La pîndă de Rednic

Dinamo nu mai poate pierde campionatul, dar poate pierde altceva mai important decît campionatul. Forma. Pentru că obiectivul lui 2007 nu e localizat în vară, ci mai spre toamnă, atunci cînd începe Champions League. „Cîinii” au la dispoziţie 8 luni ca să pregătească revenirea în elita europeană, acolo unde n-au mai fost de pe vremea lui Mircea Lucescu. 8 luni care încep chiar acum. Şi nu toate semnele sînt liniştitoare.

duminică, 14 ianuarie 2007, 7:35

Dinamo nu mai poate pierde campionatul, dar poate pierde altceva mai important decît campionatul. Forma. Pentru că obiectivul lui 2007 nu e localizat în vară, ci mai spre toamnă, atunci cînd începe Champions League. „Cîinii” au la dispoziţie 8 luni ca să pregătească revenirea în elita europeană, acolo unde n-au mai fost de pe vremea lui Mircea Lucescu. 8 luni care încep chiar acum. Şi nu toate semnele sînt liniştitoare.

După ce a eşuat într-un campionat de mîna a doua, fără ca asta să fie o ruşine, dar nici o onoare, Andone şi-a făcut simţită prezenţa prin cîteva declaraţii din care reiese făţiş dorinţa de a reveni la Dinamo. „Cîndva”, zice el. E adevărat că şi Rednic i-a făcut acelaşi lucru pe vremea Ando cînd antrena în „Ştefan cel Mare”, aşa încît omul are motivele lui. Dar asta nu-l face mai puţin amuzant.

Pentru că e comic să vezi cum în jurul unui succes se execută dansuri războinice. Deunăzi, Neţoiu. Astăzi, Andone. Ce s-ar întîmpla cu atmosfera de la Dinamo dacă una dintre urmărioare ar recupera cîteva puncte?! Grea sarcină are Rednic! O vorbă din fotbal spune că antrenorul este egal cu ultimul său rezultat. În cazul „Puriului”, el este egal cu următoarele sale rezultate. Şi nu se iau în calcul decît cele proaste! Primul tehnician judecat în avans, pentru o culpă viitoare, încă neclară, dar inevitabilă.

Comentarii (215)Adaugă comentariu

Augustus  •  14 ianuarie 2007, 19:41

Bai ne lasi…Cum ai gasit tu buba de la Dinamo…Haida-deh halal jurnalist…
P.S: Dupa ce ai aruncat „bomba”(fasaita dealtfel) ai grija la trompa maestre…Nu de alta,dar creste,creste…

Cipri  •  14 ianuarie 2007, 19:44

La dinamo tot timpul va fi asa atata timp cat putere de decizie au atatia oameni. Si cand sun rezultate si cand nu sunt apare nemultumirea unuia sau altuia.

fiat  •  14 ianuarie 2007, 19:47

amuzant si patrunzator articol ! amuzant pt ca andone a simtit mult timp rasuflarea puriului iar acum se vede ca exista reversabilitate ! patrunzator pt toti antrenorii , caci situatia nu e valabila numai la dinamo ci poate fi oriunde ! razvan are sentimente de frustrare chiar si cand castiga cu 7-0 , oli se cam uita in agenda lui becali, chiar impartaseste din povestea de succes care o are , deocamdata , cu becali , munteanu a patit-o cand ii era lumea mai draga , artimon e schimbat la fiecare sapt , etc …numai sabau pare ca poate citi relaxat acest articol

alexei  •  14 ianuarie 2007, 19:48

dle tolontan,nu stiu cum,da aveti un talent in a incerca a crea tensiune la echipe

ionut  •  14 ianuarie 2007, 19:50

catalin nu cred asa ceva dar cine stie .sunt dinamovist si ma astept la orice din partea ” actionarilor” si a altor .am suferit destul ca sa o dam in bara si acum .ar fi chiar culmea .astept o semifanala ca in 90 sau daca nu mai mult .am fost atunci pe stadion so sper sa merg si acum .

Gazeta Roz  •  14 ianuarie 2007, 19:53

Cum de nu mai scrii de steaua?

kristian  •  14 ianuarie 2007, 19:53

cred ca turul asta de campionat ia dalt lui rednic o valoare asigurata si cred ca ii garanteaza ceva increde din partea tuturor in viitor.

DORINEL  •  14 ianuarie 2007, 19:54

Da……ce sa zic?La DINAMO e mereu cineva la panda.Pt ca asta e traditia in ultimul timp.Pt ca la DINAMO nu e cineva(din conducere)care sa se impuna clar.Pt ca la DINAMO multi vorbesc dar putini fac.Pt ca la DINAMO a fost multi timp gIGI nETOIU! Dar stiti…daca nu ar mai fi asa…nu am mai fi noi……DINAMO….ci am fii doar niste biete oi ! DINAMO E NUMARUL 1….macar pt mine si imi este de ajuns!

moromete  •  14 ianuarie 2007, 19:59

parerea mea este ca acest articol nu isi are rostul……tolontane vrei numai sa bagi strambe….scrie despre altceva ca la fotbal nu te pricepi…..apucate si scrie de popice…….hai…dai drumu`!!!

rahoulle  •  14 ianuarie 2007, 20:01

slabut…conflicte de presa…intrebari care sugereaza raspunsuri…antrenori, conducatori ce n-au atata inteligenta incat sa evite sa intre-n jocurile voastre murdare…
cat despre editorial…nici macar 5-ul nu si-l merita

reddog.constanta  •  14 ianuarie 2007, 20:04

DINAMO CAMPIOANA!

wlm shkspr  •  14 ianuarie 2007, 20:09

Grea sarcină are Rednic! O vorbă din fotbal spune că antrenorul este egal cu ultimul său rezultat. În cazul “Puriului”, el este egal cu următoarele sale rezultate. Şi nu se iau în calcul decît cele proaste! Primul tehnician judecat în avans, pentru o culpă viitoare, încă neclară, dar inevitabilă.
============================

La Olaroiu ce principiu functioneaza? Dar la Razvan Lucescu?

Sper ca Rednic sa reziste tuturor atacurilor si sa-si arate adevarata sa valoare: antrenor de Ch.League!!

Rednic este principalul atu al lui Dinamo in lupta pentru titlu! Nici Steaua si nici Rapid nu au vreun avantaj aici! Dinamo alearga singura spre performanta. In tara nu are, oricum, contracandidat!! 😉

wlm shkspr  •  14 ianuarie 2007, 20:10

DOMINAMO!

Ball_Dog  •  14 ianuarie 2007, 20:12

Domnule Tolontan, cu inca putina straduinta, puteati sa aduceti in discutie chiar si … Unirea Tricolor , Ciocanul, tancurile sovietice … sau mai recent (caci este destul de recent pentru cei ce si-au facut un titlu de glorie in a jigni Dinamo), Postelnicu, Ianul, …

zborcea  •  14 ianuarie 2007, 20:12

domnu tolo, te rog io frumos sa-ti iei sticlele de bergenbier si sa ti le bagi in kur. ok?

sorin  •  14 ianuarie 2007, 20:13

Tolo iar ai dreptate!
La Dinamo este ca la Craiova: niciodata nu o sa fie liniste! Ca sunt multe, foare multe interese!
Vad ca unii te-au injurat dar nici macar nu au inteles ce ai scris; asa ca nu-i baga insema!

P.S. Este adevarat ca si Rednic (pe care l-am apreciat pt munca sa, si la Rapid a avut rezultate etc.etc.) si-a cam luat nasu la purtare; nu te mai intelegi cu el, zici ca i-a calificat in Liga; ce ne faceam cu el daca avea rezultatele celor din Ghencea?! A cerut statui la un momendat, saracul, dar cred ca in acea zi si-a dat arama pe fata! O sa intelegeti mai tarziu ce-am vreut sa spun.

wlm shkspr  •  14 ianuarie 2007, 20:15

Dinny, nu mor caii cind vor cainii dar nici cainii cind vor stapinii!

Orice atac intareste unitatea la Dinamo! Speram ca atacurile sa continue, ca sa iesim campioni in Mai!! 😉

Nu cred ca Tolontan a scris acest articol la comanda. Eu cred ca l-a scris din convingere. E dreptul lui sa aiba o opinie. Iar al nostru, sa tinem sau nu cont de ea…

DOMINAMO!

vulkno_redog  •  14 ianuarie 2007, 20:15

Tontolane lasa-ne…. incearca sa scrii despre polo sau alte sporturi care nu intereseaza pe nimenic caci articolele tale sunt niste mizerii

balosul  •  14 ianuarie 2007, 20:15

Cred ca te grabesti , tolontane ! Sa nu uiti tolo ca si la steaua putem spune ca lucrurile stau la fel : Enei ,Iordanescu , Pitzi , sunt nume de pe lista de asteptare a stelei . Si vad ca stau de ani de zile , dau si ei declaratii ca sunt oricind disponibili si ar raspunde prezent daca jiji ar suna goarna. Nu-ti mai fa griji : chiar si asa , deocamdata amindoi au sprijinul tribunei . Iar , andone, cum il stiu dinamovist, nu va umbla cu prostii. Nu l-ar ierta nimeni , asa cum nu sunt iertati nici penalistii becali +plutonierul netoiu.

cineva  •  14 ianuarie 2007, 20:15

SCRIE BA DE steaua SI LASA-NE…

viorinho  •  14 ianuarie 2007, 20:18

daca va pierde vreo doua meciuri dinamo intra in impas.in fiecare an se cearta,fie ca se cearta actionarii intre ei,fie ca jucatorii se cearta cu conducerea.mai mult ca sigur va exista iar un conflict al dinamovistilor

catalin  •  14 ianuarie 2007, 20:18

Buna seara!!! Dl Tolontan sunt unul din cititorii gazetei,unul din multi alti si as vrea sa va multumesc pe aceasta cale pentru munca depusa de intreaga echipa pentru k noi societatea sa fim la curent cu cele mai noi stiri din sport .Sunte-ti pe departe cel mai bun ziar de sport din Romania si asta va obliga la mai mult ,convins de aceasta idee tind sa cred k acest articol nu afost decat o gresala omeneasca si fireasca atata timp cat o vom lasa pe seama oboseli si sperand tot odata k nu vom mai fii obligati sa citim asemenea „basme”.Cu multumiri si respect !!!

wlm shkspr  •  14 ianuarie 2007, 20:21

viorinho Says:

January 14th, 2007 at 8:18 pm
daca va pierde vreo doua meciuri dinamo intra in impas.in fiecare an se cearta,fie ca se cearta actionarii intre ei,fie ca jucatorii se cearta cu conducerea.mai mult ca sigur va exista iar un conflict al dinamovistilor
=======================

Cam asta ti-ai dori tu! In realitate Dinamo se poate certa pina prin Iulie si tot ia campionatul la pas… 😉

Rio  •  14 ianuarie 2007, 20:25

lasa-ne frate iar va luati de dinamo…ma mir k nu ai zis de lobont k e un transfer neispirat…ce sa ii faci…oile tre sa scrie dupa cum dicteaza baciu`

wlm shkspr  •  14 ianuarie 2007, 20:27

Si-apoi Dinamo chiar s-a intarit in aceasta iarna!

Daca implanurile se vor incadra perfect pe posturile pentru care au fost aduse sunt convins ca Dinamo isi va zdrobi orice adversar… :-#

sorin  •  14 ianuarie 2007, 20:27

Baaaaa, treziti-va ca nu sunt basme!!!!!!!
Daca nu o sa avem rezultate in retur, ne-o furam de nu ne vedem si atunci nu o sa-l mai injuram pe Tolo!
Tare as vrea sa nu aiba dreptate, dar tare ma tem ca ne face iar Borcea din vorbe!

vizi  •  14 ianuarie 2007, 20:29

Tolontane, slabut editorial. Se pare ca ai baut apa dupa geniala care stie ce gindesc morti. Tu probabil ai gicit asta cu scandalul in bobitele de oaie prin palatul lui Behehecali

FanDinamo  •  14 ianuarie 2007, 20:32

Mai Tolo mai tu esti dus cu teasta mai baiatule.
Pe tine te plateste cineva sa creezi tensiune la Dinamo. Lasa ca ai sa vezi ca Dinamo va lua titlul anul asta si iara mori de ciuda ca asa sunteti voi „stilistii”.
FORZA DINAMO !!!

red-tico  •  14 ianuarie 2007, 20:33

stim si noi ca la Dinamo n-o sa fie liniste oricat de mult mi-as dori da nu te mai lega de orice chestie ca sa incepi inca un scandal…

rudy  •  14 ianuarie 2007, 20:34

….ai gresit tolo …imbarligator articol ! Forza Dinamo !

Baker  •  14 ianuarie 2007, 20:35

Eu cred că şansele lui Andone de a reveni curând la Dinamo sunt destul de mici. Rednic a arătat că e un antrenor foarte bun. Mă îndoiesc că acţionarii lui Dinamo îl vor debarca după 2-3 rezultate negative. Par să se fi maturizat şi ei un pic. Dacă ai un antrenor bun, nu îi dai cu piciorul după câteva rezultate proaste. Să ne uităm la ce s-a întâmpla la Manchester cu Alex Ferguson. După o perioadă de secetă, Manchester e acum lider detaşat într-un campionat în care mai sunt Arsenal, Liverpool şi Chelsea. Ar fi fost oare mai bine dacă ar fi plecat Ferguson? Mă îndoiesc.

Andone probabil că îşi va găsi o echipă de divizia A pe care să o antreneze. În funcţie de rezultatele pe care le va avea acolo, e posibil ca peste o vreme să i se mai dea o şansă şi la Dinamo.

P.S. Celor care sunt deranjaţi de reclame le sugerez să treacă pe Firefox şi să-şi instaleze extensiile NoScript şi Adblock Plus .

caine rosu pan` la moarte  •  14 ianuarie 2007, 20:37

sorin mirosi a oaie cu atitudinea asta scuze ca tre sa ti-o zic ….

flo  •  14 ianuarie 2007, 20:40

NU DERANJATI RAIUL.INGERII :BORCEA SI TURCU SUNT FFFF SENSIBILI.VREM LINISTE LA DINAMO,IAR IN ROMANIA NU EXISTA PARTIDUL COMUNIST,CEL CARE L-A SAPAT PE ANDO,NICI MACAR LA DINAMO.PARTIDUL TE RIDICA,PARTIDUL TE DOBOARA.
O SA AJUNGA ANDO OBIECT DE MUZEU LA DINEL STAICUSAU LA SIGHET,OARE UNDE SA-L PLASAM?
TOLO SCRIE SI TU DE U URZICENI CA SE SUPARA MAI PUTINI.

rizocel  •  14 ianuarie 2007, 20:41

tolontane,articolul tau se potriveste la jumatate din echipele lumii !nimic nou,asta nu inseamna ca nu ai partial dreptate!oricum nu exista echipa sa recupereze 13p,doar noi singuri putem sa pierdem campionatul si nu cred ca dupa ce am patit anu trecut mai putem face aceleasi greseli !

cristi radu  •  14 ianuarie 2007, 20:41

„Popa” DINAMO, il va exorciza pe”raul”mm stoica chiar in „templul” fotbalului romanesc!

vizi  •  14 ianuarie 2007, 20:50

Tolontane, nu te intreb daca esti suporter de oii pentru ca mai am inca in fata imaginea de la stirile Antenei 1 de la meciul Stelei cu Fc National din returul de anul trecut ( cind MIMI a venit sa stea la masa presei, si au marcat. Tu, Vochin si IoanitOAIA ati sarit cu toti in sus de bucurie) si daca nu crezi ca ai fost filmat din gresala cauta in arhiva. Data viitoare fi mai atent ca imaginite nu mint.

werblack  •  14 ianuarie 2007, 20:53

S-a terminat campionatul si noi nu stim? Sau dinamo a fost declarata campiona de pe acum ca sa nu mai piarda titlu. Are un avans dar mai are de disputat destule etape si se poate recupera. de exemplu dc dinamo pierde ambele derbyuri cu Steaua si Rapid, ar pierde 6 pct dc contracandidatele ar profita invingand. Apoi dinamo se mai poate impiedica. O sa vdm ce o sa fie.

zaru  •  14 ianuarie 2007, 20:54

NU LA PANDA DE REDNIC. CI LA PANDA DE DINAMO! ASA SUNTETI TOTI GSP-ISTII! SI STII BINE DE CE: pentru ca intradevar prin articolele acestea contradictorii stii sa te faci,tu personal,interesant,valabil si pt. restul gsp, sau gssp(ssp-UL lu jiji) .poate nu iti dai seama dar pe asTA il aperi.IL APERI TOLO.FII DREPT.APRECIAZA SUPORTERII DINAMOVISTI INTR-UN ARTICOL SCRIS DIN INIMA.ESTI IN STARE? POTI SA APRECIEZI INTELIGENTA? POTI FACI DIFERENTA DINTRE AUDIENTA SAU TIRAJ SI CORECTIDUDINE SI CINSTE? Iti face placere sa stai de vorba cu niste oameni culti LA FEL SI NOUA.
hai sa recunoastem un singur lucru:dinamovistii sunt nr.1!

vizi  •  14 ianuarie 2007, 20:57

@ flo
oaie, informeazate mai bine, oile au fost conduse tot timpul de comunisti, vezi nume ca Corneliu Manescu sau Valentin Ceausescu si mai nou de nebuni si prosti, vezi prostul Paunescu care se lasa pacalit de nemunul neamului Behehecali

Adrian  •  14 ianuarie 2007, 20:58

zaru
ai dreptate
dinamovistii sunt nr 1

ce alta echipa din liga 1 se poate mandrii cu ce are dinamo?
suporteri care nu fac incurajeaza echipa nici cand aceasta castiga si care nu prea dau pe la stadioane
arbitrii de casa
forta de cumparare extraordinara a meciurilor si a jucatorilor adversi
cei mai dansatori dintre conducatori

si o performanta inca neegalata: castigarea campionatului inca dinaintea inceperii acestuia

dinamo egal numarul 1 la toate.numai nu la fotbal

ANTI dInAmO!!!  •  14 ianuarie 2007, 20:58

dInAmO CEA MAI IN FORMA DE „COZONAK” ECHIPA..IAXXX…MI E SCARBA DE ECHIPA ASTA…..NUMAI CAND AUD DE EA IMI VINE SA VARS..MANANK DUPA MUNKA ALTILOR EXACT CA NISTE „JAVRE” CARE LING MANA STAPANILOR..dInAmO ECHIPA CEA MAI DE KAKA DIN ROMANIA, ECHIPA „CAMPIONA’ FARA STADION..MAI BINE S AR DESFIINTA SI ASA NU AJUTA ROMANIA CU NIMIK….DOAR BLATURI…CEAHLAUL-DINAMO..PENIBILI AU FOST JAVRELE!!

www.avataruri.ro  •  14 ianuarie 2007, 20:59

nici Jose Mourinho n-a rezistat la Chelsea d’apoi Puriu’ la Dinamo….mwuhahahaha

gm  •  14 ianuarie 2007, 20:59

tolontane , voi nu aveti ce scrie si hopa ai gasit tu ceva de inflamat.Vezi ca steaua nu are portar, poate gasesti tu ceva de scris pt aurolaci, mai lasa-nu tu cu grija pt Dinamo

caine rosu pan` la moarte  •  14 ianuarie 2007, 20:59

@werblack Dinamo nu a castigat inca titlul insa mai sunt 15 meciuri .. chiar crezi tu ca noi putem pierde 13 pct in 15 meciuri? daca da inseamna ca esti prea optimist….

caine rosu pan` la moarte  •  14 ianuarie 2007, 21:00

@Adrian daca tu mai crezi in povestile astea cu arbitrii si echipele adverse inseamna ca esti departe de fenomen prietene …

vizi  •  14 ianuarie 2007, 21:06

@ Adrian, vezi ca iar a intepenit acul in zgrietura si repeti aceiasi ineptie.

flo  •  14 ianuarie 2007, 21:07

@vizi oaie e mata,iar tu ai in cap numai lina.
boule ,ando a zis ca a fost dat afara de pc,nu eu,iar daca vrei sa discutam de comunism la steaua sau dinamo probabil ca v-a fi un egal etern intre ele in aceasta privinta.

Red dog 5  •  14 ianuarie 2007, 21:11

O vorbă din fotbal spune că antrenorul este egal cu ultimul său rezultat. În cazul “Puriului”, el este egal cu următoarele sale rezultate. Şi nu se iau în calcul decît cele proaste!
Daca Dinamo cistiga CUPA UEFA si ia campionatul la 1 punct diferenta, cu jucatorii de rezerva?

Adrian  •  14 ianuarie 2007, 21:11

caine rosu pan` la moarte

daca tu crezi ca arbitrii nu au influentat derbyul dinamo-Steaua esti si mai departe

si daca nu vezi blaturile inseamna ca nu te uiti la meciuri sau ca ai nevoie de ochelari:)

petrisor  •  14 ianuarie 2007, 21:15

Sa-ti fie rusine dom.Tolontan,sti tu de ce…

Comentează