darar d-zeu sa avem parte de gafe dastea de care putem profita mai mereu dar voi nu prea stiti cum se profita de ele ca de e greu drumu pana UCL si de naveti nici stadion de jucatori ce sa mai zic sh-uri ca de bani nu pre exista . dar noi ne vedem de treba noastra si va cacam si pe voi ca de rapid pe langa voi e de mi de ori mai superioara iar noi suntem la infini peste voi si am fost mereu sau ati castigat si voi o finala UCL si eu nu stiu

suntem_peste_tot_akas..  •  2 aprilie 2007, 0:19

In ultimele sapt. la tv dinamo echipa f iubita :)))))
hai sa fim seriosi sa organizeze borcea amicale prin craiova timisoara sau cj ca sigur o sa se inghesuie fanii la autografe :))))

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:19

ceco Says: SA MA IEI IN GURA!De cand a plecat Ganea nu jucati nimic si va pleaca cate un jucator pe saptamana!

geoxx_sv  •  2 aprilie 2007, 0:20

steaua a fost pragramatica.oli a riscat cu ochirosi si a castigat.eu cred ca trebuia sa riste si in celelalte etapept ca ochirosii eu jucator talentat

radu  •  2 aprilie 2007, 0:20

nbk ti cu stiinta si esti bucurestean 100%?Bravo ,tot respectul !

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:21

# radu Says:
April 2nd, 2007 at 12:20 am

nbk ti cu stiinta si esti bucurestean 100%?Bravo ,tot respectul !
MERCI!

ceco  •  2 aprilie 2007, 0:21

nbk Says:

April 2nd, 2007 at 12:19 am
ceco Says: SA MA IEI IN GURA!De cand a plecat Ganea nu jucati nimic si va pleaca cate un jucator pe saptamana!

da tot pe locu’ 1(UNU) suntem…

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:21

Tin cu CRAIOVA FIINDCA E PRIMA ECHIPA CU CARE AM TINUT SI NU MA SCHIMB CUM BATE VANTUL!

butelie  •  2 aprilie 2007, 0:22

Ma bucur ca am reintrat pe blogul meu favorit !
T.o.l.o.ntan este cel mai bun ziarist sportiv , sau printre primii cinci !
Puteti sa intrati si pe http://www.detoatepentrutoti.3xforum.ro , daca aveti opinii sportive , care nu ar fi permise pe acest blog !

Adrian  •  2 aprilie 2007, 0:22

nbk

daca imi dai voie sa raspund si eu la cele 2 intrebari

1.ti cu echipa care te impresioneaza, care are aceleasi principii ca si tine,care te reprezinta indiferent de locul unde te nasti

2.dinamo e cea mai antipatizata pt ca reprezinta ceea ce e mai rau in fotbalul romanesc:blaturi,hotii,arbitrii de casa,etc

Petrescu Angel  •  2 aprilie 2007, 0:22

PS [citat]:
imi pare rau
Trimis de mirceaa la 2007-04-01 23:47:42

pacat ca nu ai vazut meciul. nu e vb de 8 euro ca nu moare nimeni ptr 8 euro.. e vb ca te-au pacalit. astia trebuie dati in judecata, au tras teapa muuultor romani de afara care au vrut sa vada si ei cateva imagini de la meciurile noastre. suna cam a frauda ce au facut pana acum cei de la prosport cu meciurile live. banii i-au luat, serviciile nu le-au prestat. RUSINE PROSPORT !

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:23

LASA FRATE CA LOCU UNU SE VA CLATINA RAU DE TOT SUB ASEDIUL STELEI NU NE MAI PRIVITI DE SUS CA DATI CU CAPUL DUPAIA DE PRAGU DE JOS

nbk  •  2 aprilie 2007, 0:23

ceco Says: Aveti unica sansa sa deveniti cea mai proasta echipa din istoria fotbalului daca pierdeti acest campionat!Asa veti ramane sigur in istorie!

Rambo  •  2 aprilie 2007, 0:24

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
nbk Says:

April 2nd, 2007 at 12:17 am
Rambo Says:Ce motive ai sa crezi ca Dinamo va bate in Ghencea?Ca eu unul nu prea vad…..
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Stelisti, vi se pregateste ceva …
Veti avea mari surprize la meciul cu Dinamo, CFR Cluj si Gloria Bistrita.
Norocul din meciul cu Rapid se va intoarce impotriva stelistilor.
Asa au fost si rapidistii inainte de meciul cu Steaua, cand s-au dat mari, cu toate ca n-au rupt gura targului.
Baremi Dinamo are concurenta pe posturi, si are de unde pierde puncte.
Daca Steaua nu va castiga, chiar si egalul le strica bucuria.
Deci, presiunea e la Steaua, si, Dinamo, aparandu-se, si contraatacand, poate ingropa Steaua.
Mereu echipa care se apara mai intai are succes azi, vezi echipe ca Vaslui, Ceahlaul, Urziceni, UTA, etc, care au facut egal cu Steaua sau au batut-o. Probleme vor mai fi la multe meciuri, asa ca n-are rost lauda de sine, ca vei avea dezamagiri crunte.

butelie  •  2 aprilie 2007, 0:25

Nu vad de ce Lucescu s-ar supara , sau oricine altcineva ,. pentru ca T.o.l.o.n.t.an este un ziarist CARE SCRIE CE GANDESTE , cu ca GOANITOAIA , care incearca sa impace si capra si varza !

bancuri cu si despre fotbalisti la http://www.detoatepentrutoti.3xforum.ro

alin78  •  2 aprilie 2007, 0:26

pai ce sa faca Lucescu… cand a facut o echipa de macelari????? uitati-va cat faulteaza Rapid si pe urma discutati…. Steaua a jucat bine prima repriza, iar Rapid a egalat printr-o dubla greseala: fault la Goian si offside la Zicu: STEAUA A FOST MAI BUNA!!!

radu  •  2 aprilie 2007, 0:28

dinamo slab ca joc ,mendy sau juniorii care ii incearca pe posturile de atacanti rednic nu dau satisfactie,mijlocul greoi,iar apararea e destul de slabuta,campionatul nu e jucat,dar dinamo are insa peste 90% sanse sa devina campioana dar in cl (asta daca ajung acolo,cu tur preliminar ma indoiesc sincer ca o sa reuseasca) nu o sa faca mare lucru pt ca echipa are mari probleme!
S’a vazut la Tottenham si cel mai bine cu Benfica,o echipa sincer boema!

sammy  •  2 aprilie 2007, 0:29

Atat zic:Iar i-am facut pe fraieri!HAI STEAUA!!!HAI GLORIA BZ

Rambo  •  2 aprilie 2007, 0:30

Radule, stii care echipe sunt cele mai in forma de cateva luni, pot spune cele mai valoroase din lume, prin rezultate si joc ?
Iti spun eu: Tottenham si Benfica, echipe de super-clasa !
Si Dinamo a facut, cat decat, jocuri bune cu ele, nu ca Steaua calarita pana si de epava de Dinamo Kiev, acasa, furata ca-n codru de 2 goluri clare !

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:32

bai asta muscuos zis RAMBO bai steaua a fost in CHAMPIONS LEAGUE nu in UEFA mai tine minte

redmania  •  2 aprilie 2007, 0:32

Adrian Says:

April 2nd, 2007 at 12:22 am
nbk

daca imi dai voie sa raspund si eu la cele 2 intrebari

1.ti cu echipa care te impresioneaza, care are aceleasi principii ca si tine,care te reprezinta indiferent de locul unde te nasti

2.dinamo e cea mai antipatizata pt ca reprezinta ceea ce e mai rau in fotbalul romanesc:blaturi,hotii,arbitrii de casa,etc
—————
la 1. sunt de acord

la 2. nu sunt de acord. Pai daca e s-o spunem pe aia dreapta stiaua a fost echipa familiei Ceausescu, echipa favorita a regimului de dinainte de ’89. Daca a furat cineva in primul rand a fost echipa din ghena.
FC Dinamo a fost sub influenta MI si de aici ne-am atras in primul rand antipatiile. Dar ca numar de suporteri suntem pe locul 2 in Romania. Dar suporteri patimasi care cunosc fenomenul. Nu ca la oi, jumate din ele nu stiu cine e Patru Marin :)))

Alex  •  2 aprilie 2007, 0:34

rambo, or fi tottenham si benfica bune, dar lasa astea cu cele mai valoroase din lume, ca parca esti mimi cand vb de orice echipa cu care joaca steaua prin europa… nici dinamo, nici steaua, nici alta echipa romaneasca nu o sa faca nimic stralucit in europa atat timp cat vor avea bugete la fel de mari ca ale juniorilor din campionatele puternice…

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:35

mai redmania vrei sa spui PETRE MARIN dar stai tu linistit si nu te mai baga la STEAUA ca nai cunostinta si uitate mai bine cum pierde DINAMO etapa urmatoare

vlad  •  2 aprilie 2007, 0:37

Un meci bun de angajament azi,decis de greseli personale si de modul in care cele 2 echipe au stiut sa profite de ele.Imi pare rau de COman dar azi are pe constiinta 2 goluri,cel al lui badea si la al 3’lea nu avea ce sa cauta sa inchida unghiul la acelasi badea.Apararea cu 3 fundasi are riscurile ei,iar culoarele lasate azi au fost fructificate extraordinar de stelisti.
Mazilu devine din ce in ce mai ciudat acest jucator,nu are mai mult de 3 meciuri consecutive jucate fara sa se accidenteze,un Buga care nu stie pt cine vrea sa joace inca,iar cuplul de veterani Ganea Vio sunt buni daca se pot lupta prin careu cu fundasii,la verticalizari viteza lor lasa de dorit total datorita varstei.
Un meci bun ca ritm,un elton care a aratat si ce inseamna sa fii brazilian dar doar in prima repriza,dar si un rapid care a dominat insa fara sa puna un pericol real la poarta lui Andrey si el destul de nesigur in interventii.
Urmeaza un meci Steaua Dinamo,insa sincer eu merg pe mana stelei,o echipa in revenire de forma si cu o misiune putin mai usoara in fata lui DInamo,fara suparare ,dupa parerea mea o echipa care nu ca nu se regaseste,dar are si destui jucatori indoielnici ca si calitate.
Sper ca macar de pasti sa fie un derby fara incidente,dar la cati nebuni au devenit suporteri peste noapte ma indoiesc!
Atentie si la CFR ,o echipa care are un retur destul de bun ca program de jocuri!

Alex  •  2 aprilie 2007, 0:37

redmania, daca sunteti pe locul doi la nr de suporteri, cum se face ca abia umpleti groapa aia la care ii spuneti stadion, pana si cand echipa e pe locul 1 la 10 puncte in fata???

radu  •  2 aprilie 2007, 0:40

rambo hai ca esti culmea,daca au ajuns tottenham si benfica cele mai bune echipe din lume:))) de unde ti’ai dat seama,din confruntarea psg benfica,psg retrogradeaza in franta,sau tottenham ce rezultate senzationale a avut?A condus cu 3-1 pe Chealse in cupa si in 10 min au egalat londonezii,iar la Tottenham i’au terminat!argumenteza’mi si mie de unde si pana unde tottenham sau benfica sunt super echipe?
Apropo dinamo kiev a fost umilita de steaua la kiev,voi dupa 90 ati umilit doar pe everton!

pacwoodyan  •  2 aprilie 2007, 0:40

sa fim realisti dinamo e in scadere de forma si steaua forteaza deci steaua va castiga etapa viitoare in fata lu dinamo mult temuta dinamo care acum nu speri nici o divizionara c

chupac  •  2 aprilie 2007, 0:41

redmania,u discuti cu aia care stiu jucatorii…

Mytzu  •  2 aprilie 2007, 0:41

…bai tata ce sa mai vb s-a jucat cum s-a jucat e bine ca s-a terminat asea ,ce daca dominam tot meciul shi bateam mai categoric ne dadeau 3 puncte plus unul pt impresie artistik ? in cazul in care se afla steaua impresia artistik conteaza mai putin …dar degeaba batem rapidul daca ne impidikm in deplasari tratate cu lejeritate ! Locul 2 e prea bun pt anul asta dar ar fi bine sa fim acolo la sfarsitul campionatului ! Hai Steaua !

radu  •  2 aprilie 2007, 0:42

dinamo locul 2 la suporteri:))))))) hai ca asta e total exagerat,voi nu reusiti sa umpleti stefan cel mare ,dar sa fiti pe locul 2 la suporteri:))))
sincer rapidul si craiova sunt mult peste voi ca suporteri

redmania  •  2 aprilie 2007, 0:43

@pacwoodyan

nu iti fa mari iluzii ca sa nu ai si mai mari deziluzii.
pt noi si egalul e bun in ghena, nu trebuie sa atacam si sa stati voi la cutie…ca numai asa castiga antrenorul vostru cand adversarul e nevoit sa atace. Olaroiu baga autobaza si se bazeaza pe alergarea lui badea sau nicolita…Cu noi nu merge treaba asta, voi sunteti cei care aveti mai mare nevoie de victorie pt a va mentine aproape de cfr.
Grija mare ca urmeaza „Taierea mieilor” si poate va lasa ciobanul fara antrenor.

Mytzu  •  2 aprilie 2007, 0:44

Pana si la cluj da nu la ”cfr ” la ”u” vin mai multi suporteri! locul 2 de unde atata locul 2

maruntul  •  2 aprilie 2007, 0:44

unii dintre voi sunteti obsedati de chestia asta cu echipele favorite si jigniti oameni fara vina aiurea .. dak e sa ne comportam k majoritatea .. am putea spune k unii dintre noi sau nascut pe camp si traiesc in corturi din moment ce injura ca la usa cortului .. conteaza calitatea fotbalului si nu pasiunea asta a voastra pentru niste chestiii, care n-au nici o legatura cu sportul ..
PS : v-au crescut pe spate pene :)) Forzaa Steaua Rapid , de ce nu Cluj, Otelul, si hai Argesul (hai Dorinel) .. Vaslui joaca frumos cu manjii lui Hizzo .. Craiova tine tare .. conteaza ce vedem in teren, nu ce-i inafara lui .. tot va numiti oi,caini si ciori .. mai degraba voi si parintii vostrii is ciobani, ca n-au stiut sa va educe la timpul lor ..

dodo  •  2 aprilie 2007, 0:45

@stef33_dinamovist:

Eu sunt stelist, dar de Cluj imi e mai frica decat de Rapid!

Bogdan Anderko  •  2 aprilie 2007, 0:46

Doare rapiduletule doare, nu ???? ….

MANDRU CA SUNT STELIST

Mytzu  •  2 aprilie 2007, 0:46

pt redmania … sa va fereasca dumnezeu sa nu avetzi bulanul sa jucati direct in grupe ca de acu sa fim sincer nu vad cu cine ar putea sa cada dinamo in turul preliminar si sa aiba sanse concrete ..voi inca va agatzati de acel 5 la 1 cu everton ca se lauda niculescu ieri in fanatic

CVUCS  •  2 aprilie 2007, 0:47

Asta este problema cu cei mai multi suporteri stelisti: sunt croiti dupa chipul si asemanarea Ciobanului si a Mascariciului MM.
Iar se behaie pe blog despre „vitrina Stelei”, iar se fac glumitze proaste
pe seama altor echipe care cind DEJA aveau 7 cupe ale Romaniei Steaua nici nu era in acte…
Iar se vorbeste despre „performante” uitindu-se CINE s a fost Steaua si CUM a facut cele mai multe din aceste „performantze”…

Comentează