Cătălin Tolontan se întreabă dacă stilul închistat al lui Lucescu nu l-a dezavantajat
sâmbătă, 9 decembrie 2006, 5:38
Cătălin Tolontan se întreabă dacă stilul închistat al lui Lucescu nu l-a dezavantajat
Îmi place Răzvan Lucescu. Nu-l înţeleg pe Răzvan Lucescu.
Îl admir pentru că a primit egal victoriile şi înfrîngerile, cu o stare neutră, cu o tensiune arterială impecabilă. Acum 10 luni era idolul Giuleştiului, după ce bătuse recordul tatălui său, Mircea, cel care a avut aviditatea de a se impregna şi în „sfertul” de Cupa UEFA al Rapidului, lăsînd de înţeles că l-a sfătuit pe fiul său. Haida-de! În fotbal, consultanţii sînt un lux, o cacealma bine plătită, pentru că nu ei tremură sub vuietul tribunelor, nu ei simt privirile jucătorilor la pauza de pe stadionul Naţional, „Răzvan, dă-ne o soluţie!”.
Tot ce a reuşit, Răzvan îşi datorează. Tot ce a eşuat, îşi poate reproşa. Dar mai e ceva. Nu-l înţeleg pentru izolarea sa, pentru stilul introvert, pentru exerciţiul de a-i ţine pe ceilalţi la distanţă, pentru că fotbal împotriva tuturor se poate, însă fotbal de unul singur, no way!
Lucescu jr. n-a explicat, n-a sugerat, n-a împărţit cu ceilalţi. Şi-a premiat jucătorii din banii săi, însă s-a închis în propria carapace. Chiar şi în clipele de maxim blocaj, el a rămas sprijinit de marginea băncii, o siluetă cu fularul la gît, sărman Mourinho balcanic, cum remarcau ziarele ociidentale, incapabile, ca noi toţi, să facem diferenţa dintre poză şi suferinţă, dintre autentic şi alibi.
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:04
MoRRiS Says:
December 9th, 2006 at 6:53 pm
D-nule Shakespeare , in primul rand salut , asta ca sa fiu politicos .. Am shi eu o intrebare la tine … De ce zici tu ca Steaua a plecat cu coada intre picioare din Champions League ? Dupa parerea ta , vroiai sa`i bata pe totzi nu ? Sa ia shi cupa ligii campionilor , nu ? Tzi se pare tzie ca dupa 10 ani de necalificari in Ch. L. , a fost o rushine pentru Romania ca Steaua a terminat cum a terminat grupa ? Tu crezi ca o alta echipa din Romania se prezenta mai bine ? .. Vreau sa fii obiectiv shi sa`mi raspunzi mai ales la ultima intrebare
==========================
Uite, o sa fiu serios cinci minute numai pentru tine. Serios.
Ca dinamovist m-au enervat teribil cele doua meciuri pierdute crunt acasa! Alea au fost rusinoase! Alea au fost adevarate dezastre si lectii de fotbal de manual fotbalistic. Eu nu mi le explic si ma irita teribil si acum! Pe voi nu va enerveaza modul in care a pierdut Steaua atunci? Nu tu Dica, nu tu Lica, nu tu Mica, nu tu Sulica! Unde a fost Dica in meciurile alea!!? Hai ca iar m-am infierbintat..Au mai fost o victorie la Kyev, un furt la Bucuresti, o pierdere stupida la Mardid, cu un El Tontogol, uitat stupid de repede de toata lumea si un egal cu rezervele lui Lyon! Unde este marea prezenta a Stelei? Unde este evolutia aia maiastra? Unde a fost Dica? Hai sa fim sriosi! Ati jucat mai degraba modest, dar in nici un caz bine! De-aia nici nu v-ati calificat! Acum e mai clar?
vlad • 9 decembrie 2006, 19:04
da ….vor avea , dar nu in halu asta …daca ma intelegi. oameni ca mimi borcica si altii care se stiu ……nu fac decat sa ne faca sa ne uram si mai mult sa nu ne mai recunoastem meritele fata de echipa adversa …asta e …recunoaste
mihai • 9 decembrie 2006, 19:04
bai, „tolo” de la ce vine? de la tolomac?
nu conteaza • 9 decembrie 2006, 19:06
Sper ca Razvan sa plece de la rapid,eu unul de abia il ashtept la Steaua in lokul lui Zerolaroiu.Decat 4 – 4 – 1 – 1 al lui Zerolaroiu mai bine 3-4-3-ul lui Razvan.Pt. Dinamomuisti mai sunt etape multe de jukat shi aveti 3 meciuri foarte grele in la Timisoara in Ghencea si in Giulesti si la UTA,vedem la sfarsit cand se trage linie
SUPER DINAMOVISTA • 9 decembrie 2006, 19:07
William te saluta colega ta super dinamovista.Ne-ai lipsit.Te las ,merg sa chefuiesc pt ca e ziua mea.
FORZA DINAMO!
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:08
mihai Says:
December 9th, 2006 at 7:04 pm
bai, “tolo” de la ce vine? de la tolomac?
============================
Cica vine de la Ronaldica! Nume mare! Lesini de ris cind il auzi!
MoRRiS • 9 decembrie 2006, 19:09
wlm shkspr , crede`ma ca se putea intampla asha oricarei echipe , uite , azi Rapid shi`a luat`o de la Jiul, ultima clasata .. asha ca .. Nici eu nu diger bine infrangerile cu Lyon shi Real de pe Ghencea , dar se putea intampla oricui sa piarda …. Shi Real a pierdut pe Bernabeu cu echipe MULT MAI SLABE , asta ce inseamna, sa nu mai joace fotbal ? Sa nu mai participe la nicio competitzie ? 🙂 Intr`adevar, Steaua a jucat modest, dar eu sunt in stare sa pun pariu cu oricine ca nicio alta echipa din Romania nu facea mai mult de 5 pct in Ch. L. Oricum, sa vedem la anul cum o sa fie, daca o sa fie 😉
HAM • 9 decembrie 2006, 19:09
Dinamo si rapid se iubesc la infinit.
Frustratilor , cand e vorba sa jigniti Steaua , va grabiti care mai de care. Cand una sau alta are probleme , nicidecum nu va loviti pe la spate , ca de …istoriile vi se impletesc.toata lumea stie ca rapidul a renascut pe spinarea lu dinamo. Va meritati soarta de echipe cu numarul 2, respectiv 3(cu indulgentza-rapid)
vlad • 9 decembrie 2006, 19:09
nu conteaza ….man dar tu uiti ca si steaua are meciuri ?sau tu stii ca ea le castiga pe toate ? esti praf mha bhaiete
vlad • 9 decembrie 2006, 19:10
@nu conteaza
dar tu uiti ca si steaua are meciuri ?sau tu stii ca ea le castiga pe toate ? esti praf mha bhaiete
Kabuzzi • 9 decembrie 2006, 19:10
N-are rost sa discutam aici daca Lucescu va pleca sau nu. E clar ca pleaca. Asta a si spus, cu subinteles, astazi cand a declarat ca a fost numai vina lui infrangerea cu Jiul. Omul stie ca pleaca, de aceea prefera sa iasa cu capul sus, ca un gentleman. Pentru Giulesti nu este sfarsitul lumii, Copos deja vizeasa si urzeste din biroul lui un inlocuitor ptr. Razvan. Nu ca l-as dori la Timisoara, m-a dezamagit in vara si pentru mine nu exista ca om. Insa, la varsta lui, are scuza naivitatii si poate, si cea a romantismului, caci Razvan este un romantic incurabil.
Mult succes, Razvane!
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:11
nu conteaza Says:
December 9th, 2006 at 7:06 pm
Sper ca Razvan sa plece de la rapid,eu unul de abia il ashtept la Steaua in lokul lui Zerolaroiu.Decat 4 – 4 – 1 – 1 al lui Zerolaroiu mai bine 3-4-3-ul lui Razvan.Pt. Dinamomuisti mai sunt etape multe de jukat shi aveti 3 meciuri foarte grele in la Timisoara in Ghencea si in Giulesti si la UTA,vedem la sfarsit cand se trage linie
=============================
Tantalica, nu conteaza,
linia se va trage la sfirsit exact peste grumazul Stelei si peste glanda inflamata a lui Me Mee Stoica! Daca mai aveti pretentii anul asta la campionat, va dam foc cu stadion cu tot! Sper ca stiti cit de seriosi suntem cind promitem ceva!
vlad • 9 decembrie 2006, 19:12
@ ham nu e vb de asta …..daca la rapid ar fi un retardat ca meme crede-ma ca ce simt pt voi as simti si pt ei . dar uite ei pierd si nu mai dau vina pe nimeni…..jiji marele oier ce face cand pierde ,,,,,,si cu mimi ….incep sa arunce cu kkt in stanga si in dreapta ….de aici vie respktul mai bhaiete de la conducatori
SUPER DINAMOVISTA • 9 decembrie 2006, 19:12
HAM
spune-ne frate cu cine tii ca sa mor daca am inteles
pai tu ai injurat echipele de pe locurile 2 si 3
din asta rezulta ca esti un dinamovist pur-sange pt ca DINAMO e LIDER INCONTESTABIL
vlad • 9 decembrie 2006, 19:13
ham e stelist se vede ca pute ca oaia de mimi
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:15
am inteles ca-i oaie, da n-a behait cum trebuie
vlad • 9 decembrie 2006, 19:16
o fi capra : ) ) ) )
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:18
ar vrea el :)))))))))))))))
HAM • 9 decembrie 2006, 19:18
vlad
tipic dinamovist.
Sa nu uitam cum si razvanel dadea vina pe arbitraje chiar si cand nu se impunea(gen rapid1-1craiova). dar asa suntetzi voi. va luatzi apararea.am intalnit des dinamovisti care gandesc ca tine.e de intzeles.doar voi le-atzi dat viatza.cat despre mm: are gura mare ,dar ura ta pt steaua o amplifica.stiu…la fel mi se-ntampla cu borcea.
asta e.accept.dar fitzi fratilor impartiali.datzi in rapid cum dam noi.nu le mai luati apararea.
chiar trebuie sa fim singurii care luptam pe doua fronturi?1
HAM • 9 decembrie 2006, 19:19
ma bucur vlad, ca ai ajutat-o pe dinamovista sa inteleaga.este blonda?
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:19
SUPER DINAMOVISTA Says:
December 9th, 2006 at 7:07 pm
William te saluta colega ta super dinamovista.Ne-ai lipsit.Te las ,merg sa chefuiesc pt ca e ziua mea.
FORZA DINAMO!
=======================
Super, te pup desi stiu ca esti maritata! La multi ani! Asa suntem noi dinamovistii oameni destepti, veseli si cilibii…
Stelisti, hai, fuga la dictionare, ca voi v-ati prins deja urechile in expresiile astea…
Tulalan • 9 decembrie 2006, 19:21
Zicule, mai bine nu mai calci in veci in Giulesti pentru ca altfel risti sa te bagam in ghips.
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:22
HAM Says:
December 9th, 2006 at 7:18 pm
vlad
tipic dinamovist.
===================
Tipic dinamovist este sa stam cu bocancul pe grumazul stelistilor tantalai.
Se pare ca tu esti cea mai blonda oaie de pe-aici…he…he…
Tulalan • 9 decembrie 2006, 19:22
ptr. John Doe, bai oaie spurkata care prizezi aurolac, ce familia matii te bagi in seama?
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:23
HAM
ai citit ce a scris william nu?du-te tare
sau nu stii cine-i william?
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:23
Tulalan Says:
December 9th, 2006 at 7:21 pm
Zicule, mai bine nu mai calci in veci in Giulesti pentru ca altfel risti sa te bagam in ghips.
====================
Ia uite unde au explodat bombele, fraa-aateee…
Eddie • 9 decembrie 2006, 19:24
Catalin… eu cred ca uneori tactica nu inseamna nimic! Cand ai nishte idioti in teren care nu nimeresc spatiul portii din pozitii ideale, atunci te intrebi daca ai sa mai marchezi vreodata. Ocaziile ratate incredibil au darul de a taia elanul unei echipe, asa cum cele inscrise au darul de a descatusa o echipa. Scoaterea lui Lucescu ar fi o mare greseala.
Fortza Rapid
HAM • 9 decembrie 2006, 19:24
Poftim : john Doe : dinamovist adevarat. fara misto!
suporter 23 • 9 decembrie 2006, 19:24
@ bai ala cu nume de fi’su’ lu moise (ham)
pai tu intri in stare de erectie k e steaua nambar uan ? ba asa mentalitate de tarani doar la ghencisti mai gasesti. vorbesti tu de arbitraje ? pai la meciu’ cu craiova l’a oprit pe Mugurel de 123.000 de ori cand scapa singur spre poarta pe motiv de offside
@ minimus
ba saracule tu zici k suporterii Rapidului asteapta performante ? eu sunt mandru k Rapid nu e echipa de locul 1 pt k doar in clipele grele iti dai seama de iubirea pt echipa. eu tin cu echipa nu cu performantele ei. pe voi parca v’au nascut mamele direct in champions league asa va mandriti. ati uitat k va huiduiati echipa la 0-1 pt kiev in retur
pt o echipa k Rapid orice meci in care nu pierdem e un motiv de bucurie pt k niciodata nu ne’am crezut echipa de top class. suntem o echipa mica si suntem mandrii de asta ! ! ! pt mentalitatea voastra de tarani de oras care vanati doar performanta si bani e cam greu sa intelegeti asta.
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:25
John Doe Says:
December 9th, 2006 at 7:22 pm
Williame (aka Ratusca), ma panaramo, ai prins glas traseisto? 17 ani pe unde mi-ai umblat, cursustino?
===========================
Pe-aici micati-as!
Da’ ia intoarce-ti mecla sa te vad mai bine. Ca sa stiu pe cine halesc…
giddeon • 9 decembrie 2006, 19:25
Hmmm,
Eu scriu prima data pe blog …. asa ca daca aberez scuze.
Eu unu i-l inteleg pe Razvan Lucescu pentru ca simt ceea ce simte si el zii de zii. Sun Coordonator de proiect la o firma care urmareste strict performanta si care nu prea o obtine. Ceva foarte similar cu Rapidul.
E clar ca e o vina a lotului si o vina a antrenorului -> indiferent de fotbal sau de business. Dar cred ca el procedeaza corect. Pentru ca desi jucatorii sunt principalii vinovati totusi antrenorul poarta vina rezultatelor.
Parerea mea este ca ar fi mai bine sa plece. Atat pentru el cat si pentru club. Probabil asa voi face si eu … deoarece exista o limita a supotabilitatii care nu poate fii depasita. Exista un maxim care poate fii atins si apoi urmeaza (conform curbei lui Gauss) o perioada de scadere … cum se afla Rapidul acum.
Oricum eu le doresc multa bafta baietilor si lui Razvan.
Giddeon.
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:25
john se baga in seama ca musca in curu calului.
spurcatilor, pe bloguri sunt mai multi dinamovisti pentru ca, spre deosebire de oi, noi stim sa pornim PC-urile.
majoritatea voastra este in canale nu aici
asa ca valea
sorinaccio • 9 decembrie 2006, 19:25
Mie nu mi se pare normal cum se comporta Razvan. E baiat bun, simpatic, are interfata, are minte, dar e putin imatur. Nicaieri in lumea asta, angajatul nu trebuie sa-si critice in public sefii. Eu cred ca patronul sau a dat destula dovada de rabdare si diplomatie. Daca se intampla asta la Steaua il zbura Gigi aafaara in secunda doi.
Si-apoi ce vor Razvan si sustinatorii lui? Sa nu li se impuna obiective. Sa nu li se ceara victorii si titluri? Haida, de!
Au trecut deja doi ani si Rapidul nu justifica prin rezultate nivelul lotului. Plus ca toata presa spune ca au cel mai bun lot. Cam putine performante pentru o echipa aflata la 13-16 puncte de locul unu. Nu credeti?
Tulalan • 9 decembrie 2006, 19:26
JOHN DOE, S-O FUT PE MATA SI TU CU TAC’TU SA MA APLAUDATI.
vlad • 9 decembrie 2006, 19:26
ba ham m-ai fakut sa rad
repsekt frate chiar daca nu tinem cu aceeasi echipa 🙂 ) ) )
Adrian • 9 decembrie 2006, 19:26
de aproape un an, de fiecare data cand cineva il ridica in slavi pe razvvan, eu vin si scriu aici un lucru:ca razvan e umflat si ca nu e antrenor mare deloc.
a demonstrat anul acesta ca am dreptate
a demonstrat ca anul trecut a fost vorba doar de noroc si de anumite momente de insipratie a unora din jucatorii
meciurile de fotbal nu se castiga doar prin purtarea unui fular
dupa fiecare meci al rapidului,bun sau rau,pierdut sau castigat, razvan aparea la tv si zicea acelasi lucru:”am jucat bine,am dominat,ne-am creat faze,am ratat,meritam sa castigam,nu vb de arbitrii(si dupa el venea cineva care vb de arbitrii),am fost mai buni”
niciodata nu a vrut sa recunoasca ca e slab
ca rapidul joaca slab
sic a unii din jucatorii titulari nu au ce cauta din primul minut pe teren
nu lasa pe nimeni sa se apropie tocmai pt a ascunde punctele sale slabe
de fapt singurul lucru care l-a ajutat a fost faptul ca jucatorii rapidului l-au sustinut si au luptat pt el.atat!
fata de echipa de anul trecut a disparut niculae dar au venit jucatori ca lazar si mazilu care au intarit echipa
atunci de ce nu a trecut de grupele cupei uefa rapidul(ca daca e sa fim seriosi nu are cum sa piarda psg)
raspunsul e simplu
razvan e slab
anul trecut a fost ajutat de noroc,de inspiratiile de moment ale unor jucatori si cred eu de catre tatal sau
dar anul asta si-a demonstrat valoarea
e pacat
dar asta e adevarul
nu e antrenor de top
e mediocru
sic a sa va faceti o parere citit articolele scrise despre Steaua si rapid din primavara acestui an,articolele referitoare la meciurile din cupa uefa a celor 2 echipe,cele scrise de Andrei Vochin
La Olaroiu Andrei Vochin sublinia de fiecare data miscarile tactice pe care acesta le folosea si miscarile castigatoare
la rapid era cam totdeauna forta grupului,inspiratia jucatorilor,daruirea,etc
cred ca intelegeti ce vreau sa spun
Duccio • 9 decembrie 2006, 19:27
Pacat de voi, rapidisti, ca nu stiti sa apreciati un antrenor de talia si demnitatea lui Razvan Lucescu. Aveati o echipa frumoasa si un antrenor de exceptie. Ajutati-l acum la greu , nu doar cand ii merge bine, daca sunteti suporteri adevarati.
Forza Steaua!
vlad • 9 decembrie 2006, 19:28
john doe suferi ? dute tata si fa-ti o clisma …si vezi ca nu se face pe gura
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:29
John Doe Says:
December 9th, 2006 at 7:26 pm
Hai c-am plecat. Rato, striga “Hai Rapid!”, n-ai ambitie!
Ptiu, pisam-as pe dinamo sa ma pis si pe cei 17 ani ai lor de-acasa, ca pe-afara au fost doar cu sorcova…
===========================
Strig. Strig…Numai daca strigi si tu Hai Dinamo!! – panaram’o de sub pod…he…he…
Tulalan • 9 decembrie 2006, 19:30
JOHN DOE, ESTI ATAT DE PROST INCAT SI UN OLIGOFREN S-AR RUSINA DACA TE-AR ASCULTA.
Eddie • 9 decembrie 2006, 19:30
Daca vad un adevarat motiv pentru care Razvan ar trebui sa plece, e acela ca echipa incepe sa-l traga in jos si nu invers! Rezultatele obtinute in ultimul timp nu prea ii fac cinste. Sunt destui jucatori in teren care nu sunt de Rapid! Razvan chiar nu are cum sa invete pe fiecare cum sa dea cu piciorul in minge.
vlad • 9 decembrie 2006, 19:31
john doe ….sa incerkam un exercitiu …….ai fakut clisma aia ?
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:32
Maximus Says:
December 9th, 2006 at 7:31 pm
La fotbal se uita multi insa putini pricep ceva.
==========================
Adica?
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:35
vlad
:)))))))))))))))))))))))))
n-are cum frate
ai vazut tu oaie sa faca clisma
oaia stie sa se cace-n lapte
Adrian • 9 decembrie 2006, 19:37
bai Eddie
ce vrei sa spui?
ca Lazar sau Mazilu nu au valoare?
ca in rest nu s-au facut alte modificari la echipa
a iesit niculae a intrat mazilu
a iesit girigorie sau dica sau negru si a intrat Lazar
daca era mare antrenor razvan nu isi baga in teren doar copii de suflet
buga,m constantin,karamian si multi altii
voi ii stiti mai bine ca mine
si inca ceva
transferurile au fost facute la cererea lui
griffiths si sapunaru au fost adusi de copos pt a-l face pe razvan sa ramana ca a pus aceasta conditie
sau nu mai tineti minte
razvan nu stie fotbal
nu vedeti ca pt el e important doar sa poarte fulraul norocos
desi
eu sunt curios
acum ca rapidul joaca prost
mai e norocos fularul?
daca psg bate pe panatinaikos o sa arda razvan respectiul fular?
wlm shkspr • 9 decembrie 2006, 19:45
Adrian Says:
December 9th, 2006 at 7:37 pm
nu vedeti ca pt el e important doar sa poarte fulraul norocos
desi
eu sunt curios
acum ca rapidul joaca prost
mai e norocos fularul?
=============================
Acum ce vrei si tu? E talismanul lui. Crezi ca Oli e mai grozav in parpalac?
daca psg bate pe panatinaikos o sa arda razvan respectiul fular?
Gabone Ionescu • 9 decembrie 2006, 19:47
Sondajul de pe Gazeta este ori mincinos(traiasca prietenia familiei Lucescu cu Ioanitoaia, ori adversarii Rapidului il vor tot pe Razvan pentru ca Giulestiul sa se ingroape de tot.
calaretulcucap • 9 decembrie 2006, 19:48
Ma uit si ma minunez cum oile inca il idolatrizeaza pe rocky 4 aka mimi aka memeh.Astept urmatorul suporter luat pe pumn de rocky stoica,ca de,doar e bun conducator.
Dar de ce ma mir?!?!
Bogdan_RD • 9 decembrie 2006, 19:48
:))))))))))))))))))))))))))))
william m-ai facut sa rad cu parpalacu lu oli :)))))))))))))))))))
Maftei • 9 decembrie 2006, 19:48
Nu merge asa… Jiul a tras mai tare cu steaua decat cu noi. Slaba echipa si cu si fara razvan lucescu… Orice s-ar intampla tot penibil…