Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.
duminică, 1 aprilie 2007, 8:58
Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.
Răzvan Lucescu a făcut o echipă care joacă, dar nu cîştigă pe cît i-ar da dreptul coerenţa şi calitatea etalate. Rapidului îi lipseşte ceva în momentele decisive. Aşa s-a întîmplat în „sfertul” cu Steaua, la fel s-a întîmplat în această ediţie de Cupă UEFA şi l-a fel s-a întîmplat aseară, imediat după golul de 1-1 al lui Ganea.
Să fii egalat înainte de pauză reprezintă una dintre cele mai parşive lovituri ale fotbalului. Steaua se clătina, însă giuleştenii n-au forţat şi s-au mulţumit să intre la cabine în echilibru.
Mai departe a venit eroarea lui Coman, care a gafat şi apoi a privit peluza, gîndindu-se că viaţa e nedreaptă. Este! Şi tocmai de aceea trebuie să tragi de ea, să crezi în tine, să ai substanţă de învingător, of, ce patetic sună!, şi să încerci să nu ratezi ocaziile. Furia rapidistă de după 1-2, inclusiv „jocul periculos” al lui Săpunaru, din care s-a făcut 2-2, a avut ceva din nempăcarea şi sălbăticia campionilor autentici.
Pe final, Rapid a încercat să forţeze, dar nu a mai avut putere şi Steaua a învins prin Ochiroşii, actul de curaj al lui Olăroiu. Curaj care i-a lipsit încă o dată lui Răzvan Lucescu. Uneori, temeritatea nu e decît cealaltă denumire a şansei.
nightfeever • 1 aprilie 2007, 22:55
Olaroiu a riscat introducand un junior intr-un meci cu miza si intr-un moment greu si in locul uinui jucator bun care facuse un meci bun… De-asta a riscat, pt ca practic mutarea a fost defensiva… Dar omu’ a gandit pt contre!
Bottom line: Ma bucur pt victorie…dar nu-mi place ca am fost dominati si le-am tras-o pe contraatac! Steaua NU trebuie sa fie dominata in Romania!
radulescu constantin • 1 aprilie 2007, 22:59
v-am traso pasarelelor asa ca; ciocu mic
nightfeever • 1 aprilie 2007, 22:59
1. Daca a fost fault la Radoi (cu galben) pt joc periculos, desi a jucat mingea…la golul doi a fost identic( la Goian-foarfeca) si nu s-a dat nimic! De ce?
2. Intrarea criminala a lui Ganea la Goian in prima repriza a fost sanctionata cu fault si galben pt stelist! De ce?
3. E adevarat ca dinamo a facut memoriu la meciul cu vaslui pt ca moldovenii au folosit un jucator suspendat, sau e pacaleala?
ElTONINHO • 1 aprilie 2007, 23:00
FORTZA STEAUA!!Rada-Rapid pe locul 3 dinamo pe locul 2 Steaua pe 1!!!!!!!!!!
Adi din Toronto • 1 aprilie 2007, 23:00
@MirceaZ
Sa schimbi un varf cu un varf este un act de curaj atunci cand joci in deplasare la o echipa bine cotata. Si totusi, in opinia ta cu ce trebuie schimbat un varf ca sa fie un act de curaj?
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:01
Tot o data felicitari echipei….deoarece o echipa de seniori…cu reale calitati…au reusit sa atace constant, steril ne steril, „marea echipa” din totdeauna a Romaniei…steaua….sa fim seriosi…rapid daca i-ar fi avut n teren pe buga si mazilu..steaua nu ar fi contat…pacat baieti…meritati sa cuceriti universul…dar se pare ca fortuna tine doar cu cei corupti…gazetaria si natiunea sunt impotriva noastra deoarece noi suntem corecti….capul sus si sa incercam sa tragem concluziile potrivite….putem si suntem cei mai capabili….adica…..steaua sub nivelul europei….rapid un suflet est-european……
flo • 1 aprilie 2007, 23:02
pacat ca Dan Petrescu nu S-a putut abtine inainte de meci si as mai pupat odata steagul Rapidului,cind a spus ca Steaua nu are nicio sansa.Multas m-ue si pentru alti 2 „stelisti” aliyuta si r. nita.
ioghi • 1 aprilie 2007, 23:02
Ilie Dumitrescu ,Raducioiu…Vali Badea Ochirosii… Revansa de la Pasade- dena incepe azi. STELIST? SIGUR! ROMAN? Voi cine sunteti? victor giovani gheara MAFIA…MUTU..CONTRA…PITI?…Nu-l mai loviti! VOI CHIAR NU VEDETI!? FRF=COSA NOSTRA! E NEBUN? Priviti in jurul vostru. giovani s-a cazat in ACELASI HOTEL CU NATIONALA SI IN OLANDA SI LA PIATRA NEAMT!!! Aparent accidental. Piti e roman! sandu? mitica? iancu? D-ai nostri cu manevrele!!!
raducon67 • 1 aprilie 2007, 23:02
nrmeaza la rand cainii cei spu rcati care nu o sa-l mai aiba pe cainele de corpodean ca sa-i mai ajute
ElTONINHO • 1 aprilie 2007, 23:02
AM SI EU O INTREBARE PT DINAMOVISTI!!!!!!!!
SA_MI SPUNA SI MIE UN MECI IN CARE AU FOST DEFAVORIZATI DE ARBITRII!!!!
Adi din Toronto • 1 aprilie 2007, 23:02
@alis stelistul
Ai vazut meciul in direct? Daca da, unde, poate pe viitor il vad si eu.
marius • 1 aprilie 2007, 23:04
Sunt trei ani decand printisorul razvan este la Rapid. Utilizarea continuua a lu’ rada si perja ma face sa cred ca este total depasit.
Daca ar avea putina demnitate si-ar da DEMISIA!
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:04
Razvan meriti felicitari si mult respect pentru ceea ce ai creat la Rapid si pentru faptul ca ne-ai facut fericiti 2 ani de zile….sper sa continui
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:06
@sebastian
„….sa fim seriosi…rapid daca i-ar fi avut n teren pe buga si mazilu..steaua nu ar fi contat…”
Dar de DICA, OPRITA, GHIONEA nu vorbim, nu?! (asta ca sa nu exagerez si cu Ov.Petre,Nesu Lovin… :))
pipson • 1 aprilie 2007, 23:07
cine spune k fotbalul nu are dreptate se inseala, nu okaziile se rasplatesc ci forta de joc daruirea si increzul cam asta e ce a avut Steaua si nu a avut Rapid. nu au jucat talente azi la Steaua ci a jucat o echipa shi o ekipa noua-tinera care este inca in formare. vai de voi toti la anu cu batrani reveniti second hand din strainatate in teren, mai uitati-va la singura echipa cu scouting la zi din liga1 si invatati cite ceva. bravo steaua!!!
Sergiu • 1 aprilie 2007, 23:07
Bravo Tolo..si nu ti-o spun asa, dar sunt unul care nu prea obisnuieste sa posteze dar articolul asta chiar mi-a placut.Desi a batut eu raman cu parerea ca Steaua cu un alt antrenor chiar ar fi spectaculoasa…chiar ar juca fotbal…chiar n-ar mai fi nevoie de noroc(care uneori este necesar) ……CHIAR AR FI STEAUA.
dmarius • 1 aprilie 2007, 23:07
nu au construit nimic….in afara de centrari copiate din fotbalul englezesc n-am vazut constuctie .Poate nu s-a putut si aici toata stima pentru tactica lui olaroiu sau vina „tehnicitatii” rapidului!!
cristi • 1 aprilie 2007, 23:08
steaua =campiona.in luna mai radoi va ridica deasupra capului cupa.si acum rapidistii si dinamovistii se intreaba ce cupa,cupa de campiona a romaniei.incet incet dinamo pica,rapidul nu il mai bagam inseama iar clujul se stinge .
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:08
@Sebastian
Asta e diferenta intre noi! Razvan v-a facut fericiti fara sa castigati nimic! Stelistii nu se multumesc cu atat! Locul 2 daca va fi atins…nu o sa se bucure nimeni! (si pe noi ne-a facut „fericiti: Piti 4 ani..)
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:09
Apropo…..de ce steaua ar trebui ajutata de tot poporul?
nbk • 1 aprilie 2007, 23:09
MA PROPUN FUNDAS DREAPTA LA STEAUA!!!!!!!!!!!!::)))))
Chiar nu vede nimeni ca acest Stancu e strain de fotbal?Anul trecut ma crizam cand il vedeam pe Nesu dar Stancu e catastrofal!!!!In seara asta l-a scos pe Ganea din ofside la primul gol,la golul doi a facut fault aiurea la Lazar cand avea prim plan si apoi a respins cu capul in careu o minge pe care trebuia sa scrie CORNER!
vali • 1 aprilie 2007, 23:09
multumim lui olaroiu….in ciuda contestatarilor…isi vede d treaba si prin metodele lui duce steaua spre victorie intr-un meci extrem d important…cand l-a introdus p ochirosii, am zis”iar se apara, iar ne-o luam,dar a aratat k e inspirat si stie ce face”
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:10
@ sebastian
„Apropo…..de ce steaua ar trebui ajutata de tot poporul?”
Cine spune asta? Daca e vb de Gigi…nu-mi mai raspunde! Sunt eu stelist…dar nu are rost sa discutam despre afoni! Iar parere lui nu conteaza (pt mine cel putin)
rip • 1 aprilie 2007, 23:11
bv baieti….am batut contra rapidului contra arbitrului fara suporteri si in deplasare….e chiar un lucru f mare
dmarius • 1 aprilie 2007, 23:11
mai multe tactici formeaza o strategie….adica sa vedem ce se va intampla in continuare cu oli
andreiash • 1 aprilie 2007, 23:11
rapidist nu devii..rapidist te nasti…nici un om matur si intreg la nu ar incepe sa tina cu rapid vazand cata suferinta provoaca aceasta echipa propriilor suporteri…
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:12
@ andreiash
…frumos!
ElTONINHO • 1 aprilie 2007, 23:12
aiurea ..Protasov vino inapoi!!!!!
piturca • 1 aprilie 2007, 23:13
Bravo, miru! Sa facem mishto de Vochin…De ce a dat Steaua 3 goluri?
Da’ de rapidistu de baleanu, asta cu perlele, ce ziceti? „rapid-steaua 0-1, dar (!) meciul e frumos…….
dmarius • 1 aprilie 2007, 23:14
rapidist te nasti….cum te nasti matematician,filozof,poet,ziarist
bahh ,nu te nasti nimic…………
poate doar confirmi!!!!
nbk • 1 aprilie 2007, 23:14
# andreiash Says:
April 1st, 2007 at 11:11 pm
rapidist nu devii..rapidist te nasti…nici un om matur si intreg la nu ar incepe sa tina cu rapid vazand cata suferinta provoaca aceasta echipa propriilor suporteri…
SA INTELEG CA ESTI MAI BRONZAT DIN NASTERE?
dementhor • 1 aprilie 2007, 23:14
ma bucur pentru aceasta victorie si mai mult pentru palma data rapidistilor care se credeau castigatoti dinainte de meci…si pentru palma data ziaristilor care au facut articole numai pro rapid…
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:14
Fragment din interviul lui Radoi dupa meci…vis-a-vis de injuraturile rapidistilor la adresa sa:
” Asa se manifesta ei fata de noi, dar le-am facut o noua rima: Mirel Radoi, v-am batut cu trei la doi”
Mirel Radoi, fundas Steaua
vlady_s • 1 aprilie 2007, 23:15
imaginea lui UTC RAPID…spune tot…
fostul scutecist colega..de relatii interntionale…Michel..nu a fost in stare sa garanteze decat un …egal de 0-0 la inceputul jocului…restul e doar DURERE..STRIVITI SUB PROPRIILE ROTI 3 PE FATA SI DOAR 2 PE DOS.
CA SI UTC…UL U (T)FC RAPID,NU ARE ISTORIE SI NICI…ONOAREA DE
A PIERDE DEMN..RESTUL E ISTORIE..PENTRU ..STEAUA
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:15
Ca raspuns…celor comentate mai sus…..cu toti ce enumerati de tine….steaua de abia sa tarat in fata noastra in cele 4 manse din sezonul trecut asa ca..te rog fii realist….rapid practica fotbalul clasa la ora actuala…si celelalte sunt un pic in urma…sa nu crezi ca neg aportul stelei si implicit cel al fotbalistilor enumerati de tine ….dar sa fim seriosi…rapidul de 2 ani da clasa stelei…nu vreau sa fiu sau sa par imgamfat..dar realitatea e izbitoare
stef33_dinamovist • 1 aprilie 2007, 23:17
pentru cei care cred ca rapid a condus ostilitatzile…priviti caseta tehnica a meciului…steaua a fost peste rapid:
-suturi spre/la poarta : rapid 6/3 – steaua 8/4
-faulturi :rapid 24 – steaua 12
-ofsaid:rapid 6 – steaua 12
-cartonase galbene:rapid 2 – steaua 4 (unu’gratis la goian)radoi merita rosu si
stancu al doilea galben
-prezentza in joc :rapid 58% – steaua 42%
cam asta ar fi (aproximativ-din ce mai tin minte din grafica celor de la canalD)caseta jocului
asa deci…ptr. cei care cred ca rapid a dominat sa citeasca caseta si nu va mai imbatati cu apa rece
o intrebare ptr. razvan lucescu: in conferinta de presa a spus ca au avut mai multe ocazii de gol…intrebare:in ce meci ?…ca in meciul asta caseta tehnica spune altceva….
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:17
@piturca
„Da’ de rapidistu de baleanu, asta cu perlele, ce ziceti? “rapid-steaua 0-1, dar (!) meciul e frumos…….”
Da’ mai tii minte cum a strigat Baleanu anu’ trecut cand a marcat Nicolita in UEFA cu Rapidu’ : „Lovitura de tatru in Giulesti!”!!! Nu ma deranjeaza ca e rapidist…ci ca nu e profesionist
nbk • 1 aprilie 2007, 23:17
Ca raspuns…celor comentate mai sus…..cu toti ce enumerati de tine….steaua de abia sa tarat in fata noastra in cele 4 manse din sezonul trecut asa ca..te rog fii realist….rapid practica fotbalul clasa la ora actuala…si celelalte sunt un pic in urma…sa nu crezi ca neg aportul stelei si implicit cel al fotbalistilor enumerati de tine ….dar sa fim seriosi…rapidul de 2 ani da clasa stelei…nu vreau sa fiu sau sa par imgamfat..dar realitatea e izbitoare
CU TOATE ASTEA RAPIDUL A IESIT IN URMA STELE ATAT IN CAMPIONAT CAT SI IN EUROPA!REALITATEA E FOARTE IZBITOARE!
Adi din Toronto • 1 aprilie 2007, 23:18
@Sebastian
Rapid, sunteti cei mai buni din campionat. Locul 3 va fi binemeritat.
dmarius • 1 aprilie 2007, 23:18
sebastian incearca sa fi agent de vanzari si sa fi evaluat in urma rezulatelor
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:19
Vlad se pare ca tu esti o creatie post decembrista…utc rapid e mai curat de cat esti tu dupa o baie in clor……echipele partidului vor fi sustinute mult timp de acum incolo…regimul e acelasi….arbitraje preferentiale pentru Steaua si Dinamo….restul…..se descurca cum pot….tu oricum crezi ce e de cuviinta
nbk • 1 aprilie 2007, 23:20
Sebastian:am o propunere pt tine:nu vrei sa cumperi o parcela pe LUNA?O dau ieftin!
dementhor • 1 aprilie 2007, 23:20
nbk…anul trecut vam scos din uefa si am castigat campionatul in defavoarea voastra….apoi v-am batut in supercupa….acum iar v-am batut in campionat….cand draq ati fost voi peste noi??
CataStelistul • 1 aprilie 2007, 23:20
Care e mailul lu’ Chiotea sa-l rog sa-mi dea niste ponturi pentru meciuri ca am vazut ca se pricepe!!!
CE ZDREANTA CHIOTEA ASTA! SA-I FIE RUSINE!!!
Cum sa zici pe un post de televiziune ca bate rapidul cu 2-0??? SA ISI CEARA SCUZE!!!
Sebastian • 1 aprilie 2007, 23:21
nbk…corect….dar termenii in car am fost eliminati…si arbitrati in ultimele etape spun totul…sa stii ca de obicei eu nu apelez la asemenea acuzatii sau reprosuri…..da fotbalul e nedrept….dar chiar asa mereu…Voit ati avut un mare noroc pana si cu Standard..ce dumnezeu….
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:21
@ sebastian
E oarecum ciudat sa spui asta…in conditiile in care din UEFA v-am scos…titlul vi l-am luat…acum v-am batut acasa…v-am batut si in Supercupa… Acceptam daca spuneai ca echipele sunt de valori apropiate…dar chiar asa:
” ….dar sa fim seriosi…rapidul de 2 ani da clasa stelei…nu vreau sa fiu sau sa par imgamfat..dar realitatea e izbitoare”
…o fi, nu zic nu! Dar la patinaj artistic!
nbk • 1 aprilie 2007, 23:21
# dementhor Says:
April 1st, 2007 at 11:20 pm
nbk…anul trecut vam scos din uefa si am castigat campionatul in defavoarea voastra….apoi v-am batut in supercupa….acum iar v-am batut in campionat….cand draq ati fost voi peste noi??
CITAM DIN SEBASTIAN!!!!Vezi comentariile mele!
nightfeever • 1 aprilie 2007, 23:22
Stie cineva dc scrie ” M.T.” pe peluza din Giulesti? Sau cui plateste Copos chirie pt stadion si mai ales CAT? 🙂
Adrian • 1 aprilie 2007, 23:23
nightfeever
cei mai buni comentatori sportivi din tara sunt comentatorii de la PRO TV
sunt de CL si la propriu si la figurat
dementhor • 1 aprilie 2007, 23:23
pt nbk…da ai dreptate…nu citisem atent…