Despre un defect care îi minează calităţile lui Răzvan Lucescu

Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.

duminică, 1 aprilie 2007, 8:58

Se va supăra. Dar nu este pentru el, este despre el.

Răzvan Lucescu a făcut o echipă care joacă, dar nu cîştigă pe cît i-ar da dreptul coerenţa şi calitatea etalate. Rapidului îi lipseşte ceva în momentele decisive. Aşa s-a întîmplat în „sfertul” cu Steaua, la fel s-a întîmplat în această ediţie de Cupă UEFA şi l-a fel s-a întîmplat aseară, imediat după golul de 1-1 al lui Ganea.

Să fii egalat înainte de pauză reprezintă una dintre cele mai parşive lovituri ale fotbalului. Steaua se clătina, însă giuleştenii n-au forţat şi s-au mulţumit să intre la cabine în echilibru.

Mai departe a venit eroarea lui Coman, care a gafat şi apoi a privit peluza, gîndindu-se că viaţa e nedreaptă. Este! Şi tocmai de aceea trebuie să tragi de ea, să crezi în tine, să ai substanţă de învingător, of, ce patetic sună!, şi să încerci să nu ratezi ocaziile. Furia rapidistă de după 1-2, inclusiv „jocul periculos” al lui Săpunaru, din care s-a făcut 2-2, a avut ceva din nempăcarea şi sălbăticia campionilor autentici.

Pe final, Rapid a încercat să forţeze, dar nu a mai avut putere şi Steaua a învins prin Ochiroşii, actul de curaj al lui Olăroiu. Curaj care i-a lipsit încă o dată lui Răzvan Lucescu. Uneori, temeritatea nu e decît cealaltă denumire a şansei.

Comentarii (584)Adaugă comentariu

Jihadu  •  2 aprilie 2007, 11:11

Dupa ce vezi un Liverpool-Arsenal, Rapid -Steaua apare ca o gluma proasta.

Rusine echipelor romanesti Steaua,Rapid si Dinamo care mimeaza fotbalul.

Foo Thai. com  •  2 aprilie 2007, 11:11

Meniul primaverii:incepem cu Ciori la protap, apoi o delicioasa Tocanita de caine iar la desert Bozgori opariti. Pofta buna !

ratzaldo  •  2 aprilie 2007, 11:12

cateva pareri: 1. Zicu :)) imi vine sa rad … ;
2.dupa ce se va integra bine in echipa,Elton va fi cel mai bun fotbalist din campionat;
3. rusine pt cei care-l condamna pe Coman (v-a scos un campionat intreg si acum pt o greseala il „pune-ti la zid”;
4.nu mi-a venit sa cred ochilor ce vad,cand la intrarea lui Ganea cu ambele picioare in fatza (sper sa ve reamintitzi faza) arbitrul i-a dat galben lui Goian. Eu asa ceva nu am mai vazut -aberant.
5.Steaua e cea mai buna echipa din Romania
6.nu-l votati pe Gigi
7.Arde Gruia!
Forza Steaua !!!

gicu  •  2 aprilie 2007, 11:13

sa nu credeti ca aici rapid s-a predat.asta este!!!poate la rapid trebuie un soc,dar cit mai repede
nu se poate de fiecare data rapid sa joace mai bine si sa piarda puncte.razzzvaaaaaaaaaaaaannnnnnnnnn fotbalul se joaca pe goluri si pe puncte
steaua a luat 3 si nu a jucat nimic,asa ca fa ceva razvane si trezeste jucatorii

benjaminbreeg  •  2 aprilie 2007, 11:14

acidule,nr titlurile castigate de dinamo pana la revolutie si apoi dupa si compara cu cele ale stelei.
Daca nu stii,exista Postelnicu,Victoria,Flacara,Dinamo Bacau,etc

DIOGENE  •  2 aprilie 2007, 11:14

gicule daca v-am dat 3 nejucand nimic,cate o sa va dam cand jucam bine?

al69ex  •  2 aprilie 2007, 11:16

ca rapidist eu cred ca si suporterii gresesc enorm atumci cand ridica (prea repede) statui unor oameni care nu merita. razvane pana cand ajungi antrenor mai tre sa traca tata!

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 11:21

Forza STEAUA.

gabi  •  2 aprilie 2007, 11:28

Rapid a pierdut nu doar din cauza greselilor antrenorului sau jucatorilor ,rapid a pierdut acest meci pentru ca pe banca de rezerve in afara de moldovan al atacant nu era ,cum sa ataci ,cum sa dai gol cand ai pe teren un valentin badoi care alearga 10 min intr-un meci sau un danut perja caruia varsta nu-i mai permite sa alerge cum alerga caramian ,campania de transferuri din iarna nu a existat practic cu exceptia lui ganea ,iar fara jucatori dornici de performanta ,performanta nu exista,daruirea lui moldovan ,ganea,maftei marius constantin, lazar sau niculaie caruia giulestiul ii simte lipsa mai mult ca niciodata ,rapid are nevoie de o schimbare ,nu de antrenor sau schimbari in conducere ci de o schimbare de imagine si potential,jucatori noi proaspeti si un lot de 25 de fotbalisti valorosi

NYC  •  2 aprilie 2007, 11:33

gabi

da’ despre coman, cel mai constant, serios si bun portar roman, nimic-nimic????

andrei  •  2 aprilie 2007, 11:33

Steaua a jucat ca o echipa mica, aparandu-se majoriatea meciului si iesind pe contre cu mingi lungi pe varfuri. In final a castigat cu mult noroc si cu aprotul defensivei Rapidului care a prins o zi foarte proasta, practic orice minge lunga trimisa pe varfuri de Steaua (si nu au fost multe !) era periculoasa.
Stelistii nu au nici un motiv sa isi dea aere de superioritate dupa acest meci (nu ca ar fi avut vreodata nevoie de vreun motiv sa se dea mari ), echipa lor jucand ca un fel de Vaslui cu steroizi.

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 11:35

andrei: gandeste-te dc am jucat asa slabi cum zici tu si vam dat 3goluri, ce sar fi intamplat dc jucam bine. va desfiintam. sunteti praf mah. de fiecare data cand va umilim dati vina pe ceva-arbitraj,joc,sansa,meteo-orice,numai sa va justificati.

4_ever_RAPIDIST_  •  2 aprilie 2007, 11:36

steaua-dinamo 1-2(un suporter rapidist zice asta) o sa vedeti …mai vb….duminik viitoare 😛

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 11:38

ce tigani…acum sunteti si dinamovisti, si polisti si crrapidist….sunteti cei mi penibili suporteri din tara

andrei  •  2 aprilie 2007, 11:39

De fiecare data cand ne umiliti ? adica te referi la cele 2 meciuri directe pe care le-ati castigat in ultimi 3 ani ?… la diferenta de 1 gol ? cu bulanul de rigoare la amandoua ?

CL  •  2 aprilie 2007, 11:43

# Florin Says:
„nu am vazut nici un moment de tupeu al lui olaroiu. 3 schimbari si toate trei defensive..”

serios? Ochirosii in locul lui Thereau accidentat ti s-a parut defensiva?
Pai hai sa vedem: dupa schimbarea asta Badea de pe stanga a trecut varf impins. Si a dat gol. Dupa care a croit faza golului 3, marcat de cine? De schimbarea defensiva a lu’ Oli…

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 11:43

andrei baiatule, a fost cea mai mare umilinta din istoria voastra cand v-am eliminat din uefa-in cel mai bun an al vostru in cupele europene-v-am depasit si atunci ca intotdeauna; umilinta in campionat-am luat titlul iar voi ati facut toata tara de ras cu prestatia voastra jalnica de la petrosani; supercupa-am evoluat cu rezervele dar bineinteles ca am castigat; ieri-ati dat un gol din offsaid precedat de un fault in atac,ganea trebuia eliminat;dar cu toate astea v-am batut iar si oare cine a inscris golul victoriei??juniorul nostru ochirosii.
e usor de observat ca SUNTEM INTOTDEAUNA SUPERIORI.

4_ever_RAPIDIST_  •  2 aprilie 2007, 11:45

mah nu sunt suporterul dinamovistilor la meciul q steaua….niciodata…dar o sa vedeti k dinamo o sa joace altceva q voi…. steaua joaka mai bine dkat dinamo…….dar…..si sa sti k suporterii rapidului nu sunt tigani…dar s-a creat povestea asta q rapid e din giulesti si vezi doamne …

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 11:50

4everrapidist: dp parerea ta, ieri meritati sa invingeti din moment ce golul vostru al doilea a fost marcat din offsaid si a fost precedat de un fault in atac, iar ganea trebuia eliminat? imi pare sincer rau de coman, deorece mi se pare mult mai bun ca lobont,dar ma bucur ca v-am batut

1923  •  2 aprilie 2007, 11:59

forza RAPID!!! MEREU ALATURI DE RAPID shi vedem la final ce se va intampla mai e mult de jukt asha k vor mai fi surprize… oricum SINGURI IMPOTRIVA TUTUROR

stelistu’ din ce in ce mai vesel  •  2 aprilie 2007, 11:59

Stef33_dinamovist – respect!!!

aron  •  2 aprilie 2007, 11:59

cat poate sa imi placa cand va certati pt. locu’ 2!!!!!!!!!!!!soarta e o doamna pusa pe glume!SA VINA DERBY-UL ADEVARAT———-STEAUA-DINAMO.numai in meciu asta se joaca doar cu sufletu’

Alex  •  2 aprilie 2007, 11:59

penibil…

aDrian  •  2 aprilie 2007, 12:01

@Rambo: mai omule, nu te inteleg si nu inteleg pe multi de aici care zic ca Rapidul ar fi trebuit sa castige. Cum poti sa zici asa ceva? La ce a fost Rapid superioara Stelei, in afara de posesie, care a fost cam degeaba. A fost un meci frumos in care a castigat Steaua si atat. Ce atata vorbaraie despre istorie si Ceausescu si alte cele?

N-am nici o treaba cu Rapidu, bravo lor ca sunt echipa momentului prin jocul care il practica, dar Steaua e mai buna si a dovedit-o.

FORTZA STEAUA!!!

stef33  •  2 aprilie 2007, 12:02

sunteti nascuti din cenusa …ati renascut din cenusa…jucati ca cenusa in vant …adik nimik …si mai terminati cu „am fost peste ei”,”am avut mai multe ocazii,etc…unde e „papa” mircea sa spuna ca din 4 reprize rapidu’ a castigat 3,da’ nu s-au calificat…sunteti penibili frati rromani
si nu uitati meciul lyon – ac milan (1-4) in care lyon a dominat 4 reprize …au dat un gol si au luat 4…poate fotbalu’ e nedrept cu unii…da’ de obicei castiga echipa cea mai buna…

SI VOI ZIARISTII , SUNTETI PENIBILI , STEAUA A JUCAT CA ROMANIA IN MECIUL CU OLANDA…PE TRICOLORII IA-TI LAUDAT IN FEL SI FEL IAR PE STEILSTI II DENIGRATZI (CHIOTEA…SI CHIAR TU TOLO…) CAND LA STEAUA ERA ANTRENOR PITZI II CRITICATZI CA PASA MULT ,DOMINA SI NU MARCA (SAU CASTIGA) ACUM RIDICATZI IN SLAVI O ECHI[PA CARE JOACA CUM JUCA STEAUA ACUM 4 ANI…”ESTETIC SI INEFICIENT ” .
DECI CAM ASTA E DIFERENTZA INTRE STEAUA SI RAPID 4 ANI (IN FAVOAREA STELEI)
si va rog sa o lasati mai moale ca presa e libera si echidistanta…de fapt libera e…sa aleaga de partea cui e…si se pare ca voi (majoritatea) ati ales Rapidu’…sa fiti sanatosi si sa vindetzi cat mai multe ziare …

CL  •  2 aprilie 2007, 12:02

ne lasi…
hai sa luam proba video si la Ropotan (cot in gat aplicat lui Ljubinkovic in min. 1 sub ochii centralului) si la Pulhac (cot in gura aplicat lui Buhaescu tot in prima repriza sub ochii tusierului).
Cu atacul vostru chiar n-avem nevoie de fundasi. Putem juca si cu Elton fundas central, N&D sunt praf oricum…

doru de buzau  •  2 aprilie 2007, 12:02

DRAGI RAPIDISTI!!! haideti sa recunoastem cu totii – rapidisti, stelisti, dinamovisti si restu – ca rapid nu a avut forta sa bata pe steaua! ca are atacanti sau jucatori de valoare si ca se juca in giulesti, asta nu e un motiv ca rapididistii sa fie deja castigatori pt ca si steaua are jucatori de valoare ca si celelalte echipe! de exemplu marele atacant ganea nici macar nu a micat ieri sub aripa lu goian doar din gresala a primit migea aceea la primu gol al rapidului. nici steaua nu are un joc mai ca sa ne impresioneze dar aseara au facut-o printr-un pragmatism si o stiinta a joculu mai buna datorita EXPERIENTEI pe care a dobandit-o(participarile recente in liga campionilor si a cupei uefa). l-am auzit pe g. copos ca steaua mereu a fost puternica si cu bani iar rapid mereu saraca si dejavantaja si nu mai stiu cum. da! este adevarat! steaua a fost puternica si cu bani dar in sensul propriu si nu la cel figurat cum s-a referrit iar FAZA CU DEJAVANTAJATA DE-A LUNGUL ISTORIEI SA LE IASA O DATA DIN CAP PENTRU CA NUMAI ATAT STIU SA AFIRME CAND NU AU REZULTATE!!! IN LOC SA SE GANDEASCA CUM SA FORMEZE O ECHIPA MAI BUNA, EI ACUZA PE STEAUA CARE CHIAR ARE O ISTORIE!!!!! SA ISI VADA DE JOCUL LOR DE ECHIPA A MOMENTULUI, ECHIPA CEA MAI BUNA, ECHIPA ECHIPELOR ETC A LUI COPOS SI CATELUL LUI, RAZAVANEL SI SI FRUMOSUL SI „DESTEPTUL” DE ZOTTA SI SA LASE PE ALTII IN PACE!!! DEMONSTRATI CA SUNTETI ECHIPA PROFESIONISTA SI LASATI FRUSTRARILE CA NU O SA AJUNGETI NICAIERI!!!!! SAU O SA AJUNGETI UNDEVA!!! DIN NOU IN SPATELE STELEI!!!!!!

4_ever_RAPIDIST_  •  2 aprilie 2007, 12:02

mah golul 2 nu cred k a fost marcat din off-side si nu o spun numai eu….dar nu mai conteaza….asta e rapid a jukat mai bine …dar fotbalul se joaca p goluri nu pe posesie sau altceva….coman a gresit grav mai ales la golul 2…si la al 3-lea tot la fel….la steaua q dinamo sa castige cel mai bun….p mine ma uimeste cfr cluj…:O

Rambo  •  2 aprilie 2007, 12:06

Adriane, macar faptul ca Steaua castiga prin intimidari si lupte gen K1, esti de acord ?
Ma refer nu numai la Radoi, ci si la Paraschiv, Coman, Goian, Nesu, Thereau, care sunt campionii eliminarilor si ale duritatilor ?
Daca punem si faptul ca Jiji chiar a recunoscut ca a facut blaturi, plus ca mergea cu sacosele cu bani pt. a se ruga de adversari sa bata pe Rapid, e clar: acest club pe nume Steaua, care a fost cel mai slab ca posesie dintre toate echipele din Ch. League, dar si printre primele la cartonase galbene, rosii, si faulturi, ne dam seama ce echipa e Steaua, bazata numai pe extra-fotbal, in culise sau pe ring !

gabi  •  2 aprilie 2007, 12:07

Rapid ramane rapid ,peste reusite ,peste insuccese ,rapid ramane o echipa frumoasa ,cu un joc frumos ,ocazii multe ,spectacolul ramane rezultatele sunt insa cele care conteaza ,rapid ramane o echipa frumoasa care poate domina un meci intreg si sa piarda in ultimul minut ,dar asta e farmecul giulestiului ,si de asta iubim aceasta echipa

NYC  •  2 aprilie 2007, 12:07

CL Says:

April 2nd, 2007 at 12:02 pm
ne lasi…
hai sa luam proba video si la Ropotan (cot in gat aplicat lui Ljubinkovic in min. 1 sub ochii centralului) si la Pulhac (cot in gura aplicat lui Buhaescu tot in prima repriza sub ochii tusierului).
Cu atacul vostru chiar n-avem nevoie de fundasi. Putem juca si cu Elton fundas central, N&D sunt praf oricum…

asa sa jucati. sa te auda D-zeu:)))

gata, ati castigat un meci cu rapid (apropo, v-ati gandit vreunu’ sa-i multumiti lu’ coman???) si jucati cu dinamo cu elton fundas…

sunteti si vorbiti din ce in ce mai mult ca exaltatu’ ala de mimi…

in loc sa ziceti mersi de meciu’ asta castigat pe apararea varza (inclusiv portaru’) rapidului…ati inceput cu penibilitati de genu’ jucam cu elton fundas central.

avr  •  2 aprilie 2007, 12:11

Rambo Says:

te inseli in privinta lui Thereau,a fost eliminat pe nedrept de fiecare data

waltore  •  2 aprilie 2007, 12:11

FORZA STEAUA!

stelistu’ din ce in ce mai vesel  •  2 aprilie 2007, 12:15

Rambo, du-te tata in porumb…

Rambo  •  2 aprilie 2007, 12:16

Ce-ar fi sa boicoteze iar suporterii meciul cu Dinamo ?
Ce-as rade sa fie sub 5000 de spectatori la meci !
Nu prea cred, dar e posibil orice la clubul asta penibil, care o tine numai in misto-uri, infatuari, violente, rasisme, coruptie (Jiji) si multe alte rele.
Daca era un club normal, bazat doar pe fotbal-spectacol, fara duritati, fara sacose cu bani, etc., Steaua ar fi fost respectata, cat de cat. Dar, cat a fost echipa-jucarie a lui Ceausescu, cu care faceau propaganda si se imbogateau dictatorii, nu merita nici macar sa i se rosteasca numele !
E o rusine de club si de fosti si actuali patroni sau presedinti !
STEAUA TREBUIE DESFIINTATA URGENT, PT. CA VIOLENTELE LA CLUBUL ASTA VOR CONTINUA ! SI VIOLENTELE FIZICE SI CELE VERBALE SUNT LA ORDINEA ZILEI LA STEAUA !
RUSINICA !

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 12:18

dc nu era STEAUA

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 12:19

dc nu era STEAUA nu exista performanta in romania pe plan fotbalistic

cristian alexandru  •  2 aprilie 2007, 12:19

doua greseli face Razvan…dupa mine, Maldarasanu si Maftei nu mai joaca nimic demult…o linie de fund a Rapidului cu M. Constantin-Rada-Sapunaru ar fi mult mai buna…Maldarasanu, maestrul paselor de 3 metri, si toate in lateral, este depasit de ritmul coechipierilor si al adversarilor…cred ca si de al arbitrilor…

stelistu’ din ce in ce mai vesel  •  2 aprilie 2007, 12:22

Steaua a avut intr-adevar noroc (in sfarshit…) dar nu de aia a castigat, ci pentru ca a castigat tactic meciul + ca a profitat de gafele sarmanului Coman (care a prins cea mai neagra zi din cariera lui de fotbalist). Oricum si Rapidul a avut sansa la golul lui Ganea iar al doi-lea gol a fost neregulamentar. Thereau – campionul duritatilor? Ce ziceti de Sapunaru?

RAPID FOR EVER!!!  •  2 aprilie 2007, 12:22

RAPID E CEA MAI IUBITA ECHIPA DIN TZARA!!!SUNT MANDRA CA SUNT RAPIDISTA!!!!HAI RAPIDULETZULE!!!!PUPICI!!!!o infrangere nu inseamna si pierderea razboiului!!!! mi-au trecut nervii care-i aveam aseara…acum pot gandi lucid si pot spune ca intradevar un jucator poate transa modul in care poate decurge un meci si cu regret vreau sa spun ca dani coman a fost jalnic iar razvan lucescu a gresit atunci cand a fortat victoria pentru ca steaua de la inceput a urmarit un singur lucru : sa ciupeasca (ca si ciorile…stiti 😀 😀 ) aaa si au mai avut si noroc (probabil ca au mancat ceva inainte…stiti voi ce….)

SIRNORBI  •  2 aprilie 2007, 12:23

voi ati observati baieti ca lucestii nu pierd niciodata pt ca au gresit ei sau jucatorii…ei pierd pt ca e nedrept fotbalul, ii fura arbitrii sau din cauza ghinionului. ce Patetici

RAPID  •  2 aprilie 2007, 12:23

FORZA RAPID FORZA RAPID!!!!

Rambo  •  2 aprilie 2007, 12:24

SINORBI, DACA NU ERA CEAUSESCU SA AIBA AMBITIA SA CASTIGE FAIMA SI BANI PE SEAMA STELEI, GASIND SI UN MOMENT EXCELENT, ELIMINAREA ECHIPELOR ENGLEZE DIN CUPA CAMPIONILOR, DATORITA VIOLENTELOR, NU MAI AUZEAM ATATIA SUPORTERI COPII STELISTI DE TV SA SE LAUDE CU CLUBUL ASTA !
CA SA FIM ON-TOPIC, VEDETI CINE V-A CASTIGAT MECIUL ! SI, VA RUGAM, RIDICATI-I STATUIE, CA MERITA SA-L VENERATI !
http://www.gsp.ro/index.php?a=77307&shift=1

RAPID  •  2 aprilie 2007, 12:24

aaa da si baietii lui becali castiga intotdeauna datorita lui dumnezeu!!!!

stelistu’ din ce in ce mai vesel  •  2 aprilie 2007, 12:25

Rambo, te-ai dus? Numara pana la 10000 si vino inapoi…

aDrian  •  2 aprilie 2007, 12:25

Da Rambo, sunt de acord ca Steaua practica un joc la limita, cu duritati. Dar nu e singura. Si Ganea, Rada, Marius Constantin si chiar si Viorel Moldovan dupa parerea mea joaca destul de dur. Cat despre jocurile de culise, pe mine nu prea ma intereseaza, sunt un simplu suporter si doar ma uit la meciuri si vad ce se intampla pe teren si sa-ti spun sincer, nu-mi convine cand vad ca arbitri gresesc in favoarea Stelei, numai din cauza discutiilor care vor iesi dupa. Crezi ca Steaua, cat a castigat, a castigat numai pe blaturi sau arbitri corupti? Nu cred … si aseara au fost greseli de arbitraj la ambele echipe.

silviusteaua  •  2 aprilie 2007, 12:26

fratilor nu va ti saturat de unii k mm si zotta,mititelu si m iancu si multi altii care nu sunt decat niste vagabonti kre strica imaginea cluburilor kre le conduc…aa stai k lam uitat si p moldoveanu der pinalti.in primu rand cand o sa scapam de astia atunci o sa avem un fotbal sanatos
cat despra tine tolo se stie k esti antisteaua… stelist forever

benjaminbreeg  •  2 aprilie 2007, 12:27

lasa-l sa nu mai vina,e expirat!

adrian7mutu  •  2 aprilie 2007, 12:29

Sunt stelist si m-am mandrit intotdeauna cu echipa mea ,dar celo mai tare m-am bucurat aseara k Rapidul a pierdut pe mana lui Coman , jucator pentru care l-am cam injurat pe Piturca pentru netitularizare sa in meciul cu Olanda,nu ma bucur pt greselile lui Coman(nu am nimic cu baiatul poate are si el o perioada mai proasta dar tot ramane cel mai bun portar din liga I si am inteles ca are si niste probleme in familie,sa-i dea Dumnezeu sanatate mamei sale) dar ma bucur pt greselile sale sa vada si conducatorii Rapidului cum e sa munceasca toata echipa si sa iei goluri pe mana portarului.Sa va aduce-ti aminte cum ne-ati batut pe Lia Manoliu pe mana lui Carlos si egalarea din Cupa UEFA din Giulesti…………….si comentariile la adresa lui Andrey cand abia sosise din Brazilia , ceva de genul……..speram sa fie tot ca ALA…….FORZA STEAUA

stelistu’ din ce in ce mai vesel  •  2 aprilie 2007, 12:34

SilviuSteaua, exact acelasi sentiment ma incearca si pe mine, desi sunt stelist, il pun pe meme in capul listei… Iar apropo de ce a zis adrian7mutu, stau si eu si ma gandesc daca Piti are vreun al 11-lea simt, de l-a anticipat asa de bine pe Coman?! Oricum, imi pare rau de el, sper sa-si revina.

Comentează